Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3852/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3852/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 33894/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDEȚUL B.
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3852
Ședința publică din data de 28.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte: S. V. - I.
Grefier: G. E. - A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,ordonanță de plată” formulată de creditoareaAsociația C. de Bătrâni D., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu debitoarea P. G., prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 21.03.2014, respectiv 28.03.2014, când a dat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2013 înregistrată sub numărul de dosar_, creditoarea ASOCIAȚIA C. DE BĂTRÂNI CASA D. în contradictoriu cu debitorul P. G. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitorul să fie obligat la plata sumei totale de_,69 lei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere de la scadență și până la plata efectivă, în conformitate cu art. 10 din contractul încheiat de părți, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că între aceasta, în calitate de prestator și pârât, în calitate de aparținător a numitei P. Săndița, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 133/09.09.2011, având ca obiect asigurarea unui loc în cadrul Centrului de Bătrâni Casa D..
În schimbul serviciilor prestate pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea acestora. Creditoarea a mai arătat că debitorul nu a achitat suma restantă fapt pentru care la data de 14.11.2013 creditoarea a emis o somație de plată.
Creditoarea a mai arătat că debitorul s-a obligat prin declarația autentică nr- 606/06.09.2011 BNP Tilicov M.-E., să suporte obligațiile de plată rezultate din contractul de prestări servicii încheiat de părți.
Creditoare a învederat că are o creanță certa, lichidă și exigibilă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1013 și urm C. pr. Civ., art. 1294, art. 971, art. 1156, art. 1335, art. 1358 alin. (2) C. Civ,
Reclamanta creditoare a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în fotocopii următoarele înscrisuri: contract de prestări servicii nr. 133/09.09.2011, act adițional la contract nr. 85/08.10.2011, somație de plată, declarație notarială.
S-a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 200 de lei potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Debitoarul pârât, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La data de 27.01.2014 creditoarea a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare indicând perioada pentru care a fost calculat debitul principal, și anume între data de 01.10.2011 și 01.08.2013.
Instanța a încuviințat și administrat pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat la data de 09.09.2011, contractul de prestări servicii nr. 133 având ca obiect prestarea de către creditoare, în favoarea beneficiarului (P. Săndița), a următoarelor servicii: cazare într-o cameră cu 3 paturi, dotată cu mobilier și televizor, îngrijire medicală, asigurarea a 3 mese principale pe zi plus acordarea a două suplimente, supraveghere din partea personalului calificat angajat de prestator, diverse facilități, asigurarea curățeniei în cameră, grupurile sanitare și spațiile anexe, spălatul și călcatul hainelor beneficiarului.
Prețul serviciilor a fost stabilit de părți la 61,6 lei/zi.
La data de 08.10.2011, părțile au încheiat un act adițional la contractul de prestări servicii nr. 133/09.09.2011.
Instanța constată că în speță, legea aplicabilă, potrivit art. 6 alin. 2 din N. C. civ. și art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 este Codul civil de la 1865, deoarece Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar contractual nr de prestări servicii nr. 133 a fost încheiat înainte de această dată.
Potrivit dispozițiilor art. 1013 C. pr. civ., procedura ordonanței de plată se aplică în ce privește creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani ce rezultă din contracte civile.
O primă condiție de admisibilitate este aceea potrivit căreia creanța trebuie să constea în plata unei sume de bani, cea de-a doua condiție este dată de existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar a treia este reprezentată de existența unui contract civil constatat printr-un înscris însușit de părți.
Cu privire la prima condiție, instanța reține că reclamanta creditoare a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru o sumă de bani ce reprezintă serviciile prestate de creditoare.
Față de dispozițiile art. 662 alin. 2 Cpr.civ., instanța reține că o creanță este certă dacă existența ei rezultă din însuși titlul executoriu indicat de creditor. Deși legiuitorul utilizează noțiunea de titlu executoriu, trebuie considerat că din punct de vedere practic, sfera izvoarelor creanțelor certe o depășește pe cea a titlurilor executorii. Instanța are în vedere că regula în materia ordonanței de plată este lipsa titlului executoriu. Creditorii formulează asemenea cereri tocmai în scopul obținerii de titluri executorii. În măsura în care creditorii ar dispune abinitio de titluri executorii, atunci aceștia nu ar mai avea interes pentru a promova cereri de emitere a ordonanței de plată. Totodată, procedura specială a ordonanței de plată ar deveni inutilă, întrucât creditorul care are titlu executoriu este îndreptățit să înceapă direct executarea silită asupra bunurilor debitorului. Consecința interpretării extensive a dispozițiilor sus-menționate este respingerea cererilor de emitere a unei ordonanțe de plată ca inadmisibile sau ca lipsite de interes. Având în vedere că aceasta conduce la o restrângere a drepturilor subiective civile ale părților, atunci dispozițiile art. 662 alin. 2 C.pr.civ. trebuie supuse unor interpretări și aplicări stricte. Prin urmare, instanța consideră că dispozițiile menționate (fiind reglementate în Cartea a V-a. Despre executare silită) sunt aplicabile doar în materia executării silite.
Certitudinea creanței vizează caracterul acesteia de a rezulta direct din actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta.
Creanța creditoarei este certă deoarece părțile au semnat la data de 09.09.2011 contractul de prestări servicii nr. 133. De asemenea, din declarația notarială (f.10) depusă la dosar, rezultă că debitorul s-a obligat să suporte toate cheltuielile rămase neacoperite pentru serviciile prestate de creditoare în beneficiul numitei P. Săndița.
Instanța reține în sensul certitudinii creanței și prevederile art. 1018 alin. 3 C.pr.civ., considerând nedepunerea întâmpinării de către debitor ca o recunoaștere a pretențiilor celeilalte părți.
Creanța creditoarei este lichidă în sensul dispozițiilor art. 662 alin. 3 Cpr.civ., întrucât obiectul său este determinat, suma totală solicitată de creditoare și calculată pentru perioada 01.10._13, fiind de 10.550,69 lei.
În ceea ce privește caracterul exigibil al creanței, instanța reține că și această condiție este îndeplinită, în contractul încheiat de părți, la art. 9 fiind prevăzut: în situația în care prezentul contract se încheie pentru o perioadă mai mare de 1 lună, prețul prevăzut la art. 7 se va achita lunar, până la data de 9 a fiecărei luni. Față de data introducerii acțiunii, instanța reține că termenul scadenței a fost depășit.
În privința penalităților de întârziere, solicitate de creditoare până la data plății efective a debitului principal, instanța constată că potrivit art. 10 din contractul de prestări servicii nr. 133/09.09.2011, părțile au convenit următoarele: depășirea termenelor de plată, astfel cum au fost stabilite în art. 9 sau în actul adițional, atrage în sarcina curatorului și/sau beneficiarului obligația de plată a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Penalitățile de întârziere reprezintă o obligație accesorie celei principale, această clauză fiind însușită de debitor prin semnarea contractului de prestări servicii nr. 133/09.09.2011 instanța apreciind că între părți a intervenit o convenție valabilă, motiv pentru care constată că penalitățile prezintă caracterul de certitudine, lichiditate și exigibilitate, pentru perioada cerută de creditoare, respectiv de la scadența obligației principale și până la data plății efective.
Potrivit art. 969 C.civ. de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Instanța reține că debitorul are obligația de a plăti creditoarei suma de_,69 lei și că nu a făcut dovada plății acestei sume.
Față de toate considerentele expuse, în temeiul art. 1021 alin. 1 C.pr.civ. instanța urmează a admite acțiunea formulată și a ordona debitorului ca în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei, suma de_,69 lei, datorată în baza contractului de prestări servicii nr. 133/09.09.2011, urmând a obliga debitorul și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere de la scadența obligației principale și până la data plății efective.
Reținând culpa procesuală a debitorului, în temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., va obliga debitorul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditoare, în valoare de 200 lei, sumă ce reprezintă taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea Asociația C. de Bătrâni Casa D., cu sediul în S., ., jud. B., având C._, cu sediul procesual ales în mun. B., .. 88, ., jud. B., la avocat P. I.-C., în contradictoriu cu debitorul P. G. cu domiciliul în ., nr. 151, jud. B..
Ordonă debitorului ca în termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii, să plătească creditoarei, suma de_,69 lei, datorată în baza contractului de prestări servicii nr. 133/09.09.2011, obligând debitorul și la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate la debitul principal, de la scadența obligației principale și până la data plății efective.
Obligă debitorul la plata către creditoare a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept la cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare și definitivă pentru creditoare. Cererea în anulare se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. V.-I. G. E. - A.
Red./Dact. S.V.I.
28.03.2014– 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8466/2014. Judecătoria BRAŞOV | Anulare incident plată. Sentința nr. 4346/2014. Judecătoria... → |
|---|








