Pretenţii. Sentința nr. 4820/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4820/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 19205/197/2013

RO M A N I A

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4820

Ședința publică din 16.04.2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. M. – judecător

Grefier – A. L. C.

Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 04.04.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.04.2014 respectiv pentru data de azi.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra prezentei cauze constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de mai sus reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul M. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 193,02 lei lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2011-ianuarie 2013,cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii reclamanta arată că, în fapt conform prevederilor contractului de furnizare a energiei pentru încălzire și prepararea apei calde menajere încheiat între părți, reclamanta a livrat energie termică în perioada arătată în valoarea consemnată în facturile de la dosar și înscrise în borderoul centralizator, facturi pe care pârâtul nu le-a achitat . în termenul stabilit de și în consecință acesta a calculat penalități de întârziere pentru perioada mai 2011-ianuarie 2013. .

In drept se invocă dispoz. art.969 Cod civil, legile speciale în materie și art.112 Cod civil.

Pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală față de acțiunea reclamantei.

In susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul nu a solicitat probe în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt între reclamanta . și pârâtă s-a încheiat un contract de furnizare a energiei termice pentru încălzirea și prepararea apei calde menajere depus în copie la dosar –în temeiul căruia aceasta a furnizat energie termică .Având în vedere faptul că pârâtul nu a achitat la scadență facturile emise de reclamantă, acesta a calculat penalități de întărziere pe care le-a solicitat în prezenta acțiune.

Au fost în acest sens emise facturi –depuse de reclamantă la dosar- contravaloarea acestora fiind de 193,02 lei pentru perioada mai 2011-ianuarie 2013 .

Deoarece pârâtul nu a înțeles să-și execute de bună voie obligația de plată a contravalorii serviciilor furnizate în termenul contractual

Așa fiind, reținând că reclamanta a dovedit în condițiile art.249 Cod procedură civilă existența dreptului său de creanță corelativ obligației pârâtei, iar acesta din urmă nu a făcut dovada executării obligației asumată prin contract, conform art. 21 din contractul 116/83/16-10-2008 raportat la art.942 și urm.Cod civil, 969 și urm.Cod civil, instanța urmează a admite acțiunea formulată de reclamantă –aceasta fiind întemeiată.

HOTĂRĂSTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR INFO DIP INSOLVENCY SPRL, PRIN REP. LEGAL, cu B., TIMIS TRIAJ, nr. 6, în contradictoriu cu pârâtul M. A. cu sediul în B., ., . consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 193,02 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2011-ianuarie 2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi – 16-04-2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. A. L. C.

Red. C.M. / 25.08.2014/4 ex.

Dact. A.C./ 25.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4820/2014. Judecătoria BRAŞOV