Somaţie de plată. Hotărâre din 07-01-2013, Judecătoria CÂMPINA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 5607/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.

Câmpina, ., nr. 14, jud. P.

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

ORDONANȚA CIVILĂ NR.22

Ședința publică de la 07 IANUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea litigiului comercial având ca obiect emiterea ordonanței care să conțină somația de plată în temeiul disp.art. OG 5/2001 formulată de creditoarea . cu sediul în Ploiești în contradictoriu cu debitorul Z. C..

Cererea a fost timbrată cu 39 de lei, anulându-se timbre judiciare mobile de 0,5 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinita .S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că unitatea creditoare prin cererea introductivă a solicitat soluționarea cauzei și în lipsa reprezentanților săi conform disp.art.242 ,pct.2 cod pr.civilă.

În conformitate cu disp.art. 159 1 alin.4 cod pr.civilă, verificându-și competența, instanța constată că a fost în mod legal sesizată, în raport de prevederile art.607 cod pr.civilă.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitorul Z. C. emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată pentru suma de 781,37 lei reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate pentru perioada octombrie 2011 – august 2012 și 108,46 lei majorări de întârziere cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că debitorul a beneficiat de serviciile prestate (apa, canal., preluarea apei meteorice ), fiind emise facturile fiscale acceptate de debitor, dar neachitate integral până la data formulării acțiunii.

Creditoarea a mai arătat că a notificat debitorul, demersuri rămase fără rezultat, iar creanța pe care o are împotriva acesteia este certă, lichidă și exigibilă.

În drept au fost invocate disp. OG nr.5/2001, precum și clauzele contractuale, solicitând judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 cod pr. civilă

Au fost depuse în copie la dosar: nota de calcul privind penalitățile de întârziere, contractul nr._ din 01.04.2005, facturi fiscale.

Fiind legal citat, debitorul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că în baza contractului depus la fila 6, debitorul a beneficiat de toate serviciile prestate de creditoare (apa, canal., preluarea apei meteorice), fără a achita debitul, desi si-a asumat aceasta obligatie prin contractul incheiat intre parti.

Potrivit art.1 din O.G.nr.5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani asumate prin contract constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori prin alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice prestații.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1 și 2 din OG nr.5/2001 și creanța în sumă de 781,37 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate de creditoare in perioada octombrie 2011 – august 2012, are un caracter cert, lichid și exigibil, obligația fiind asumata prin contractul incheiat intre parti.

În consecință, având în vedere și dispozițiile art.969 Cod civil, instanța urmează să admită cererea privind emiterea somației de plată formulată de creditoare și, în temeiul art.6 rap. la art.1 alin.1 și 2 din OG nr.5/2001 cu modificările și completările ulterioare, va soma debitorul să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, suma de 781,37 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate în baza contractului încheiat între părți la data de 06.02.2009, și penalitățile de întârziere în sumă de 108,46 lei.

În temeiul art. 274 cod proc.civilă, instanța va obliga debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată ,reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de . cu sediul în mun. Ploiești ..1 jud. P. împotriva pârâtului Z. C. domiciliat în or. Băicoi . jud. P. și în consecință;

Someaza debitorul să plătească creditoarei, in termen de 30 zile de la comunicarea prezentei, suma de 781,37 lei reprezentând contravaloarea servicii prestate și penalitățile de întârziere în sumă de 108,46 lei.

Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere in anulare in termen de 10 zile de la comunicare pentru debitor.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 07.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

N. V.

Red. NV/SL

4 ex./17.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 07-01-2013, Judecătoria CÂMPINA