Somaţie de plată. Hotărâre din 14-01-2013, Judecătoria CÂMPINA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 5466/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

ORDONANȚA CIVILĂ NR.70

Ședința publică de la 14 IANUARIE 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea litigiului comercial având ca obiect emiterea ordonanței care să conțină somația de plată în temeiul disp.art. OG 5/2001 formulată de creditoarea . ROMÂNIA ”SRL cu sediul în Voluntari în contradictoriu cu debitoarea .”SRL cu sediul în B..

Cererea a fost timbrată cu 39 de lei, anulându-se timbre judiciare mobile în valoare de 3 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinita .S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se instanței că unitatea creditoare prin cererea introductivă a solicitat soluționarea cauzei și în lipsa reprezentanților săi conform disp.art.242, alin.2 cod pr.civilă.

În conformitate cu disp.art. 159 1 alin.4 cod pr.civilă, verificându-și competența, instanța constată că a fost în mod legal sesizată, în raport de prevederile art.607 cod pr.civilă.

A. cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.5466//204/2012, creditoarea . ROMANIA SRL, prin reprezentanții săi legali, a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitoarei . S.R.L la plata sumei de 3219,97 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului comercial de furnizate mărfuri a livrat debitoarei marfă în valoare de 3219,97 lei

A mai arătat creditoarea că a parcurs în prealabil procedura concilierii directe debitoarea ignorând demersurile sale, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.

Creditoarea a mai precizat că sunt întrunite cerințele prevăzute de OG nr.5/2001, în sensul că suma solicitată cu titlu de creanță este certă, lichidă și exigibilă.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG nr.5/2001

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie la dosar facturi fiscală (f.6,7)și în temeiul disp.art 242 pct.2 a solicitata judecarea cauzei în lipsă.

Legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.

Au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de creditoare la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

În baza relațiilor contractuale derulate între părți pe bază de comandă, creditoarea a livrat mărfuri și a prestat servicii debitoarei, emițând facturi fiscale acceptate la plată prin semnătură și ștampilă de către debitoare, (f.6,7) în sumă de 3509,97 lei rămânând un debit restant după achitarea parțială în sumă de 3219,97 lei.

Astfel fiind, constatând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, având în vedere și atitudinea procesuală a debitoarei care deși legal citată nu a formulat apărări în cauză, urmează ca în baza disp. art.6 alin.2 din OG nr.5/2001, aprobată prin Legea nr.295/2002, să admită cererea și să someze debitoarea ca în termen de 30 de zile de la primirea prezentei ordonanțe să plătească creditoarei suma de 3219,97 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de creditoarea . ROMANIA SRL prin reprezentanții săi legali,cu sediul în VOLUNTARI, ȘOSEAUA BUCUREȘTI NORD-CLĂDIREA O2, nr. 10, județul ILFOV în contradictoriu cu debitoarea . S.R.L cu sediul în B., OCINEI, nr. 2, județul PRAHOVA,și în consecință;

Somează debitoarea să achite creditoarei suma de 3219,97 lei ,contravaloare facturi în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri.

Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 .01.2013

PREȘEDINTE, Grefier,

V. N. D.-L. P.

Red. VN/MBC

4 ex/17.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 14-01-2013, Judecătoria CÂMPINA