Somaţie de plată. Sentința nr. 2367/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2367/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 2730/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Cod operator 7527
SENTINȚA CIVILĂ NR.2367
Ședința publică de la 07 OCTOMBRIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Grefier . P. D.-L.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditoare . prin reprezentant legal Director General - Dr. Ing. P. D. și pe debitoare . cu sediul în mun.Câmpina, având ca obiect somație de plată.
Acțiunea a fost timbrată cu 39 de lei, anulându-se timbre judiciare mobile de 0,30 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 30.09.2013 creditoarea a comunicat dovada citării unității debitoare prin „publicitate” într-un cotidian de largă circulație națională .
Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.2730/204/2012 creditoarea S.C. H. P. S.A., prin reprezentant legal Director General - Dr. Ing. P. D. a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitoarei . la plata sumei de 6191,39 lei, reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate din perioada30 04_11 și a sumei de 154,52 lei, cu titlu de majorări de întârziere; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii creditoarea a arătat că debitoarea a beneficiat de serviciile de apă, canal, preluarea apei meteorice, facturile emise nefiind achitate mptiv pentru care au fost calculate majorări de întârziere conform notei de calcul anexată.
În drept a invocat disp. O.G. nr. 5/2001, Legea nr. 51/2006, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii creditoarea a atașat: nota de calcul privind penalitățile de întârziere, contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr._ din 02.06.2008 și facturi fiscale și (f. 5-12).
Legal citată, debitoarea nu a formulat în apărare întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza contractului pentru alimentarea cu apă și de canalizare nr._ din 02.06.2008 semnat de părți, debitoarea a beneficiat de serviciile creditoarei în perioada aprilie 2011- august 2011, fiind emise facturile depuse în copie la dosar (f. 8-12 ), în valoare de 6191,39 lei, fiind calculate pentru neplata la termen majorări de întârziere facturate de 154,52 lei.
Față de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, constatându-se existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei, cât și față de dispozițiile art. 969 Cod civil, ce conferă putere de lege convenției părților, va fi admisă cererea de emitere a somației de plată, urmând ca debitoarea să fie obligată la plata sumei de 6191,39 lei către creditoare, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neachitate pentru perioada aprilie 2011- august 2011, precum și sumei de 154,52 lei, cu titlu de majorări de întârziere de asemenea facturate
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga debitoarea și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și timbre judiciare.
Văzând și prevederile art. 8 din O.G. nr. 5/2001,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de somație de plată formulată de creditoarea S.C. H. P. S.A., prin reprezentant legal Director General - Dr. Ing. P. D. cu sediul în Ploiești, .. 1 jud. P., în contradictoriu cu debitoarea . cu ultim sediu cunoscut în mun. Câmpina . nr.12 A jud. P. și în consecință:
Somează debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la primirea prezentei suma de 6191,39 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neachitate pentru perioada aprilie 2011- august 2011, precum și sumai de 154,52 lei, cu titlu de majorări de întârziere.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de cerere în anulare la Judecătoria Câmpina, pentru debitoare, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri
Pronunțată în ședință publică astăzi,07.10.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. V.
Red.NV/SL
4 ex./31.10.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 450/2013. Judecătoria CÂMPINA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|