Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 138/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2018/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
SENTINȚA COMERCIALĂ Nr. 138
Ședința publică de la 12 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
******************
Pe rol soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr.170/09.07.2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.80/2009, formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 3 și pârâtul prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 19.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că reclamanta nu a achitat taxa de timbru și timbru judiciar pentru cererea de suspendare a executării și cauțiunea stabilită de instanță.
Apărătorul reclamantei, la interpelarea instanței, semnează cererea de chemare în judecată. Totodată, depune la dosar chitanță în cuantum de 3.246 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru pentru acțiunea în anulare.
Reclamanta, prin apărător, arată că executarea s-a finalizat și nu înțelege să timbreze cererea de suspendare a executării silite.
Curtea pune în discuție excepția netimbrării cererii de suspendare a executării silite.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea excepției.
Pârâtul, prin apărător, solicită admiterea excepției.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe acțiunea în anulare.
Reclamanta, prin apărător, potrivit art.364 lit.c Tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală. În antecontract, la art.11.1, părțile au inserat o clauză care prevedea ca orice litigiu ulterior să fie soluționat de o instanță arbitrală ad-hoc. Nu au dorit să fie arbitrați de întrucât dacă doreau acest lucru, se prevedea în mod expres. Nu sunt incidente normele și nu există compromis. nu avea competența să soluționeze acest litigiu. Față de aceste aspecte, solicită admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul, prin apărător, solicită respingerea acțiunii. Astfel, Curtea de Arbitraj organizează soluționarea arbitrajului. Împrejurarea că nu a fost competentă să soluționeze litigiul, nu este susținută, întrucât nu s-a făcut vorbire despre arbitraj ad-hoc. Clauza compromisorie prevăzută la art.11 pct.1 în contract stabilește că litigiul se soluționează pe cale amiabilă. Dacă ar fi dorit arbitraj ad-hoc acest lucru se prevedea expres. Dispozițiile art.341 Cod procedură civilă stabilesc expres soluționarea arbitrajului. Față de aceste aspecte, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta, prin apărător, în replică, arată că așa cum rezultă și din adresa depusă la dosar, partea nu a înțeles să se judece la întrucât nu este instanță competentă, regula este arbitrajul ad-hoc.
CURTEA
Asupra acțiunii în anulare de față;
Prin hotărârea arbitrală nr.170/09.07.2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.80/2009 a fost respinsă excepția de necompetență invocată de către pârâtă, s-a constatat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr.49 din 6 februarie 2007 de - A ȘI ASOCIAȚII, s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, fiind obligată pârâta - SRL la restituirea către reclamantul a sumei de 61.307,6 Euro, precum și la plata către același reclamant a sumelor de 23.738,50 + 28.249,20 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale.
Pentru a hotărî astfel, în ce privește excepția de necompetență a arbitrajului s-a reținut competența Tribunalului Arbitral în raport de dispozițiile articolului 11 pct. 1 și 11 pct. 2 din antecontract. Tribunalul a reținut că această clauză, chiar dacă deficitară în redactare, demonstrează voința comună a părților de deferi eventuale litigii arbitrajului, recunoscând competența instanțelor de drept comun numai pentru situația în care tribunalul arbitral nu s-ar putea constituit din motive obiective.
Tribunalul a înlăturat susținerea pârâtei privitoare la necesitatea existenței unui compromis separat, având în vedere existența în antecontractul părților a clauzei compromisorii de la articolul 11.
A înlăturat de asemenea susținerea pârâtei întemeiată pe invocarea clauzei referitoare la " instanța arbitrală", reținând că trimiterea la această sintagmă nu este de natură a conduce la concluzia că tribunalul arbitral sesizat nu ar fi cel avut în vedere de către părți, întrucât această instanță arbitrală este aceea la care părțile au domiciliul, respectiv sediul, este o instanță arbitrală cunoscută și constituită în vederea soluționării litigiului dintre părți, constituirea tribunalului putându-se face în temeiul convenției și a regulilor de procedură pe care acest tribunal le aplică în soluționarea litigiilor.
Competența a fost reținută și în considerarea faptul că litigiul privește drepturi asupra cărora legea permite a se face tranzacție, fiind incidente dispozițiile articolului 340 Cod procedură civilă.
Pe fondul litigiului, s-a apreciat cererea reclamantului ca întemeiată în raport de clauzele contractuale, care au fost examinate în detaliu și interpretate coroborat, ca și în raport de înscrisurile depuse la dosar.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat acțiune în anulare pârâta, cauza fiind înregistrată sub nr- la 6 august 2009 pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- a Comercială.
Petenta a solicitat suspendarea executării hotărârii arbitrale în conformitate cu dispozițiile articolului 365 alin. 3 Cod procedură civilă.
În motivarea acțiunii în anulare a fost invocat în primul rând articolul 364 lit. Cod procedură civilă, petenta susținând că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală. De esența susținerilor formulate în dezvoltarea acestui prim motiv de acțiune în anulare este aserțiunea potrivit căreia clauza compromisorie prevăzută de articolul 11 pct. 1 din antecontractul părților viza soluționarea litigiului de către o instanță arbitrală ad-hoc, prevăzând modalitatea de numire a arbitrilor, iar dispozițiile Cărții IV din Codul d procedură civilă fiind aplicabile.
Petenta a susținut că reclamantul a formulat cererea de arbitraj cu nesocotirea clauzei compromisorii, supunând-o soluționării Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, creditoarea nu putea fi avută în vedere la semnarea contractului deoarece a fost înființată ulterior.
aceluiași prim motiv de acțiune în anulare s-a susținut și că nici Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și nici una dintre părți nu se poate substitui voinței comune chiar dacă încearcă să realizeze acest lucru printr-o interpretare a clauzelor contractuale.
A arătat petenta, totodată, că tribunalul arbitral a înțeles să judece cererea formulată de reclamant, deși petenta pârâtă și-a afirmat constant și categoric opoziția. Având în vedere că tribunalul arbitral nu era legal sesizat și nici nu i s-a recunoscut vreodată competența, nici nu putea să fie legal învestit cu soluționarea de cereri și de excepții.
Al doilea motiv de anulare este întemeiat pe dispozițiile articolului 364 lit. i Cod procedură civilă, petenta susținând că hotărârea arbitrală încalcă odinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.
În susținerea acestui motiv de anulare s-a invocat de asemenea necompetența generală a tribunalului arbitral, ceea ce face ca la pronunțarea de către acest tribunal a sentinței atacate să fie încălcate dispoziții imperative ale Codului d procedură civilă precum și principiile de drept fundamental referitoare la dreptul la apărare al părților și la aflarea adevărului.
Petenta a susținut că tribunalul arbitral a reținut doar argumentele și probele parțiale prezentate de o singură parte, lucru care ar fi putut fi evitat dacă instanța care judeca litigiul era competentă și învestită de ambele părți.
Petenta a susținut că pretențiile și susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, că petenta și-a îndeplinit în integralitate obligațiile stipulate în contract, dar că nu același lucru se poate reține și în privința reclamantului, acesta fiind motivul pentru care petenta a înțeles să procedeze la rezoluțiunea contractului.
La 7 septembrie 2009, intimatul a transmis prin corespondență întâmpinare, prin care s-a apărat față de acțiunea în anulare, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiate.
S-a stabilit în sarcina petentei obligația de a timbra cererea de suspendare a executării cu taxă judiciară de timbru de 10 lei și cu timbru judiciar de 0,3 lei. La termenul din 12 2009, petenta a arătat că nu înțelege să achite taxa de timbru pentru cererea de suspendare a executării, aspect consemnat în practicaua prezentei hotărâri. Având în vedere poziția petentei privitor la aceste aspect, în temeiul articolului 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și a articolului 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995 Curtea va anula ca netimbrată cererea de suspendare a executării.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază acțiunea în anulare ca neîntemeiată și o va respinge pentru următoarele considerente:
Se constată că petenta, pârâtă în fața Tribunalului arbitral, a depus în cursul arbitrajului punctul de vedere propriu privitor la necompetența tribunalului arbitral, exprimat prin nota aflată la fila 51 dosarului arbitral.
În această notă, petenta invocă:
-inexistența vreunei clauze compromisorii în antecontractul 49/2007 încheiat între părțile litigante care să confere competență Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;
- inexistența vreunui compromis care să confere competență tribunalul arbitral sesizat.
În motivarea sentinței arbitrale s-a făcut referire la existența clauzei compromisorii privitoare la instanțele arbitrale, pe cale de consecință la inexistența obligației de încheierea a unui compromis ulterior sub același aspect. S-a reținut competența tribunalului arbitral în raport de împrejurarea că acesta s-a putut constitui, ceea ce exclude competența instanțelor de drept comun. S-a reținut, de asemenea, competența tribunalului arbitral sesizat, în raport de domiciliul/sediul părților, de caracterul instituțional al arbitrajului și de posibilitatea constituirii Tribunalului Arbitral.
Având în vedere apărările formulate în cursul arbitrajului, precum și răspunsul dat de tribunalul Arbitral acestor apărări, Curtea constată că în prezenta acțiune în anulare petenta supune atenției instanței de judecată alte argumente aduse în susținerea excepției de necompetență a tribunalului arbitral.
Astfel, petenta invocă de această dată că tribunalul arbitral care a pronunțat soluția în cauza de față nu era competent întrucât prin clauza compromisorie părțile au înțeles să supună litigiul lor arbitrajului ad-hoc, nu celui instituționalizat.
Susținerea este neîntemeiată. Așa cum rezultă din articolul 11 pct. 1 din antecontractul părților, părțile au convenit ca litigiile ce nu pot fi soluționate pe cale amiabilă să fie de competența unei "instanțe arbitrale". În continuarea acestei prevederi, părțile convin să deducă spre soluționare litigiul instanței de drept comun pentru situația în care "tribunalul arbitral" nu se poate constitui. Referirea terminologică la instanța sau tribunalul arbitral, coroborată cu prevederea referitoare la numărul de membri din compunerea tribunalului arbitral (trei arbitri, câte unul numit de fiecare parte și un supraarbitru) exclud de plano ideea arbitrajului ad-hoc.
Curtea apreciază că părțile aveau posibilitatea de a indica expres dacă se orientează către arbitrajul ad-hoc, la momentul încheierii antecontractului, în considerarea dispozițiilor articolului 341 Cod procedură civilă, care lasă la altitudinea persoanelor ce au capacitatea deplină de exercițiu al drepturilor posibilitatea de a apela la o instituție permanentă de arbitraj sau la o terță persoană. În raport de aceste prevederi legale, Curtea apreciază că referirea din articolul 11.1 la instanța arbitrală și la tribunalul arbitral trebuie înțeleasă ca opțiune indubitabilă a părților în favoarea instituției permanente de arbitraj, nu în favoarea arbitrajului ad-hoc.
În condițiile în care Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României funcționează ca organism instituționalizat de arbitraj, fiind public cunoscută activitatea acestui tribunal, Curtea apreciază că în mod legal intimatul reclamant a dat curs clauzei prevăzute la articolul 11.1 din Convenția părților și s-a adresat acestei instanțe arbitrale de la domiciliul, respectiv sediul părților litigante.
În condițiile în care la nivel național există mai multe instanțe arbitrale cu activitate instituționalizată și în condițiile în care părțile nu au prevăzut expres în clauza compromisorie ca arbitrajul să se realizeze ad-hoc, Curtea apreciază că intimatul reclamant a procedat în conformitate cu acordul de voință al ambelor părți atunci când s-a adresat arbitrajului instituționalizat, neexceptat expres prin convenția încheiată.
În situația în care petenta ar fi apreciat că prevederea compromisorie este ambiguă și ridică piedici în organizarea și desfășurarea arbitrajului, aceasta ar fi avut la îndemână acțiunea prevăzută de articolul 342 alin. 1 Cod procedură civilă, sesizând instanța de judecată competentă în lipsa convenției arbitrale pentru înlăturarea piedicilor legate de arbitraj.
O astfel de procedură nu s-a dovedit a fi fost folosită, iar în raport de considerentele precedente Curtea apreciază că instanța arbitrală sesizată a fost competentă potrivit clauzei compromisorii convenită de părți.
C de al doilea motiv invocat pentru prima dată în fața instanței în susținerea excepției de necompetență a tribunalului arbitral este neîntemeiat. Petenta nu a dovedit că la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare - 16 februarie 2007 - Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României nu era înființată. Din informațiile publicate pe site -ul oficial al Tribunalului Arbitral rezultă că acesta a fost înființat în anul 1953, de aceea această critică a fost înlăturată ca vădit neîntemeiată.
Al doilea motiv de acțiune în anulare este neîntemeiat.
Se constată că în susținerea acestui motiv se reiau afirmațiile referitoare la necompetența tribunalului arbitral, afirmații care au fost apreciate ca lipsite de temei, conform considerentelor ce preced.
În ce privește afirmațiile privitoare la acceptarea argumentelor și probelor prezentate de o singură parte litigantă, Curtea apreciază că acestea nu se circumscriu motivului de anulare prevăzut de articolul 364 lit. i Cod procedură civilă, nefiind indicate dispozițiile imperative încălcate în cauză.
Afirmațiile sunt neîntemeiate și în considerarea poziției pe care petenta a înțeles să o adopte în cursul arbitrajului. Astfel, Curtea apreciază că petenta, fiind în fața unei clauze compromisorii dincolo de orice echivoc și alegând să conteste competența tribunalului arbitral sesizat în baza acestei clauze compromisorii, fără a-și formula în subsidiar apărări și probe pe fondul litigiului, a acceptat conștient riscul unui proces purtat doar în raport de susținerile și probele părții adverse. Pentru acest motiv, Curtea apreciază că nu poate fi primit motivul de nulitate prevăzut de articolul 364 lit. i Cod procedură civilă, cu raportare la încălcarea principiilor referitoare la dreptul la apărare și la aflarea adevărului, întrucât acest motiv este invocat cu înfrângerea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Având în vedere că în privința hotărârii arbitrale atacate nu a fost reținut nici unul din motivele de nulitate prevăzute de articolul 364 lit. c și i Cod procedură civilă, acțiunea în anulare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul articolului 274 Cod procedură civilă, petenta va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă, cheltuieli constând în onorariu de avocat conform facturii și chitanței aflate la filele 31 și 32 ale dosarului Curții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Anulează ca netimbrată cererea de suspendare a executării.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr.170/09.07.2009, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr.80/2009, formulată de reclamanta - SRL cu sediul în B, sector 3, str. - -, nr. 11,. 14 în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în B, sector 5,-,. 1,. 2.
Obligă pe petentă să plătească intimatei 4.165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
4 ex.
11.12.2009
.
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci
