Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 28/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 28
Ședința publică din 9 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 4/07.03.2008 a Comisiei de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A pronunțată în dosarul nr. 23/A/2006 formulată de reclamanta GENERAL A în contradictoriu cu pârâta COM
La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamantă, și avocat pentru pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar, în completare, taxa judiciară de timbru în suma de 11.280,96 lei achitată cu ordinul de plată nr. 276/08.09.2008, iar pentru repunerea pe rol a cauzei timbrează, de asemenea, cu suma de 7.430,07 lei taxă judiciară de timbru prin ordinul de plată nr. 277/08.09.2008 și 5 lei timbru judiciar, conformându-se astfel dispozițiilor menționate în încheierea de ședință din data de 10.06.2008.
Reprezentantul pârâtei solicită ca instanța să se pronunțe asupra cererii reclamantei având ca obiect reluarea judecării cauzei și consideră că această pricină nu poate fi repusă pe rol datorită faptului că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1551Cod procedură civilă, și anume, nu a fost depus de către partea reclamantă, așa cum a solicitat instanța, un anumit act, sub o anumită formă.
Reprezentantul reclamantei consideră că cererea de reluare a judecății este legală pentru că societatea s-a conformat dispozițiilor instanței pentru a căror nerespectare pricina a fost suspendată în temeiul art. 1551din Codul d e procedură civilă.
Curtea, apreciind că solicitarea referitoare la pronunțarea asupra reluării judecării pricinii este lipsită de obiect întrucât cauza, deși inițial a fost suspendată în temeiul articolului menționat (art. 1551), ulterior, ca urmare a cererii reclamantei din 21 mai 2008, fost repusă pe rol, partea sancționată conformându-se dispozițiilor instanței, astfel cum rezultă din cuprinsul minutei timbrării, respinge solicitarea reprezentantului societății pârâte.
Reprezentantul reclamantei mai învederează instanței că, deși prin punctul I din acțiunea în anulare a solicitat suspendarea hotărârii atacate, cerere pe care a și timbrat-o, consideră că aceasta a rămas fără obiect, întrucât cele statuate prin hotărârea arbitrală au fost executate de societate potrivit actelor de la dosar.
Nemaifiind alte cereri, probe sau excepții de formulat, instanța acordă cuvântul asupra admisibilității acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale, a cererii de suspendare a executării hotărârii atacate, precum și asupra cererii de ridicare a sechestrului judiciar.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost ea formulată și motivată pe larg atât prin acțiunea introductivă, cât și prin notele scrise depuse ulterior, în temeiul art. 364 literele e) și f) din Codul d e procedură civilă, arătând că susține și cererea de ridicare a sechestrului asigurător, cerere pe care a și timbrat-
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea cererilor formulate de reclamantă considerând că cele două cazuri de anulare a hotărârii arbitrale nu sunt incidente în speță, pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, în plus menționând doar faptul că partea căreia i s-a respins cererea reconvențională niciodată nu poate solicita, în temeiul art. 364 lit. f) Cod procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale pentru minus petita, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în anulare înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr- reclamanta GENERAL A în contradictoriu cu pârâta COM Aas olicitat, în temeiul art. 365 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, anularea hotărârii arbitrale nr. 4/07.03.2008 a Comisiei de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A pronunțată în dosarul nr. 23/A/2006, după care, judecând în fond cererile de arbitrare principală și cea reconvențională, să se admită în parte acțiunea introductivă formulată de reclamanta din dosarul arbitral COM A, în sensul dispunerii rezilierii contractului nr. 29/2006 începând cu data de 7 septembrie 2006 din culpa exclusivă a societății reclamante pârâtă-reconvențională, să se admită cererea reconvențională a GENERAL A în același sens, din culpa exclusivă a reclamantei pârâtă-reconvențională, și aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 54.762 lei reprezentând contravaloarea diferenței dintre avansul primit de 2.361.238,86 lei și valoarea materialelor achiziționate și a manoperei efectuate, precum și a sumei de 141.102,12 euro reprezentând daune interese, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, reclamanta a solicitat, în temeiul alin. 3 al art. 365 din Codul d e procedură civilă, suspendarea executării hotărârii atacate.
În motivare a arătat că, deși tribunalul arbitral a reținut faptul că este culpabilă și conduita reclamantei, raportat la lipsa proiectului și a dirigintelui de șantier, aceste "2 vicii" sunt irelevante, ele neputând constitui un edificiu justificator solid pentru neexecutarea conformă de către societatea pârâtă a lucrărilor la care antreprenorul s-a angajat. În considerente, instanța arbitrală a concluzionat că pârâta se află în culpă față de neexecutarea corespunzătoare calitativ a construcției respective, fiind singura răspunzătoare pentru aceasta, iar conduita beneficiarei, deși culpabilă, nu a avut nici un fel de înrâurire asupra respectivei consecințe.
Față de această soluție, reclamanta a invocat motivul de anulare prevăzut de art. 364 litera e) Cod procedură civilă întrucât legiuitorul a reglementat în mod explicit problema duratei unei proceduri arbitrale, instituind obligația imperativă ca o asemenea procedură să nu se întindă, în lipsa acordului scris al părților, pe mai mult de 7 luni de zile. Totuși, hotărârea atacată a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533din același cod.
Astfel, primul termen a fost stabilit la 17 noiembrie 2006, când s-a dispus amânarea judecății pentru studierea înscrisurilor depuse de părți și pentru indicarea modalității de calcul al taxelor de timbru. Se poate observa că ultimul termen a avut loc la 15 februarie 2008, adică după 16 luni de la începerea procedurii arbitrale, deși, potrivit art. 3533din Codul d e procedură civilă, hotărârea arbitrală trebuie să se pronunțe în maximum 5 luni de la debutul procedurii, pe baza unor motive temeinice termenul putând fi prelungit cu maximum 2 luni.
Este adevărat că în data de 20 aprilie 2007 instanța arbitrală a propus părților prelungirea termenului de arbitrare având în vedere faptul că nu fusese încă depus raportul de expertiză tehnică în construcții, însă prelungirea s-a făcut fără specificarea vreunei perioade precise pentru aceasta, deși prelungirea nu se putea dispune pentru mai mult de 2 luni, cu toate că societatea reclamantă a solicitat ca prelungirea să se facă cu respectarea dispozițiilor legale menționate, motiv pentru care se impune sancționarea hotărârii arbitrale pronunțate în afara cadrului legal.
tribunalului arbitral a provocat reclamantei un prejudiciu nu doar moral, prin menținerea raporturilor conflictuale o perioadă lungă de timp, ci și unul material, prin aceea că toate materialele achiziționate de către aceasta pentru efectuarea lucrărilor contractate de pârâtă și care se află pe șantierul beneficiarei suferă grave devalorizări. De asemenea, sumele de bani introduse în circuitul comercial în baza acestei lucrări au fost indisponibilizate, ceea ce cauzează, la rândul lor, grave pagube.
De altfel, reclamanta consideră că existența unui prejudiciu nici nu trebuie dovedită, legiuitorul precizândin terminisacest motiv de anulare de drept pentru formularea unei acțiuni în justiție.
Reclamanta mai invocă și motivul prevăzut de art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia se poate solicita anularea unei hotărâri arbitrale dacă tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, considerând că, sub aspectul cererii comune având ca obiect rezilierea contractului dintre părțile litigante, la o simplă analiză a petitelor fiecăreia dintre cererile acestora este evident faptul că instanța arbitrală nu s-a pronunțat în conformitate cu ceea ce i s-a cerut.
Astfel, la data de 18 septembrie 2006 reclamanta pârâtă-reconvențională a solicitat încetarea de drept a contractului din vina exclusivă a societății pârâte, iar pârâta, la rândul său, a solicitat rezilierea contractului din vina exclusivă a societății reclamante. Cu toate acestea, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii cererii reclamantei și rezilierea contractului fără, însă, a stabili și culpa părților, respingând, totodată, în totalitate cererea reconvențională a pârâtei. De asemenea, se menționează că tribunalul arbitral a omis să arate în dispozitivul hotărârii atacate dacă a admis cererea reclamantei în forma inițială sau în cea precizată la data de 10 noiembrie 2006.
Având în vedere faptul că instanța nu s-a pronunțat în sensul de a identifica partea aflată în culpă pentru rezilierea contractului, reclamanta consideră că este vorba de ipoteza pronunțării cu minus petita, motiv de admitere a acțiunii în anulare în accepțiunea prevederilor art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă.
Totodată, prin această hotărâre tribunalul arbitral a încălcat și un principiu de drept material esențial pentru dezlegarea pricinii, confirmând teza reclamantei pârâtă reconvențională potrivit căreia este justă îmbogățirea ei cu suma de 2.090.647 lei la care a fost obligată societatea pârâtă, deși aceasta a executat 16,48% din obiectul contractului, încorporând în lucrările executate calitativ corespunzător materiale și manoperă în valoare de 1.080.697,18 lei, astfel că se solicită instanței de judecată sancționarea respectivei soluții, care a fost dată cu ignorarea unor prevederi legale imperative.
În ceea ce privește fondul cauzei reclamanta a arătat că tribunalul arbitral și-a construit întregul edificiu al motivării hotărârii pe câteva premise de fapt greșite, care nu corespund realității și nici chiar concluziilor rapoartelor de expertiză întocmite de către cei trei experți numiți în cauză.
O premisă fundamental greșită de la care s-a pornit este aceea că societatea pârâtă nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale, nerespectând normele privind calitatea în construcții. Or, această constatare se află în neconcordanță cu concluziile rapoartelor de expertiză care indică expres faptul că lucrările sunt conforme și pot fi acceptate de către beneficiar. De asemenea, cât privește problema concluziilor celui de al doilea așa-zis raport tehnic, cu privire la lucrările de umpluturi, deși experții arată că acestea nu ar fi conforme, beneficiara nu le-a refăcut, ci le-a păstrat astfel cum au fost ele realizate, acceptându-le practic. Așadar, este nu doar contrar legii, ci și oricăror principii de echitate ca, deși beneficiara acceptă lucrarea, totuși instanța arbitrală să o considere neconformă și să rețină culpa executantului.
În aceste condiții se impune reanalizarea ansamblului probator, pentru a dezlega legal și temeinic litigiul pendinte, în așa fel încât soluția instanței să fie pronunțată în echitate, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Se mai arată că desfășurarea raporturilor contractuale a fost una extrem de anevoioasă din cauza unei defectuoase organizări a beneficiarei, în sensul că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile impuse nu doar de contract, ci și de lege, după cum urmează: 1) achizitorul beneficiar are obligația de a pune la dispoziția executantului întreaga documentație necesară pentru execuția lucrărilor contractate, fără plată, în 4 exemplare, la termenele stabilite prin graficul de execuție a lucrării; 2) beneficiarul are obligația de a angaja un diriginte de șantier; 3) investitorul are obligația de a asigura verificarea execuției corecte a lucrărilor de construcții prin diriginți de specialitate sau agenți economici de consultanță specializați, pe tot parcursul lucrărilor.
Față de cele arătate, se impune constatarea faptului că beneficiara s-a aflat în culpă, în sensul că, nu i-a pus pârâtei la dispoziție întregul proiect pentru ca aceasta să poată executa o lucrare de construcții în mod fluent și cursiv, fiind nevoie de completări și adăugiri, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu a numit la dispoziția pârâtei o persoană de specialitate cu care să se găsească soluții mutual acceptate pentru problemele tehnice neprevăzute apărute pe șantier care necesitau soluții prompte și de specialitate.
Tribunalul arbitral a reținut că o asemenea conduită nu poate să constituie o rațiune suficient explicativă pentru faptul că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit în mod satisfăcător obligațiile de executant de lucrări de construcție, aceasta neputând solicita opinii de specialitate beneficiarei care nu are calificarea necesară, cu toate că atât la art. 2.2 din contract, cât și la art. 21 din Legea nr. 10/1995, modificată, beneficiarului unei construcții are obligativitatea să contracteze serviciile unei persoane specializate în acest sens. Mai mult, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei principale, reziliind contractul pârâtei, fără a arăta, însă, din culpa cărei părți, eludând principiul general de drept conform căruia partea aflată în culpă va fi ținută la repararea prejudiciului produs din culpa sa.
Ca atare, nu pot fi reținute în culpa pârâtei diferitele aspecte legate de conformitatea lucrărilor executate, câtă vreme beneficiarul nu a respectat minimul de obligații impuse de lege. În acest sens, există numeroase comunicări ale proiectantului general către societatea pârâtă în care se confirmă de către acesta lucrările efectuate și soluțiile adoptate, negarea ulterioară a acestor lucrări fiind, după cum au arătat și experții tehnici, tardivă și nerelevantă sub aspectul răspunderii pârâtei față de neconformitatea acestor lucrări.
Cu privire la raportul de audit ce a fost efectuat la comanda reclamantei din cererea principală de arbitrare, fiind vorba despre o probă unilaterală, care urmărește realizarea intereselor acestei părți pentru a dovedi culpa pârâtei în încetarea contractului, reclamanta arată că respectiva dovadă nu îi este opozabilă și, astfel, ea nu trebuia reținută de instanța arbitrală, iar în ceea ce privește expertiza contabilă, la stabilirea cuantumului sumelor tribunalul a aplicat un tratament părtinitor, în sensul că pentru acele lucrări care au fost considerate, absolut arbitrar și contrar raportului de expertiză, ca fiind corespunzătoare s-a calculat o valoare mult sub nivelul prețului pieței, iar la lucrările pe care instanța le-a apreciat ca fiind necorespunzătoare s-a calculat o valoare mult peste prețul din contract.
Pe de altă parte, deși prin obiectivele stabilite de tribunal s-a cerut expertului contabil să stabilească suma de bani efectiv cheltuită de pârâtă pentru realizarea obiectivului contractului, expertul a arătat că nu se poate pronunța asupra acestui aspect înainte de a fi finalizată și expertiza tehnică în construcții. Ulterior, expertul contabil a completat raportul său făcând un simplu calcul între suma indicată de experții tehnici ca fiind cea valabilă și suma pe care pârâta a primit-o de la reclamantă cu titlul de avans, astfel încât specialistul nu a efectuat nici un fel de expertiză, în sensul că nu a analizat documentele justificative contabile ale societății pârâte pentru identificarea exactă a sumelor cheltuite de aceasta în scopul edificării construcției care face obiectul contractului dintre părți.
În drept a invocat prevederile art. 364 lit. e) și f) din Codul d e procedură civilă, iar ca probă nouă a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile, a cărei obiective urmează să fie depune ulterior.
În probațiune a anexat hotărârea nr. 4/07.03.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A pronunțată în dosarul nr. 23/A/2006.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii atacate până la judecarea irevocabilă a acțiunii în anulare reclamanta a arătat că suma totală la plata căreia a fost obligată prin sentința arbitrală este de 2.090.647 lei, aceasta reprezentând aproape întregul avans de 2.361.238,6 lei primit de la pârâta COM A la începutul lucrărilor, sumă ce a fost cheltuită în întregime pentru cumpărarea materialelor necesare demarării lucrărilor de construcție și plata subantreprenorilor. Dacă s-ar porni executarea silită pentru plata acestui pretins debit prin aplicarea popririi pe conturile reclamantei, societatea ar intra în incidență de plată. Or, o asemenea situație nu ar fi de dorit întrucât s-ar ajunge la punerea reclamantei în imposibilitate de plată nu doar față de pârâta din prezentul dosar, ci și față de alți creditori, din alte raporturi juridice comerciale în curs de executare, ceea ce ar afecta în mod grav și iremediabil situația financiară a societății, prin demararea executării silite și pârâta fiind dezavantajată prin aceea că, practic, s-ar afla în situația de a nu-și mai putea recupera suma de bani la care a fost îndreptățită prin hotărârea arbitrală decât pe calea procedurii insolvenței.
Pârâta COM A, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a depus note de ședință (filele 47-48) prin care a solicitat constatarea inadmisibilității/respingerea cererii de suspendare a executării hotărârii arbitrale atacate cu motivarea că deși reclamanta GENERAL Aaf ormulat acest capăt de cerere ca pe unul accesoriu acțiunii în anulare, nu a consemnat o cauțiune reprezentând 10% din obiectul cererii, conform dispozițiilor art. 365 alin. 3, raportat la art. 403 alin. 3 și 4 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, a arătat că cererea de suspendare este nelegală și nefondată întrucât interesul reclamantei nu poate fi atins deoarece obligația de plată rezultată din hotărârea arbitrală contestată a fost stinsă prin achitare voluntară, fără ca aceasta să fi produs vreun prejudiciu dovedit societății reclamante, astfel că prejudiciul invocat este total contrar unei posibilități de plată voluntară a sumei. Aceasta, în pofida faptului că pentru promovarea unei acțiuni civile trebuie îndeplinite cumulativ patru condiții: afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, în speță rezultând că nu este îndeplinită cerința existenței unui interes actual, care trebuie să fie legitim, personal și să fie născut actual, ceea ce ar trebui să ducă la respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes.
La aceste note pârâta a anexat adresa reclamantei din 8 mai 2008 depusă în dosarul execuțional nr. 159/2008 (fila 50), răspunsul executorului judecătoresc din 15 mai 2008 (fila 49), împuternicirea dată consilierului juridic al reclamantei să renunțe la contestația la executare (fila 51) și ordinul de plată prin care s-a achitat întreaga sumă datorată potrivit hotărârii arbitrale (fila 52).
La data de 21 mai 2008 reclamanta GENERAL Aad epus o cerere de ridicare a măsurii asigurătorii dispusă în prezentul dosar solicitând ridicarea sechestrului judiciar aplicat materialelor aflate pe șantierul construcției care face obiectul litigiului pendinte, motivat de faptul că pe calea acțiunii arbitrale părțile au consimțit asupra faptului că acele materiale, nepuse în operă și cumpărate de societatea reclamantă, sunt în proprietatea acesteia, astfel încât păstrarea lor pe șantierul COM A nu mai are nici o justificare, creditoarea obținând executarea hotărârii arbitrale, fiindu-i plătită integral creanța eventuală și câtă vreme hotărârea nu este irevocabilă, reclamanta este îndrituită să fie repusă în dreptul de a se prevala de aceste materiale în calitate de proprietar. Mai mult, prin menținerea acestei măsuri asigurătorii societatea este în mod grav prejudiciată întrucât materialele suferă o degradare continuă din cauza condițiilor improprii de depozitare, bunurile aflându-se de doi ani de zile pe șantier, în aer liber, supuse la intemperii.
La această cerere de ridicare a sechestrului asigurător a anexat cinci adeverințe de radiere a somației execuționale emise de Biroul Executorului Judecătoresc (filele 60-64), cinci adrese de sistare a popririi dispusă în data de 25 aprilie 2008 (filele 65-69), copia ordinul de plată prin care a fost achitat debitul (fila 70), o adresă răspuns din partea pârâtei COM A din 12 mai 2008 referitoare la predarea bunurilor sechestrate (fila 71) și o listare parțială de conturi din perioada 01.01.2006 la 31.12.2006 (filele 72-78).
Ulterior, la data 5 iunie 2008 reclamanta a mai depus o cerere de renunțare la judecarea capătului de cerere nr. 2 pct. 2 prin care a solicitat obligarea societății pârâte la plata de daune interese în sumă de 141.102,12 euro, echivalent în lei, 507.967 ron, la cursul din 23 aprilie 2008 (fila 83).
Pârâta COM A, la 5 iunie 2008, depus noi note scrise (fila 84), prin care a solicitat respingerea cererii de reluare a judecării pricinii formulată de societatea reclamantă, întrucât partea nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă repunerii cauzei pe rol ulterior suspendării acesteia din culpa sa exclusivă, în conformitate cu prevederile art. 1551din Codul d e procedură civilă, precum și întâmpinare la acțiunea în anulare (filele 85-88) prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii arbitrale atacate raportat la prevederile art. 364 literele e) și f), coroborat cu dispozițiile art. 3533alin. 6 din Codul d e procedură civilă, invocând, totodată, excepția de netimbrare a acțiunii în anulare, excepție pe care nu a mai susținut-o ulterior ca urmare a achitării taxelor de timbru prevăzute de lege.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii în anulare raportat la prevederile art. 364 lit. e) Cod procedură civilă a arătat că atât literatura de specialitate, cât și practica judiciară au statuat că este inadmisibilă invocarea caducității arbitrajului ca motiv de anulare a hotărârii dacă niciuna dintre părți nu a notificat celeilalte și tribunalului arbitral intenția de a invoca caducitatea, anterior primului termen de înfățișare, astfel cum stipulează art. 3533alin. 6 din același cod. Prin urmare, depășirea termenului de soluționare a litigiului de către tribunalul arbitral nu mai poate fi invocată drept motiv de anulare a hotărârii arbitrale atacate atâta vreme cât nici reclamanta GENERAL A și nici pârâta COM A nu și-au notificat reciproc și instanței arbitrale intenția de a invoca caducitatea arbitrajului. De altfel, prelungirea a fost acceptată de ambele părți, element ce rezultă din cuprinsul dosarului arbitral.
Cu privire la motivul de desființare a hotărârii arbitrale în temeiul art. 364 lit. f) Cod procedură civilă pârâta a precizat următoarele:
Deși reclamanta și-a fundamentat formal acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă, motivele invocate în cuprinsul acesteia nu se circumscriu celui prevăzut de textul legal amintit, critica hotărârii arbitrale adusă de reclamantă prin motivele dezvoltate la pct. 2 al cererii de chemare în judecată fiind neîntemeiată.
Astfel cum rezultă din cuprinsul dispozitivului hotărârii arbitrale atacate, tribunalul arbitral s-a pronunțat în limitele sesizării sale, în conformitate cu obiectul acțiunii arbitrale precizate și completate, dispunând admiterea în parte a acțiunii, desființarea contractului de execuție de lucrări dintre părți, obligarea GENERAL A la restituirea sumei de 2.090.647 lei din avansul primit, plus dobânda legală aferentă. De asemenea, instanța arbitrală a respins cererea introductivă în ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate și a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese constând în cheltuielile necesare remedierii lucrărilor executate necorespunzător sau neexecutate de către societatea pârâtă. Prin aceeași hotărâre, tribunalul s-a pronunțat judicios și asupra cererii reconvenționale a pârâtei, pe care a respins-o în mod temeinic și legal.
În raport cu considerentele și dispozitivul hotărârii atacate critica reclamantei privitor la pretinsa omisiune a instanței arbitrale de a se pronunța cu privire la identificarea părții aflate în culpă este nefondată, întrucât din cuprinsul motivării hotărârii rezultă în mod explicit și neechivoc că partea în culpă pentru neexecutarea obligațiilor contractuale asumate este GENERAL A, considerent pentru care s-a și dispus desființarea contractului de execuție de lucrări perfectat între părți cu obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.090.647 lei din avansul primit, plus dobânda legală aferentă. Mai mult decât atât, însăși reclamanta afirmă în memoriul acțiunii în anulare că tribunalul arbitral a concluzionat că ea este în culpă pentru neexecutarea obligațiilor asumate, recunoscând, prin urmare, că a fost stabilită partea care se face vinovată de neexecutarea contractului, astfel că nu poate pretinde ulterior că instanța arbitrală s-ar fi pronunțat înminus petita, în sensul că nu ar fi stabilit căreia dintre părți îi revine culpa pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.
De altfel, motivul de anulare minus petita prevăzut de art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă și invocat de reclamantă ca temei de desființare a hotărârii atacate vizează omisiunea organului jurisdicțional de a se pronunța asupra unui capăt de cerere, iar nu precizări relative la partea culpabilă care, în accepțiunea reclamantei, trebuiau inserate în dispozitivul sentinței arbitrale. Nu în ultimul rând, motivele invocate de în cuprinsul pct. IV și V din acțiunea în anulare vizează fondul cauzei și nu se circumscriu temeiului de desființare prevăzut de art. 364 lit. f).
În practica judiciară s-a statuat în mod judicios că, potrivit dispozițiilor art. 364 din Codul d e procedură civilă, hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare pentru motivele expres și limitativ prevăzute de acest text. Nici unul dintre aceste motive nu privește reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului, controlul efectuat de instanța de judecată fiind un control de legalitate și nu unul de temeinicie a hotărârii, astfel că invocarea unor situații de fapt și probe care au făcut deja obiectul analizei și interpretării date de către tribunalul arbitral determină ca acțiunea în anulare să fie inadmisibilă. Or, argumentele invocate de către reclamantă în cuprinsul pct. IV și V vizează fondul cauzei, situațiile de fapt și probele administrate în cauză, care au format obiectul cenzurii instanței arbitrale și care nu pot fi reexaminate pe calea acțiunii în anulare. În acest sens, în literatura de specialitate s-a statuat că nici una dintre ipotezele evocate la art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă nu îndrituiesc instanța judecătorească care efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare să abordeze din nou fondul litigiului.
La termenul de judecată din 10 iunie 2008 pârâta COM Aaf ormulat note scrise (fila 92) prin care a solicitat respingerea cererii de ridicare a sechestrului judiciar formulată de societatea reclamantă și menținerea măsurii asigurătorii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii arbitrale, apreciind că, din perspectiva imperativului conservării materialelor de construcție, spre a se putea verifica daca acestea îndeplinesc standardele de calitate și dacă corespund acordului de voință al părților, se impune conservarea lor în continuare, această măsură de menținere a sechestrului judiciar aflându-și rațiunea și din perspectiva ipotetică a administrării de noi probe cu privire la respectivele materiale sau a refacerii unor probe în cauză. Se mai arată că împrejurarea că debitul a fost achitat în întregime nu este relevantă soluționării acestei cereri, deoarece cheltuielile de executare a măsurii sechestrului nu au fost plătite până în prezent.
Examinând acțiunea în anulare prin prisma motivelor invocate de reclamantă și a prevederilor art. 364 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că aceasta nu poate fi admisă, motiv pentru care o va respinge având în vedere următoarele considerente:
În susținerea cererii în anulare formulată reclamanta GENERAL Aai nvocat prevederile art. 364 lit. e) și f) din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: - e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 3533; f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; -".
În ceea ce privește primul motiv de anulare, deși este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 3533din Codul d e procedură civilă, acă părțile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunțe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale. Termenul se suspendă pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanței judecătorești prevăzute de art. 342, părțile putând consimți în scris la prelungirea termenului arbitrajului. De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni, termenul prelungindu-se de drept cu două luni în cazul prevăzut de art. 3603, precum și în cazul decesului uneia dintre părți.
Totuși, trebuie avut în vedere faptul că același text de lege, în alin. 6 stipulează că trecerea termenului prevăzut în art. 3533nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părți a notificat celeilalte părți și tribunalului arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi notificat atât pârâtei COM A, cât și tribunalului, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea arbitrajului, susținerile sale din cuprinsul acțiunii în anulare referitoare la faptul că, la data de 20 aprilie 2007, când instanța a propus ambelor părți prelungirea termenului de soluționare a litigiului arbitral motivat de împrejurarea că în cauză nu s-au finalizat expertizele dispuse, ar fi solicitat tribunalului ca prelungirea să se facă cu respectarea dispozițiilor legale fiind irelevante.
Aceasta, întrucât pe de o parte, în cuprinsul încheierii din acea dată nu există menționat nimic cu privire la acest aspect, reclamanta nefăcând dovada că tribunalul arbitral nu ar fi consemnat în mod complet susținerile reprezentantului său, la dosar neexistând nicio cerere de completare a omisiunii vădite în acest sens, știut fiind faptul că, hotărârile arbitrale (inclusiv încheierile de ședință) constituie, din punct de vedere probator, înscrisuri autentice. Pe de altă parte, la acel moment (20 aprilie 2007) era deja oricum depășit termenul de cinci luni reglementat de alin. 1 al art. 3533din Codul d e procedură civilă, primul termen de judecată fiind cel din 17 noiembrie 2006. Mai mult decât atât, la dezbaterile din 20 aprilie 2007 reprezentantul GENERAL Aaf ost cel care a învederat instanței arbitrale că a luat legătura cu experții tehnici în construcții desemnați în cauză și că aceștia au solicitat, pentru finalizarea expertizei, acordarea unui termen de cel puțin o lună.
În aceste condiții, Curtea apreciază că motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) din Codul d e procedură civilă nu poate fi primit, neputându-se susține cu temei că hotărârea contestată ar fi fost pronunțată în afara cadrului legal sub aspectul termenului de soluționare a litigiului.
Nici celălalt motiv de anulare invocat de societatea reclamantă nu este incident în speță. Pentru ca instanța de judecată competentă să soluționeze o acțiune în anulare să poată dispune desființarea unei sentințe arbitrale în temeiul art. 364 lit. f) din Codul d e procedură civilă este imperios necesar ca prin respectiva hotărâre tribunalul arbitral să se fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau să nu se fi pronunțat asupra unui lucru cerut ori să fi dat mai mult decât s-a cerut.
Într-adevăr, autorizația dată arbitrilor prin actul de compromis de a judeca în echitate lasă acestora toată libertatea de a soluționa diferendul după conștiința lor, cu respectarea dispozițiilor imperative, tribunalul fiind ținut să-și sprijine decizia pe probele administrate în cauză. Chiar dacă arbitrii au toată libertatea în soluționarea litigiului, aceasta este, totuși, limitată la obiectul supus judecății, instanța arbitrală fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor lucrurilor cerute, să nu atribuie ceea ce nu i s-a cerut și nici să nu dea mai mult decât i s-a cerut.
În esență, reclamanta, în dezvoltarea acestui motiv de anulare, a arătat că tribunalul arbitral, deși a dispus rezilierea contractului de execuție lucrări (antrepriză) încheiat între părțile litigante sub nr. 29/17.04.2006, nu a stabilit căreia dintre ele îi revine culpa pentru neexecutarea convenției, ceea ce ar constitui o pronunțare înminus petita.
Aceste critici nu pot fi primite în condițiile în care, pe de o parte, ele nu au nici un corespondent în realitate, din cuprinsul considerentelor hotărârii atacate (pag. 10, paragraful 3) rezultând fără putință de tăgadă că instanța arbitrală a reținut că, "dat fiind faptul că lucrările executate sunt neconforme cu proiectul din culpa pârâtei - GENERAL A, rezultă că aceasta a încălcat obligații esențiale pe care și le-a asumat prin contract, ceea ce îndreptățește cererea reclamantei - COM A - de reziliere a contractului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1021 din Codul civil, cuprinse și în art. 21.1 din convenția părților". De altfel, însăși reclamanta a recunoscut (pag. 4, paragraful 3 din cererea de chemare în judecată) faptul că în motivarea sentinței arbitrale se arată că tribunalul a reținut că ea este partea în culpă față de neexecutarea corespunzătoare calitativ a construcției, fiind singura răspunzătoare pentru aceasta.
De asemenea, afirmațiile reclamantei în sensul că în mod greșit tribunalul arbitral nu a reținut în dispozitivul hotărârii pronunțate dacă a admis cererea COM A în forma inițială sau în forma precizată la data de 10 noiembrie 2006, deși reale, nu pot duce la admiterea acțiunii în anulare întrucât din analiza celor statuate de instanță rezultă fără dubiu că aceasta a avut în vedere pretențiile reclamantei în forma lor precizată.
În orice caz, însă, niciuna dintre ipotezele evocate de lit. f) a art. 364 din Codul d e procedură civilă nu pot da instanței de judecată care efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale pe calea acțiunii în anulare să abordeze din nou fondul litigiului, așa cum, de fapt, dorește societatea reclamantă.
Nu în ultimul rând, susținerile referitoare la încălcarea de către tribunal și a unui principiu de drept material esențial pentru dezlegarea pricinii întrucât a confirmat teza propusă de COM potrivit căreia este justă îmbogățirea ei cu suma e 2.090.647 lei, la care a fost obligată societatea pârâtă - GENERAL A, cu toate că aceasta a executat 16,48% din obiectul contractului, încorporând în lucrările executate calitativ corespunzător materiale și manoperă în valoare de 1.080.697,18 lei, ceea ce ar impune sancționarea respectivei soluții, care a fost dată cu ignorarea unor revederi legale imperative, nu se încadrează în vreunul dintre cele două cazuri expres indicate de partea reclamantă în prezenta acțiune (și, de altfel, nici în celelalte șapte prevăzute de legiuitor).
Din cele nouă motive de desființare a hotărârii în anulare reglementate în mod limitativ de art. 364 din Codul d e procedură civilă, patru (cele de la lit. a, b, c și e) cenzurează limitele arbitrajului, validitatea convenției arbitrale și conformitatea judecății arbitrale cu convenția arbitrală, alte patru (cele de la lit. d, f, g și h) cenzurează conformitatea judecății arbitrale cu principiile fundamentale ale procedurii civile, iar cel de-al nouălea motiv (cel de la lit. i) cenzurează conformitatea hotărârii arbitrale cu ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii.
Totuși, niciunul dintre aceste cazuri nu privește reexaminarea sentinței arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului, ceea ce constituie un corolar al caracterului de judecată în primă și ultimă instanță pe care îl are,de lege, arbitrajul (deoarece hotărârea judecătorească pronunțată asupra acțiunii în anulare este susceptibilă numai de recurs), spre deosebire de vechea reglementare în viziunea căreia judecata arbitrală era doar o judecată în primă instanță.
Cu alte cuvinte, acțiunea în anulare prevăzută de art. 364 din Codul d e procedură civilă reprezintă mijlocul procedural prin care se realizează un control judecătoresc cu privire la hotărârea pronunțată în arbitraj prin care se poate solicita instanței de judecată competente să desființeze soluția atacată dacă este incident vreunul dintre motivele prevăzute de acest text de lege și niciunul dintre acestea nu vizează greșita judecată a litigiului, în fapt sau în drept, ci convenția arbitrală, tribunalul arbitral, procedura de judecată și conținutul hotărârii, fiind ușor de observat că motivele privesc condițiile de formă ale hotărârii arbitrale și nu modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, inclusiv stabilirea cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de părți.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, Curtea, văzând cele învederate de reprezentantul reclamantei la termenul din 9 septembrie 2008, poziția exprimată în scris de societatea pârâtă prin notele de ședință din 19 mai 2008 (filele 47-48), precum și înscrisurile existente la filele 60-70 care atestă fără putință de tăgadă că sumele la plata cărora GENERAL Aaf ost obligată prin hotărârea nr. 4/07.03.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A în dosarul nr. 23/A/2006 față de COM A au fost achitate, va respinge cererea de suspendare, considerând că în speță nu sunt incidente prevederile art. 365 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, față de solicitarea reclamantei de a se lua act de renunțarea sa la judecarea capătului de cerere nr. 2 pct. 2 privind suma de 141.102,12 euro, echivalentul în lei al sumei de 507.967 ron la cursul din data de 23 aprilie 2008, instanța, văzând și prevederile art. 246 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă; dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli, iar când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți, va lua act de voința părții și va dispune în consecință.
În fine, în ceea ce privește cererea reclamantei de ridicare a măsurii asigurătorii dispusă în prezentul dosar și aplicată asupra materialelor aflate pe șantierul construcției care face obiectul litigiului pendinte și care, în opinia sa, nu se mai justifică a fi păstrate pe șantierul COM A întrucât creditoarea a obținut executarea hotărârii arbitrale, fiindu-i plătită integral creanța stabilită prin hotărârea arbitrală contestată, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, urmând să o admită ca atare pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de ședință din 2 martie 2007 tribunalul arbitral a admis cererea pârâtei GENERAL A de aplicare a măsurii sechestrului judiciar asupra bunurilor existente pe șantierul reclamantei din loc. A,-, jud. A, cuprinse în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 17 octombrie 2006, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii asupra fondului cauzei, încredințând, totodată, aceste bunuri în sarcina reclamantei COM A, pe care a numit-o administrator-sechestru, căreia i-a respins, însă, cererea de fixare a unei sume cu titlu de remunerație.
În primul rând, este de reținut faptul că instanța arbitrală nu avea căderea de a determina durata măsurii asigurătorii până la rămânerea irevocabilă a soluției asupra fondului pricinii, nefiind de acceptat ca un tribunal arbitral să poată dispune o măsură asigurătorie, în timpul procedurilor arbitrale, de care să fie ținută ulterior și instanța de judecată învestită cu soluționarea acțiunii în anularea respectivei hotărâri.
În al doilea rând, trebuie menționat faptul că partea adversă - COM A - a fost întrutotul de acord cu solicitarea pârâtei din procesul arbitral, aspect care reiese din cuprinsul practicalei încheierii de dezbateri de la acel termen.
În al treilea rând, se impune reamintit faptul că, potrivit art. 598 din Codul d e procedură civilă, ori e câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv. Or, tribunalul arbitral a dispus încuviințarea măsurii asigurătorii solicitate tocmai pentru conservarea materialelor de construcții existente pe șantierul COM situat în loc. A,-, jud.
Pe de o parte, atâta timp cât reclamanta GENERAL Aaf ost obligată să restituie către societatea pârâtă avansul în sumă de 2.090.647 lei achitat în temeiul contractului desființat, avans care a fost folosit de antreprenor în scopul achiziționării materialelor de construcție necesare executării lucrării contractate, este fără dubiu că menținerea în continuare a sechestrului judiciar îi produce acesteia consecințe negative prin aceea că bunurile suferă o degradare continuă, materialele aflându-se de doi ani de zile pe șantier.
Pe de altă parte, menținerea măsurii pentru situația ipotetică a refacerii unor probe cu privire la acestea nu se justifică dat fiind faptul că expertizele administrate în cauză au vizat calitatea lucrărilor realizate de antreprenor la construcția comandată de beneficiar și nu aceste materiale.
Nu în ultimul rând, obiecțiile societății pârâte referitoare la neplata cheltuielilor de executare a măsurii sechestrului nu au nici un fundament în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul arbitral nu a încuviințat plata vreunei sume cu titlu de remunerație către administratorul-sechestru, iar pentru eventuale daune aceasta are deschisă calea unei acțiuni separate.
Văzând că, deși prin întâmpinarea depusă pârâta a cerut cheltuieli de judecată, la dezbaterile din data de 9 septembrie reprezentantul acesteia a arătat că nu mai solicită asemenea cheltuieli, Curtea va omite acordarea vreunei sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în anulare formulată de reclamanta GENERAL, cu sediul în loc. A,-, jud. A, împotriva hotărârii nr. 4/07.03.2008 pronunțată de Comisia de Arbitraj Comercial d e pe lângă Camera de Comerț și Industrie a județului A în dosarul nr. 23/A/2006, în contradictoriu cu pârâta COM, cu sediul în loc. A,-, jud.
Respinge cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale atacate.
Ia act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 141.102,12 euro cu titlu de daune interese.
Admite cererea de ridicare a sechestrului judiciar formulată de reclamantă și, în consecință, dispune ridicarea acestei măsurii asigurătorii aplicate prin încheierea de ședință din 02.03.2007 pronunțată de tribunalul arbitral în dosarul nr. 23/A/2006 asupra bunurilor existente pe șantierul pârâtei din loc. A,-, jud. A și cuprinse în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la data de 17.10.2006.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce privește acțiunea în anulare și de 5 zile de la pronunțare în ceea ce privește sechestrul judiciar.
Pronunțată în ședința publică azi, 9 septembrie 2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red. - 15.09.2008
Tehnored. 18.09.2008
4 ex.- 2 com.
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz
