Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 996/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1095
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței comerciale nr.1935/04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR NOI B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS, COMISIA DE CENZORI A ASOCIAȚIEI SALARIAȚILOR NOI, CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SC NOI SA, și COMISIA DE CENZORI A SC NOI SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de fond fila 172 și intimata pârâtă Asociația Salariaților Noi B prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 15, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurentul reclamant, prin apărător, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata pârâtă Asociația Salariaților Noi
Intimata pârâtă Asociația Salariaților Noi B, prin apărător, solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.158 alin.3 Cod procedură civilă, împotriva hotărârii prin care instanța se declară incompetentă, se poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Data pronunțării hotărârii a fost 04.02.2009 iar ultima zi de declarare a recursului a fost data de 10.02.2009, recursul fiind înregistrat la data de 27.03.2009.
Recurentul reclamant, prin apărător, arată că declararea recursului în termen de 5 zile de la pronunțare este valabilă pentru părțile prezente iar pentru părțile lipsă de la comunicare. Pronunțarea hotărârii poate apărea în condică a doua zi, cu excepția penalului întrucât pronunțarea nu se face în ședință publică ci se scrie în condică. Or, partea nu putea fi prezentă la pronunțare iar termenul curge de la comunicare, solicitând respingerea excepției.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 1935 din 4 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția necompetenței materiale și a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Sectorului III
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat reclamantul, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR NOI B, COMISIA DE CENZORI A ASOCIAȚIEI SALARIȚAILOR NOI, CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SC NOI SA, și COMISIA DE CENZORI A SC NOI SA.
Recursul a fost înregistrat sub același număr unic la 28 aprilie 2009 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
Prin notele de ședință depuse la termenul din 10 septembrie 2009, intimata - pârâtă ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR NOI SA a invocat excepția tardivității declarării recursului.
Excepția este întemeiată. Potrivit dispozițiilor articolului 158 alineat 3 Cod procedură civilă, dacă instanța se declară necompetentă, așa cum s-a hotărât în cauză, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Sub acest aspect, Curtea a apreciat ca neîntemeiată și a înlăturat apărarea recurentei - reclamante în sensul că termenul de recurs curge de la pronunțare pentru părțile prezente la pronunțare, întrucât dispozițiile legale precitate nu sunt în acest sens, iar a admite în sensul dorit de recurent înseamnă a interpreta legea în mod extensiv, adăugând în mod nepermis la aceasta peste voința neechivocă a legiuitorului, cu încălcarea principiului ubi lex non distingit, nec nos distinguere debemus.
Dincolo de faptul că prevederea legală este lipsită de orice ambiguitate, în sensul că termenul de recurs curge la pronunțare, Curtea apreciază că o astfel de interpretare nu poate fi primită și prin prisma prevederilor articolului 258 alineat 2 Cod procedură civilă, care dispun că dispozitivul hotărârii se pronunță de președinte în ședințăchiar în lipsa părților, ceea ce autorizează concluzia că momentul de la care începe să curgă termenul de recurs este invariabil cel al pronunțării hotărârii, fiind evident că legiuitorul a apreciat ca fără relevanță sub acest aspect prezența sau lipsa părților de la pronunțare.
Momentul pronunțării este cel indicat în hotărârea atacată, neexistând nici o dovadă contrară mențiunii respective.
De altfel, Curtea apreciază că apărările recurentului - reclamant la excepția tardivității sunt fără fundament și pentru că, și dacă prin absurd s-ar admite teza termenului care curge de la comunicare, recursul înregistrat la 27 martie 2009 este declarat tot cu depășirea termenului de 5 zile calculat de la data menționată pe dovada de la fila 178 dosarului de fond.
În consecință, apreciind că termenul de 5 zile libere, calculat în conformitate cu dispozițiile articolului 101 Cod procedură civilă și cu dispozițiile articolului 158 alineat 3 Cod procedură civilă, a fost depășit, Curtea va respinge recursul ca tardiv declarat, conform dispozițiilor articolului 103 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurentul reclamant împotriva sentinței comerciale nr.1935/04.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți ASOCIAȚIA SALARIAȚILOR NOI B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -AVAS, COMISIA DE CENZORI A ASOCIAȚIEI SALARIAȚILOR NOI, CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL SC NOI SA, și COMISIA DE CENZORI A SC NOI SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi,1.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./7.10.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur, Carmen