Anulare hotarare aga Spete. Decizia 338/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 338
Ședința publică de la 01.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de către apelanta asigurare Reasigurare, împotriva sentinței comerciale nr. 15136/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - Casa Centrală, AG și ASIGURĂRI
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl., intimata ASIGURĂRI, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, D-na și intimata - Casa Centrală, reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar, Dl., lipsind intimata AG.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimatei precizează că nu insistă în cererea de administrare a probei cu interogatoriul apelantei.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, arătând că în mod nelegal pricina s-a judecat în fond în Camera de Consiliu, iar nu în ședință publică. În acest sens, afirmă că instanța de fond a fost sesizată cu judecata unei acțiuni, care cuprindea două capete de cerere, dintre care numai unul (cel subsecvent) ar fi trebuit soluționat în Camera de Consiliu. Neprocedând la disjungerea acțiunii și judecând întreaga cerere în Cameră de Consiliu, apelanta a arătat că Tribunalul a încălcat prevederile art. 121 alin. 1.proc.civ. care consacră principiul publicității ședințelor de judecată, recunoscut prin art. 127 din Constituția României, așa încât a solicitat desființarea sentinței, în considerarea încălcării textelor legale imperative care instituie garanții participanților la procesul civil.
În subsidiar, în condițiile în care se va aprecia netemeinicia acestei critici, apărătorul apelantei a arătat că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1365/25.03.2005 s-a încălcat dreptul de preempțiune instituit prin art. 7 din actul constitutiv al ASIGURĂRI În legătură cu aspectele reținute de prima instanță, vizând incidența dreptului de preempțiune numai în situația vânzării acțiunilor către un terț, apărătorul apelantei a susținut că terțul nu este un străin față de societate, ci o persoană străină de raportul juridic care se naște din dreptul de preempțiune. Mai arată că hotărârea din data de 21.03.2005 este subsecventă contractului nr. 1365/25.03.2005, așa încât anularea acestuia din urmă atrage anularea hotărârii.
Precizează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătoarea intimatei ASIGURĂRI solicită respingerea apelului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat corect legea, iar în condițiile în care apelanta-reclamantă s-a opus unei disjungeri a celor două capete de cerere, ea nu poate invoca în apel soluționarea întregii acțiuni în Camera de Consiliu, cu atât mai mult cu cât o asemenea măsură nu i-a provocat nici un prejudiciu. Cu privire la celelalte motive de apel, apreciază că acestea nu justifică o schimbare a sentinței, reluând în acest sens argumentele prezentate în întâmpinare. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatei - Casa Centrală solicită respingerea apelului, ca nefondat, achiesând la concluziile celeilalte intimate prezente.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2006 pe rolul Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, reclamanta ASIGURARE REASIGURARE a chemat în judecată pe pârâtele - Casa Centrală, ASIGURĂRI AG și ASIGURĂRI, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat între pârâta - Casa Centrală, în calitate de vânzătoare și AG, în calitate de cumpărătoare, înregistrat la ASIGURĂRI, sub nr. 1365/25.03.2005 și a Hotărârii ASIGURĂRI din data de 21.03.2005, ca operațiune subsecventă vânzării și încheiată pe baza acesteia.
În motivare, reclamanta a arătat că are calitatea de acționar al pârâtei ASIGURĂRI, deținând 47.897.821 acțiuni, reprezentând 15,9599% din capitalul social, pârâtele - Casa Centrală și AG având, la rândul lor, calitatea de acționari la aceeași societate.
Reclamanta a precizat că a fost interesată să achiziționeze pachetul de acțiuni al - Casa Centrală, atunci când aceasta și-a manifestat intenția de a-și vinde cele 5.034.996 acțiuni, reprezentând 8,4890% din capitalul social al ASIGURĂRI În acest context, a susținut că art. 11 alin. 3 din statutul pârâtei ASIGURĂRI și art. 7 alin. 3 din actul constitutiv al acesteia au instituit, printr-o derogare de la lege, îngăduită de art. 98 alin. 1 teza finală din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul de preempțiune al acționarilor, în cazul vânzării de acțiuni de către oricare dintre acționari, proporțional cotei de participare la capitalul social deținute.
Astfel, reclamanta a afirmat că și-a manifestat voința de a cumpăra acțiunile, exercitându-și în acest mod dreptul de preempțiune, prin depunerea unei oferte, înregistrată la registratura vânzătoarei sub nr. 614/04.02.2005, în cadrul căreia a oferit un preț de 4.400 ROL per acțiune.
Reclamanta a arătat că, ulterior, a aflat că tranzacția se încheiase, - Casa Centrală, în calitate de vânzătoare și AG, în calitate de cumpărătoare, semnând contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, înregistrat la Secretariatul ASIGURĂRI, sub nr. 1365/25.03.2005, prețul plătit fiind mai mic decât cel pe care îl oferise, respectiv 4.000 ROL per acțiune.
În această ordine de idei, reclamanta a apreciat că vânzarea la un preț inferior celui pe care l-a oferit pune sub semnul întrebării buna credință a reprezentantului vânzătoarei, dar și legitimarea intereselor sale în această tranzacție, cu atât mai mult cu cât a dezinformat propriul consiliu de administrație, căruia i-a comunicat existența unei singure oferte de cumpărare, cea a pârâtei AG.
De asemenea, a arătat că această faptă constituie infracțiune, incriminată de art. 215 alin. 3.pen. dar și că modificarea actelor constitutive s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, prin inducerea în eroare a judecătorului delegat, în condițiile în care, deși în cererea de înscriere a mențiunilor s-a făcut referire la Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor din 09.03.2005, o asemenea hotărâre nu există - faptă pedepsită de art. 292.pen. și de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, republicată. Totodată, reclamanta a arătat că reprezentantul pârâtei ASIGURĂRI a denumit actul adițional publicat în Monitorul Oficial nr. 2033/2005 drept "act adițional pentru modificarea și completarea corespunzătoare a prevederilor statutului și contractului de societate", cu toate că nu fusese convocată nici o adunare generală care să fi avut înscrisă pe ordinea de zi problema aprobării modificării actelor constitutive, ceea ce încalcă art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Reclamanta a mai susținut că vânzarea acțiunilor către pârâta ASIGURĂRI este lovită de nulitate absolută, pentru nerespectarea formei ad validitatem cerută pentru încheierea sa valabilă.
Astfel, a arătat că, în condițiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni s-au modificat atât structura acționariatului, cât și cotele de participare la capitalul social, au fost modificate prevederile actelor constitutive, respectiv cele cuprinse în art. 7 din statut și în art. 6 din contractul de societate al ASIGURĂRI
În consecință, ar fi trebuit ca aceste modificări să se întemeieze pe hotărârea adunării generale, iar nu pe cea a consiliului de administrație, având în vedere că modificarea actelor constitutive este dată de lege în competența adunării generale extraordinare, ca organ de conducere, iar nu a consiliului de administrație, a cărui competență se limitează la acte de administrare, de conservare. În acest sens, reclamanta a invocat art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, dar și art. 22 și 18 din actele constitutive.
Totodată, au fost evocate prevederile art. 117 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990, republicată, care instituie obligația menționării explicite pe ordinea de zi a adunării generale a tuturor problemelor ce urmează să fie dezbătute.
În continuare, reclamanta a arătat că, neexistând nici o hotărâre a adunării generale de aprobare a modificării actelor constitutive, în mod consecutiv, nu au fost îndeplinite nici formalitățile de înregistrare și de publicitate a vânzării modificatoare, prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, în art. 131 alin. 3 și 4, ca cerințe ad validitatem, în sensul că neîndeplinirea lor atrage interdicția executării hotărârii.
În concluzie, a mai arătat că neconvocarea unei adunări generale care să aibă înscrisă pe ordinea de zi problema vânzării de acțiuni a condus la încălcarea dreptului său de vot, dar și a celui de a ataca în justiție hotărârea de aprobare a modificării actelor constitutive, iar ignorarea ofertei sale a fost de natură să încalce dreptul de preempțiune.
De asemenea, reclamanta a susținut, ca motiv de nulitate absolută, și frauda la lege, invocând prevederile art. 101 alin. 1, art. 113, art. 117 alin. 7 și 8, art. 131 alin. 3, 4 și 5 și art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată.
În altă ordine de idei, reclamanta a susținut că vânzarea acțiunilor este lovită și de nulitate relativă, întrucât contractul a fost încheiat prin dol.
În dezvoltarea acestui motiv de nulitate, a arătat că în speță dolul care a determinat vicierea consimțământului consiliului de administrație al vânzătoarei constă în inducerea acestuia în eroare de președintele său a existenței unei singure oferte, aceea a cumpărătoarei AG, pentru aod etermina să încheie contractul cu această parte și a-i ascunde oferta mai avantajoasă a reclamantei. Apreciind că dolul a căzut asupra unui element important - prețul, reclamanta a invocat art. 960 și 961.civ. art. 1540.civ. dar și art. 35 alin. 4 și art. 36 din Decretul nr. 31/1954 și a arătat că are un interes procesual legitim, pentru a invoca acest motiv de nulitate relativă.
În cele din urmă, reclamanta a solicitat anularea Hotărârii din data de 21.03.2005, de majorare a capitalului social, ca operațiune juridică subsecventă vânzării și întemeiată pe aceasta.
La termenul de la data de 02.11.2007, Tribunalul Bucureștia pus în discuția părților solicitarea pârâtei ASIGURĂRI de disjungere a judecării celui de-al doilea capăt de cerere și soluționarea acestuia în Camera de Consiliu.
Reclamanta a solicitat respingerea cererii de disjungere, având în vedere legătura strânsă care există între cele două capete de cerere și a apreciat că litigiul trebuie judecat în Camera de Consiliu.
.-și acest punct de vedere, Tribunalul a considerat că nu se impune disjungerea celor două capete de cerere și, în aplicarea art. 132 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, republicată, a dispus ca ședința să se desfășoare în Camera de Consiliu.
În aceeași ședință, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active, în ceea ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, pentru dol, constatând că dolul poate fi invocat doar de către partea al cărei consimțământ a fost astfel viciat.
Totodată, a respins excepția lipsei de interes și inadmisibilității.
Prin sentința comercială nr. 15136 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în ședința din Camera de Consiliu de la data de 14.12.2007, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, pentru motivul de nulitate referitor la dol, a fost respins, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă (ca o consecință a admiterii excepției la data de 02.11.2007), iar acțiunea, în ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate, a fost respinsă, ca neîntemeiată, ca și cererea reclamantei, de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în conformitate cu art. 98 din Legea nr. 31/1990 (în vigoare la momentul încheierii contractului), "dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă materializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor".
În acest sens, Tribunalul a constatat că prin art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statutul ASIGURĂRI s-au stipulat anumite clauze privind transmiterea acțiunilor: astfel, cesionarea de către un acționar a unei acțiuni, a unei părți din acțiuni sau a tuturor acțiunilor proprii poate fi făcută doar cu aprobarea Consiliului de Administrație, acționarul care dorește să vândă propriile acțiuni trebuind să informeze prin scrisoare recomandată Consiliul de Administrație despre numele terțului, numărul și valoarea acestor acțiuni, Consiliul fiind dator să comunice aceasta celorlalți acționari. Aceleași prevederi au instituit în favoarea celorlalți acționari un drept de preempțiune la cumpărarea acțiunilor pe care un acționar intenționează să le cedeze, în aceleași oferite de terț.
Reclamanta a arătat în esență că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, au fost modificate structura acționariatului și cotele de participare a acționarilor la capitalul social - modificându-se, în consecință, actele constitutive -, situație care impunea aprobarea prealabilă a cesiunii de către adunarea generală extraordinară, potrivit art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată și art. 22 și 18 din actele constitutive, însă Tribunalul a considerat aceste susțineri nefondate, reținând că nici Legea nr. 31/1990, republicată, nici actele constitutive nu prevăd condiția aprobării prealabile a cesiunii de acțiuni de către adunarea generală extraordinară, singurele cerințe fiind cele ale art. 98 din legea societăților comerciale, aprobarea prealabilă a Consiliului de Administrație și respectarea dreptului de preempțiune al celorlalți acționari în cazul vânzării către terți. În acest context, instanța de fond a apreciat că schimbările din structura acționariatului nu reprezintă o modificare a actelor constitutive, întrucât prin acestea nu s-a prevăzut structura acționariatului.
În aceste condiții, prima instanță a considerat că nu era necesară convocarea unei adunări generale extraordinare, nefiind incidente art. 117 sau art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, iar cu privire la art. 131 alin. 4 din aceeași lege, a apreciat că acestea reglementează numai formalitățile de publicitate a unei hotărâri a adunării generale, necesare pentru asigurarea opozabilității față de terți și punerea lor în executare, neîndeplinirea acestora nefiind de natură să afecteze valabilitatea măsurilor adoptate.
Totodată, instanța de fond a înlăturat aprecierile reclamantei cu privire la încălcarea dreptului de preempțiune, apreciind că, așa cum rezultă din interpretarea art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statut, acesta a fost instituit în favoarea celorlalți acționari numai în cazul cesiunii către un terț, nu și în situația în care un acționar vinde acțiunile sale către un alt acționar al societății.
Reținând, așadar, că au fost respectate prevederile legale și cele statutare referitoare la formarea valabilă a actului juridic, instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile vizând nerespectarea formeiad validitatemși frauda la lege.
Examinând cel de-al doilea capăt de cerere, Tribunalul a constatat că, în condițiile în care primul capăt de cerere se dovedește a fi neîntemeiat, cererea - formulată în subsidiar - vizând anularea hotărârii din data de 21.03.2005 se impune a fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe, ASIGURARE REASIGURARE a declarat apel, solicitând, în principal, anularea sa și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, iar în subsidiar, schimbarea sa în tot, în sensul admiterii acțiunii.
În motivare, apelanta a arătat că sentința atacată este nelegală, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 121.civ.
În dezvoltarea acestei critici, apelanta a subliniat că la data de 02.11.2007, prima instanță a decis ca judecata cauzei să se desfășoare în Camera de Consiliu.
În acest context, a afirmat că Tribunalul a fost învestit cu judecata unei acțiuni, care conținea două capete de cerere și a apreciat că al doilea capăt de cerere, care are un caracter incidental și care, potrivit Legii nr. 31/1990 ar fi trebuit soluționat în Camera de Consiliu, determină judecata în Cameră de Consiliu și a primului capăt de cerere, cu toate că acesta ar fi trebuit soluționat în ședință publică.
Astfel, apelanta a subliniat că, în condițiile în care prima instanță a apreciat că se impune a se deroga de la principiul publicității ședințelor de judecată, numai pentru că fusese învestită cu două capete de cerere, dintre care unul trebuia judecat, potrivit legii, în Camera de Consiliu, au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 121 alin. 1.proc.civ.
că principiul publicității ședințelor de judecată a primit și reglementare constituțională, prin art. 127 din Constituția României, apelanta a apreciat că sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării sale este aceea a anulării hotărârii judecătorești pronunțate cu încălcarea textelor de lege imperative ce instituie garanții pentru participanții la procesul civil.
În al doilea rând, apelanta a arătat că sentința atacată este una netemeinică, instanța de fond admițând în mod greșit excepția lipsei calității procesuale active cu privire la capătul de cerere vizând dolul.
Astfel, a apreciat că instanța a evitat să își îndeplinească rolul activ prin neobservarea faptului că situației prezentate de reclamantă privind "manoperele dolosive" îi erau aplicabile și alte prevederi legale decât cele invocate.
Apelanta a citat dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5.proc.civ. și a afirmat că atât timp cât intimatele au declarat că au acționat în deplină cunoștință de cauză și coordonare împotriva intereselor sale, Astra, ca titular al dreptului de preferință (drept de creanță) instituit prin actele constitutive, se afla în poziția de creditor fraudat în drepturile sale prin actele debitorului său, îndeplinite în cooperare cu terțul contractant. Așa fiind, apelanta a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să manifeste în mod real rolul activ impus de lege, să pună aceste aspecte de fapt și de drept (inclusiv posibilitatea aplicării art. 975.civ.) în dezbaterea părților.
În altă ordine de idei, apelanta a arătat că prima instanță a respins în mod eronat acțiunea, nesesizând că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare i-a fost încălcat dreptul de preempțiune.
În dezvoltarea acestei critici, apelanta a subliniat caracterul pleonastic al considerentelor primei instanțe, subliniind că întotdeauna dreptul de preempțiune este menit să prevină cesionarea acțiunilor către terți.
A mai arătat că, deși oferta sa a fost superioară celei a AG, Consiliul de Administrație a aprobat oferta mai puțin avantajoasă, doar pentru a consolida poziția acționarului majoritar, intimatele acționând cu rea credință, contrar uzanțelor cinstite, împotriva unui acționar minoritar care ar trebui să beneficieze de drepturi egale cu ceilalți acționari.
De asemenea, apelanta a apreciat că instanța de fond a ignorat art. 7 din contractul de societate al ASIGURĂRI, ce reglementează situația în care mai mulți acționari își exercită dreptul de preempțiune. Prin urmare, a afirmat că, dacă intimata - Casa Centrală nu ar fi decis înstrăinarea acțiunilor către apelantă, care a oferit un preț mai mare, ar fi trebuit ca acțiunile să se repartizeze între cei doi acționari care și-au exprimat dreptul de preempțiune, proporțional cu participarea fiecăruia la capitalul social.
Pe de altă parte, a mai arătat că prima instanță trebuia să verifice corelarea contractului de cesiune cu prevederile Hotărârii din data de 21.03.2005 și să constate că adunarea nu putea fi ținută în deplină legalitate, întrucât a avut loc într-o perioadă în care structura acționariatului era complet modificată față de momentul convocării.
La data de 10.04.2008, intimatele ASIGURĂRI și Banca Centrală Cooperatistă au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse de către apelantă, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni, prin care reclamanta Asigurare Reasigurare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele - Casa Centrală, AG și ASIGURĂRI, anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1365/25.03.2005 încheiat între primele două pârâte și anularea hotărârii din data de 21.03.2005.
Constatând că cererea, așa cum a fost formulată, cuprinde două capete de cerere, dintre care unul se judecă, potrivit art. 132 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, în Camera de Consiliu, prima instanță a pus în discuția părților, la termenul de la data de 02.11.2007, solicitarea pârâtei ASIGURĂRI de disjungere a judecării celui de-al doilea capăt de cerere și soluționarea acestuia în Camera de Consiliu, însă reclamanta a solicitat respingerea cererii de disjungere, apreciind că litigiul trebuie judecat în Camera de Consiliu.
.-și acest punct de vedere, Tribunalul a considerat că nu se impune disjungerea celor două capete de cerere și, în aplicarea art. 132 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, republicată, a dispus ca ședința să se desfășoare în Camera de Consiliu.
În calea de atac, apelanta critică dispoziția primei instanțe, vizând soluționarea litigiului în Cameră de Consiliu.
Curtea reține că art. 121 alin. 1.proc.civ. a consacrat principiul publicității ședințelor de judecată și, în acest context, apreciază că prima instanță a încălcat aceste prevederi legale, când a decis ca judecata să se desfășoare în Cameră de Consiliu, în condițiile în care primul capăt de cerere ar fi trebuit soluționat în ședință publică.
Prin urmare, la pronunțarea sentinței atacate au fost încălcate formele legale prevăzute de art. 121 alin. 1.proc.civ.
În aceste condiții, Curtea ia act că articolul 105 alin. 2.proc.civ. prevede că "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale - se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
În raport de interesul general, vizând asigurarea garanțiilor procesuale, trebuie constatat că încălcarea art. 121 alin. 1.proc.civ. atrage sancțiunea nulității absolute.
În egală măsură, însă, trebuie subliniat că textul art. 121 alin. 1.proc.civ. nu prevede, în mod expres, sancțiunea nulității, aceasta rezultând însă din modul în care este reglementat principiul publicității; așadar, nulitatea este în acest caz, una virtuală sau implicită.
Așa fiind, corelând considerentele expuse mai sus, Curtea impune concluzia că încălcarea art. 121 alin. 1.proc.civ. atrage sancțiunea nulitățiiabsolute și virtuale.
Prin urmare, nefiind o nulitate prevăzută expres de lege, vătămarea la care se referă art. 105 alin. 2.proc.civ. nu se presupune, astfel încât devine incidentă prima ipoteză a textului legal, care impune apelantei să facă dovada că, prin soluționarea cauzei în Camera de Consiliu, prima instanță i-a produs o vătămare, care nu poate fi altfel înlăturată, decât prin anularea sentinței.
Este important de notat că pierderea procesului nu se constituie, în sine, în vătămarea vizată de art. 105 alin. 2.proc.civ. O asemenea vătămare s-ar fi putut manifesta doar în situația în care garanțiile de procedură asigurate de o judecată în ședință publică ar fi fost încălcate.
Or, în speță, toate aceste garanții au fost respectate, atât timp cât apelanta a fost reprezentată de un avocat, care a avut dreptul de a-și formula oral concluziile, de natură să-i asigure părții o reprezentare corespunzătoare în fața instanței, după cum rezultă din aspectele consemnate în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din data de 07.12.2007 (filele 115 și 116 din vol. III al dosarului de fond).
În aceste condiții, reținând că reclamantei i-au fost respectate toate garanțiile procesuale asigurate de principiul publicității ședinței, Curtea constată că apelanta nu a dovedit vătămarea la care face referire art. 105 alin. 2.proc.civ. așa încât primul motiv de apel este nefondat.
A doua critică a apelantei derivă din greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active cu privire la capătul de cerere vizând dolul, apelanta apreciind că instanța a evitat să își îndeplinească rolul activ prin neobservarea faptului că situației prezentate de reclamantă privind "manoperele dolosive" îi erau aplicabile și alte prevederi legale decât cele invocate.
Rolul activ al judecătorului este reglementat în dispozițiile art. 129 alin. 4 și 5.proc.civ. însă el nu poate fi extins până la a încălca art. 129 alin. 6.proc.civ. care impune instanței să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prin susținerea sa, potrivit căreia judecătorul fondului ar fi trebuit să pună în dezbaterea părților inclusiv posibilitatea aplicării art. 975.civ. apelanta tinde la a formula cereri noi în apel, cu încălcarea art. 294 alin. 1.proc.civ.
Trebuie subliniat că nici o altă critică, în afară de pretinsa încălcare a rolului activ, nu a fost adusă dispoziției primei instanțe, care, reținând că dolul poate fi invocat doar de către partea al cărei consimțământ a fost astfel viciat, a admis excepția lipsei calității procesuale active, în ce privește cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, pentru dol.
Ultima critică vizează greșita soluționare a acțiunii, de către prima instanță, care a ignorat faptul că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, apelantei i s-ar fi încălcat dreptul de preempțiune.
Curtea reține că părțile litigante au calitatea de acționari ai pârâtei ASIGURĂRI, iar contractul a cărui anulare se cere a fost încheiat între doi acționari: fosta - Casa Centrală, în calitate de vânzătoare și AG, în calitate de cumpărătoare.
Potrivit art. 98 din Legea nr. 31/1990 (în vigoare la data încheierii contractului a cărui anulare se cere), "dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise în formă materializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor și prin mențiunea făcută pe titlu, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și de cesionar sau de mandatarii lor. Prin actul constitutiv se pot prevedea și alte forme de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor".
În acest sens, prin art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statutul ASIGURĂRI s-au stipulat anumite clauze privind transmiterea acțiunilor: astfel, cesionarea de către un acționar a unei acțiuni, a unei părți din acțiuni sau a tuturor acțiunilor proprii poate fi făcută doar cu aprobarea Consiliului de Administrație, acționarul care dorește să vândă propriile acțiuni trebuind să informeze prin scrisoare recomandată Consiliul de Administrație despre numele terțului, numărul și valoarea acestor acțiuni, Consiliul fiind dator să comunice aceasta celorlalți acționari. Aceleași prevederi au instituit în favoarea celorlalți acționari un drept de preempțiune la cumpărarea acțiunilor pe care un acționar intenționează să le cedeze, în aceleași oferite de terț.
Rezultă, așadar, din interpretarea coroborată a art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statut, că dreptul de preempțiune a fost instituit în favoarea celorlalți acționari numai în cazul cesiunii către un terț de societate, nu și în situația în care un acționar vinde acțiunile sale către un alt acționar al societății.
Dincolo de aceste considerente, Curtea subliniază că, dacă ar fi fost aplicabil,dreptul instituit în favoarea acționarilor ASIGURĂRI nu are o natură legală, ci una convențională, întrucât el s-a născut prin voința semnatarilor actelor constitutive, nici Legea nr. 31/1990, nici vreun alt act normativ incident neinstituind un asemenea drept în beneficiul acționarilor unei societăți pe acțiuni, într-o ipoteză ca cea dedusă judecății.
Utilizarea, într-o convenție, a noțiunii de "drept de preempțiune" determină stabilirea sferei sale de aplicare și a modalității de exercitare exclusiv prin raportare la voința părților semnatare ale actului constitutiv.
Dreptul de preempțiune convențional, denumit și pact de preferință, este o variantă a promisiunii de vânzare, prin care proprietarii acțiunilor s-au obligat ca, în cazul în care le vor vinde unui terț, să acorde preferință la achiziționare celorlalți acționari, care ar urma să aibă posibilitatea de a le achiziționa la același preț pe care l-ar fi oferit terțul.
Astfel, dreptul de preempțiune convențional (pactul de preferință) creează în sarcina promitentului o obligație de a face, respectiv cea de a acorda beneficiarului acestui drept posibilitatea de a cumpăra bunul ce urmează a fi vândut, la același preț pe care l-ar fi plătit și un terț.
Un asemenea drept este unul de creanță, așa cum recunoaște și apelanta și el nu conferă titularului său vreun drept de urmărire asupra bunului cu privire la care a fost instituit.
Așa fiind, în cazul în care proprietarul bunului nu își respectă obligația de a acorda preferință, iar dreptul de preferință nu are natură legală, ci convențională, Curtea constată că, în condițiile în care pactul de preferință nu transmite dreptul de proprietate, ci dă naștere doar unei obligații de a face, el nu conferă părții lezate dreptul de a intenta acțiune în anularea vânzării/cesiunii făcute cu nesocotirea acestei promisiuni, ci doar dreptul de a pretinde vânzătorului daune-interese.
Imposibilitatea de a obține anularea contractului, încheiat cu nerespectarea dreptului de preempțiune acordat convențional apelantei (dacă ar fi fost aplicabil) derivă din dispozițiile art. 1075.civ. potrivit cărora "orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului".
Cum nulitatea este sancțiunea de drept civil care lipsește actul juridic civil de efectele contrariinormelor juridiceedictate pentru încheierea sa valabilă, nu și prevederilor convenționale, Curtea constată că dispoziția de respingere a acțiunii este una legală, care se impune a fi păstrată, astfel încât, în temeiul art. 296.proc.civ. va respinge apelul, ca nefondat, reținând și că apelanta a precizat caracterul accesoriu al cererii de anulare a hotărârii din data de 21.03.2005, ceea ce presupune soluționarea sa în raport de hotărârea care se pronunță în cererea principală.
În acest context, trebuie subliniat că apelanta nu a adus alte critici sentinței, în ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate în fond, respectiv lipsa aprobării prealabile a cesiunii de către adunarea generală extraordinară și, în consecință, pretinsa încălcare a art. 117 și 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelanta ASIGURARE REASIGURARE, cu sediul în B,-, - 101,. 10, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr. 15136/14.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANCA CENTRALĂ COOPERATISTĂ (fosta - Casa Centrală), cu sediul în B, Calea, nr. 200, sector 6, AG, cu sediul în Viena, 1-3, Austria și ASIGURĂRI, cu sediul ales în B,-, sector 1 - la. & Asociații.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - I - - -
Red. Jud. /5 ex./12.10.2009
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
