Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 215/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 215
Ședința Publică de la 21.04.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulată de apelanta - EL SRL, împotriva sentinței comerciale nr.11963 din 23.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta, reprezentată de avocat dna., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta depune la dosar practică judiciară, arătând că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în apel.
Apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, reclamanta - EL SRL a chemat în judecată pe pârâta - SA, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în B,-, Complex (autoservire), sector 5.
Prin sentința comercială nr.11963 din 23.10.2007, a Tribunalului București - Secția a VI Comercială, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în speță nu s-a făcut dovada calității pârâtei de proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing imobiliar.
Împotriva sentinței comerciale nr.11963 din 23 octombrie 2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, a formulat apel în termen, legal timbrat, reclamanta - EL SRL B, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin criticile formulate, apelanta susține în esență următoarele:
În mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul societății pârâte a dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar având în vedere decizia nr.1071/9.XI.1990 a Primăriei Municipiului
Susține de asemenea că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de leasing imobiliar și fațp de disp. art.7 din contractul cu clauză fermă de vânzare nr.156/1 sept.2006, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea.
În drept se invocă disp. art.296 pr.civ. și se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond admiterea acțiunii.
Apelul este nefondat.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel și a actelor depuse, Curtea constată și reține următoarele:
La 5 septembrie 2006 - în calitate de locator a încheiat cu - EL SRL, în calitate de utilizator, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare având ca obiect Complexul (autoservire) sector 5 B, nr. cadastral nr.6190/0;4 în suprafață construită de 443,07. și suprafață utilă 390,50.
Termenul utilizării în sistem de leasing imobiliar a fost stabilit de părți pe o perioadă de 1 an cu începere de la data de 1 septembrie 2006.
Potrivit art.6 pct.7 din contract, la expirarea contractului de leasing imobiliar, utilizatorul se obligă irevocabil să cumpere activul ce face obiectul contractului de leasing, iar locatorul trebuie să aibă în vedere vărsămintele efectuate anterior, cu titlu de redevență, procedându-se la regularizarea acestora și a plăților totale efectuate.
Din actele de la dosar nu a reieșit însă că locatorul ar fi obținut, titlu de proprietate al activului comercial - Complex (autoservire), iar potrivit art.1 din Ordonanța Guvernului nr.9/12.01.2000 nu poți transmite un bun dacă ești proprietar.
Certificatul de atestare fiscală aflat la dosar, privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, nu are valoarea unui titlu de proprietate, așa cum reiese din chiar cuprinsul său.
Astfel fiind, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea, și în consecință, în baza art.296 pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
de timbru au fost legal achitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - EL SRL, cu sediul în B, Libere nr.1, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.11963 din 23.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SA cu sediul în Otopeni, str.-, - și nr.5, Județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 06.-
Tehnored. - 08.05.2008
Nr.ex.: 5 ex.
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Georgeta ȚilimpeaJudecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua