Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 3
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
GREFIER: -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva sentinței civile nr. 503/PI din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru pârâții apelanți și avocat cu delegație de substituire a avocatului, pentru reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuția reprezentanții părților excepția de tardivitate a apelului formulat în cauză.
Reprezentanta pârâților apelanți solicită respingerea excepției tardivității apelului și admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită admiterea excepției tardivității apelului și respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 503/PI din 12 mai 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea la judecată a cererii formulate de reclamanta T, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL T și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâților reclamanți.
Totodată, instanța a respins cererea reconvențională, ca fiind prescrisă.
De asemenea, au fost respinse cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 51/14.07.2003, încheiat de către Municipiul T ca reprezentant al Statului R în calitate de vânzător și în calitate de cumpărătoare s-a transmis în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentat de spațiul comercial situat în T, Bd. - din 1989 nr.11 - 1 și a terenului aferent în suprafață de 44 mp, pentru prețul de 2.800.000.000 lei+ 19% TVA, spațiul făcând anterior obiectul contractului de închiriere nr.805/1999.
Instanța văzând manifestarea de voință a reclamantei în sensul dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă a lua act de renunțarea la judecată.
S-a arătat cu privire la cererea reconvențională, că la data de 27 iulie 2005, prin adresa nr. -13438/27.07.2005, reclamantei i s-a solicitat achitarea diferenței de chirie pentru perioada 01.01.2001-01.03.2003, calculată în conformitate cu HCL 42/2000, în cuantum de 3290,75 lei, care a achitat debitul solicitat la data de 9 august 2005.
S-a menționat că la data de 25 iunie 2007, prin adresa nr. -2639/25.06.2007, reclamantei i s-a solicitat, din nou, achitarea diferenței de chirie pentru perioada 01.01.2001-01.03.2003, calculată în conformitate cu HCL 42/2000, totodată, pretinzându-se penalități și majorări de întârziere. În cuprinsul adresei se menționează că, debitul datorat cu titlu de chirie este de 32.902 lei, din care s-a achitat 3.291 lei, rămânând un rest de achitat în cuantum de 29.611 lei, la care se adaugă majorări în cuantum de 138.515 lei și penalități în cuantum de 1.908 lei.
S-a arătat că pârâții au formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenței de chirie, precum și la plata majorărilor și penalităților de întârziere calculate în raport de dispozițiile nr.OG92/2003, în cuantum total de 255.912 lei, din care 29.611 lei chirie restantă, majorări în cuantum de 224.393 lei și penalități în cuantum de 1.908 lei.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâții reclamanți au invocat caracterul fiscal al creanței, concomitent înțelegând să învestească instanța în vederea obținerii titlului executoriu. Or, se observă că, în ipoteza existenței unei creanțe fiscale în sensul nr.OG92/2003, urmarea procedurii contencioase de drept comun este lipsită de interes, titlul executoriu fiind emis în condițiile art.141 din Codul d e procedură fiscală. Împrejurarea că, veniturile obținute dintr-o activitate comercială desfășurată de o autoritate publică se fac venit la bugetul instituției, este lipsită de relevanță în raport de calificarea creanței, aceasta rămânând supusă dispozițiilor de drept comun, și nu dispozițiilor derogatorii prevăzute în materie fiscală. O interpretare contrară, în sensul asimilării oricărei creanțe a instituției publice unei creanțe bugetare, nu ar justifica prevederea specială a art. 131 din Codul d e procedură fiscală, ce asimilează creanța izvorând din amenda contravențională creanței fiscale, cu consecința aplicării termenului special de 5 ani al prescripției dreptului de a cere executarea silită; această echivalare ar fi superfluă, în cazul acceptării tezei reclamanților-pârâți, cât timp amenda contravențională se constituie în venit la bugetul instituției publice. Activitatea de concesionare și închiriere de bunuri reprezintă o operațiune de comerț în sensul prevederilor art. 9 Cod comercial, astfel că s-a supus regimului oricăror acte de comerț, adică legii jurisdicției comerciale.
De asemenea, s- reținut că potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Termenul de prescripție, de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr.167/1958, curge de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 7 alin. 1 din același act normativ.
În cauză, pârâții reclamanți au invocat un drept de creanță născut în baza unor raporturi comerciale, privind decontarea chiriei aferente perioadei 01.01.2001-28.02.2003. Contrar opiniei reclamanților reconvenționali, s-a susținut că în speță se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958, și nu termenul special de 5 ani prevăzut de art. 91 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură fiscală (OG nr.92/2003), cât timp acesta se referă la obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale, conform art. 22 din același act normativ.
Or, HCL 42/2000 nu stabilește nicio obligație fiscală, ci modifică cuantumul chiriei datorate locatorului Municipiul T în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință în derulare, în sensul art. 4 din contractul de închiriere invocat.
S-a menționat că data nașterii dreptului la acțiune în vederea executării obligației de decontare a chiriei este data la care locatorul era îndrituit a proceda la recalcularea și încasarea chiriei majorate conform HCL 42/2000, respectiv data pronunțării Deciziei Civile nr.471/01.10.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara prin care s-a stabilit legalitatea actului administrativ. Fiind vorba de obligații cu executare succesivă, iar conform art. 12 din Decretul nr.167/1958, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită, rezultă că dreptul la acțiune al locatorului pentru încasarea ultimei chirii, aferente lunii februarie 2003 s-a născut la data de scadenței acestei obligații, 28.02.2003, conform art. 5 Contract, la aceeași dată începând să curgă și penalitățile în decontare, conform art. 43.com. termenul de prescripție împlinindu-se la data de 28.02.2006. Împrejurarea că, potrivit HCL 18/2004, creanța reprezentând chiria majorată nu este purtătoare de dobânzi în condițiile achitării până la data de 31.12.2004 nu are relevanță cu privire la curgerea termenului de prescripție.
S-a considerat că la data formulării cererii de chemare în judecată - 01.06.2009, reclamanții reconvenționali nu mai puteau solicita concursul forței coercitive a Statului în vederea executării obligației de plată a chiriei, astfel că instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, pe cale de consecință a respins cererea reconvențională pentru acest motiv.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, instanța a constatat că reclamanta nu este îndreptățită a obține cheltuielile avansate în susținerea cererii principale, cât timp a înțeles să renunțe la judecarea acesteia, iar onorariul avocațial a fost achitat anterior formulării cererii reconvenționale și chiar formulării cererii introductive, fiind evident scopul avansării acestuia. În ce privește cheltuielile privind judecata cererii reconvenționale, pârâții reclamanți fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost respinsă cererea acestora privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor avansate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel legal apel pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale formulate de către instituția sa și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Apelanții consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neținând cont de dispozițiile legale aplicabile în materie precum și de probatoriul administrat în cauză.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, apelanții au solicitat să se observe că instanța a admis în mod greșit această excepție, neaplicând în speță dispozițiile Codului fiscal, care prevăd că termenul de prescripție fiind de 5 ani, deoarece aceste sume reprezintă creanțe bugetare.
S-a învederat instanței de judecată faptul că termenul scadent de plată a diferențelor reprezentând chirie stabilită potrivit nr. 42/2000, a fost prorogat de mai multe ori, până la data de 31.12.2004, dată până la care se puteau plăti aceste diferențe, fără a se calcula majorări și penalități de întârziere.
S-a susținut în continuare punctul de vedere potrivit căruia, sumele obținute din închirierea sau concesionarea spațiilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului T reprezintă venituri ale bugetului local, sunt asimilate creanțelor bugetare și, ca atare, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de legea specială, Legea 571/2003 și este un termen special de 5 ani.
Apelanții au considerat că nu poate opera prescripția dreptului de a cere plata diferenței de chirie, întrucât, termenul de prescripție nu s-a scurs, iar dreptul lor nu este prescris.
Apelanții au solicitat instanței de recurs să observe faptul că se face o confuzie între penalități de întârziere și majorări de întârziere. Penalitățile de întârziere se percep pentru perioada 01.01.2005-31.12.2005 (perioadă în care au fost în vigoare, fiind reglementate de nr.OG92/24.12.2003 privind Codul d e Procedură Fiscală), fiind 0,5%/lună din suma datorată, în timp ce majorările de întârziere se percep de la data de 01.01.2005 până la data plății (fiind reglementate prin nr. 182/2001), reprezentând 0,5%/zi de întârziere din suma datorată.
Pe de altă parte, în vederea respectării principiilor egalității și echității, s-a arătat că Hotărârile sunt obligatorii pentru toate părțile ce intră sub incidența acestora, astfel că este inadmisibil că unele societăți chiriașe să plătească chiria în formă modificată, precum și majorările și penalitățile de întârziere, în raport cu actele normative în vigoare, iar alte societăți nu, prevalându-se de faptul că majorările de întârziere depășesc cuantumul debitului principal.
În drept, apelanții au invocat art. 282 și urm. Cod procedură civilă, art. 1479 Cod civil, nr.42/2000, nr. 182/2001 și dispozițiile contractului de închiriere nr. 805/1999, care constituie "legea părților".
Reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu cheltuieli de judecată.
Examinând apelul declarat de pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, în conformitate cu prevederile art. 3041, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, prin prisma excepției de tardivitate ridicată din oficiu de către instanță la termenul de judecată din 24 noiembrie 2009, Curtea constată că acesta este tardiv introdus, motiv pentru care îl va respinge ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, dispozițiile art. 284 alin. 2-4 aplicându-se în mod corespunzător.
Este de menționat că, potrivit celor înscrise în art. 103 din Codul d e procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Din actele dosarului rezultă că hotărârea instanței de fond, ce a fost pronunțată în data de 12 mai 2009, fost comunicată apelanților la 12 iunie 2009 (filele 68-69 dosar de fond), ceea ce înseamnă că termenul până la care partea putea formula recurs s-a împlinit la 29 iunie 2009, ultima zi când se mai putea declara apel în cauză.
Nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii primei instanțe pentru declararea acestei căi de atac atrăgând decăderea din dreptul de a mai fi analizate de către instanța de control judiciar criticile aduse sentinței atacate.
Raportat la data de 30 iunie 2009, data depunerii apelului la Tribunalul Timiș, aceasta este tardiv.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva sentinței civile nr. 503/PI din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, urmează să oblige pârâții apelanți să-i plătească reclamantei intimate T suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții MUNICIPIUL T, prin PRIMAR și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T cu sediul în T, B-dul -, nr. 1, împotriva sentinței civile nr. 503/PI din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată T, cu sediul procedural ales în T,-,. 2 la Cabinet Avocat.
Obligă pârâții apelanți să-i plătească reclamantei intimate T suma de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /03.02.2010
Dact. /04.01.2010 - 5 ex.
Emis 3 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz
