Acțiune în daune delictuale. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 13/MF
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Nicolae Stanciu
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
Grefier ---
Pe rol, judecarea apelului maritim-fluvial declarat de reclamantaLINE.- cu sediul procesual ales la. " și Asociații", C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-pârâtăSC R SA- cu sediul în R,-, jud.N, împotriva sentinței civile nr.28/MF/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect acțiune în daune delictuale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 26.10.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului maritim de față:
Reclamanta Line a chemat în judecată pe pârâta SC R SA (ulterior și-a schimbat denumirea în SC R SA) solicitând:
- obligarea acesteia la plata sumei de 175.333 USD, în echivalent lei la data plății, reprezentând daune ca urmare a reținerii navei T pe perioada 05.12.2006-22.01.2007,
- virarea în contul pretențiilor menționate a sumei de 112.948,92 lei și a dobânzilor aferente plătită cu titlu de cauțiune pentru suspendarea provizorie a executării în recursul declarat împotriva hotărârii în recursul declarat împotriva hotărârii de respingere a sechestrului;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma principală, rămasă după virarea cauțiunii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat achitate în dosarele 64/MF/2006 a Tribunalului Constanța, nr- și - ale Curții de APEL CONSTANȚA, precum și a celor aferente acțiunii de față.
În motivarea acțiunii, reclamanta învederează că în dosarul nr. 64/MF/2006 al Tribunalului Constanța pârâta a solicitat instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra navei T, proprietatea sa. Pârâta a arătat că există pe rolul arbitrajului londonez o acțiune în pretenții derivate din indisponibilizarea navei prin ordonanța emisă de Parchetul de pe lângă ICCJ-DIICOT în dosarul nr. 628/P/2006. Ordonanța de instituire a sechestrului asigurător a fost desființată prin sentința penală nr. 78/31.10.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA și a rămas definitivă prin respingerea recursului la data de 05.12.2006 de către ICCJ.
Pe fond, cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra navei Taf ost respinsă și cu toate acestea autoritatea navală a procedat la reținerea în continuare a navei până la soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării. Curtea de Apel a admis prin încheierea nr. 3/MF/28.12.2006 cererea de suspendare provizorie, obligând pârâta la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea reclamată, iar la termenul de judecată din 22.01.2007, intimata a renunțat la cererea de suspendare, în aceeași ședință fiind respins totodată și recursul.
În aceste condiții, reclamanta apreciază că are pretenții justificate pentru reținerea nelegală a navei de la data de 05.12.2006 și până la 22.01.2007, solicitând suma de 5000 USD pentru fiecare zi de staționare. Daunele înregistrate se referă la cheltuieli portuare, combustibil, salarii echipaj, asigurare, taxe salubritate, pierdere navlu și daune comerciale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999 Cod civil, art. 7231alin 3 Cod procedură civilă, OG 9/2000.
În dovedirea acțiunii, s-au depus înscrisuri.
Pârâta SC R SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa elementelor de identificare ale reclamantei, în conformitate cu art. 82 și art. 112 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei, având în vedere că angajarea a fost efectuată de SC SRL, navlul fiind încasat de către aceasta din urmă.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că în luna august 2006, încărcat la bordul navei T cantitatea de 593,313 tone laminate, cu destinația. La data de 06.08.2006, prin Ordonanța nr. 628/D/P/2006, Parchetul de pe lângă ICCJ a instituit măsura sechestrului asigurător asupra navei, măsură ce a fost inițial confirmată de Tribunalul Constanța, dar ulterior a fost desființată de Curtea de APEL CONSTANȚA, soluție menținută de ICCJ.
Având în vedere întârzierea foarte mare în livrarea mărfii, cumpărătorii mărfii au reziliat contractul de vânzare-cumpărare, pârâta fiind responsabilă pentru plata de daune ca urmare a imposibilității de a livra marfa la timp la destinație.
În această situație, pârâta arată că a acționat pe armatorul navei - SC SRL în procedura arbitrajului englez, aceasta neaducându-i la cunoștință identitatea adevăratului armator al navei. fiind deci aplicabile dispozițiile art. 1545 cod civil și art. 384 Cod comercial.
Pârâta susține că literatura juridică în materie respinge în unanimitate fundamentarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală în cazuri similare cu cel de față, justificarea fiind întemeiată pe posibilitatea exercitării unui drept legitim în instanță. Totodată, subliniază că neexecutarea culpabilă de către reclamantă a contractului de transport a dus la promovarea acțiunii de sechestru asigurător de către pârâtă.
Prin încheierea de ședință din data de 01.02.2008, instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă pe calea întâmpinării, respectiv excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei a semnatarului cererii.
Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, care însă a fost respinsă prin aceeași încheiere menționată mai sus.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, proba conținutului legii străine, precum și proba cu expertiza tehnică maritimă care a avut ca obiective stabilirea existenței și determinarea cuantumului prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a reținerii navei T în perioada 05.12.2006-23.01.2007, precum și stabilirea beneficiului nerealizat în aceeași perioadă și pentru aceeași cauză.
La data de 02.10.2008, instanța a încuviințat proba cu o nouă expertiză care a fost întocmită de domnul.
Prin sentința civilă nr.28/MF/28.04.2009, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de domnul expert; a încuviințat majorarea onorariului expertului cu suma de 3750 lei ce va fi suportată de pârâta SC. R SA.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Line. USA, în contradictoriu cu pârâta SC. R SA.; a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 2300+TVA lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. 64/MF/2006 al Tribunalului Constanța (nr. nou -) și nr. - al Curții de APEL CONSTANȚA; a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 1427,82 lei reprezentând taxa judiciară de timbru plătită peste cuantumul legal, sumă ce a fost achitată cu ordinul de plată din 31.01.2007 la Bank; a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate; a fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 5231 lei reprezentând cheltuielile de judecată aferente pretențiilor admise.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei reglementată de dispozițiile art. 998 Cod civil care presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, existența culpei autorului faptei ilicite.
În ce privește prima cerință, instanța constată că pârâta, prin promovarea acțiunilor pe rolul instanțelor judecătorești (reținerea și sechestrul asigurător al navei) nu a săvârșit o faptă ilicită, având în vedere că aceste demersuri au fost justificate de prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării contractului încheiat cu partenerii contractuali din.
Astfel, pârâta a încărcat la bordul navei T cantitatea de 594,313 tone laminate cu destinația, dar datorită întârzierilor foarte mari în livrarea mărfii cumpărătorii au reziliat contractul.
Ca urmare a neexecutării contractului de transport, în vederea obținerii de despăgubiri, pârâta a acționat la arbitrajul londonez pe armatorul navei cunoscut în acel moment, respectiv SC SRL, partea susținând că aceasta din urmă nu i-a adus la cunoștință calitatea în care a încheiat contractul de navlosire, mai mult, a primit comunicarea tuturor actelor din procedura arbitrajului.
Instanța nu poate examina dacă acțiunea în pretenții formulată de pârâta SC R SA pe rolul arbitrajului londonez putea fi promovată împotriva SC SRL, acest aspect fiind de competența instanței sesizată, însă, ceea ce interesează în cauza de față este dacă formal, pârâta era îndreptățită să formuleze cele două acțiunii adresate Tribunalului Constanța, or dacă a exercitat acest drept cu intenția de aov ătăma pe reclamantă.
Cât timp pârâta a dovedit că a încărcat marfă pe nava T cu destinația, iar transportul nu a fost efectuat din cauza măsurii sechestrului asigurător în perioada 06.08-05.12.2006 aplicat de către instanțele penale, fapt ce a avut drept consecință rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, instanța apreciază că pârâta a justificat un drept legitim în promovarea acțiunilor la Tribunalul Constanța prin care a urmărit doar conservarea drepturilor sale creanță împotriva armatorului, care aparent este SC SRL, astfel cum rezultă din contractul de navlosire aflat la filele 221-226.
Așadar, nu se poate susține că cele două cereri ale pârâtei au fost formulate în scop de șicană, cu intenția doar de aop rejudicia pe reclamantă, ci dimpotrivă au avut o bază plauzibilă, astfel că exercitarea unui drept nu poate constitui un fapt ilicit, pentru simplul motiv că ceea ce este conform cu legea nu poate totodată să-i fie contrar.
Pentru considerentele prezentate, instanța a respins primul capăt de cerere referitor la daunele aferente reținerii navei ca nefundat și, în consecință și cel de-al doilea și al treilea capăt de cerere, având în vedere caracterul lor accesoriu în raport cu primul capăt.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă pentru dosarele nr. 64/MF/2006 al Tribunalului Constanța și nr- și - ale Curții de APEL CONSTANȚA, instanța a reținut că reclamanta a dovedit onorariul achitat avocatului doar pentru primele două dosare, cu contractele de asistență juridică nr. 1934/11.12.2006 (2000 lei +TVA) și nr. 1940/05.01.2007 (300 lei+TVA) și facturile -/2006 și -/2007 (filele 124-127), pentru celălalt dosar nefăcând dovada cuantumului onorariului cu contractul de asistență juridică.
Reclamanta a depus într-adevăr și contractul de asistență nr. 1964/29.01.2007 în valoare de 4000 lei+TVA (fila 133), însă este pentru o acțiune în pretenții, or dosarul - al Curții de Apel a avut ca obiect recursul împotriva încheierii nr. 82/MF/2006 prin care s-a respins cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător.
Prin urmare, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta, fiind partea căzută în pretenții în dosarele 64/ al Tribunalului Constanța și nr- al Curții de Apel, va suporta cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă în sumă de 2300 lei+TVA, constând în onorarii de avocat.
În privința taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor afirmate, plătită cu ordinul de plată din 31.01.2007 la Bank, s-a constatat că reclamanta a achitat mai mult cu suma de 1427,82 lei, astfel că, în temeiul art. 23 alin 1 lit. b) din Legea 146/1997, urmează să-i fie restituită.
În ceea ce privește cererea domnului expert de Majorare a onorariului cu suma de 3750 lei, instanța a apreciat că este întemeiată, numărul de ore necesare expertului pentru studierea dosarului (12 ore), pentru culegerea datelor pentru rezolvarea obiectivelor (10 ore), Pentru întâlnirile cu părțile (3 ore), pentru redactarea lucrării (5 ore) și multiplicarea ei (o oră) fiind justificate de complexitatea și volumul expertizei întocmită.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporțional cu valoarea pretențiilor admise (0,2866%).
Impotriva acestei hotărâri, în termen, a declarat apel reclamanta Line solicitând admiterea acestuia, modificarea în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Se arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
Se susține că în prezenta cauză ne aflăm într-o acțiune având ca obiect daune, nu pentru un sechestru abuziv instituit, ci pentru imobilizarea navei ca urmare a unui sechestru neinstituit (acțiune respinsă de instanță).
Așa cum configurează instanța de fond răspunderilor, armatorii trebuie să suporte și acțiunile abuzive ale încărcătorilor după ce au fost nevoiți să suporte acțiunile abuzive ale procurorilor, în perioada 6.08.2006-5.12.2006.
In prealabil, instanța a dispus reținerea provizorie a navei până la soluționarea cererii de sechestru, măsură care a funcționat în perioada 5.12.2006-21.12.2006, când nava a fost reținută în baza ordonanței de reținere. Apoi, în perioada 21.12.2006-22.01.2007, nava este imobilizată ca urmare a solicitării de către pârâtă a suspendării încheierii de respingere a sechestrului și acordării suspendării de către Curtea de APEL CONSTANȚA.
Pentru prima perioadă, arată apelanta, ne aflăm în situația clasică a unui sechestru abuziv solicitat și respins ca atare de către instanță, iar în cea de-a doua perioadă ne aflăm în situația unei inițiative procesuale, sancționată, însă de instanța de recurs cel puțin prin obligarea pârâtei la plata unei cauțiuni pentru acordarea suspendării executării.
Ceea ce este inacceptabil în soluția instanței de fond este faptul că atrage implicit teza potrivit cu care armatorii unei nave trebuie să suporte, în orice condiții, daunele rezultate din inițiativele procesive ale unor pretinși creditori.
In atare condiții, se acreditează teza legalității atingerilor aduse patrimoniului armatorului, indiferent de existența sau inexistența unei culpe din partea partenerilor săi comerciali.
Hotărârea instanței de fond mai încalcă și disp.art.300 al.3 Cod procedură civilă, ale art.591 și urm. coroborate cu cele ale art.907-908 Cod comercial și art.5 și 6 din Convenția d l Bruxelles, 1952, privitoare la sechestrul navelor maritime sub aspectul regimului cauțiunii.
Apelanta arată că a solicitat daune, conform expertizei, în cuantum de 175.333 USD, iar instanța de fond refuză proprietarului bunului chiar și acordarea cauțiunilor instituite tocmai în scopul dezdăunării sale.
Nici în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond nu este consecventă, omițând notele de concluzii ale apelantei din 30.01.2008, la care la pct.4 a explicat clar circuitul documentelor privind cheltuielile de judecată.
Pârâta-intimată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca nefondat, a apelului.
Se arată că în luna august 2006,. Raî ncărcat la bordul navei T cantitatea de 594,313 tone laminate, cu destinația.
La data de 6.08.2006, prin ordonanța nr.628/D/P/2006, Parchetul de pe lângă Inalta C de Casaței și Justiție-Secția a instituit măsura sechestrului asigurator asupra navei, măsură ce a fost confirmată de Tribunalul Constanța, ulterior desființată de Curtea de APEL CONSTANȚA, soluție menținută după judecarea recursului de către Inalta C de Casație și Justiție, nava fiind eliberată de sub sechestru la data de 5.12.2006.
Față de întârzierea foarte mare în livrarea mărfii aflate la bordul navei către partenerii contractuali din, primitorii mărfii în cauză au reziliat contractul de vânzare-cumpărare,. R fiind responsabilă pentru plata de daune către aceștia ca urmare a imposibilității de a livra marfa la timp la destinație, din motive independente de voința proprie - respectiv indisponibilizarea de durată a navei în portul
Marfa era o comandă specială, tubulatura respectivă având caracteristici tehnice comandate direct de partenerul extern, fiind foarte dificil a se găsi un alt cumpărător pentru această marfă.
Având în vedere această situație,. Raa cționat în procedura arbitrajului englez armatorul navei - cel cunoscut la momentul respectiv SRL, conform mențiunilor din contractul de navlosire aflat la dosarul cauzei. In momentul negocierii și semnării contractului de navlosire, SRL nu a adus la cunoștința pârâtei identitatea adevăratului armator al navei.
Jurisdicția aplicabilă, în conformitate cu mențiunile existente în contractul de navlosire, aparținea arbitrajului englez.
Avocații englezi angajați în vederea declanșării arbitrajului la au învederat faptul că singura acțiune posibilă, în conformitate cu prevederile contractului de navlosire, era acțiunea arbitrală împotriva SRL și nu împotriva altei părți care nu era menționată în contract.
Se mai arată că a fost formulată cerere de instituire a sechestrului asigurator asupra navei T la Tribunalul Constanța.
Invederează că au solicitat avocaților englezi angajați să modifice cadrul procesual în sensul introducerii în proces a armatorilor Line. însă, conform legilor care guvernează arbitrajul englez, era imposibil, întrucât singura parte menționată în contractul de navlosire era SRL, fără precizarea expresă a identității armatorului.
Neindicarea identității mandantului-armator de către SRL atrage aplicabilitatea prev.art.1545 Cod civil, respectiv art.384 Cod comercial, cu consecința perfectei valabilități a acțiunii arbitrale declanșate.
Este de necontestat faptul că reclamanta din prezenta cauză nu și-a respectat obligațiile născute din contractul de transport maritim, nava fiind imobilizată în Portul Cop erioadă îndelungată cu marfa proprietatea apelantei la bord din vina exclusivă a reclamantei.
Neexecutarea culpabilă a contractului de transport de către reclamanta a dus la promovarea acțiunii de sechestru asigurator de către pârâta din prezenta cauză.
In mod corect Tribunalul Constanțaa apreciat că ceea ce interesează în cadrul judecății de față este dacă, formal, pârâta era îndreptățită să formuleze cele două acțiuni adresate Tribunalului Constanța ori dacă a exercitat acest drept cu intenția de aov ătăma pe reclamantă.
Instanța de fond a apreciat justificat că pârâta a justificat un interes legitim în promovarea acțiunilor la Tribunalul Constanța, care a urmărit doar conservarea drepturilor sale de creanța împotriva armatorului, care, aparent, este SRL.
Mai învederează că cererile pârâtei nu au fost formulate în scop de șicană, cu intenția de aop rejudicia pe reclamantă, având o bază plauzibilă.
Analizând toate criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța procurorului din 06.08.2006 pronunțată în dosarul penal 628/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra navei T, proprietate a reclamantei și aflată în managementul, reprezentată de, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de 33 lit. c din Legea 535/2004.
Prin sentința penală nr. 78/P/31.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚAs -a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra navei, hotărârea rămânând definitivă prin respingerea recursului (decizia penală nr. 7088/05.12.2006 pronunțată de ÎCCJ).
Reclamanta apreciază că de la data de 05.12.2006, când s-a dispus în mod definitiv ridicarea măsurii sechestrului asigurător, avea posibilitatea să exploateze nava T, însă pârâta, prin acțiunile promovate a indisponibilizat nava până pe data de 22.01.2007, suferind prejudicii constând taxe portuare, cheltuieli de agenturare, de întreținere a navei, cu salariile echipajului.
În concret, acțiunile ale pârâtei s-au concretizat în cererea de reținere a navei T, pe calea ordonanței președințiale, admisă prin sentința nr. 69/MF/07.12.2006 a Tribunalului Constanța, precum și în cererea de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra aceleiași nave care a fost respinsă, prin încheierea nr. 82/MF/21.12.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța.
Curtea de APEL CONSTANȚA, prin încheierea nr. 3/MF/28.12.2006, a dispus suspendarea provizorie a executării încheierii 82/MF/21.12.2006 a Tribunalului Constanța, până la soluționarea cererii de suspendare a executării solicitată în cadrul recursului formulat împotriva încheierii menționate, după ce pârâta SC R SA fusese obligată la plata unei cauțiuni de 10% din valoarea obiectului cererii, care a fost achitată cu OP nr. 5614/28.12.2006 în valoare de 112.948,92 lei. (filele 17-20).
În recursul soluționat la data de 22.01.2007, în sensul respingerii ca nefondat, pârâta a renunțat la judecata cererii de suspendare a executării încheierii recurate.
In cauză, s-a invocat ca temei juridic disp.art.998 Cod civil referitoare la antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate.
Pentru angajarea acestei răspunderi trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa autorului faptei ilicite.
Prima condiție, respectiv săvârșirea unei fapte ilicite nu este îndeplinită în cauza de față.
La rândul ei această condiție, potrivit literaturii juridice de specialitate, trebuie să îndeplinească trei condiții cumulative:
- fapta să fie ilicită, să nu constituie o greșeală pentru cel care a comis-o;
- fapta să fie imputabilă autorului și
- ca aceasta să cauzeze un prejudiciu material sau moral.
Când una din aceste trei condiții nu este îndeplinită, în cauză cererea trebuie respinsă.
Instanța de fond în mod judicios a analizat admisibilitatea unei asemenea condiții, rezultând că prin acțiunile promovate și aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pârâta-intimată nu a săvârșit o faptă ilicită.
Astfel, neexecutarea culpabilă a contractului de transport de către reclamanta-apelantă, a condus în final la promovarea acțiunii de sechestru asigurator.
Pârâta era îndreptățită să formuleze cele două acțiuni înregistrate la Tribunalul Constanța, justificând un drept legitim și urmărind, totodată, conservarea drepturilor sale de creanță împotriva armatorului.
Așadar, scopul acestor acțiuni promovate de către pârâta-intimată nu a fost acela de a-i crea reclamantei un prejudiciu, exercitarea dreptului neconstituind un fapt ilicit.
In aceste condiții nu se poate reține că instanța de fond a încălcat disp.art.300 al.3 și 591 și urm.Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 907-908 Cod comercial cât și cu Convenția d l Bruxelles, 1952, privitoare la sechestrul navelor maritime sub aspectul regimului cauțiunii (art.5 și 6).
Referitor la cheltuielile de judecată care au fost solicitate de reclamantă, instanța de fond a analizat în succesiune toate înscrisurile depuse la dosar de către aceasta, iar în temeiul art.274 Cod procedură civilă, ea a fost obligată la 5231 lei cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.
Față de cele arătate, rezultă că criticile aduse soluției instanței de fond sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în conf.cu art.296 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul maritim-fluvial declarat de reclamantaLINE.- cu sediul procesual ales la. " și Asociații", C,-, jud.C, în contradictoriu cu intimata-pârâtăSC R SA- cu sediul în R,-, jud.N, împotriva sentinței civile nr.28/MF/28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.jud.-
Tehnored.gref.
4ex./11.01.2010
Președinte:Nicolae StanciuJudecători:Nicolae Stanciu, Revi Moga
