Reziliere contract comercial Spete. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIAL, MARITIM ȘI FLUVIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL Nr. 113/COM

Ședința public din 26 octombrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Revi Moga

Judector - -

Grefier ---

Pe rol, judecarea apelului comercial d eclarat de apelantul-pârât - cu domiciliul în Ucraina, Regiunea, str.-,.48,.19, împotriva sentinței civile nr.212/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în T,-, județul T, intimații-pârâți - domiciliat în T,-,.8,.D,.15, județul T și în Ucraina, str.-.8C,.28, și SC SRL T - cu sediul în T,-, județul T și în T,-, -.C,.2, județul T, având ca obiect reziliere contract.

Dezbaterile au avut loc în ședința public din 05.10.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședinț din acea dat, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedur civil, a amânat pronunțarea la 12.10.2009, 19.10.2009, 21.10.2009 și, respectiv 26.10.2009, când a pronunțat urmtoarea decizie:

CURTEA

Asupra apelului comercial d e faț:

Prin acțiunea introdus la data de 25 mai 2007 și înregistrat la data de 25 mai 2007 și înregistrat la Tribunalul Tulcea, sub nr.1181, reclamantul a chemat în judecat pe pârâții, și SRL T, pentru ca prin hotrârea ce se va pronunța s se dispun rezilierea actului adițional autentificat la Biroul Notarului Public - sub nr.258 din 5 martie 2004, revenirea la situația anterioar, în sensul de a se dispune excluderea pârâtului din cadrul SRL pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin actul adițional și constatarea desființrii de drept a actului adițional subsecvent nr.432 din 18 aprilie 2005 privind cooptarea în societate a pârâtului și implicit, pierderea calitții de asociat al pârâtului în cadrul SRL

Reclamantul a solicitat în subsidiar stabilirea structurii participrii la capitalul social a asociaților rmași, și, ca efect al excluderii asociatului, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a artat c în anul 1991 înființat Turist SRL al crui unic administrator era, iar ulterior a hotrât schimbarea denumirii societții în SRL

În anul 2004 fost de acord cu cooptarea pârâtului în societate, acordându-i o participare la exercițiul financiar al societții de 85% și o cot proporțional din capitalul social.

În schimbul acestei participri, pârâtul s-a obligat s aduc în societate un aport în numerar în valoare de 1051 USD în scopul majorrii capitalului social - aport care a fost vrsat imediat, capitalul societții mrindu-se corespunztor, și s finanțeze și s modernizeze activele existente, s aduc puiet și s fac reproducția în vederea obținerii profitului.

Aceast obligație a fost asumat în mod expres de ctre pârât prin art.8 al.2 din actul de cooptare în societate și materializat sub forma actului adițional autentificat sub nr. 258 din 5 martie 2004.

A artat reclamantul c prin același act adițional, s-a stipulat c neîndeplinirea obligațiilor de investiții și modernizri asumate de asociatul cooptat va conduce automat la rezilierea contractului și revenirea la situația anterioar încheierii actului.

Arat reclamanta c pârâții nu și-au executat obligațiile asumate prin contract, iar intuiția pârâtului a fost de fapt s transfere bunurile societții pe una din firmele sale ( SRL), de fapt și finanțarea pe care a fcut-o prin una din firmele sale, care a ajuns în final s-i acapareze toate activele.

Referitor la cererea accesorie privind repunerea prților în situația anterioar cu consecința excluderii asociatului din societate, arat reclamantul c excluderea pârâtului pentru neîndeplinirea culpabil a obligațiilor asumate prin actul de cooptare nu se regsește între situațiile legale de excludere a asociaților enumerate de art.222 al.1 din Legea nr.31/1990, ci are exclusiv o cauz contractual, acesta fiind motivul pentru care se solicit excluderea pârâtului pe cale accesorie și nu pe cale principal.

Cu privire la cererea accesorie privind constatarea desființrii de drept a actului de cooptare în societate a pârâtului cu consecința pierderii calitții acestuia de asociat al SRL, arat reclamantul c actul de cooptare în societate a pârâtului este subsecvent actului adițional care face obiectul cererii principale privind rezilierea și astfel desființarea actului principal, atrage și desființarea actului subsecvent.

În subsidiar, reclamantul arat c, în msura în care instanța nu îmbrțișeaz acest punct de vedere, s procedeze la redistribuirea prților sociale rmase prin excluderea lui, între ceilalți doi asociați rmași.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar înscrisuri, solicitând încuviințarea lurii unui interogatoriu celor doi pârâți și efectuarea unei expertize contabile și a unei expertize tehnico-imobiliare.

În aprare, pârâtul și pârâta SRL au solicitat respingerea acțiunii ca nefondat și au invocat excepția autoritții de lucru judecat pentru primele dou capete de cerere, iar pentru al treilea capt de cerere s-a invocat excepția inadmisibilitții.

Pârâții au depus în dovedirea susținerilor din întâmpinare copii de pe înscrisuri ale societții și sentințe civile.

Pârâtul nu a depus întâmpinare în aprare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe.

Prin sentința civil nr.212/9.02.2009, Tribunalul Tulceaa respins excepția inadmisibilitții cererii, ca nefondat; a respins excepția autoritții de lucru judecat, ca nefondat; a admis acțiunea în parte formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și T; s-a dispus rezilierea actului autentificat de BNP " " sub nr.258 din 5 martie 2004 și revenirea la situația anterioar încheierii actului în sensul excluderii pârâtului din cadrul SRL; s-a constatat desființarea de drept a actului adițional subsecvent autentificat de BNP " " sub nrf.432 din 18 aprilie 2005 privind cooptarea în societate a pârâtului și implicit, pierderea calitții de asociat a acestuia în cadrul; s-a respins captul de cerere cu privire la stabilirea structurii participrii la capitalul social, ca nefondat.

Pentru a pronunța aceast soluție, instanța a reținut urmtoarele:

Nu exist autoritate de lucru judecat, în primul proces, executarea de ctre pârât a obligațiilor asumate prin actul de cooptare nu a format obiectul judecții și drept urmare nu a fost analizat de instanț.

Excepția inadmisibilitții acțiunii, este nefondat deoarece prezenta acțiune are ca obiect principal rezilierea actului adițional autentificat sub nr.258 din 5 martie 2004 încheiat între și, iar temeiul juridic al acțiunii îl constituie prevederile art.969 și 1020.civ. care permit prții s solicite în instanț desființarea actului.

Rezilierea, ca sancțiune a fost prevzut expres în art.8 al.3 din actul adițional a crui reziliere se solicit.

Pe fondul cauzei, s-a reținut c, prin actul adițional autentificat sub nr.258 din 5 martie 2004, pârâtul a fost cooptat în societate cu o participare la exercițiul financiar al societții de 85%, în schimbul creia s-a obligat s aduc în societate un aport în numerar în valoare de 1051 USD, reprezentând echivalentul de 34.000.000 ROL în scopul majorrii capitalului social - aport care a fost vrsat, s finanțeze și s modernizeze activele existente, s aduc puiet de și s fac reproducția în vederea obținerii profitului, lucru prevzut în art.8 al.2 din actul adițional.

În art.8 al.3 din actul adițional, s-a stipulat c neîndeplinirea obligațiilor de investiții și modernizri asumate de asociatul cooptat, va conduce automat la rezilierea contractului și revenirea la situația anterioar încheierii actului.

Din actele dosarului și din probele adminJ. rezult cu claritate c pârâtul nu și-a executat obligațiile asumate prin actul adițional, acesta urmând a fi reziliat.

Referitor la cererea privind constatarea desființrii de drept a actului de cooptare în societate a pârâtului, s-a reținut c acesta fiind subsecvent actului adițional, va avea aceeași soart ca el.

In legtur cu captul de cerere privind stabilirea structurii participrii la capitalul social al asociaților rmași, acesta a fost respins ca nefondat, întrucât, prin soluția pronunțat în cauz, în societate a rmas un singur asociat,

Impotriva acestei soluții a declarat apel pârâtul, considerând c instanța de fond în mod nelegal a reținut neîndeplinirea de ctre el a obligațiilor asumate prin actul adițional, întrucât:

- a adus în societate aportul social în sum de 1051 USD, cum a fost obligat prin actul de cooptare în societate;

- obligația de finanțare a societții a executat-o prin semnarea acordului de creditare în form autentic sub nr.930/04.05.2004, prin care SC SRL, a crui asociat unic este, urma a credita societatea;

- la pct.2 din acord, prțile au precizat c toate resursele financiare au intrat în SC SRL, pân la data autentificrii prezentului raport, reprezint parte din creditul acordat de, ceea ce dovedește c au fost efectuate plți;

- în anii 2005, 2006, 2007, 2008, SC SRL a fost creditat direct sau în parte prin plata creditorilor, conform actelor contabile;

- atribuțiile de administrator al societții îi reveneau numitului, care se ocupa de modernizarea activelor, dar și de aprovizionarea cu puiet de;

- expertiza contabil admis de instanț nu s-a efectuat din vina administratorului și a dl., iar în lipsa acesteia nu se poate considera încheiat cercetarea fondului;

- s-a aflat în imposibilitatea propunerii de probe.

In susținerea apelului a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul-pârât, prin concluziile scrise, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia hotrârii apelate, în raport cu criticile aduse, se constat c acesta este nefondat, din urmtoarele considerente:

Prin actul adițional autentificat la. sub nr.258/05.03.2004, pârâtul a fost cooptat în societate, cu o participare la exercițiul financiar al societții de 85%, în schimbul creia s-a obligat s aduc în societate un aport în numerar în valoare de 1051 USD, reprezentând echivalentul a 34.000.000 lei, în scopul majorrii capitalului social - aport care a fost vrsat imediat, situație reținut și de instanța de fond.

De asemenea, el s-a obligat s finalizeze și s modernizeze activele existente, s aduc puiet de și s fac producție în vederea obținerii profitului (art.8 al.2).

In același act adițional al crui reziliere se solicit, prin art.8 al.3, s-a menționat c neîndeplinirea obligațiilor de investiții și modernizri asumate de asociatul cooptat va conduce automat la rezilierea contractului și revenirea la situația anterioar.

Obligația asumat la art.8 pct.2 din actul adițional 258/2004 nu a fost îndeplinit, cum greșit susține apelantul astfel.

Prin acordul de creditare autentificat sub nr.980/14.05.2004 la BNP, apelantul s-a obligat s crediteze SC SRL, cu bani personali, pentru restabilirea activitților societții, modernizarea acesteia (a bazei materiale și a activelor existente), precum și introducerea și dezvoltarea de noi domenii de activitate.

De asemenea, prin același acord de creditare, s-a prevzut c SC SRL va fi creditat și de SC SRL al crei asociat unic este apelantul, precum și de ale societți în care acesta avea calitatea de asociat.

Totodat, prțile acordului de creditare au menționat în act c toate resursele financiare care au intrat în SC SRL pân la data autentificrii prezentului acord reprezint parte din creditul acordat de dl..

Acordul de creditare invocat în aprare de ctre apelant nu face decât s prevad de principiu c SC SRL va beneficia de finanțare, îns, acest lucru nu este suficient, societatea trebuia s obțin profit și investițiile financiare s se reflecte în modernizarea activelor societții.

Sumele împrumutate de SC SRL nu au condus la obținerea profitului și nici la modernizarea activelor societții.

De altfel, începând cu 22.12.2005, apelantul nici nu a mai avut calitatea de asociat la SC SRL, astfel c aceasta are calitatea de terț în raport cu SC SRL.

Din actele contabile depuse la dosarul cauzei (filele 331, 332, 333, 327-329, 330, 335-338) rezult c societatea înregistrase pierderi, astfel: 2.973.513 lei la sfârșitul anului 2005, 495.107 le finele anului 2006 și 236.750 lei la finele anului 2007.

In expertiza efectuat în cauz de expert a stabilit c activele societții SC SRL nu au beneficiat de nici o îmbuntțire din anul 2004 și pân la data efecturii lucrrii.

Toat amenajarea piscicol Chilia, actualmente proprietatea SC SRL, cu excepția, se prezint nesatisfctor, majoritatea necesitând intervenții majore pentru a fi puse în funcțiune.

In ceea ce privește expertiza contabil, deși instanța de fond a depus eforturi pentru efectuarea sa, nu s-a realizat din vina administratorului, întrucât nu a prezentat actele contabile ale societții.

In atare condiții, rezult c apelantul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în actul adițional nr.258/2004, astfel c sancțiunea rezilierii acestuia este în concordanț cu disp.art.969 cod civil rap.la art.8 pct.3 din contract.

Susținerea apelantului potrivit creia neefectuarea expertizei contabile nu a fost vina sa nu este întemeiat, întrucât administratorul societții a fost numit cu acordul su, iar, pe de alt parte, înscrisurile depuse la dosar sunt în msura s conduc la stabilirea situației de fapt.

De asemenea, nu este fondat nici susținerea potrivit cu care în lipsa expertizei contabile nu se poate considera c pricina a fost analizat pe fond, întrucât au fost avute în vedere celelalte probe adminJ. în cauz.

Ca atare, având în vedere considerentele sus-expuse, în baza art.296 Cod procedur civil, instanța va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul comercial d eclarat de apelantul-pârât - cu domiciliul în Ucraina, Regiunea, str.-,.48,.19, împotriva sentinței civile nr.212/9.02.2009, pronunțat de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - cu domiciliul în T,-, județul T, intimații-pârâți - domiciliat în T,-,.8,.D,.15, județul T și în Ucraina, str.-.8C,.28, și SC SRL T - cu sediul în T,-, județul T și în T,-, -.C,.2, județul

Definitiv.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public, astzi 26 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Revi Moga

- -

Judector,

- -

Grefier,

---

Jud.fond:

Red.jud.-

25.11.2009

Tehnored.-gref.

7ex./07.12.2009

Președinte:Revi Moga
Judecători:Revi Moga, Nicolae Stanciu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Reziliere contract comercial Spete. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Constanta