Alte cereri. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.11/MF
Ședința publică de la 8 iulie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul formulat în maritim fluvial de reclamantă - cu sediul în 23, 4. KA, 4. 4. AG și sediul procesual ales cu sediul procesual ales la Cabinet av. situat în C,-, etaj 3, județ C, împotriva sentinței civile nr. 22/MF/2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâta INTERNATIONAL., cu sediul în, 4., Unite și intimata intervenientă în interesul pârâtei and AG, cu sediul procesual ales la SRL - C,-,.I, având ca obiect instituire drept de retenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta-reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64210/2009 (fila 6 dosar), lipsind celalalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar: dovada îndeplinirii procedurii de citare cu intimata-pârâtă INTERNATIONAL prin poșta rapidă; înscrisul reprezentând adresa SC SA prin care face dovada că o cantitate de 3667 tone se află în continuare în depozitele societății. Arată că nu are alte cereri de formulat apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită în conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură civilă președintele completului de judecată declară dezbaterile încheiate și acordă cuvântul apelului.
Având cuvântul pentru apelanta - reclamantă, avocat solicită respingerea excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată. Pe fondul motivelor de apel, concluziile sunt de admiterea apelului schimbarea în tot sentinței civile nr. 22/MF/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța și pe cale de consecință admiterea acțiunii și instituirea unui drept de retenție asupra mărfii descărcată de pe nava și aflată în depozit la SC SA. Apreciază că instanța de fond a calificat greșit raporturile juridice obligaționale și natura juridică a retenției; retenția se exercită prin depozitarea mărfii în mâinile unui terț; raportat la materia juridică a retenției, în mod greșit, instanța de fond a considerat că reclamanta ar fi pierdut dreptul de garanție de care se bucura în temeiul contractului, câtă vreme marfa a fost descărcată și se afla în mâinile unui terț. De asemenea, instanța reține eronat că textul art.590 Cod comercial este inaplicabil, cu motivarea că recurenta are calitatea de "armator" și nu de " "; există identitate între proprietarul navei și. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului maritim de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererile formulate la data de 5.03.2009 și, respectiv la 9.03.2009, cereri ce au fost reunite ca urmare a admiterii excepției de litispendență, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Lines International solicitând instituirea unui drept de retenție asupra mărfii descărcate de pe nava " " și aflată în depozitele SC SA, până la concurența sumei de 250.000 euro, din care 91.050 euro reprezintă chiria restantă la 27.02.2009, 91.050 euro reprezintă chiria datorată până la predarea navei în jurul datei de 23.03.2009, iar suma de 67.900 euro, accesorii ale chiriei, alte costuri și pierderi, cheltuieli de depozitare a mărfii pe durata retenției până la plata sau stingerea creanței din prețul mărfii obținut la vânzarea prin licitație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 07.10.2008, între reclamantă, în calitate de armator disponent al navei, și pârâtă, în calitate de navlositor, s-a încheiat un contract de navlosire "time charter". a intrat la descărcare la SC SA la data de 04.03.2009, orele 14,00 și se preconizează terminarea operațiunii în data de 05.03.3009 sau, cel mai târziu, în 06.03.2009.
În conformitate cu clauza 23 din contract, armatorul este îndreptățit să solicite instituirea unui drept de retenție asupra mărfii până la stingerea tuturor obligațiilor de plată către navlositor, astfel că, în temeiul art. 590 Cod comercial și al clauzei 23 din contractul de navlosire, reclamanta solicită admiterea cererii.
La primul termen de judecată, MT and Minerals AG, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei Lines International prin care a invocat inadmisibilitatea cererii reclamantei motivată sub un dublu aspect: 1) acțiunea reclamantei, izvorâtă din contractul de navlosire supus legii germane nu este de competența instanțelor române; 2) nu s-a formulat o acțiune principală în daune contractuale prin care să se solicite contravaloarea chiriei datorate de Lines International.
Pe fondul cauzei, intervenienta arătat că este deținătoarea mărfii ce face obiectul cererii de retenție, marfă care a ieșit de sub contractul de tip voyage charter, nemaiavând nicio legătură cu nava și prin urmare nu se mai poate institui un drept de retenție asupra acestei mărfi. În opinia intervenientei, nu este îndeplinită în cauză nici cerința instituită de art. 590 Cod comercial d e neplată a navlului, întrucât navlul a fost plătit înainte de începerea descărcării mărfii, iar pe de altă parte, marfa a fost descărcată în depozitul SC SA.
Prin încheierea din data de 19.03.2009, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de MT and Minerals AG.
Prin sentința civilă nr.22/MF/2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de intervenienta accesorie and Minerals AG, a respins ca nefondate cererile reunite formulate de reclamantă și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta and AG, în favoarea pârâtei Lines Internationakl.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire laexcepția inadmisibilității cereriiinvocată de intervenientă că nstanțele judecătorești române sunt competente să soluționeze prezenta cerere dintre două persoane juridice străine în raport de prevederile art.149 pct.4 din Legea 105/1992 (locul unde a luat naștere sau trebuie executată, fie chiar în parte, o obligație izvorâtă dintr-un contract, se află în România) și pct. 6 al aceluiași articol (portul sau aeroportul de încărcare sau descărcare a pasagerilor sau mărfii transportate se află în România).
A motivat instanța că textul art.590 Cod comercial invocat ca temei juridic nu condiționează introducerea cererii de instituire a dreptului de retenție de existența pe rolul instanței a unei acțiuni de fond asupra pretențiilor afirmate, astfel că nu există niciun impediment legal în promovarea cererii de față. Mai mult, doctrina și practica judiciară au consacrat și soluția ca dreptul de retenție să poată fi opus și pe cale de excepție, sau poate fi invocat direct în căile de atac sau într-o contestație la executare.
Pe fond, s-a apreciat că art.590 Cod comercial instituie în favoarea ului un drept de retenție asupra mărfurilor transportate care constă în dreptul de refuza predarea mărfurilor până ce i se plătesc sumele datorate.
Or, reclamanta are calitatea de armator și nu de al mărfurilor asupra cărora se solicită instituirea dreptului de retenție, astfel că textul art.590 Cod comercial nu este incident în speță.
Dacă se are în vedere art. 23 din contractul de navlosire încheiat de părți, potrivit căruia "armatorii vor avea dreptul de a reține toate mărfurile și toate subnavlurile și/sau subchiriile pentru oricare sume datorate în baza acestui contract de navlosire", instanța apreciază că reclamanta a pierdut dreptul de garanție de care se bucura în temeiul contractului.
Dreptul de retenție este eficace atât timp cât mărfurile se găsesc în deținerea comandantului sau a unui reprezentant al ului, chiar dacă ele au fost descărcate, dar n-au fost predate destinatarului. Este suficient ca aceste mărfuri să fie deținute în numele și pe contul ului.
În cauză, ul și-a îndeplinit obligațiile asumate prin conosamentul din 13.02.2009 (fila 13), în sensul că a predat mărfurile transportate cu nava către destinatarul MT and Minerals AG.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta - care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.
Apelanta a invocat următoarele aspecte:
1. prima instanță a calificat greșit raporturile juridice obligaționale și natura juridică a retenției. Dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect în virtutea căruia creditorul are dreptul să rețină un bun mobil sau imobil al debitorului său până la plata creanței datorate.
2. dreptul de retenție al ului, reglementat de disp. art.433 Cod comercial, decurge dintr-un privilegiu acordat transportatorului întemeiat pe ideea de gaj, iar în materie maritimă acesta prezintă anumite particularități, în sensul că, potrivit art.590 Cod comercial, retenția se exercită prin depozitarea mărfii în mâna unui terț, neputând fi instituită la bordul navei pentru a nu paraliza expediția maritimă.
3. dreptul de retenție are o opozabilitate erga omnes, astfel că împrejurarea relevată de terțul intervenient și preluată în considerare de instanța de fond, potrivit cu care marfa nu se află în proprietatea debitorului, este lipsită de semnificație.
4. esențial pentru exercitarea retenției este ca reclamantul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă rezultată din executarea contractului de transport.
5. izvorul dreptului de retenție poate fi și unul contractual; în speță, contractul standard de navlosire pe timp prevede că armatorul este îndreptățit să solicite instituirea retenției asupra mărfii chiar și atunci când aceasta a trecut în mâinile subnavlositorilor, până la plata integrală a datoriilor izvorâte din contract. Prin urmare, armatorul recurent, titular al dreptului de retenție, poate să refuze predarea mărfii transportate cu nava către actualul titular al dreptului de proprietate al mărfurilor, terț față de raportul contractual de navlosire pe timp, până la plata chiriei restante și a celorlalte accesorii.
6. raportat la materia juridică a retenției, în mod greșit instanța de fond a considerat că reclamanta ar fi pierdut dreptul de garanție de care se bucura în temeiul contractului, câtă vreme marfa a fost descărcată și se află în mâinile unui terț.
7. instanța reține eronat că textul art.590 Cod comercial este inaplicabil cu motivarea că recurenta are calitatea de armator și nu de.
Intimata intervenientă MT Metal S and AG, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe necompetența generală a instanțelor române, datorată clauzei de jurisdicție exclusivă în favoarea instanțelor germane.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata - intervenientă, Curtea constată că, potrivit disp. art.149 punctele 4 și 6 din Legea nr.105/1992, instanțele române sunt competente să judece prezenta cauză.
Pe fond, Curtea reține că, astfel cum corect a apreciat și judecătorul fondului, disp. art.590 și ale art.433 Cod comercial nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la dreptul ului de a reține lucrurile transportate până la îndeplinirea obligațiilor de către primitorul mărfii, respectiv, în dreptul maritim, la dreptul ului de a solicita, pe durata descărcării mărfii, ca aceasta să fie depusă în mâna unui terț până la plata navlului.
Ori, în speță, reclamanta nu are calitatea de, ci de armator, astfel că nu se poate prevala de dispozițiile legale invocate.
De asemenea, clauza contractuală inserată la punctul 23 în contract, potrivit cu care armatorii au dreptul de a reține toate mărfurile și toate sub-navlurile și/sau sub-chiriile pentru oricare sume datorate în baza contractului de navlosire, nu poate fi valorificată în condițiile în care marfa a fost descărcată și depozitată la dispoziția primitorului mărfii, reclamanta nemaiavând-o în detenție.
Nu poate fi reținută susținerea apelantei conform căreia dreptul de retenție are o opozabilitate erga omnes, astfel că împrejurarea că marfa nu se află în proprietatea debitorului este lipsită de semnificație. Dreptul de retenție poate fi instituit doar în situația în care bunul asupra căruia se invocă acest drept se află în detenția sau la dispoziția transportatorului și, numai după ce s-a instituit dreptul de retenție, acesta dobândește opozabilitate erga omnes, urmând bunul în mâinile oricui s-ar afla.
Totodată, Curtea consideră lipsită de relevanță împrejurarea că în custodia SC SA C se mai află un stoc de 3667 tone marfă, rămas în urma descărcării navei, atâta timp cât, astfel cum s-a mai arătat, marfa se află la dispoziția intervenientei MT Metal s and Minerals AG și nu a pârâtei Lines International.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de apelantă sunt nefondate, urmează a respinge apelul ca atare în baza art.296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată.
Respinge ca nefondat apelul formulat în maritim fluvial de reclamantă - cu sediul în 23, 4. KA, 4. 4. AG și sediul procesual ales cu sediul procesual ales la Cabinet av. situat în C,-, etaj 3, județ C, împotriva sentinței civile nr. 22/MF/2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâta INTERNATIONAL., cu sediul în, 4., Unite și intimata intervenientă în interesul pârâtei and AG, cu sediul procesual ales la SRL - C,-,.I, având ca obiect instituire drept de retenție.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iulie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Pt. grefier, - -, aflată în,semnează prim grefier |
14 iulie 2009
jud.fond. I
red.dec.jud.
4 ex./27.07.2009
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim
