Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1108
Ședința Publică de la 20.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.2647 din 29.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, prin consilier juridic dl., lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurenta arată că nu are alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la plata datoriilor pe care debitoarea SC ROMANIA SRL le are față de bugetul general consolidat; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2647/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială au fost respinse cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de creditoarele Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B și împotriva pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a arătat că prin sentința comercială nr. 311/18.02.2005 s-a deschis procedura insolvenței, la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 B împotriva debitoarei ROMÂNIA
La data de 16.05.2006 creditoarea Sector 5 Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii administratorului, cu motivarea că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, a făcut să dispară unele documente contabile și că există o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății în alte scopuri, prezumție generată de lipsa actelor contabile. Au fost invocate prevederile Legii nr. 64/1994 și ale Legii nr. 82/1991.
Și creditoarea a formulat la data de 18.05.2006 cerere împotriva aceluiași pârât. Cererea a fost motivată în sensul că, deși s-au înregistrat pierderi succesive în decursul anilor, pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea societatea la încetare de plăți. În drept, au fost invocate prevederile art. 137 lit. c și d din Legea nr. 64/1995 și ale art. 118.pr.fiscală.
S-a arătat că pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Instanța a reținut că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 instituie o răspundere civilă delictuală și nu una contractuală. În consecință, trebuie întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar invocarea prevederilor referitoare la răspunderea contractuală și la teoria mandatului nu-și găsesc aplicarea.
Referitor la faptele prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, s-a apreciat că nu au fost arătate în concret faptele imputabile care s-ar circumscrie dispozițiilor legale menționate și că nu există raport de cauzalitate între faptele invocate de creditoare și insolvența în care a ajuns societatea. Nu s-au probat foloasele de care s-ar fi bucurat pârâtul și care ar fi cauzat insolvența debitoarei, iar exercitarea și continuarea activității de manager nu este încriminată de legea insolvenței, neexistând dovada că acest management s-ar fi exercitat în scopul de a crea noi datorii și a fi prejudiciați creditorii.
S-a concluzionat că nu sunt întemeiate cererile bazate pe prevederile art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2647/29.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 Aceasta a susținut că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.pr.civ.). În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că sunt îndeplinite condițiile art. 138 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 85/2006, întrucât intimatul-pârât nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a continuat în interes personal activitatea societății spre încetare de plăți. S-a susținut că administratorul societății debitoare a acționat în temeiul unui mandat comercial și că, potrivit ar. 1082.civ. culpa acestuia este prezumată. Administratorul debitoarei a manifestat dezinteres în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății, acesta fiind raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a administratorului, constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul adus creditorilor prin intrarea în faliment a debitoarei.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse și care vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. se constată că este fondat, pentru considerentele care vor fi arătate.
În raportul de activitate întocmit de către lichidatorul judiciar se consemnează că debitoarea a figurat cu un teren în suprafață de 7300. situat în comuna Otopeni, nr.40 până la data de 15.05.2001când a fost înstrăinat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 173 către persoana fizică al la prețul de 110.000 Acest teren este obiectul unui litigiu în dosar nr. 384/2005 aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI cu termen la data de 29.05.2006, întrucât la data de 22.12.2000 între debitoare și ROMÂNIA s-a semnat o "chitanță" prin care se arăta că a primit suma de 277.400 de la (reprezentant al ROMÂNIA ), reprezentând valoarea totală pentru terenul în suprafață de 7300.
Tot în raportul de activitate, lichidatorul judiciar arată că societatea debitoare a înregistrat pierderi în anii 1999, 2000, 2001, 2003 și 2004, înregistrându-se profit doar în anul 2002.
Față de cele reținute de către lichidatorul judiciar, se apreciază că acesta trebuia să efectueze cercetări pentru a verifica ce s-a întâmplat cu suma încasată de către intimatul administrator al debitoarei cu titlu de preț al terenului vândut, dacă aceasta a fost vărsată și înregistrată în contul societății sau nu, precum și, în cazul în care prețul nu a fost vărsat în contul societății, care ar fi legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul constând în starea de insolvență. În raport de concluziile lichidatorului judiciar cu privire la cele arătate, trebuie să se analizeze aspectul îndeplinirii condițiilor referitoare la faptele prevăzute de dispozițiile art. 138 lit. c și d din legea insolvenței.
Având în vedere cele arătate, Curtea consideră că recursul este fondat și, în baza art. 312 alin. 1-3.pr.civ. urmează a fi admis.
Cum completarea probatoriului în sensul arătat nu este posibilă în calea de atac a recursului, conform art. 305.pr.civ. va fi casată sentința recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru refacerea raportului lichidatorului judiciar în sensul arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, împotriva sentinței comerciale nr.2647 din 29.06.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SERVICIUL PUBLIC PENTRU FINANȚE PUBLICE LOCALE SECTOR 6 și.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 2 ex.
OPINIE SEPARATA
Reține faptul că, din interpretarea dispozițiilor art.312 alin.4 și 5.pr.civ. rezultă că soluția casării cu reținere reprezintă regula pentru Curțile de Apel, casarea cu trimitere impunându-se numai în situațiile în care rejudecarea în fond a cauzei ar presupune încălcarea principiului dublului grad de jurisdicție or, prin reanalizarea probelor administrate concludente și pertinente, care însă au fost supuse unei analize eronate de către instanța de fond, acest principiu nu este încălcat.
Apreciază că nu este justificată măsura casării cu trimitere, motivat de necesitatea completării materialului probator.
A rezultat că acesta a fost administrat în cauză cu respectarea dispozițiilor art.29 lit.a rap. la art.56 alin.1 Legea nr.64/1995 (art.25 lit.a Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar prin rapoartele de activitate întocmite procedând la analiza amănunțită a cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvență cu menționarea persoanelor care cu cauzat această stare.
În cauză sunt întrunite cerințele art.138 alin.1 lit.d Legea nr.85/2006, administratorul societății nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, din evidențele Administrației Finanțelor Publice sector 5 rezultând că nu au fost înregistrate declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat pentru perioada ianuarie, februarie, aprilie - iunie 2001 și mai 2002. De asemenea, în urma analizării bilanțurilor contabile aferente perioadei 2000 - 2004 și a balanțelor sintetice înregistrate la ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 obținute de către lichidatorul judiciar, la solicitarea sa înregistrată nr.22106/06.09.2005 s-a constatat ținerea unei contabilități fictive, neconforme cu realitatea, din cuprinsul documentației contabile nerezultând înregistrarea sumelor obținute de societate ca urmare a înstrăinării activelor prin contractele de vânzare-cumpărare 173/2001; 1883/16.07.1999; 705/05.04.2002; de asemenea, deși din evidențele registrului comerțului rezultă că au fost aduse ca aport în natură la capitalul social al debitoarei imobile cu valori semnificative, fără a fi evidențiat culpabil modul de înstrăinare. S-a constatat că acestea nu mai existau în patrimoniul societății la data deschiderii procedurii.
În aceste condiții, apreciază pe deplin dovedite condițiile generale impuse de art.998 - 999 cod civil privind atragerea răspunderii patrimoniale coroborat cu art.138 alin.1 lit.d Legea nr.85/2006, prin organizarea și conducerea unei contabilități fictive, neconforme cu realitatea, prin înstrăinările succesive a activelor aflate în patrimoniul debitoarei, fără ca sumele încasate cu titlu de preț să se regăsească înregistrate în contabilitate, administratorul societății a cauzat, cu vinovăție falimentul societății.
De asemenea sunt întrunite, așa cum s-a reținut în raportul de activitate nr.9 condițiile impuse de art.137 lit.c, în sensul că administratorul debitoarei se face vinovat de a fi dispus continuarea activității societății, deși aceasta conducea, în mod vădit la încetarea de plăți.
Din documentele puse la dispoziția lichidatorului de către organele fiscale a rezultat că debitoarea a înregistrat în anul 1999 o pierdere de 40.300 lei; în anul 2000 pierderi de 211.800 lei; în anul 2001 de 112.241 lei; în anul 2003 de 891.384 lei iar în anul 2004 de 3.301.700 lei singurul an în care societatea a înregistrat profit fiind anul 2002.
În consecință, apreciind că nu se impune suplimentarea probatoriului, în cauză fiind analizate de către lichidatorul judiciar, amănunțit cauzele care au condus la insolvență, indicate persoanele ce se fac vinovate de cauzarea stării de insolvență, apreciind dovedită culpa pârâtului raportat la disp. art.138 lit.c și d din Legea nr.85/2006, opinează în sensul admiterii recursului în conformitate cu art.304 pct.9 pr.civ. și în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. casarea cu reținere a cauzei, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii patrimoniale a pârâtului și a obligării acestuia la suportarea pasivului debitoarei.
JUDECĂTOR,
-
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina
