Spete pretentii comerciale. Decizia 462/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.462
Ședința Publică de la 20.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
GREFIER - - -
Pe rol fiind, soluționarea cererilor de apel, formulate de apelantele SC & SA și SC ROMANIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2617 din 25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, intimat fiind și. Dezbaterile au avut loc la data de 13.10.2008, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20.10.2008.
CURTEA:
Asupra apelurilor de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 2617/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamanta România împotriva pârâtei & și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 85.801,62 lei contravaloare debit și la plata sumei de 12.583 lei contravaloare dobândă legală. A fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâta & împotriva reclamantei și a fost anulată ca insuficient timbrată cererea de chemare în garanție formulată de & împotriva lui. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3224,89 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că, prin cererea înregistrată la data de 09.07.2008, reclamanta România a chemat în judecată pe pârâta & solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 112.193,17 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor și lucrărilor de reparații prestate de reclamanta la autovehiculele aparținând pârâtei, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost motivată în sensul că între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul cărora reclamanta a prestat servicii și lucrări de reparații la autovehiculele aparținând pârâtei. Ca urmare a serviciilor prestate, reclamanta a emis facturi fiscale care au fost acceptate la plată atât în mod expres cât și în mod tacit, dar pârâta a refuzat să achite sumele înscrise în facturi. Cuantumul dobânzii legale solicitate a fost precizat la data de 29.10.2007 la suma de 14.475 lei.
S-a mai arătat că, prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea în parte a acțiunii în ceea ce privește suma de 12.571,59 lei care a fost achitată, suma de 26.391,55 lei, deoarece facturile în care a fost înscrisă această sumă nu pot fi reținute ca acceptate la plată și respingerea cererii privind dobânda legală.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la diminuarea sumei restante cu suma de 14.604,24 lei reprezentând contravaloarea diferențelor dintre reparațiile solicitate și cele pretins efectuate, precum și obligarea reclamantei la plata sumei de 100 lei/autovehicul/lună reprezentând contravaloarea utilizării autovehiculelor & pentru promovare și reclamă. Prin cererea din data de 26,10,2007 a fost precizat capătul doi al cererii reconvenționale la suma de 26.300 lei și a depus modul de calcul al sumei.
Pârâta a mai formulat și cerere de chemare în garanție împotriva lui, solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumelor reprezentând contravaloarea diferențelor dintre reparațiile solicitate și cele pretins a fi efectuate de către reclamantă, obligarea acestuia la plata sumelor pretinse de România cu titlu de penalități și a cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea pronunțată la termenul de judecată din data de 29.10.2007 tribunalul a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale și a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în garanție.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că între reclamanta România, în calitate de prestator, și pârâta &, în calitate de beneficiar, s-au desfășurat relații comerciale în virtutea cărora reclamanta a emis facturi fiscale aferente prestațiilor pe care a susținut că le-a efectuat în beneficiul pârâtei.
Refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de către reclamantă a fost interpretat de către instanță ca o recunoaștere a susținerilor reclamantei, potrivit art. 225.pr.civ.
Referitor la apărarea potrivit căreia o parte din suma pretinsă de reclamantă a fost deja achitată, s-a arătat că s-a depus nr. 4996/22.06.2006 prin care a fost achitată reclamantei suma de 10.000 lei și nr. 5633/13.07.2006 prin care a fost achitată reclamantei suma de 6189,32 lei reprezentând "contravaloare deviz nr.3/07.12.2006 service auto". S-a apreciat că nu se poate lua în considerare pretinsa plată a sumei de 10.000 lei efectuată cu nr. 4996/22.06.2006 deoarece ordinul de plată nu conține nici o mențiune de natură a identifica ceea ce pârâta a înțeles să plătească (art. 1110.civ.), iar reclamanta nu a recunoscut că a fost achitată o parte din suma solicitată. De asemenea, s-a menționat că nu se poate lua în considerare nici situația financiară depusă de pârâtă la dosar, cu motivarea că aceasta este doar o simplă evidență internă.
S-a reținut că instanța nu poate lua în considerare nici pretinsa plată în valoarea de 6189,32 lei efectuată prin nr. 5633/13.07.2006, pentru că devizul nu a fost depus la dosar, neputând fi identificate facturile pe care pârâta a înțeles să le prin plată (art. 1110.civ.)
Instanța a arătat că pârâta a contestat explicit suma de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. -/08.12.2006, -/08.12.2006, -/08.12.2006 și -/08.12.2006. Întrucât acestea nu au fost acceptate la plată de către pârâtă, nefiind semnate de aceasta, instanța a considerat că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei totale care rezultă din facturi și, pe cale de consecință, nici la plata dobânzii legale aferente sumelor înscrise în aceste facturi, în sumă de 1892 lei (RON), astfel cum reiese din calculul depus de reclamantă.
S-a mai reținut că, deși pârâta a afirmat că o parte din facturi conțin lucrări care nu au fost prestate în mod real, caracterul fictiv al acestor lucrări nu a fost însă dovedit în mod concret de pârâtă care nu a administrat nici un mijloc de probă pentru a demonstra să sumele pretinse de reclamantă nu sunt datorate.
Față de considerentele expuse, s-a concluzionat că acțiunea este întemeiată în parte în baza art. 969-970.civ. și că pârâta trebuie obligată la plata către reclamantă a sumei de 85.801,62 lei contravaloare prestații și, în baza art. 43.com. și nr.OG 9/3. la plata sumei de 12.583 lei cu titlu de dobândă legală, precum și la plata sumei de 3224,89 lei cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.
Împotriva sentinței comerciale nr. 2617/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel în termen legal societatea pârâtă & Aceasta a criticat sentința atacată pentru motivul că în mod greșit prima instanță nu a diminuat debitul stabilit în sarcina sa cu suma de 12.571,59 lei reprezentând plăți dovedite prin ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 și nr. 5633/13.07.2006.
Intimata-reclamantă România a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelului, pentru motivele că nu a existat acordul părților pentru efectuarea imputației, iar debitorul nu a realizat nici el imputația plății și că din fișa clientului & aflată în contabilitatea sa reiese faptul că facturile pe care apelanta-pârâtă pretinde că le-ar fi plătit, în realitate nu au fost plătite.
La data de 01.09.2008, în termen legal conform art. 293 alin. 1.pr.civ. intimata România a formulat cerere de aderare la apelul declarat de apelanta & Prin aceasta a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii în întregime a acțiunii prin obligarea pârâtei & și la plata sumei de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006 și nr. -/08.12.2006, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor facturi.
În motivarea cererii de aderare la apel s-a arătat că, întrucât prima instanță a înțeles să facă aplicarea dispozițiilor art. 225.pr.civ. cu privire la refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de reclamantă, ar fi trebuit să admită în totalitate cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata celor 4 facturi, fără a ține cont de apărările făcute de pârâtă prin întâmpinare. Faptul că pârâta nu a acceptat la plată cele patru facturi nu constituie un argument pertinent și suficient pentru respingerea pretențiilor reclamantei, instanța trebuind să analizeze, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, existența serviciilor prestate de acesta.
Analizând apelurile prin prisma motivelor de apel expuse și potrivit dispozițiilor art. 295 alin.1 pr.civ. se constată că sunt fondate.
Cu privire la apelul declarat de apelanta-pârâtă &, se apreciază că în mod nelegal prima instanță nu a luat în considerare plățile efectuate cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006, în valoare de 10.000 lei și nr. 5633/13.07.2006, în valoare de 6.189,32 lei, respectiv plata sumei de 12.571,59 lei, pentru considerentul că nu au putut fi identificate facturile pe care pârâta a înțeles să le prin plată.
Apelanta-pârâtă a făcut dovada, cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 și nr. 5633/13.07.2006, cu privire la achitarea sumei invocate de 12.571,59 lei reprezentând contravaloare servicii de reparații efectuate de către reclamantă.
Din evidențele contabile ale acesteia, respectiv situația contului furnizor, reiese că apelanta-pârâtă a înțeles ca, prin plata efectuată cu ordinele de plată menționate, să achite debitele consemnate în următoarele facturi nr.: -/28.11.2005, -/28.11.2005, -/28.11.2005, -/28.-, -/28.-, -/29.-, -/29.11.2005, -/29.-, -/30.-, -/30.-, -/30.- și parțial nr. -/30.11.2005, în sumă totală de 12.571,59 lei.
Cu toate acestea, pe ordinele de plată emise pentru achitarea sumei arătate, nu s-a specificat care sunt facturile și respectiv debitele pe care debitorul, adică apelanta-pârâtă, vrea să le prin plată. Totodată, din nici un alt înscris depus la dosar nu reiese că pârâta, în calitate de debitor, ar fi înștiințat-o pe reclamantă, în calitate de creditor, care sunt debitele pe care dorește să le prin plata efectuată cu ordinele de plată menționate.
În aceste condiții nu sunt aplicabile într-adevăr dispozițiile art. 1110.civ. referitoare la imputația plății efectuate de către debitor, așa cum a reținut și prima instanță.
Cum nici creditorul nu a eliberat chitanță pentru plata anumitor debite cu precizarea facturilor corespunzătoare acestor debite, rezultă că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 1112.civ. care privesc imputația plății efectuate de către creditor.
În cazul în care nici debitorul și nici creditorul nu au efectuat imputația plății, nu înseamnă că achitarea sumei consemnate în ordinele de plată arătate nu trebuie luată în considerare, așa cum greșit a considerat prima instanță. În această situație, devin aplicabile prevederile art. 1113.civ. referitoare la modul în care se realizează imputația plății în condițiile în care nici una dintre părți nu a făcut imputația plății. Potrivit acestui text de lege, "plata trebuie să se impute asupra aceleia din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes aod esface", "în caz de datorie ajunsă la termen și alta neajunsă, deși aceasta din urmă ar fi mai oneroasă, imputația se face asupra celei ajunse la termen", iar "dacă datoriile sunt de egală natură, imputația se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sunt în toate egale, imputația se face proporțional asupra tuturora".
Reiese din interpretarea acestor prevederi legale, că imputația plății se face, în următoarea ordine, asupra datoriilor: scadente, mai oneroase pentru debitor, mai vechi și, în cazul datoriilor care sunt scadente, deopotrivă de oneroase și care au aceeași vechime, în mod proporțional asupra fiecăreia dintre ele.
Din cele arătate, se deduce că în mod nelegal nu s-au luat în considerare de către prima instanță plățile efectuate cu ordinele de plată nr. 4996/22.06.2006 și nr. 5633/13.07.2006 și nu a fost scăzută din suma datorată de apelanta-pârâtă suma de 12.571,59 lei dovedită ca fiind achitată cu acestea.
Apelul declarat de apelanta-pârâtă & este deci întemeiat și, în baza art. 296.pr.civ. va fi admis și va fi schimbată în parte sentința atacată în sensul că din debitul datorat de aceasta se va scădea suma de 12.571,59 lei dovedită ca fiind achitată.
Și apelul incident formulat de apelanta-reclamantă România este întemeiat.
Astfel, în mod eronat a respins prima instanță cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata facturilor nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006 și nr. -/08.12.2006, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor facturi, pe motivul că aceste facturi nu au fost acceptate la plată de către pârâtă.
Este adevărat că, potrivit art. 46.com. obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată, dar tot potrivit aceluiași text de lege, în materie comercială, obligațiile se probează și cu acte sub semnătură privată, corespondență, registrele părților și chiar cu martori, atunci când instanța apreciază utilă, pertinentă și concludentă această probă, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 1191.civ.
Apelanta-reclamantă depus la dosar, în dovedirea serviciilor prestate și a căror contravaloare a fost solicitată prin emiterea facturilor sus-menționate, devizele de lucrări nr. 30323/16.11.2005 și nr. 30324/16.11.2005 și în baza cărora s-au emis facturile.
Coroborând aceste înscrisuri sub semnătură privată care sunt devizele de lucrări cu refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de către reclamantă, potrivit art. 225.pr.civ. se deduce că apelanta-reclamantă a probat efectuarea lucrărilor de prestări servicii a căror contravaloare în sumă de 26.391,55 lei o solicită.
În consecință, este întemeiat și apelul incident, astfel că, în temeiul art. 296.pr.civ. va fi admis și acesta și va fi schimbată în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă și a sumei de 26.391,55 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006, nr. -/08.12.2006 și nr. -/08.12.2006.
Urmare a admiterii ambelor apeluri și a efectuării calculelor corespunzătoare, va fi schimbată în parte sentința atacată în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 13.820 lei, cu titlu de contravaloare prestări servicii, pe lângă suma la care a fost obligată de către prima instanță. De asemenea, va fi schimbată sentința primei instanțe și sub aspectul că pârâta va fi obligată și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, pe lângă dobânda legală la care a obligat-o prima instanță.
Vor fi mențiune celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Potrivit dispozițiilor art. 298 și art. 276.pr.civ. deoarece sunt admise atât apelul principal cât și cel incident, vor fi compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți în calea de atac a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Admite apelul principal formulat de apelanta-pârâtă SC & SA și apelul incident formulat de apelanta-reclamantă SC ROMANIA SRL împotriva sentinței comerciale nr.2617 din 25.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, intimat fiind și.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 13.820 lei contravaloare debit, cu dobânda legală aferentă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Compensează cheltuielile de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.10.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 5 ex./ 20.11.2008
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa
