Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1112/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1112/R-
Ședința publică din 28 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu
JUDECĂTOR 2: Dumitru
JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-,județul A, împotriva sentinței nr. 490/F din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții,domiciliat în T, str. --A,. A,.10, județul A, domiciliată în T,-, -. A,. 8, județul A, domiciliat în B,-,. B,. 2, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatul-pârât, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 21.11.2008, întâmpinare formulată de intimatul-pârât; la data de 21.11.2008 și la data de 26.11.2008, cerere prin care intimatul solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător, comunicarea actelor procedurale la un alt domiciliu și comunicarea unei copii de pe sentința de la fond, cerere însoțită de întâmpinare.
Apărătorul intimatului-pârât depune la dosar împuternicire avocațială nr. 188/28.11.2008 și arată că este de acord cu cererea de amânare formulată de intimatul-pârât.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul-pârât, apreciind că aceasta nu este legală, nefiind însoțită de documente justificative, precum și în raport de data primirii citației de către intimat.
Apărătorul intimatului-pârât invocă excepția tardivității declarării recursului și solicită emiterea unei adrese către recurenta DGFP A pentru a comunica instanței modalitatea și data la care a luat cunoștință de sentința instanței de fond.
Instanța apreciază că procedura de comunicare a sentinței instanței de fond a fost îndeplinită în mod legal și că recursul este declarat în termen, față de data primirii înscrisă pe dovada de comunicare, motive pentru care respinge excepția tardivității invocată de intimatul-pârât.
Apărătorul intimatului-pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat.
În raport de această împrejurare, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca legală, întrucât aceasta a apreciat în mod corect că nu au fost îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii personale a pârâților, în calitatea lor de administratori ai societății. Mai precizează că expertiza contabilă întocmită în cauză a stabilit motivele reale care au determinat starea de insolvență a debitoarei. Depune la dosar concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că prin sentința nr. 490/F/30 iunie 2008 a Tribunalului Comercial Argeșa fost respinsă acțiunea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A (DGFP A) împotriva pârâților, și.
Pentru a decide astfel,judecătorul-sindica constatat că, la 21.04.2006 creditorul DGFP A, a solicitat angajarea răspunderii personale a pârâților, și, în calitatae de administratori ai SC SA pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 lit.f din Legea nr. 64/1995, constând în aceea că aceștia nu au plătit datoriile la bugetul de stat, că au folosit sumele de bani pentru continuarea activității și că au folosit mijloace ruinătoare pentru continuiarea activității, fapte ce se încadrează în regulile prevăzute de art.137 lit.c și f din Legea nr.64/1995, prin aceasta reclamanta fiind păgubită cu suma de 2.132.199 lei.
Judecătorul-sindic a mai constatat că pârâții au depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece, potrivit apărărilor formulate de și, aceștia nu au săvârșit faptele prevăzute de art. 137 lit.c și f și nu a existat legătură de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență a debitorului; că, potrivit apărărilor formulate de dreptul la acțiune este prescris și există autoritate de lucru judecat cu privire la faptă și persoană, iar acțiunea este nefondată pe fond.
De asemenea,judecătorul-sindica constatat că prin decizia nr. 570/R-C/18.05.2007 a Curții de APEL PITEȘTIa fost casată încheierea din 12.09.2006 prin care judecătorul-sindic luase act de faptul că lichidatorul SC -Solvența Plus SRL nu-și însușește acțiunea reclamantei, curtea, dând îndrumarea de a se continua soluționarea liltigiului în contradictoriu cu reclamanta DGFP
Analizând acțiunea,judecătorul-sindica constatat că prin sentința nr.122/C/05.03.1999 a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea SC SA; că, potrivit expertizei contabile efectuate în vederea stabilirii cauzelor insolvenței cei trei au îndeplinit următoarele funcții: a fost director general și președinte al Consiliului de Administrație, pârâta a fost director economic și membru al consiliului de administrație, iar a fost membru al Consiliului de administrație; că, activitatea pârâților nu a generat insolvența debitoarei, ci mediul economic, mai exact costul ridicat al creditelor practicat de bănci și ulterior cesionarea creanțelor debitoarei de la BCR la AVAB și valorificarea de către acest din urmă creditor a bunurilor societății la un preț derizoriu; că, AGA a aprobat creditele, în ședința din 21.12.2006 și deci nu poate fi imputată pârâților o politică greșită de împrumuturi și nici o defectuasă utilizare a lor căci banca efectua plățile direct către clienți; că, proiectul de îmbuteliere a apei plate a eșuat datorită concurenței de pe piață.
La 17.10.2008 DGFP Aad eclarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Greșit instanța de fond a respins acțiunea invocând faptul că nu ar fi existat o legătură de cauzalitate între fapta prevăzută de art. 137 din Legea nr. 64/1995 și insolvența societății. Se susține că, potrivit legii, este suficientă și o contribuție a pârâților la producerea insolvenței iar din probele administrate rezultă cu prisosință că pârâții au contribuit la insolvența debitoarei, prin faptele prevăzute de art.137 lit. c și f din legea arătată, respectiv: prin aceea că pârâții au îndatorat excesiv patrimoniul debitoarei prin contractarea unor credite pe termen scurt și prin concentrarea tuturor resurselor financiare realizate în anii 1995-1996 în celelalte sectoare de activitate ale debitoarei pentru a acoperi pierderile; că intrarea societății debitoare în faliment era iremediabilă astfel că pârâții trebuia să plătească datoriile către bugetul de stat și să nu continue activitatea societății prin finanțarea cu sumele datorate bugetului consolidat al statului, ci să solicite instanței declanșarea procedurii de insolvență, potrivit art. 32 din Legea nr. 64/1995, iar această omisiune antrenând răspunderea pârâților pentru fapta prevăzută de art. 137 lit din Legea nr. 64/1995.
2. Greșit instanța de fond nu a antrenat răspunderea pârâților căci aceștia au încălcat regula art. 148 din Legea nr. 31/1990 care obligă pe administratorii societății să răspundă de îndeplinirea tuturor obligațiilor, după regulile mandatului, cu privire la stricta îndeplinire a obligațiilor legale și statutare ale acestora.
Recurenta mai invocă și lipsa de diligență a pârâților în gestionarea unor proicete de investiții, cum ar fi cel de apă plată, a investițiilor greșite în mijloace neproductive cum ar fi acțiziționarea în regim de leasing a unor mijloace de transport auto.
Recursul nu este fondat.
1. Nu este fondată prima critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct 9 pr. civ.
Curtea constată că, în esență, recurenta critică soluția instanței de fond sub motiv că, deși managementul defectuos cu care a fost condusă societatea debitoare a constituit cauza insolvenței acesteia sau cel puțin acesta a contribuit la provocarea insolvenței, instanța a respins cererea de antrenare a răspunderii pârâților.
Analizând această critică, curtea constată că, potrivit art. 138 lit. f din Legea nr. 85/2006, fost art. 137 lit.f din Legea nr. 64/1995, membrii conducerii societății insolvente răspund dacă: aceștia au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Așadar, de lege (potrivit legii), nu managementul defectuos poate antrena răspunderea membrilor conducerii societății insolvente, ci folosirea mijloacelor ruinătoare cu scopul de a procura fonduri necesare întârzierii încetării de plăți. Prin excludere deci, faptele imputate pârâților, precum: concentrarea tuturor resurselor financiare realizate în anii 1995-1996 în celelalte sectoare de activitate ale debitoarei pentru a acoperi pierderile, lipsa de diligență a pârâților în gestionarea unor proiecte de investiții, cum ar fi cel de apă plată și investițiile greșite în mijloace neproductive cum ar fi acțiziționarea în regim de leasing a unor mijloace de transport auto, toate acestea pot fi calificate ca fiind un management defectos, însă, potrivit legii, ele nu pot constitui temei al antrenării răspunderii, așa cum a fost arătat.
Singura faptă reproșată pârâților, care ar putea întruni condițiile textului de mai sus, este cea de îndatorarea excesivă a patrimoniului debitoarei, mai exact, așa cum susține recurenta: contractarea unor credite pe termen scurt.
Curtea constată că, în adevăr, potrivit raportului întocmit de lichidator (114-118, dosar nr.403/F/2006): principala cauză a intrării societății în incapacitate de plată a fost contractarea în anul 1996 a unor credite în valută pentru constuirea și dotarea unei fabrici de prelucrare a laptelui pe o perioadă de numai 6 luni de zile.
Curtea constată că acest împrumut nu a fost făcut pentru a întârzia incapacitatea de plată ci, dimpotrivă, cu scopul de realizare a unor investiții. Mai mult, acest împrumut a fost făcut pe o perioadă scurtă și fără să aibă caracter ruinător. Împrumutul arătat ar putea fi considerat acum, când societatea a ajuns în incapacitate de plată, ca fiind o decizie greșită din punct de vedere managerial. Nu poate fi considerată însă a fi un mijloc de întârziere a unei stări de insolvență, așa cum susține recurenta, căci el a fost făcut pentru realizarea de investiții.
De asemenea, nici textul art. 148 din Legea nr. 31/1990, care obligă pe administratorii societății să răspundă de îndeplinirea tuturor obligațiilor, după regulile mandatului, cu privire la stricta îndeplinire a obligațiilor legale și statutare ale acestora nu poate să constituie temeiul antrenării răspunderii pârâților pentru insolvență, pentru că această răspundere este limitată strict la faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, fost art. 137 din Legea nr. 64/1995.
2. Nu este fondată a doua critică, încadrată corect de recurentă în motivul prevăzut de art. 304 pct 9 pr. civ.
În esență a doua critică vizează faptul că instanța de fond nu a reținut săvârșirea faptei prevăzută de art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995 căci, susține recurenta, pârâții au omis să solicite deschiderea procedurii insolvenței deși starea economică a societății era un indiciu clar că aceasta va intra în insolvență.
Curtea constată că,în drept, potrivit art. 138 lit c din Legea nr. 85/2006,: este antrenată răspunderea membrilor conducerii societății debitoare dacă:aceștia au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
De asemenea, curtea mai constată că,în fapt,nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul arătat deoarece nu există niciun indiciu că pârâții ar fi continuat activitatea debitoarei în interes personal, și că, nici măcar recurenta nu a relevat această condiție.
În concluzie, nici această critică nu este fondată.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin 1 pr. civ. se va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 490/F din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții, domiciliat în T, str. -, -A,. A,.10, județul A, domiciliată în T,-, -. A,. 8, județul A, domiciliat în B,-,. B,. 2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
16.12.2008
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.sindic.Gh.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță
