Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1094/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1094/R-

Ședința publică din 28 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță

JUDECĂTOR 3: Ingrid

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 608/F din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind debitoarea, cu sediul în comuna,sat Stânii, județul A și lichidatorul judiciar, cu sediul în Câmpulung, str. - nr. 21, -. 10, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

În raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că rin p. sentința comercială 608/F/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului și alte registre.

În temeiul art. 136 din lege a fost descărcat lichidatorul de orice îndatorire și responsabilitate..

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor Direcției Generale a Finanțelor Publice A, Oficiului Registrului Comerțului A, pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

S-a dispus plata sumei de 13075 lei fără TVA reprezentând cheltuieli de procedură ( remunerație) din fondul ORC

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, judecătorul sindic a reținut că la data de 6.11.2006, prin sentința nr.632/F s-a deschis procedura falimentului, iar prin cererea din data de 15.04.2008, administratorul judiciar a solicitat deschiderea procedurii insolvenței pentru același debitor, cauza fiind conexată la cea cu nr.237/F/2006.

Constatându-se că debitorul nu deține bunuri, instanța a dispus închiderea procedurii, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.

si radierea sa din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs creditoarea A, motivat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr. civilă, creditoarea susținând, în esență, că în cauză nu s-a respectat principiul maximizării valorii bunurilor din averea debitoarei și nici nu s-a realizat scopul prevăzut de lege, respectiv acoperirea pasivului, continuarea procedurii fiind posibilă prin utilizarea fondului de lichidare.

Examinând critica formulată se constată că ea este nefondată, pentru cele ce se vor arăta mai jos.

Susținerile recurentei la nivel de principiu sunt valabile, însă aplicarea lor nu poate fi făcută dincolo de aspectele specifice ale fiecărei cauze.

În condițiile în care în averea debitoarei nu mai există bunuri care să poată fi valorificate, disponibilități bănești ori creanțe de recuperat, deci nu mai există active, este imposibil de maximizat un lucru care nu există.

Continuarea în aceste condiții a procedurii, nu ar avea ca urmare decât o creștere a pasivului, fără nici o perspectivă de acoperire, cel puțin, a cheltuielilor ce astfel s-ar prilejui.

De altfel, dincolo de principii, Legea nr.85/2006 prevede expres că, procedura insolvenței poate fi închisă dacă s-a aprobat raportul final și fondurile obținute au fost distribuite (art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006). În ceea ce privește posibilitatea utilizării fondului de lichidare, pretențiile recurentei sunt nefondate. Acest fond va fi utilizat potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului". Legiuitorul are astfel în vedere situația în care, în averea debitoarei există bunuri valorificabile (deci nu sunt incidente dispozițiile art.131 și 132 din Legea insolvenței), însă, pentru moment, lipsesc disponibilitățile.

Ar fi total lipsit de rațiune, în condițiile în care nu mai este nimic de valorificat, să se continue o procedură, folosindu-se fondul de lichidare, deși nu există perspectiva obținerii vreunor venituri, ci doar a efectuării unor cheltuieli inutile.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este nefondat și, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civlă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 608/F din 15 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind debitoarea, cu sediul în comuna,sat Stânii, județul A și lichidatorul judiciar, cu sediul în Câmpulung, str. - nr. 21, -. 10, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/2 ex.

8.12.2008

jud fond. Gh.

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1094/2008. Curtea de Apel Pitesti