Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1119/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1119
Ședința publică din 25.11.2008
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr.861/24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, judecător sindic în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată T, prin lichidator judiciar & T, creditoarea intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T și intimații și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar la data de 24.11.2008, prin registratura instanței, întâmpinare de către lichidatorul judiciar al debitoarei intimate, & T și văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, considerând pricina lămurită, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 861/24.04.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș judecător sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei i formulată de lichidatorul judiciar &.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
A închis procedura insolvenței față de debitorul SC SRL, în contradictoriu cu creditorii AVAS B cu sediul în mun. T
A dispus radierea debitorului SC SRL din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
A descărcat pe lichidatorul judiciar &, de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
A dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță judecător sindic a reținut că la data de 24.04.2008 lichidatorul judiciar & desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.
S-a constatat că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 215/24.05.2007,
S-a constatat că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a constatat că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
Având în vedere că nici unul din creditori nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței instanța a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Referitor la cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului social i - formulată de lichidatorul judiciar prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întemeiată în drept pe disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea insolvenței, judecătorul sindic a constatat că este neîntemeiată.
Judecătorul sindic a constatat că toate faptele enumerate de lichidatorul judiciar nu pot fi considerate ca fapte ce atrag răspunderea patrimonială cât timp lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că neregulile care au dus la calcularea impozitului au fost provocate cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrieri neconforme cu realitatea în registrele contabile.
În acest sens, doctrina de specialitate ( "Legea procedurii insolvenței"- Editura - B 2007 - pag. 525-526) și practica judiciară au statuat că, deși se pot imputa administratorilor debitorului unele greșeli de gestiune și de aplicare a legii contabilității, aceste nereguli nu pot fi asimilate unei contabilități fictive, iar dispariția unor documente nu se poate reține ca fiind dovedită dacă nu există probe că aceste documente erau prezente la un moment dat la societate (Curtea de Apel Cluj -. 612/23.05.2006-Secția Comercială și Cont. Adm. Fiscal).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Creditoarea recurentă a arătat că recursul fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din același cod.
Când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2(art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă).
Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
S-a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
S-a învederat instanței că potrivit dispozițiilor art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 (dispoziții aplicabile în cauza dedusă judecății), răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
S-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
S-a învedereat instanței faptul că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță, s-a motivat că reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit. c și alin. 2 ale art. 134 alin. 1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr.31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art.11 alin. 4 din Legea nr.82/1991, republicată - Legea contabilității.
S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990, republicată, obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța trebuia să aibă în vedere și prevederile art. 1540 Cod civil, în conformitate cu care mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului. De asemenea, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Creditoarea a specificat că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
S-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
S-a susținut că este prezumată culpa administratorului falitei, potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.
În cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial. În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin. 1 Cod civil, coroborat cu art. 1600 din același cod, devine operativ criteriul obiectiv care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de T către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Având în vedere aceste aspecte recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În drept a invocat dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă și Legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinarea formulată & a solicitat admiterea recursului formulat de B și admiterea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei I MARI, cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. P, str. -,. 5.. 4.. 37, jud. H astfel încât întreg pasivul debitoarei SC respectiv atât pasivul identificat si trecut în tabelul definitiv de creanțe, cât și cel neidentificat datorită nedepuneri actelor societății, să fie suportat de acesta.
În motivare s-a arătat că de la deschiderea procedurii simplificate a insolvenței nu s-au depus actele societății în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 85/2006, astfel încât, creditoarea a prezumat că nu s-a ținut contabilitatea societății.
Având în vedere că, până la data închiderii procedurii insolvenței, nu i-au fost predate evidențele contabile ale societății, deși obligația legală exista de la data deschiderii procedurii conform art. 35 din legea 85/2006 lichidatorul a considerat că administratorul social nu a ținut contabilitatea firmei în conformitate cu prevederile legale.
Astfel s-a susținut că administratorul social încalcă prevederile art. 193 si 196 din 31/1990 rep. și art. 1 din Legea 82/91 și anume: "Societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, și contabilitatea de
gestiune adaptată la specificul activității", respectiv obligația imperativa de ținere a contabilității prezumând că în mod culpabil acesta nu a ținut contabilitatea societății ".
Examinând recursul declarat de creditoarea B prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".
În mod corect prima instanță, judecător sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtei I MARI formulată de lichidatorul judiciar &
Prin Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei SC lichidatorul judiciar a solicitat ca întregul pasiv al debitoarei să fie suportat de administratorul I MARI în conformitate cu dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin același raport, lichidatorul judiciar a menționat faptul că de la deschiderea procedurii simplificate a insolvenței nu s-au depus actele societății, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Legea nr. 85/2006, prezumându-se că nu s-a ținut contabilitatea societății.
În mod legal judecătorul sindic a apreciat că în speță nu au fost îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 Cod civil.
Susținerile lichidatorului judiciar din Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența debitoarei SC nu au fost luate în considerare de către judecătorul sindic având în vedere că lichidatorul nu a avut la dispoziție actele contabile ale debitoarei pentru analizarea și verificarea acestora.
Prin întâmpinarea formulată intimatul lichidator judiciar & a solicitat admiterea recursului declarat de B, însă în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 întrucât lichidatorul judiciar doar a prezumat că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea fără a face nici dovadă în acest sens.
Lichidatorul judiciar deși a solicitat în primă instanță antrenarea răspunderii administratorului social al debitoarei, acesta nu a mai înțeles să declare recurs în cauză.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul Comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea insolvenței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat foștii administratori sociali la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, referitor la faptul că prima instanță, prin sentința pronunțată, ar fi încălcat forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2, având în vedere că prin cererea de recurs creditoarea nu a dezvoltat în nici un fel aceste critici, Curtea se află în imposibilitate de a analiza temeinicia afirmațiilor sale.
Deși hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate invoca numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 861/24 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr.861/24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, judecător sindic în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 31.12.2008
Tehnored. - 6.01.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
