Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1124/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1137/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1124
Ședința publică de la 30 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 3: Marcela Câmpeanu
Grefier: - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENEREALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței comerciale nr.2332/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost comunicate relațiile solicitate la Tribunalul București - Secția a-VII-a Comercială, prin compartimentul registratură la data de 07 octombrie 2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 2332 din 21 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII a Comercială, judecătorul - sindic a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I privind atragerea răspunderii pârâtului, domiciliat în comuna, jud.. În baza articolului 131 din legea nr.85/2006, a închis procedura insolvenței societății debitoare SC SRL, cu sediul în comuna jud. În baza articolului 135 din lege, a dispus notificarea sentinței către a Municipiului B pentru efectuarea mențiunii, a dispus radierea societății debitoare de la. și plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1.350 lei reprezentând remunerație/cheltuieli de procedură din fondul special de lichidare prevăzut de articolul 4 alineat 4 din legea nr.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut în esență că instituția creditoare și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului pe dispozițiile articolului 138 litera d din legea nr.85/2006 și a susținut că fapta culpabilă a acestuia constă în neîntocmirea și nedepunerea raporturilor contabile impuse de legea nr.82/1991, culpa acestuia fiind prezumată conform dispozițiilor articolului 1082 Cod civil. A mai reținut că instituția creditoare a susținut și că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interesul său personal, deși avea obligația prevăzută de articolul 27 din legea nr.85/2006 de a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 lit d din legea nr.85/2006, judecătorul - sindic a reținut că evidența contabilă, astfel cum este prevăzută de legea nr.82/1991, se referă la registrele contabile și la situațiile financiare anulare și nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plată către bugetul de stat, acestea fiind supuse unor sancțiuni distincte și neputând favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.
A mai reținut, privitor la aceeași faptă, că trebuiau probate faptele prin care au fost încălcate prevederile legii nr. 82/1991, ca și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a societății debitoare, dispozițiile articolului 138 din Legea nr. 85/2006 neinstituind prezumția legală de vinovăție și de răspundere.
A subliniat incidența în cazul răspunderii instituite de articolul 138 din legea nr.85/2006 a elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de articolele 998 și 999 cod civil și în consecință a înlăturat susținerile despre incidența dispozițiilor articolului 1082 Cod civil și ale articolului 374 Cod comercial, aplicabile în materie de răspundere civilă contractuală.
În ce privește fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/3006, judecătorul - sindic a reținut că împrejurarea continuării activității societății debitoare, fără a solicita tribunalului deschiderea procedurii insolvenței, nu poate fi asimilată faptei prevăzute de articolul 138 litera c cîtă vreme nu s-a dovedit existența interesului personal al pârâtei în continuarea acestei activități.
Față de aceste considerente, a apreciat că în cauză nu există indiciile săvârșirii faptelor imputate, ceea ce face ca acțiunea creditoarei având acest obiect să apară ca neîntemeiată.
A reținut că în patrimoniul societății debitoare nu există bunuri, astfel că în temeiul articolului 131 din legea nr.85/2006 se impune închiderea procedurii. A fost aplicat articolul 135 din același act normativ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat creditoarea, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 11 iunie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate prin prisma prevederilor articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și s-a susținut în primul rând, referitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, că în mod greșit a reținut judecătorul - sindic că legea nu prezumă nici unul din elemetele răspunderii și că părțile trebuie să facă dovada celor afirmate în condițiile articolului 1169 Cod civil. Sub acest aspect, recurenta a reiterat susținerea despre fapta administratorului care nu a solicitat dizolvarea și lichidarea societății pentru a limita prejudiciul adus creditorilor și a arătat că, potrivit dispozițiilor articolului 1080, coroborat cu articolul 1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității administratorului societăți comerciale cu activitatea unei persoane diligente ("bonus familias").
aceleiași critici, recurenta a arătat că este evident că administratorul a dispus continuarea activității ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți, atâta timp cât nu a procedat la injectarea de capital în momentul lipsei lichidităților și astfel a condus la declanșarea instantanee a stării de insolvență.
A doua critică vizează modul de soluționare a cererii întemeiate pe prevederile articolului 138 litera d din legea nr.85/2006, recurenta susținând că intimata pârâtă nu a respectat prevederile legale care obligă societatea comercială să țină contabilitatea și să întocmească raportările economico-financiare la termenele și în condițiile prevăzute de acestea.
În cauză nu s-a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente.
Prima critică este nefondată. Se constată că recurenta creditoare se limitează la a afirma că judecătorul - sindic a reținut în mod greșit că legea nu prezumă vinovăția și că reclamanta trebuia să facă dovada susținerilor în condițiile articolului 1169 Cod civil, fără însă a argumenta în ce constă greșeala de raționament, astfel că această susținere reprezintă, în fapt, o simplă aserțiune fără argumentație juridică.
Dincolo de acest fapt, Curtea apreciază, însă, că judecătorul - sindic nu a greșit cu nimic atunci când a stabilit că reclamantei îi revine sarcina probei, câtă vreme din economia dispozițiilor articolului 138 din legea nbr.85/2006 nu rezultă nici măcar posibilitatea unei prezumții simple, nicidecum a unei prezumții legale relative la culpa membrilor organelor de conducere. Prin urmare, în mod legal, și temeinic a făcut judecătorul - sindic aplicarea principiului general de drept actori incumbit probatio și a dispozițiilor articolelor 1169 - 1170 Cod civil, stabilind că recurenta creditoare era în drept, dar și obligată să-și probeze susținerile.
Curtea a înlăturat ca nefondat și argumentul adus de recurenta creditoare în sprijinul aceluiași motiv de recurs, întemeiat pe prevederile articolului 1080 și 1600 (!) Cod civil. Ca o primă remarcă, trebuie subliniat că dispozițiile articolului 1600 Cod civil, relative la obligația sporită de pază a depozitarului, nu au aplicabilitate în speță. În al doilea rând, trebuie subliniat că recurenta - creditoare nu critică acele considerente ale hotărârii de fond în care s-a statuat asupra naturii delictuale a tipului de răspundere instituit de articolul 138 din legea nr.85/2006 și nici nu aduce contraargumente la raționamentul judecătorului - sindic.
În al treilea rând, Curtea apreciază că în cauză în mod corect s-a reținut că trebuie dovedită existența cumulativă a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, în raport de modul de redactare a dispozițiilor articolului 138 din legea nr.85/2006, ca și în raport de împrejurarea că răspunderea administratorului nu se cere a fi antrenată fără de societate, pentru a se putea invoca contractul de mandat, ci pentru societate și față de un terț, caz în care aplicarea dispozițiilor relative la relațiile contractuale este exclusă de plano.
În al patrulea rând, privitor la fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, trebuie reținut că recurentul - creditor nu critică în nici un mod considerentele prin care judecătorul - sindic a apreciat că trebuia să facă dovada interesului personal al intimatului - pârât în continuarea activității societății debitoare și nici nu își exprimă punctul de vedere relativ la această condiție pe care Curtea o apreciază ca sine -qua-non pentru atragerea răspunderii în situația de referință.
În fine, în completarea argumentelor aduse de prima instanță în legătură cu fapta prevăzută de articolul 138 litera c din legea nr.85/2006, Curtea reține și că împrejurarea că intimatul - pârât, ca administrator, nu a sesizat tribunalul cu o cerere de declanșare a procedurii insolvenței în condițiile articolului 27 din lege, nu este de natură a atrage răspunderea acestuia, întrucât el are a răspunde pentru fapte care aucondussocietatea la insolvență, nupentru că nu a avut conduita prescrisă de lege în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
A doua critică este nefondată Curtea constată că recurenta - creditoare reia susțineri din cererea introductivă de instanță privind incidența dispozițiilor articolului 138 litera d din legea nr. 85/2006, dar, deși invocă lipsa de temei legal a hotărârii de fond, respectiv pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, nu critică argumentat și concret soluția primei instanțe, soluție care este apreciată de C în strictă concordanță cu probele dosarului și cu dispozițiile legale incidente.
Curtea reține, în plus față de argumentele aduse de judecătorul - sindic, și că, dacă în privința nedepunerii la dosar a documentelor contabile, s-ar putea conchide că există prezumție simplă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, nici o probă nu s-a administrat peste raportul lichidatorului în legătură cu cauzele insolvenței și nici o dispoziție legală nu autorizează prezumția că neținerea contabilității a condus societatea debitoare la insolvență, răspunderea civilă delictuală neputând fi antrenată doar pe prezumții.
Conchizând, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază că hotărârea atacată este pronunțată în conformitate cu prevederile legale incidente și cu probele administrate în cauză, astfel că în privința acestei hotărâri nu subzistă cazul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă. În consecință, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENEREALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței comerciale nr.2332/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./3.12.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic: -
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu