Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1283/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1283
Sedinta publica din 28.11. 2008
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Guranda
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, împotriva sentintei comerciale nr.3061/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal facut în sedinta publică,nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3061/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva pârâților și prin care se solicita instanței să dispună obligarea pârâților la suportarea pasivului debitoarei SC SRL în temeiul art. 138 lit. a), c ) și d) din Legea nr. 85/2006 și a dispus, de asemenea, închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei în temeiul art. 131 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că debitoarea nu mai funcționează la sediul declarat, administratorii acesteia nu au depus actele contabile lichidatorului, aceasta nu deține bunuri impozabile și nu a mai depus situația sa contabilă la organele fiscale din anul 1999, astfel că nu au putut fi formulate concluzii privind cauzele ce au determinat starea de insolvență și nici asupra persoanelor vinovate de această stare. În ce privește cererea de atragere a răspunderii formulată de unicul creditor care și-a înregistrat declarația de creanță, Tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada susținerilor cuprinse în aceasta. Astfel, reclamanta nu a arătat în ce fel sunt aplicabile dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, respectiv nu a arătat modalitatea în care pârâții au cauzat starea de insolvență prin nedepunerea situațiilor financiare anuale. Nici dovada privind împrejurarea că bunurile societății sau creditele acesteia ar fi fost folosite în folosul propriu al vreunui administrator sau al unei alte persoane nu a fost făcute, pentru aplicarea art. 138 lit. a) din aceeași lege. De asemenea, creditoarea nu a arătat și dovedit care a fost interesul personal al organului de conducere pentru continuarea activității și nici iminența stării de insolvență anterioară acestei continuări. De aceea, Tribunalul a respins cererea de atragere a răspunderii pârâților întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. a) c) și d) din Legea nr. 85/2006 și a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința Tribunalului este dată prin interpretarea greșită a legii ( motiv de recurs ce a fost încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 din pr. civ.).
Astfel, recurenta susține că cererea sa a fost motivată în ce privește incidența art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006 și aceasta întrunea toate condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii. Conform art. 11 din Legea nr. 31/1990 republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele juridice revine administratorului. Cum potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, obligațiile și răspunderile administratorului sunt legate de dispozițiile referitoare la mandat, tribunalul ar fi trebuit să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 din civil potrivit cărora mandatarul răspunde nu numai pentru dol, dar și pentru culpă în exercitarea mandatului. Pe tot parcursul procedurii, administratorul nu a făcut dovada existenței unor cauze care să îl absolve de aceste obligații contractuale. Faptele ilicite ale persoanei fizice reprezentant al societății atrag răspunderea acestora, fiind săvârșite în numele acestora, conform art. 35 alin. 3-4 din Decr. nr. 31/1954. De asemenea, se mai susține, fapta ilicită nu trebuie să constea neapărat dintr-o acțiune, ci și dintr-o omisiune, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri. Faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societății pentru plata pasivului acesteia, dacă au cauzat starea de insolvență. Netransmiterea actelor contabile de către administratorul debitoarei, deși acesta avea obligația prevăzută de art. 31 din Legea nr. 85/2006 duce la concluzia că acesta a avut un interes în a ascunde acele acte contabile pentru a nu putea fi analizată situația patrimonială a acesteia și alte aspecte care ar fi putut clarifica astfel cauzele de ajungere a societății în stare de insolvență. Recurenta consideră că a arătat astfel Tribunalului că au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv existența unui prejudiciu, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între cele două și prezumția de culpă a administratorului societății debitoare, însă acesta, în mod eronat a interpretat situația de fapt, considerând că nu sunt întrunite ipotezele prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă în motivele de recurs, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea reține că recurenta, deși și-a întemeiat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006, în recurs toate criticile aduse indirect sentinței, se referă exclusiv la dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din lege, respectiv la fapta considerată de aceasta ilicită și suficientă pentru atragerea răspunderii administratorului constând în nedepunerea evidențelor contabile și necomunicarea actelor contabile conform art. 31 din Legea nr. 85/2006.
Pornind de la această premisă, Curtea constată următoarele:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia membrii organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de pârâți ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține ca și Tribunalul, că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. a), c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privescrăspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990)față de creditorii societății,condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
Mai mult, susținerile recurentei, deși sunt riguros exacte din punct de vedere teoretic, acestea nu își găsesc justificarea și aplicarea în cauza de față, mai ales că recurenta nu a arătat și nu a dovedit de ce nedepunerea situațiilor financiare de către pârâți la organele fiscale ar fi cauzat starea de insolvență. Chiar dacă lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să identifice cauzele și persoanele vinovate de starea de insolvență, în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditoarea care a învestit instanța cu cererea sa de atragere a răspunderii pârâților invocând anumite fapte ilicite ce se pretinde a fi fost săvârșite de aceștia, avea obligația procedurală de a identifica ea însăși cauzele insolvenței și de a explica legătura de cauzalitate între anumite fapte ale pârâților și această stare a debitoarei. Or, creditoarea, așa cum reține și Tribunalul, nu a produs astfel de dovezi, ci s-a limitat la a face unele susțineri cu caracter absolut general, lipsite de concretețe și fără legătură directă cu cele constatate în prezenta cauză de insolvență.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B împotriva sentinței comerciale nr. 3061/03.07.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 28.12.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX./29.12.2008
Sent. Com.nr. 3061/03.07.2008
Tribunalul București -Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda
