Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1286/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1286

Sedinta publica din 28.11. 2008

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Guranda

Grefier - -

Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta - -,împotriva sentintei comerciale nr.6359/14.05.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă recurenta prin consilier juridic - care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Recurenta prin consilier juridic depune în ședință publică timbru judiciar în valoare de 0,3, fiind anulat de către C, astfel timbrajul fiind suficient.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Recurenta prin avocat solicită admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 6359/14.05.2008 pronunțată în Dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva pârâtei - și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte din Registrul Comerțului pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că pârâta, deși avea obligația ca potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, să completeze capitalul social până la suma de 90.000 lei. Pârâta însă nu a înțeles să procedeze la îndeplinirea acestei obligații, astfel că Tribunalul a dispus dizolvarea sa.

Împotriva acestei sentințe e declarat recurs pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.

În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată de Tribunal este nelegală, motiv pentru care se solicită casarea acesteia și, pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată. Astfel, recurenta susține că nu a avut cunoștință de termenul de judecată în termenul prevăzut de lege, aflând cu totul întâmplător de existența acestuia, doar cu două zile înaintea termenului, neavând astfel posibilitatea de a se apăra. În acest sens, recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din pr. civ. În concret, nu a fost respectat termenul procedural de comunicare a citației prevăzut de art. 1141alin. 3 din pr. civ.

În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 299, art. 301, art. 304 alin. 1 pct. 5 din pr. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Critica invocată de recurentă în sensul că aceasta nu ar fi fost legal citată pentru termenul de judecată la care s-a judecat cauza de către Tribunal, nu poate fi primită deoarece pârâta - nu a fost vătămată prin această modalitate de citare ( respectiv comunicarea citației cu mai puțin de 15 zile înaintea termenului de judecată fixat, conform art. 1141alin. 3 din pr. civ.), aceasta fiind legal reprezentată de consilier juridic, care nu numai că nu a solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv, dar chiar a solicitat proba cu înscrisuri care a și fost administrată ( pârâta depunând dovada depunerii situațiilor financiare la Registrul Comerțului).

Cum în materia nulităților proceduralesancțiunea este condiționată de existența unei vătămări, așa cum rezultă fără echivoc din dispozițiile art. 105 alin. 2 din pr. civ., rezultă că pârâta nu poate invoca acest motiv de recurs, deoarece dreptul său la apărare a fost respectat, pârâta fiind legal reprezentată de consilierul său juridic care nu a solicitat amânarea cauzei și care a înțeles să facă o apărare defectuoasă prin susținerea depunerii situațiilor financiare, în condițiile în care dizolvarea societății a fost cerută pentru nemajorarea capitalului social.

În acest sens, dispozițiile art. 89 alin. 2 din pr. civ. reglementează:" . părții, în instanță, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citația în termen."

Or, așa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, pârâta a fost legal reprezentată de consilier juridic, acesta neconsiderând că este necesară exercitarea dreptului procedural de a solicita amânarea pentru necomunicarea citației în termenul prevăzut de art. 1141alin. 3 din pr. civ. Numai la acel termen ar fi putut pârâta să invoce neregularitatea comunicării citației și, în consecință să solicite amânarea cauzei așa cum prevăd și dispozițiile art. 108 alin. 3 din C:pr. civ. ( termen ce constituia prima zi de înfățișare după săvârșirea actului procedural ), nicidecum direct în recurs, ca motiv de casare a hotărârii.

Mai mult decât atât, sancțiunea prevăzută expres de lege pentru necomunicarea citației în termenul prevăzut de lege ar fi fost nulitatea numai dacă pârâta ar fi fost lipsită de posibilitatea de a se prezenta și de a-și formula apărările la termenul pentru care a fost neregulat citată ( aceasta putând fi vătămarea care nu ar fi putut să fie înlăturată decât prin casarea hotărârii), iar în cazul în care s-a prezentat, aceasta ar fi avutposibilitatea legală de a solicita amânarea, drept pe care pârâta nu și l-a exercitat.

Dimpotrivă, pârâta reprezentată prin consilier juridic (a se vedea delegația de la fila 8 din dosarul Tribunalului) a apreciat că pricina este în stare de judecată, nemaiavând alte cereri și solicitând acordarea cuvântului în fond.

Față de toate aceste împrejurări reținute de C, apreciem că recurenta nu a dovedit o vătămare pentru comunicarea citației fără respectarea termenului de 15 zile înaintea termenului de judecată, astfel că această critică nu poate fi primită în condițiile art. 304 pct. 5 rap. la art. 105 alin. 2, cu referire la art. 108 alin. alin. 3 și art. 89 alin. 2 din pr. civ. astfel că va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă - împotriva sentinței comerciale nr. 6359/14.05.2008 pronunțată în Dosarul nr-, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 28.11.2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

RED/TH.RED./ER/2 EX./16.12.2008

Sentința comercială nr. 6359/14.05.2008

Dosar nr-

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială

Jud. fond:

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu, Gabriela Vințanu, Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1286/2008. Curtea de Apel Bucuresti