Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1316/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1646/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.1316
Ședința publică de la 26.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimații și - SRL - prin lichidator judiciar ACTIV, împotriva sentinței comerciale nr.2547/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul prin avocat care depune împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatul prin avocat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată, învederând că atât calitatea sa de asociat unic cât și de administrator a încetat cu data de 14.03.2005, când a avut loc cesiunea părților sociale pe care le deținea, iar evidențele contabile au fost predate celorlalți asociați la aceeași dată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2457/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată, a cererii formulate de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâtului () prin care reclamanta solicita instanței să dispună obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitoarei - SRL, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, judecătorul sindic a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, în contradictoriu și cu creditoarea.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că textul art. 138 din legea nr. 85 /2006 se refera la membrii organelor de conducere 1 si anume administratori, cenzori, directori, etc. Se observa carcaterul voit exemplificativ al enumerarii, tocmai pentru a lasa deschisa posibilitatea adaugirii altor functii care decurg din calitatea de membru al unui organ de conducere. Se mai retine faptul ca textul de lege, nu distinge intre conducatorii in functie la data deschiderii, procedurii si conducatorii anteriori, lasind la suverana apreciere a instantei sa stabileasca daca atit unii cit si ceilalti au contribuit la ajungerea societatii in starea de insolventa. Astfel, pentru aplicarea dispozitiilor art. 138, nu este necesar ca investirea in functia de conducere sa fi fost efectuata cu respectarea tuturor formelor prevazute de lege, daca in fapt s-au exercitat atributiile acelei functii.
In ceea ce priveste fondul cauzei instanta a apreciat ca cererea formulata de ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 este neintemeiata pentru întrucât, pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.l din legea 85/2006 în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe langă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarșit faptele ilicite trebuie să facă parte din organele de supraveghere sau de conducere ale unui debitor, persoană juridică, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Faptele ilicite savârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a -g ale art.13 8 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art.138 din lege rezultă că sunt raspunzatori civil,
membrii organelor de conducere "care au cauzat" stare de insolvență prin una din faptele enumerate.
Cererea formulata a fost întemeiata pe dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, fară să facă dovada săvarșirii de către parat a faptelor respective.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006. judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:. d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
In conformitate cu prevederile art.1169 civil reclamanta trebuia sa dovedeasca ca paratul a savarsit faptele mentionate mai sus.
Din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul rezulta ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.
In cauza nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa a debitoarei.
unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi.t antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art.138.
Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanei impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.
Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.
Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi fost savrsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
de cele mentionate instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulata. Judecătorul sindic nu a mai fost investit cu alte cereri de natură judiciară aferente precedurii.
Raportul final și bilanțul general trebuie întocmite de lichidatorul judiciar, comunicate și afișate, conform art 129 alin 1 din lege, doar în situația în care bunurile din averea debitorului au fost lichidate, în acest caz procedura fiind închisă potrivit art 132 alin 2 din lege.
În cauză, lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat faptic în patrimoniul debitorului bunuri mobile sau imobile care să fie valorificabile, astfel că nu a trebuit să întocmească raport final.
Potrivit art.131 din lege, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin urmare, judecătorul-sindic constată că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului s-a arătat că în fapt, prin Sentinta comerciala nr. 2547/12.05.2009 s-a cererea recurentei întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006. ca neintemeiată, motivat de faptul ca reclamanta se rezuma in general la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile ari. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii. (. ) Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. - si starea de insolventa debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile. Din cererea formulata nu rezulta care este raportul cauza dintre presupusele fapte invocate a fi fost savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.
Arată recurenta că i se pare inacceptabil ca Judecatorul sindic sa nu acorde nici o importanta faptului ca administratorul statutar al debitoarei nu a depus la dosarul cauzei actele prevazute de lege cu atat mal mult cu cat legiuitorul a inteles sa sanctioneze penal acest fapt.
Astfel, in rapoartele de activitate depuse la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar desemnat in cauza precizeaza faptul ca, desi a notificat administratorul debitoarei cu privire la deschiderea procedurii, solicitandu-i in acelasi timp, depunerea documentelor contabile ale debitoarei, acesta nu s-a conformat, nedepunerea acestor documente punandu-l pe lichidatorul judiciar in imposibilitatea de a analiza cauzele care au determinat starea de insolvență a debitoarei.
De asemenea. in urma verificarii evidentelor recurentei s-a constatat ca societatea a depus in mod sporadic declaratiile privind obligatiile de plata la bugetul de stat si deconturile
Prin urmare, susține recurenta au fost încălcate dispozițiile prevăzute de articolele 79-81 Cod procedură civilă privind întocmirea si depunere a declaratiilor de impozite si taxe precum si dispozițiile articolului 35 din legea contabilitatii, prin nedepunerea bilanturilor contabile următoare de catre societatea debitoare.
In conformitate cu dispozitiile arta 11(1) din Legea nr. 82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii societatilor comerciale revine administratorului, ordonatorului de credite sau altor persoane care au obligatia gestionaril societatii respective.
Art. 26 si 27 din acelasi act normativ reglementeaza in mod explicit obligatia societatilor comerciale de a intocmi si de a depune anual situatii financiare compuse din bilant si cont de profit si pierderi.
Atât practica judiciara cât si doctrina in domeniu au arătat că nedepunerea documentelor contabile de catre societate precum și ținerea unei contabilități cu nerespectarei prevederilor legale in materie echivaleaza cu savârsirea de catre administratorii societatii debitoare a uneia din faptele prevazute de art. 138, litera d, potrivit careia "societatea nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea".
Nedepunerea acestor documente nu reprezinta doar o șimpla neglijenta sau necunoastere a legii, întrucât necunoașterea legii nu este scuzabila, iar din nedepunerea actelor se întelege o intentie vadita de fraudare a legii cu scopul de, sustrage controlului financiar al statului activitatea generatoare de venituri. precum si de a ascunde patrimoniul societatii de creditori.
In conditiile in care evidenta contabila reprezinta oglinda intregii activitati a societatii, nerespectarea de catre debitoare a prevederilor legale in aceasta privinta. a contribuit in mod substantial la ajungerea debitoarei in incetare de plati. In lipsa totala a acestor evidente care sa permita o determinare concreta a imprejurarUor in care s-a intrat in incetare de plati, consideram ca favorizarea intrarii in incetare de plati ca urmare a netinerii contabilitatii in conformitate cu legea ar trebui prezumata, neputandu-se face dovada unei legaturi de la cauza la efect intre savarsirea faptei si ajungerea in incetare de plati atat timp cat, din culpa paratului, aceste cauze concrete nu au putut fi determinate.
In acelasi sens s-a pronuntat Tribunalul B Sectia a VII-a Comerciala care, prin Sentinta Comerciala nr. 4141/05.11.2007, pronuntata in dosarul nr. -/2006, arata ca lipsa actelor contabile si neindeplinirea obligatiilor legale mentionate creeaza o prezumtie in legatura cu folosirea bunurilor si creditelor societatii debitoare de catre paratl in alte scopuri, lasa sa se inteleaga o intentie de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societatii, precum si a ascunde patrimoniul de ceilalti creditori.
Avand in vedere aspectele invederate, dovedite prin inscrisurile depuse la instanta de fond, apreciază recurenta ca in speta sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii personale patrimoniale a pârâtului in calitate de administrator al C, respectiv:
1) Fapta ilicita care consta intr-o actiune sau inactiune in administrarea generala a societatii de natura a contribui la incetarea platilor de catre societate. in scopul realizarii unor interese personale. In speta, fapta ilicita a parâtulul consta in neintocmirea documentelor contabile ale societatii in conformitate cu prevederile Legii contabilitatii nr. 82/1991.
Prejudiciul cauzat societatii consta în ajungerea acesteia in incetare de plati, cu consecinta deschiderii procedurii prevazute de Legea nr.85/2006, dar numai daca activul societatii este insuficient pentru acoperirea pasivului. Existenta. prejudiciului se stabilește prin constatarea de catre judecatorul sindic a faptului ca societatea a ajuns in încetare de plati și a impreiurarii ca obligatiile de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
In ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre faptele pârâtului si starea de încetare de plati a societatii debitoare, din formularea textului legal rezulta ca sunt raspunzatori pecuniar, acei reprezentanti ai societatii "care au cauzat starea de insolventa a societății.
Prin expresia "au cauzat textul legal instituie o răspundere cu caracter special cu un regim de aplicare agravat de dreptul comun, in sensul ca aceasta devine aplicabila chiar si in situatia in care fapta administratorului a constituit numai o condiția favorabila pentru realizarea efectului intrucit chiar daca administratorul nu a determinat în mod necesar falimentul societății totusi a contribuitia ajungerea societății în această situatie.
Este suficient ca faptele savarsite de administratorul societatii debitoare sa fi ocazionat insuficienta activului societatii pentru ca greselile de gestiune ale membrilor organelor de conducere ale societatii sa antreneze raspunderea lor. Conditiilor care au ocazionat sau favorizat starea de insolventa comerciala li se da astfel valoare cauzala.
De altfel, cu privire la aceasta problema, in doctrina se arata ca atitudinea administratorului in indeplinirea obligatiilor sale trebuie sa fie apreciata pe baza dispozitiilor Codului Civil. Ori potrivit ari. 1080 cod civil diligenta ce trebuie depus. de un adminstrator in îndeplinirea obligatiilor impuse de mandatul sau trebuie sa fie aceea a unui bun administrator.
Cu alte cuvinte administratorul societatii trebuie sa asigure o buna gestiune care sa la realizarea obiectului de activitate al societatii.
Instanta trebuie sa seama de modul in care administratorii societatii si-a indeplinit atributiunile si puterile incredintate de societate, urmând ca greseala de gestiune sa fie apreciata in raport de calificarea si profesionalismul de care trebuie sa dea dovada potrivit exigentelor si regulilor statuate de managementul societatii.
Culpa sau vinovatia membrilor organelor de conducere se manifesta sub forma intentiei, întrucât acestia contribuie voit la ajungerea societatii in incetare de plati.
Acesti conducatori raspund pentru ca datorita savarsirii faptelor prevazute de lege, societatea a ajuns in incetare de plati, respectiv in imposibilitate de a executa obligatiile sale la scadenta, din lipsa de lichiditati. Raspunderea va fi angajata pentru insuficienta de activ in plata datoriilor de catre Societate.
Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atat timp cat se constata o legatura cauzata juridica intre una din faptele prevazute de ari 138 si incetarea de plati, mai exact insuficienta activului pentru efectuarea platilor.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Cererea creditoarei privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006. Motivarea acestei cereri este grefată pe singura susținere prin care aceasta arată că pârâtul, nu a depus declarațiile fiscale prevăzute de art. 1, art. 4 și art. 5 din OG nr. 68/1997.
Creditoarea a susținut atât în fața Tribunalului cât și prin motivele de recurs că această faptă poate fi calificată drept o faptă ilicită de tipul celei reglementate de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
rt. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 reglementează posibilitatea ca membrii organelor de conducere să fie obligați să suporte o parte din pasivul societății,dacăau contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictiv, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.".
În raport de conținutul acestor dispoziții legale,Curtea apreciază că sentința Tribunalului este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
De altfel, Curtea reține în plus față de Tribunal, că pentru aplicarea art. art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolență, creditoarea invocând numai lit.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun( care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat de sector 5 împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimații și - SRL - prin lichidator judiciar ACTIV, împotriva sentinței comerciale nr.2547/12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
