Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1421/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1943/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 1421R
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 3537 din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SERV SRL - prin LICHIDATOR JUDICIAR CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, DIRECȚIA SILVICĂ REȘIȚA și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 3.12.2008, lipsă fiind recurenta și ceilalți intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin Serviciul Registratură dovada de comunicare a sentinței recurate, precum și întâmpinare din partea intimatei, în două exemplare.
Intimata, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recurs.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Se susține oral susținerile arătate prin întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.2381/04.10.2006, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Serv, iar prin sentința nr.2985/15.11.2006 s-a dispus trecerea la procedura falimentului și numirea lichidatorului judiciar.
La data de 06.06.2008, comitetul creditorilor, prin președintele Administrația Finanțelor Publice Sector 2, formulat cerere pentru atragerea răspunderii administratorului societății, întemeiată pe art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Prin sentința comercială nr.3537/10.09.2008, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale și, în baza art.132 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, răspunderea administratorilor societății este strict limitată de art.138 din Legea nr.85/2006 la săvârșirea faptelor enumerate în acest articol. Sub acest aspect, a arătat judecătorul sindic, art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilități a societății.
Ca atare, nu este suficient ca administratorul societății să fi dispus continuarea activității societății, ci trebuia probată și împrejurarea că pârâta a dispus în interes personal continuarea activității societății, aspect neprobat în cauză, starea de pasivitate a administratorului nefiind prin ea însăși o faptă care să atragă incidența art.138 lit.c din lege.
S-a mai arătat că răspunderea instituită de art.138 este o răspundere specială cu caracter delictual, care impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.998-99 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs comitetul creditorilor prin președinte Administrația Finanțelor Publice Sector 2, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 23.10.2008.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât art.138 din Legea nr.85/2006 oferă creditorilor debitoarei un mijloc procedural de a-și recupera creanțele, respectiv sancționarea administratorilor societății debitoare.
Recurenta a arătat că legiuitorul, prin art.27 din Legea nr.85/2006, a instituit obligația unei societăți, prin administratorii săi, să solicite ea însăși aplicarea procedurii insolvenței chiar în ipoteza în care starea de insolvență este doar iminentă, nefiind vorba despre o simplă opțiune.
S-a mai arătat că fapta ilicită a administratorului constă în executarea unui management defectuos, dispunând continuarea activității societății care ducea în mod evident societatea în încetare de plăți.
Cu privire la prejudiciul cauzat creditorilor, acesta constă în imposibilitatea recuperării creanțelor, iar legătura de cauzalitate este dată de dezinteresul arătat în funcționarea normală a societății și în condiții de legalitate.
Creditoarea-recurentă a arătat că obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de art.374 Cod comercial, dispoziții ce reglementează mandatul comercial, administratorul răspunzând nu doar pentru dol, ci și pentru culpa comisă în executarea mandatului, în baza unui raport juridic contractual.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solictând respin recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează drept răspundere civilă delictuală, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speța de față, nu aduce nici o modificare sub acest. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile din Codul civil privitoare la mandat, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat, dar numai față de societate, dispoziția legală fiind specială, și, deci de strictă interpretare. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adaugă la lege și, conform principiului,.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente - condiție a cărei îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanelor vizate, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii nr.82/1991, republicată.
Curtea va respinge și motivul invocat de recurentă relativ la prezumția legală a culpei organelor de conducere, conform dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea reținând că noua dispoziție legală nu aduce nici o modificare sub acest aspect față de dispoziția din art.137 al Legii nr.64/1995, republicată, culpa administratorilor nefiind prezumată legal, astfel încât trebuie dovedită în instanță, în condițiile art.1169 Cod civil.
Curtea mai reține că, neținerea contabilității conform legii, ut singuli, nu este de natură să atragă răspunderea patrimonială a administratorului, atâta timp cât nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat creditorilor, respectiv, intrarea societății debitoare în stare de insolvență.
În ceea ce privește obligația debitoarei de a-și declara starea de insolvență, în sensul de a solicita instanței deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, republicată, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, legea menționată neinstituind o atare obligație legală, ci doar o simplă facultate, lăsată la aprecierea societății aflate în stare de încetare de plăți. Ca atare, legea nu prevede nici sancțiune juridică pentru nerespectarea acestei dispoziții legale a cărei aplicare depinde de atitudinea debitoarei.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041 Cod procedură civilă, raportat la art.138 din Legea nr.85/2006 privind insolvența, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței comerciale nr.3537 din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, SERV prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ -, DIRECȚIA SILVICĂ REȘIȚA și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 15.12.2008
Tehnored. - 18.12.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica
