Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.--
DECIZIA NR. 15 /C/2010-
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului comercial d eclarat de recurenții - pârâți cu domiciliul în O, nr. 84, -. 7,. 55, Cod poștal -, și - domiciliat în C str. -, nr. 47, Județ C, în contradictoriu cu intimații creditori BRD- GENERALE SA-SUCURSALA - cu sediul în O, I, nr. 4, Județ B, - cu sediul în O, str. -, nr. 2B, Cod poștal -, Județ B și intimata debitoareSC - SRL, nr.185,J-, CUI R - PRIN LICHIDATOR - B,-, Județ B,împotriva sentinței nr.921/F din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiectangajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ( legea 64/1995, art.137).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul personal și pentru intimata creditoare BRD GENERALE SA - Sucursala B, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.5 din 14.01.2010 emisă de Baroul Bihor - cabinet individul de avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă, intimata DGFP B și intimata debitoare SC - SRL prin lichidator
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt legal timbrate cu suma de câte 60 lei - taxă judiciară de timbru, achitate prin facturile nr.-/14.01.2010 și nr.-/13.01.2010 plus timbre judiciare de câte 0,15 lei, precum și faptul că s-a depus la dosar note de ședință de către intimata creditoare BRD, pentru recurenta a depus cerere de amânare a cauzei, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Instanța comunică recurentului prezent un exemplar din notele de ședință depuse de intimata creditoare, invocă și pune în discuție excepția tardivității recursului declarat de recurentul.
Recurentul depune la dosar cerere prin care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură la adresa indicată în cerere și mai depune în scris excepția prescripției dreptului la acțiune pe care o susține, arătând că, nu și-a putut exercita dreptul la apărare locuind în C și lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției. Față de recursul declarat de recurenta solicită respingerea recursului declarat, în cauză subzistă existența prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea de angajare a răspunderii, arătând că sentința de intrare în faliment este din 2004 iar cererea a fost înregistrată la 15 septembrie 2007.
Reprezentanta intimatei creditoare solicită respingerea recursurilor declarate pentru motivele invocate în notele de ședință depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, respinge cererea de amânare formulată de recurentă și rămâne în pronunțare pe excepția tardivității recursului declarat de recurentul și pe fond asupra recursului declarat de recurenta.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.921/F din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul și s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC - SRL împotriva pârâților și, obligându-i pe pârâți în solidar să aducă la masa de creanțe suma de 94.736,52 lei RON pe care o vor suporta din averea proprie.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Din cuprinsul rapoartelor de activitate depuse de lichidator și a informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului rezultă că societatea debitoare a luat ființă în anul 1993, având ca asociați pe domnul și pe pârâta, aceasta din urmă îndeplinind și funcția de administrator.
În privința asociaților și a calității de administrator, situația debitoarei este identică. Cu toate acestea, la data de 21.12.2001 cei doi asociați împreună cu pârâtul, au încheiat un act adițional la statutul societății debitoare prin care primii și-au cesionat în întregime toate părțile sociale către pârâtul, acesta din urmă devenind unic asociat și administrator al acesteia. În cuprinsul actului se prevede că întreaga responsabilitate privind activitatea societății, cât și în ceea ce privește datoriile societății către stat, persoane fizice sau juridice, până la data semnării actului, revine foștilor administratori, iar noul asociat unic a declarat că a verificat activitatea societății și înțelege să o preia având cunoștință de situația acesteia.
În aceeași zi, noul administrator a depus la Camera de Comerț și Industrie Boc erere de preschimbare a certificatului de înmatriculare al societății în sensul notării acestuia ca administrator și a cesiunii părților sociale. Această mențiune nu apare însă înregistrată în evidențele Oficiului Registrului Comerțului. Tot în aceeași zi, pârâtul, în calitate de reprezentant al debitoarei, a încheiat contractul de credit nr. 239 cu creditoarea Banca Românească pentru Dezvoltare - Sucursala O prin care a contractat un împrumut pe o perioadă de 12 luni, în cuantum de 140.000 lei RON, cu o dobândă de 43% pe an indexabilă, destinat acoperirii cheltuielilor aprovizionare producție desfacere. Creditul a fost, într-adevăr, garantat cu un imobil proprietatea personală a pârâtului situat în localitatea Șimleul S și asupra căruia s-a constituit un drept de ipotecă. Din cuprinsul rapoartelor de activitate depuse de către lichidatorul judiciar și al actelor anexate acestora rezultă că această operație nu apare evidențiată în documentele contabile ale debitoarei. De asemenea, din evidența contabilă nu rezultă destinația concretă a sumei împrumutate, respectiv cum a fost utilizată această sumă de către societatea debitoare.
Conform procesului - verbal încheiat la data de 20.12.2001 și semnat de către cei doi pârâți, cu o zi înainte de întocmirea actului adițional, pârâta a predat contabilului debitoarei toate actele contabile ale acesteia, iar pârâtului i s-au predat certificatul de înmatriculare, actul privind codul fiscal, actul adițional de cesiune, ștampilele și sigla societății.
Din adresa nr. 5201/07.04.2006 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B rezultă că în perioada anilor 2000-2004 societatea debitoare nu a depus bilanțurile și raportările contabile, nici declarațiile fiscale privind obligațiile de plată datorate bugetului consolidat al statului.
În evidența contabilă a debitoarei figurează la data deschiderii procedurii stocuri în valoare de 28.763,5 lei RON, precum și creanțe în cuantum de 56.500 lei RON. Stocurile de mărfuri nu au fost identificate, iar creanțele nu au fost recuperate. Încercarea lichidatorului judiciar de a recupera o creanță a debitoarei în valoare de 10.000 lei datând din anul 2003 s-a soldat cu respingerea cererii ca prescrisă.
Din cuprinsul Cărții Funciare nr. 314/b rezultă că în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3463/29.07.1996, societatea debitoare a devenit proprietara imobilului casă situat în localitatea, nr. 185. Prin același contract s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâtei și soțului acesteia asupra terenului aferent casei. Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1481/05.08.1997 imobilul casă a fost vândut de către debitoare pârâtei.
Din cuprinsul acestui din urmă contract rezultă că pârâta a mandatat o terță persoană ca în numele societății debitoare să-i vândă imobilul, iar prețul trecut în contract este de 2000 lei. Acesta nu apare evidențiat în contabilitatea debitoarei și nici nu s-a făcut dovada achitării lui într-un alt mod.
Anterior acestei date, respectiv la data de 11.12.1996, printr-un act adițional la statutul societății debitoare, pârâta a majorat capitalul social al debitoarei aducând ca aport în natură același imobil casă, evaluat la 7000 lei Ron, deși imobilul nu se afla în proprietatea sa, ci deja în aceea a debitoarei. Cu toate acestea, prin operațiunea efectuată, pârâta și-a majorat substanțial contribuția la capitalul social, majorându-și părțile sociale deținute de la 1000 la 17.280.
Împotriva pârâtei s-a mai formulat anterior în acest dosar o cerere de antrenare răspundere de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B care a fost respinsă prin sentința nr. 438/F/2006. S-a solicitat atunci obligarea pârâtei să suporte din averea proprie pasivul societății în cuantum de 4500 lei, întrucât pârâta nu a depus raportările contabile la administrația financiară și nu a predat documentele contabile lichidatorului judiciar. Cererea a fost respinsă pe motiv că în urma cesionării părților sociale numitului, acestuia din urmă îi revenea obligația de a ține evidența contabilă în conformitate cu legea și tot acesta se afla și în posesia documentelor contabile.
Pârâta a susținut că în prezenta cerere există autoritate de lucru judecat în ceea ce o privește raportat la dispozițiile sentinței mai sus arătate. Instanța constată însă că această susținere nu este întemeiată întrucât faptele imputate pârâtei sunt diferite. Astfel, dacă în cererea anterioară s-a invocat săvârșirea de către pârâtă a faptelor prevăzute de art. 137 literele c și d din Legea nr. 64/1995 care au conținut identic cu actualul text al art. 138 literele c și d din Legea nr. 85/2006, prin prezenta cerere se impută acesteia săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 literele a și e din Legea nr. 85/2006. La termenul de judecată din 13.02.2007 chiar s-a precizat de către lichidatorul judiciar că se invocă doar dispozițiile art. 138 alineatul 1 litera a din aceeași lege. De asemenea, suma pe care se solicită ca pârâta să o suporte din averea proprie, în solidar cu pârâtul, este mult mai mare. În consecință, instanța a constatat că nu există identitate de obiect între cele două cereri, în consecință nici autoritate de lucru judecat.
Pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce îl privește, excepție pe care de asemenea instanța a apreciat-o ca nefondată și a fost respinsă. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 139 din Legea nr. 85/2006, acțiunea prevăzută la art. 138 din lege se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii. Prin urmare, importantă este data la care era cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență, și nu data la care s-a cunoscut starea de insolvență, așa cum susține pârâtul. Or, lichidatorul nou numit în cauză la data de 02.05.2007 a făcut precizarea de acțiune prin care l-a chemat în judecată și pe pârât la data de 13.09.2007. Este evident că lichidatorul nu putea să aibă cunoștință anterior numirii sale în cauză despre persoanele care au cauzat starea de insolvență. În plus, întrucât actul de cesiune nu a fost înregistrat la Registrul Comerțului, el nu a putut fi cunoscut decât de la data depunerii lui la dosar, în cursul lunii iunie 2006, constatându-se astfel că termenul de prescripție de trei ani nu era împlinit.
Față de situația de fapt reținută, instanța a constatat că pârâta, în calitate de administrator de drept și de fapt până la data actului de cesiune, prin operațiunile efectuate în ceea ce privește imobilul casă, descrise mai sus, a folosit bunurile persoanei juridice în interesul său personal. Fapta sa se încadrează în dispozițiile art. 138 alineatul 1 litera a din Legea nr. 85/2006. Pârâtul, în calitate de administrator de fapt al societății debitoare ulterior încheierii actului de cesiune, nu a condus contabilitatea acesteia în conformitate cu legea, a folosit creditele acesteia în interes propriu, a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice. Faptele sale se încadrează în dispozițiile art. 138 alineatul 1 literele a, d și e din Legea nr. 85/2006.
Conform art. 138 alineatul 1 din Legea nr. 85/2006, la cererea lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Fiind îndeplinite în cauză și condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul constând în creanțele nerecuperate de către creditori față de debitoare conform tabelului definitiv de creanțe ( fila 28 ), vinovăția pârâților și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în temeiul și a art. 998-999 Cod civil, instanța a admis cererea și, în consecință, a obligat pârâții în solidar să aducă la masa de creanțe suma necesară acoperirii acestora.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs recurentul, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate împotriva sa.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că nu a comis nici una din faptele prevăzute la art.138 alin.1 lit.a-g din Legea 85/2006. în anul 2001 cu scopul de a obține un credit bancar pentru derularea unui contract comercial a început procedura de cumpărare a societății, iar în urma solicitării actelor firmei a obținut doar o xerocopie a acestora deoarece ele se aflau la banca care urma să acorde creditul. A depus la bancă o copie după cererea de înregistrare mențiuni urmând ca administratorul societății să urmeze procedura prevăzută de art.22 din Legea 26/1990, însă nu a îndeplinit procedura. Consideră că actele sau faptele pentru care nu s-a efectuat publicitatea nu-i pot fi imputate. Imediat după aprobarea creditului, inspectoarea bancară a dispus transferul sumei de 50.000 lei din creditul acordat către firma aparținând administratoarei, pentru achitarea unui alt credit. Consideră că în acest caz, nu poate fi reținută plata acestei sume decât ca urmare a încălcării dispozițiilor art.138 alin.4 din Legea 85/2006, ea fiind făcută exclusiv în interesul acestei persoane.
Arată că nu a reușit să intre în posesia tuturor actelor societății cu toate demersurile efectuate. Deoarece din suma de bani rămasă nu a reușit să dezvolte afacerea inițiată, a început alta. La dosarul primei instanțe a depus certificatul constatator din care a rezultat că nu a avut calitatea de administrator al firmei, precum și dovada că societatea nu și-a îndeplinit obligația de întocmire a actelor contabile. Arată că nu a semnat contractul în calitate de reprezentant al firmei ci de garant al creditului.
În drept au fost invocate prevederile art.304 alin.9 cod procedură civilă.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs în termen și recurenta solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate împotriva sa.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că de fapt creanța în sumă de 94.737 lei nu constituie pasivul societății ci reprezintă dobânzi aferente creditului acordat lui. La încheierea contractului nu a avut nici o participație, pârâtul fiind cel care a contractat creditul și l-a garantat cu imobilul său. Din acest credit, la care nu a avut nici o contribuție, a rezultat creanța cu care banca s-a constituit creditor față de societate. Un alt aspect este acela că nu s-a reținut nulitatea actului adițional încheiat cu pârâtul, neputându-se reține culpa sa în administrarea ulterioară a societății. Conform prevederilor art.203 pct.2 din Legea 31/1990, cesiunea are efecte față de terți din momentul înregistrării ei la registrul comerțului, înregistrare care trebuie efectuată în termen de 15 zile însă, în cauză, numitul nu a efectuat demersurile necesare, deoarece la data de 21.12.2001 a obținut și beneficiat de creditul în cuantum de 140.000 lei RON pe baza actului adițional autentificat.
Apreciază că nu era obligația sa de a efectua demersurile pentru înregistrarea actului adițional ci a pârâtului care a devenit asociat al firmei. Arată că nu a avut nici o contribuție și calitate la obținerea creditului, astfel că nu poate să-i fie imputată neplata lui. Datorită neachitării creditului s-a procedat la scoaterea la licitație a garanției, iar numitul se face vinovat de ajungerea societății în stare de faliment.
Recurentul prin notele de ședință depuse la data de 14.01.2010 a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune invocată și la fondul cauzei.
Intimata BRD GENERALE SA prin notele de ședință depuse în 14.01.2010 a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor declarate și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca legală și temeinică.
În ședința publică din 14.01.2010 instanța de recurs a pus în discuția părților și a invocat excepția tardivității recursului declarat de recurentul.
Asupra excepției tardivității recursului, instanța de recurs reține că potrivit prevederilor art. 8 alin 2 din Legea 85/2006, termenul de recurs împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic este de 10 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel.
Hotărârea recurată a fost comunicată recurentului la data de 4.05.2009 la adresa de reședință pe care acesta a indicat-o în municipiul C,- (fila 189) și la data de 30.04.2009 la adresa sa de domiciliu din localitatea Șimleul S- (fila 191). Termenul de recurs de 10 zile de la comunicare a început să curgă începând cu cele 2 date la care potrivit dovezii de comunicare a hotărârii s-a realizat comunicarea, el împlinindu-se la 11.05.2009 pentru comunicarea realizată la 30.04.2009 și la data de 15.05.2009 pentru comunicarea realizată la data de 4.05.2009
Cererea de recurs formulată de recurent a fost expediată prin fax la data de 29.05.2009 și înregistrată la data de 1.06.2009.
Având în vedere că termenul de recurs înlăuntrul căruia trebuia declarat recursul a expirat potrivit ultimei comunicări la data de 15.05.2009, instanța de recurs reține că depunerea și înregistrarea recursului ulterior la data de 1.06.2009 este tardiv efectuată, recurentul fiind decăzut din dreptul de a declara în mod legal recursul.
Drept urmare, instanța constatând depunerea recursului peste termenul prevăzut de lege, va dispune în temeiul prevederilor art. 8 alin.2 din Legea 85/2006, art.312 cod procedură civilă, respingerea ca tardiv introdus a recursului declarat de recurentul.
Analizând recursul declarat în cauză de recurenta prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs reține că este fondat urmând ca în baza prev. art. 304 pct.9, 312 cod procedură civilă să dispună admiterea lui, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul judiciar având drept obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei recurente, pentru următoarele considerente:
Societatea debitoare s-a înființat în anul 1993 având ca asociați pe și pe pârâta recurentă care a îndeplinit și calitatea de administrator al societății.
În data de 21.12.2001 prin actul adițional cu dată certă 4299/21.12.2001 încheiat în fața notarului public cei doi asociați inițiali cesionează toate părțile sociale către pârâtul,
care a devenit unic asociat și administrator al societății. Conform procesului verbal încheiat la data de 20.12.2001 semnat de către părți cu o zi înainte de întocmirea actului adițional, pârâta recurentă a predat contabilului debitoarei toate actele contabile iar recurentului pârât certificatul de înmatriculare, actul privind codul fiscal, actul adițional de cesiune, ștampilele și sigla societății.
Noul administrator a depus la registrul comerțului cerere de notare a modificărilor intervenite în structura societății și în conducerea ei, însă această cerere nu a fost înregistrată în registrul comerțului.
Prin sentința nr. 47/F/15.02.2005 pronunțată de Tribunalul Bihors -a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, iar prin sentința nr.704/F/2005 s-a dispus intrarea societății în procedura falimentului.
Lichidatorul judiciar al debitoarei falite a formulat cerere de antrenare a răspunderii personale patrimoniale atât a fostei administratoare a societății cât și împotriva administratorului ulterior al societății.
Prin precizarea de acțiune efectuată la termenul de judecată din 13.02.2007 lichidatorul judiciar a precizat că solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei recurente în temeiul prevederilor art.138 lit.a din Legea 85/2006, arătând că a folosit bunurile societății în interes personal, fapta constând în operațiunile efectuate în privința imobilului casă care a intrat în patrimoniul debitoarei prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3463/29.07.1996 și în cel al pârâtei prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1481/5.08.1997.
Condițiile antrenării răspunderii personale patrimoniale a recurentei pârâte în temeiul prevederii legale invocate de lichidatorul judiciar, nu sunt îndeplinite în cauză, motivele de recurs invocate de recurentă sub acest aspect fiind fondate.
Astfel, se reține că legiuitorul în cuprinsul prevederii art.138 din Legea 85/2006 a impus drept condiție a antrenării răspunderii persoanelor care au condus societatea ca prin fapta imputată să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
În speță din raportul cu cauzele și împrejurările ce au dus la insolvența debitoarei falite, întocmit de lichidatorul judiciar, rezultă că societatea a intrat în insolvență datorită creditului contractat de la BRD SA Filiala O de către asociatul unic și administratorul, precum și datorită neținerii contabilității în conformitate cu prevederile legale. În cuprinsul acestui raport nu se face nici un fel de mențiune referitoare la existența vreunei cauze generatoare de insolvență datorită activității desfășurate de partea recurentă.
La momentul intrării în procedura insolvenței debitoarea nu era de aproximativ 8 ani proprietara imobilului invocat de lichidator că ar fi fost folosit de pârâtă în interes personal, el fiind vândut de debitoare pârâtei. Între această operațiune de vânzare-cumpărare a imobilului petrecută cu mult înaintea intervenirii incapacității de plată și cauzele ce au determinat insolvența, nu s-a stabilit nici un fel de raport de cauzalitate.
Cauzele insolvenței s-au stabilit referitor la alte aspecte privitoare la creditul contractat în anul 2001 de noul administrator care a reprezentat-o pe debitoare și a semnat contractul de credit.
În tabelul creditorilor falitei există înscriși doar 2 creditori, unitatea bancară cu creanța rămasă neachitată din creditul acordat în anul 2001 și organul financiar pentru debitul rezultat din amenda aplicată debitoarei pentru neținerea evidenței contabile. Pentru această din urmă creanță, creditoarea DGFP Baf ormulat cerere de antrenare a răspunderii personale a pârâtei recurente în temeiul art.138 lit.d din lege, cerere care s-a respins prin sentința 438/F/2006 a Tribunalului Bihor.
Drept urmare, instanța de recurs reține că în cauză, față de pârâta recurentă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 lit.a din Legea 85/2006 câtă vreme imobilul respectiv nu este proprietatea debitoarei și nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre starea de insolvență a debitoarei și operațiunea de vânzare-cumpărare a imobilului ce a avut loc cu aproximativ 7- 8 ani înaintea intrării în insolvență.
Cât privește aspectele invocate în recurs privitoare la lipsa culpei și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în privința recurentei pârâte privind creditul contractat în anul 2001 de către societate, se reține că sub acest aspect judecătorul sindic nu a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege față de pârâtă, ci față de pârâtul, astfel că, nu se impune analizarea acestor aspecte invocate de recurenta pârâtă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentul instanța reține că, în cauză primează excepția de procedură a tardivității recursului declarat de acest recurent, astfel că soluționându-se recursul său pe excepția tardivității introducerii lui, nu se mai poate analiza excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de partea procesuală care nu a investit în mod legal instanța cu soluționarea căii sale de atac.
În consecință, instanța de recurs constatând neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și a prevederilor art.138 lit.a din Legea 86/2006 în privința recurentei pârâte, va dispune admiterea recursului declarat de aceasta și modificarea în parte a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
Hotărârea recurată va fi menținută în privința celorlalte dispoziții privind pe recurentul pârât, deoarece recursul declarat de acesta urmează a fi respins ca tardiv formulat.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece recurentul nu este îndreptățit la acordarea lor datorită căderii lui în pretenții, iar restul părților procesuale nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de recurentul - domiciliat Șimleul S,- județul
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta cu domiciliul în O, nr. 84, -. 7,. 55, Cod poștal -, în contradictoriu cu intimații creditoriBRD- GENERALE SA-SUCURSALA- cu sediul în O, I, nr. 4, Județ B, - cu sediul în O, str. -, nr. 2B, Cod poștal -, Județ B și intimata debitoare SC - SRL, nr.185,J-, CUI R - PRIN LICHIDATOR - B,-, Județ B,împotriva sentinței nr.921/F din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC - SRL în contradictoriu cu pârâta.în O, sr. nr.84, -.47,.55.5, având drept obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.dec.
În concept 18.01.2010.
Sent.fond.
Tehnored.7ex.
În 20.01.2010.
5 com.
recurenții - pârâți O, nr. 84, -. 7,. 55, Cod poștal -
și -C str. -, nr. 47, Județ C
- la adresa din Șimleul S,- județul
-intimații creditori BRD- GENERALE SA-SUCURSALA B -O, I, nr. 4,
-și B -O, str. -, nr. 2B, Cod poștal -,
intimata debitoare SC - SRL, nr.185, J-, CUI R - PRIN LICHIDATOR - B,-
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena
