Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.--
DECIZIA NR. 17 /C/2010-
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Tătar Ioana judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului comercial formulat de debitoarea SC " " SRL, J-, CUI R -, cu sediul în O,-, -.4,.36, jud.B în contradictoriu cu intimata creditoare SC "" SRL, cu sediul în O,-, jud.B, intimatul lichidator, cu sediul în B,-, jud.B, intimați pârâți și, ambii din O,-, -.4,.36, jud.B, împotriva sentinței nr.981/F din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr-, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere (Legea nr.64/1995 - art.137).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimații pârâți și -lipsă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.47 din 17.12.2009 emisă de Baroul Bihor - cabinet de avocat, lipsă fiind recurenta debitoare SC " " SRL, intimata creditoare SC "" SRL, și intimatul lichidator
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu este timbrat, deși recurenta debitoare a fost citată pentru termenul de azi cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Reprezentantul intimaților pârâți, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei plus timbru judiciar de 0,15 lei și arată că nu are alte cereri sau excepții de formulat.
Nefiind alte cereri și excepții de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimaților pârâți, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat modificarea sentinței instanței de fond și a se dispune respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 și 3 din Legea 85/2006, precizând că la formularea recursului s-a strecurat o eroare de redactare, recursul este declarat de. Pe fond solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris, condițiile antrenării răspunderii administratorului fiind clare în cuprinsul art.138 lit.a,b din lege, în cazul său acestea nefiind întrunite, administratorul societății fiind arestat în iunie 2006 într-o cauză penală, neavând astfel posibilitatea administrării societății și a conducerii contabilității, acest lucru a fost făcut de proprietarul spațiului în care își desfășura activitatea. Lipsa mărfii nu este răspunderea sa, proprietarul spațiului închiriat a închis spațiul și nimeni nu știe ce s-a întâmplat. Din raportul administratorului judiciar nu rezultă că ar fi efectuat o activitate în interes personal care ar fi dus societatea la încetarea de plăți. În ce privește autoturismul cumpărat în leasing, arată că, administratorul firmei fiind arestat, au dispărut activele avute, nu a avut posibilitatea achitării ratelor, astfel că contractul de leasing a fost cesionat altei societăți potrivit contractului de novație depus la dosar. de cauzalitate între prejudiciu, fapta ilicită și vinovăție nu există, toate actele găsite după eliberarea lui din arest fiind puse la dispoziția administratorului judiciar. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.981/F din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor a fost admisă cererea formulată de creditoarea cu sediul în G-, jud. G și punct de lucru în O-, jud. împotriva pârâților și, ambii domiciliați în O-, - 4,. 36, jud. B, fiind obligați pârâții în solidar la plata sumei de 95.965, 3 lei reprezentând pasivul debitoarei
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
Constituind o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată în măsura în care la ajungerea în stare de insolvență a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii și oricare altă persoană prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute. Caracterul special al acestei forme de răspundere juridică este determinat și de persoanele care pot formula o asemenea cerere: administratorul sau lichidatorul judiciar și comitetul creditorilor.
C din urmă nu poate acționa decât dacă administratorul sau lichidatorul judiciar a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitoarei sau a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie ( art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 ). Examinarea textului legal conduce la concluzia că a fost conferită comitetului creditorilor posibilitatea de a acționa în măsura în care administratorul sau lichidatorul judiciar manifestă o stare de lasitudine reflectată fie în conținutul raportului asupra cauzelor insolvenței, fie în activitatea sa ulterioară acestui moment.
Nu interesează din perspectiva aplicării prevederilor art. 138 alin. 3 motivele care l-au împiedicat pe acesta să nu indice persoanele culpabile sau care l-au determinat să nu formuleze o cerere împotriva lor. Esențial este ca judecătorul sindic să nu fi fost învestit cu o asemenea cerere întrucât legea acordă prioritate în formularea ei administratorului sau lichidatorului judiciar. Cu alte cuvinte, omisiunea acestuia reprezintă o condiție necesară și suficientă pentru comitetul creditorilor de a recurge la posibilitatea ce le-a fost conferită. În măsura în care nu a fost constituit un asemenea comitet datorită numărului redus de creditori, aplicarea rațională a dispoziției legale amintite impune recunoașterea posibilității de a acționa oricărui creditor.
Așa fiind, s-a precizat că prin încheierea din data de 19.03.2008 judecătorul sindic a autorizat creditoarea să formuleze o cerere în temeiul art. 138. Cu acel prilej a fost examinată îndreptățirea acesteia de a învesti instanța cu o asemenea cerere, astfel încât apărarea formulată sub acest aspect este nefondată.
În ceea ce privește stabilirea incidenței răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, instanța a reținut în primul rând că prin sentința nr. 244/F/2007 pronunțată de Tribunalul Bihora fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei, fiind desemnat în calitate de lichidatorul judiciar. Potrivit definitiv consolidat de creanțe întocmit de acesta pasivul neacoperit al debitoarei se ridică la suma de 95.965, 3 lei.
Constituind o formă specială de răspundere civilă delictuală, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 poate fi antrenată în măsura în care la ajungerea în stare de insolvență a debitorului au contribuit administratorii, directorii, cenzorii și oricare altă persoană prin una dintre faptele expres și limitativ prevăzute.
Fiind o excepție de la dreptul de gaj general al creditorilor reglementat de art. 1781.civ. ea are un caracter excepțional putând fi antrenată numai în limitele și în măsura în care sunt întrunite condițiile amintite. Întrucât au fost invocate fapte distincte în vederea susținerii cererii în raport de doi pârâți distincți, ele urmează a fi analizate separat.
Astfel, din examinarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit a ) rezultă că răspunderea poate fi antrenată dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice și crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane. Întrucât legiuitorul nu a introdus vreo condiție suplimentară, nu interesează dacă posesia și folosința se exercită cu titlu precar sau ca urmare a ieșirii bunului din patrimoniul persoanei juridice și transferul acestuia în favoarea unei alte persoane.
În cuprinsul raportului întocmit pentru termenul din data de 7.11.2007 ( filele 87-88 ) lichidatorul judiciar a arătat că societatea debitoare a deținut în folosință în baza unui contract de leasing un vehicul marca, contractul fiind încheiat cu Leasing Romania Posesia și folosința asupra acestuia nu a fost predată lichidatorului judiciar de către pârâtul de rândul 1, astfel încât situația lui în prezent nu este cunoscută.
Chiar dacă s-a susținut de către pârât că a încheiat un contract de cesiune cu o altă persoană în baza căruia au fost transmise drepturile și obligațiile izvorâte din contractul inițial, trebuie precizat că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un înscris care să susțină această împrejurare. Tocmai de aceea, instanța consideră că pe calea unei prezumții simple se poate concluziona în temeiul art. 1203.civ. că pârâtul a folosit în interes personal vehiculul, fiind întrunită această ipoteză în persoana sa.
Cât privește cel de-al doilea temei - art. 138 lit. d ) instanța a reținut că răspunderea poate fi angajată dacă administratorii au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Toate cele trei ipoteze presupune comiterea faptelor cu intenție ce trebuie să fie dovedită prin probe convingătoare ce să ducă la concluzia încălcării prevederilor legale în materia contabilității.
Din cuprinsul informațiilor transmise de către Oficiul Registrului Comerțului ( fila 121 ) reiese că pârâtul în calitatea sa de administrator nu a depus bilanțurile contabile ale debitoarei începând cu anul 2003, deși o atare obligație este stabilită în mod expres în sarcina sa ( art. 73 alin. 1 lic. c ) din Legea nr. 31/1990 și art. 10 din Legea nr. 82/1991 ). Mai mult, deși au fost identificate de către lichidatorul judiciar creanțe deținute de către debitoare față de diverși clienți, nu au putut fi prezentate de acesta documente contabile privitoare la situația lor pentru a se încerca recuperarea unei părți din debit. Tocmai de aceea, consideră că omisiunea în sensul amintit se circumscrie tezei finale din art. 137 alin. 1 lit. d ), astfel încât sub acest aspect cererea este întemeiată.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006, instanța reține că ea presupune deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice sau a mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia. Fapta ilicită prevăzută de lege presupune schimbarea destinației unei părți din activul persoanei juridice prin scoaterea lui frauduloasă din patrimoniul acesteia. Nu interesează din punctul de vedere al aplicării acestei ipoteze dacă a fost sau nu anulat actul juridic prin care bunul a fost transferat, legea nefăcând nici o distincție în acest sens.
Lichidatorul judiciar a indicat în rapoartele întocmite că în evidența societății apare un stoc de marfă la data de 30.06.2007 în cuantum de 26.557 lei, însă faptic ea nu a putut fi stabilit. Din cuprinsul procurii generale de administrare întocmite la data de 20.07.2006 ( fila 139 ) reiese că începând cu această dată pârâtul de rândul 1 împuternicit-o pe pârâta de rândul 2 să se ocupe de administrarea societății. Nici o probă administrată în cauză nu a putut duce la concluzia că de la acel moment pârâtul de rândul 1 mai dat vreo dispoziție privind desfășurarea activității, astfel încât răspunderea pentru conservarea patrimoniului acesteia revenea pârâtei de rândul 2. Tocmai de aceea, consideră că nu poate fi reținută în sarcina pârâtului cel de-al treilea temei invocat.
În ceea ce privește cererea formulată față de pârâta de rândul 2, a reținut că răspunderea poate fi antrenată dacă persoanele indicate au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți. Textul legal impune întrunirea a două condiții: continuarea activității persoanei juridice care duce în mod vădit la încetare de plăți și realizarea unui profit personal în urma acestei activități.
Din cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență reiese că societatea debitoare a înregistrat un ritm accelerat de creștere a pierderilor începând cu anul 2006, an de când pârâta a fost împuternicită să se ocupe de administrarea societății. Mai mult, în această perioadă a și dispărut stocul de materiale în valoare de 26.557 lei, astfel încât consideră că este incidentă ipoteza avută în vedere le legiuitor.
Pe de altă parte, examinarea de ansamblu a dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 conduce la concluzia că antrenarea răspunderii presupune întrunirea tuturor condițiilor generale ale răspunderii pentru fapta proprie prescrise de art. 998-999.civ: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două și vinovăția. Întrucât primul element a fost analizat anterior, iar prejudiciul reprezintă pasivul rămas neacoperit în cuantum de 95.965, 3 lei lei, urmează a fi examinate celelalte două.
Condiția existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din chiar exprimarea folosită de legiuitor - " La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte". Ea nu trebuie înțeleasă ca un raport direct dintre cele două, fiind suficient ca fapta ilicită să se înscrie în ansamblul cauzal care a determinat în final producerea prejudiciului. Admiterea soluției contrare ar duce la reținerea exclusivă a faptei proxime sau a celei adecvate, ceea ce ar fi contrar situației complexe în care se desfășoară lanțul cauzal.
Așa fiind, instanța reține că prin faptele reținute în sarcina lor pârâții au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență, încălcând obligații elementare pe care le instituie în sarcina oricărui administrator, astfel încât și ce-a de-a treia condiție este întrunită.
În ceea ce privește vinovăția, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, ea constă în atitudinea pe care autorul faptei a avut-o față de ea și de urmăririle ei la momentul la care a comis- Procedând la neîntocmirea actelor contabile și continuând activitatea societății în condițiile dificultăților pe care le întâmpina deja, pârâții au avut reprezentarea diminuării patrimoniului debitoarei, rezultat pe care l-au și acceptat. Tocmai de aceea, atitudinea lor îmbracă forma intenției indirecte, fiind de natură să ducă la stablirea răspunderii civile delictuale în sarcina acestora.
Față de toate acestea, în raport și de prevederile art. 1003.civ. instanța a admis cererea așa cum a fost formulată.
Împotriva hotărârii pronunțate de judecătorul sindic a declarat recurs în termen, recurentul administrator al SC SRL, solicitând instanței admiterea recursului,modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că soluția pronunțată este greșită deoarece potrivit prevederilor art.138 alin.1 cererea ar putea fi admisă doar în condițiile în care ar fi făcută la cererea lichidatorului, sau dacă comitetul creditorilor ar fi cerut autorizarea pentru introducerea acțiunii, însă deoarece aceste condiții nu sunt întrunite, cererea este tendențios și cu rea credință introdusă. Pe fondul cererii arată că ea este neîntemeiată deoarece în ce privește art.138 lit.a condițiile nu sunt întrunite pentru atragerea răspunderii administratorului câtă vreme nu s-a dovedit folosirea bunurilor în interes propriu și nici nu s-au folosit sumele încasate ca urmare a vânzării de produse. În privința celui de al doilea temei prevăzut de art. 138 lit.d arată că nu rezultă din nici o probă de la dosar că administratorul sau mandatarul ar fi făcut să dispară unele documente contabile și nici nu a ținut o contabilitate fictivă. faptele ar fi fost comise cu intenție și susținerile creditoarei ar fi fost adevărate, atunci administratorul judiciar ar fi întocmit raportul în acest sens. Din actele dosarului rezultă reaua credință a creditoarei și necunoașterea situației faptice, încă din anul 2003 fiind depuse toate bilanțurile contabile.
Arată că până în luna iunie 2006 când a fost arestat, situația contabilă a fost ținută la zi iar societatea era profitabilă, doar după introducerea cererii de faliment și eliberarea sa din iunie 2007, nu a mai avut posibilitatea legală de a recupera creanțele societății. De asemenea arată că la momentul arestării sale, în depozitul de materiale construcții exista un stoc de marfă care după un an de zile la eliberarea sa nu mai exista, ele dispărând fără a se putea identifica condițiile și autorul. După arestarea sa nu a avut posibilitatea de a se ocupa de contabilitatea societății neputându-i-se reține o culpă în acest sens, iar stocul de marfă invocat de creditoare nu putea fi controlat din arest. Din nici o probă de la dosar nu se indică că ar fi efectuat o activitate în interes personal care ar fi dus societatea la încetarea de plăți. Arată că nu are nici un autoturism în patrimoniul societății, deoarece după data arestării neputându-se achita ratele de leasing, a fost nevoit să cesioneze contractul de leasing. deoarece a fost arestat pe o perioadă mai mare de un an, fără posibilitatea de redresa societatea, consideră că nu i se poate reține nici o culpă nefiind îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale și nici ale art.138 alin.1 și 3 din Legea 85/2006.
Intimata SC SRL G prin întâmpinarea depusă la filele 33-34 invocat excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a SC SRL deoarece nu a fost parte la soluționarea cauzei, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că a fost autorizată să introducă cererea prin încheierea din 19.03.2008 de către judecătorul sindic, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii personale patrimoniale potrivit prev. art. 138 lit.a și d din Legea 85/2006.
În ședința publică din 14.01.2010 recurentul a învederat instanței că a înțeles să declare calea de atac în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al debitoarei SC SRL
Având în vedere aceste precizări ale recurentului, instanța reține că excepțiile lipsei calității procesual active și a lipsei de interes a SC SRL invocate de intimata SC SRL au rămas fără obiect câtă vreme calea de atac în urma precizărilor formulate nu a fost formulată de debitoare ci de fostul ei administrator.
În consecință, instanța de recurs va dispune în temeiul prev. art.137 cod procedură civilă respingerea ca rămase fără obiect a celor două excepții invocate de intimată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, Curtea de Apel reține că este fondat urmând ca în baza prev. art. 8 din Legea 85/2006, art. 304 pct.9, 312 cod procedură civilă să dispună admiterea lui și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.138 alin.1 din Legea 85/2006 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului ajuns în insolvență săfie suportată de membrii organelor de conducere sau de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele prevăzute la lit.a-
Legiuitorul a conferit calitate procesuală activă de a formula cerere de antrenare în afara administratorului/lichidatorului judiciar și comitetului creditorilor în condițiile prev.de art.138 alin.3 din Legea 85/2006 ( în varianta legii în vigoare în momentul formulării cererii - 18.03.2008).
Din analiza prevederii legale incidente rezultă că, calitate procesuală activă de a formula cererea de antrenare a răspunderii personale au doar administratorul/lichidatorul judiciar și comitetul creditorilor necesar a fi autorizat în prealabil de judecătorul sindic pentru formularea acțiunii.
Creditorii debitoarei aflate în insolvență nu au dreptul și posibilitatea de a introduce acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale nici direct și nici prin intermediul cererii de autorizare adresată judecătorului sindic, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul prevederii legale, cine poate introduce acțiunea în mod direct ( administrator/lichidator judiciar) și cine poate introduce în urma unei cereri de autorizare (comitetul creditorilor).
În speță, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a fost formulată de către unul din creditori - SC SRL G după ce în prealabil prin încheierea din 19.03.2008 judecătorul sindic l-a autorizat să introducă cererea.
Această autorizare și introducerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale este făcută cu nerespectarea dispozițiilor exprese ale prevederilor art.138 alin.1 și 3 din Lega 85/2006, câtă vreme unul din creditorii falitei nu poate introduce acțiunea nici în nume propriu și nici pe calea cererii de autorizare.
Drept urmare se reține că sub acest aspect motivele de recurs invocate de recurent sunt fondate, cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de intimata creditoare neîndeplinind condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Nici pe fondul cauzei nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii personale patrimoniale ale recurentului pentru cele două fapte reținute în sarcina sa prev.de art.138 lit.a și d din lege.
Astfel, în privința faptei prev.de art.138 lit.a din Legea 85/2006 s-a reținut folosirea în interes personal al pârâtului a autovehiculului marca deținut de societatea debitoare în leasing, în urma încheierii contractului de leasing cu Leasing România Recurentul a făcut dovada în recurs că prin contractul de novație - act adițional nr.38054/20.11.2007 la contractul de leasing 98054/5.01.2005 autovehiculul a fost predat în urma cesiunii contractului societății SC SRL care a preluat în urma cesiunii toate drepturile și obligațiile pe care debitoarea le avea cu societatea de leasing (fila 6-7).
Drept urmare a acestei cesiuni a contractului de leasing s-a făcut dovada că bunul deținut de societatea debitoare în leasing, nu a fost folosit în interes personal de recurent, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit.a din lege.
De asemenea, nu se poate reține întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru fapta prevăzută la art.138 lit.d din lege câtă vreme recurentul prin procesul verbal aflat la fila 94 în dosarul primei instanțe a făcut dovada predării tuturor documentelor contabile ale societății către lichidator din perioada 2005-30.06.2007.
Nedepunerea la registrul comerțului din anul 2003 documentelor contabile nu poate fi reținută ca element al faptei prevăzute de lege, câtă vreme documentele contabile au existat și au fost întocmite conform prevederilor legale, nefăcându-se dovada existenței vreunei legături de cauzalitate între nedepunerea actelor la ORC și insolvența debitoarei.
Din raportul cu cauzele și împrejurările ce au dus la insolvență a rezultat că declinul societății a început după momentul arestării recurentului și în perioada în care de administrarea și conducerea societății se ocupa mandatara recurentului, respectiv pârâta intimată.
În această perioadă ulterioară arestării, a dispărut și stocul de marfă existent în evidențele contabile ale societății și nu s-au luat măsuri pentru recuperarea creanțelor societății, situație în care pentru aceste fapte nu se poate reține culpa recurentului.
În consecință, instanța de recurs reține că motivele de recurs invocate de recurent sunt fondate, urmând să dispună admiterea recursului declarat de acesta și modificarea în parte a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
Hotărârea recurată va fi menținută în partea privind pe pârâta intimată, care nu a înțeles să recureze hotărârea pronunțată de judecătorul sindic.
În conformitate cu prevederile art.274 cod procedură civilă instanța va dispune obligarea intimatei creditoare SC SRL la plata sumei de 60,15 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentului reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar (cuantumul onorariului avocațial al reprezentantului legal al recurentului nefiind precizat.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile lipsei calității procesual pasive și a lipsei de interes a SC SRL ca rămase fără obiect.
ADMITE ca fondat recursul declarat de recurentul cu domiciliul în O,-, - 4,. 36, împotriva sentinței nr.981/F din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte în sensul că respinge cererea formulată de creditoarea SC SRL G,- județul G în contradictoriu cu pârâtul, având drept obiect antrenarea răspunderii patrimoniale acestui pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimata creditoare SC SRL la plata sumei de 60,15 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea recurentului.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.dec.
În concept 18.01.2010.
Sent.fond.
Tehnored.7 ex.
În 20.01.2010.
5 com.
debitoareaSC " " SRLO,-, -.4,.36
intimata creditoare SC "" SRL, O,-,
intimatul lichidator, B,-,
intimați pârâți
și,ambii din O,-, -.4,.36
Președinte:Tătar IoanaJudecători:Tătar Ioana, Blaga Ovidiu, Bocșe Elena
