Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1597/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1166/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1597
Ședința publică de la 19 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI împotriva sentinței comerciale nr.1776/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 1776 din 25.03.2009, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva pârâtului și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura de insolvență împotriva SC IMPORT EXPORT SRL.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că evidenta contabila, asa cum este reglementata de Legea 82/1991, cu modificarile ulterioare se refera la registrele contabile si situatiile financiare anuale, care trebuie sa reflecte intreaga activitate a societatii si nu vizeaza nedepunerea diverselor declaratii cu privire la obligatiile de plata catre bugetul de stat care au doar rolul de a stabili cuantumul obligatiilor de plata si care sunt supuse unor sanctiuni distincte si care in nici un caz nu pot cauza ajungerea societatii in stare de insolventa.
Este adevarat ca prin nedepunerea actelor prevazute de art 28 din legea 85/2006, in special a celor contabile, se poate deduce că administratorul nu a tinut contabilitatea debitoarei conform -legii 82/1991 rep. insa potrivit art 149 din legea insolventei, dispozitiile acesteia se completeaza cu cele ale codului d e procedura civila, in masura compatibilitatii lor.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991rep. și, mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adica legatura de cauzalitate intre fapta paratului si starea de insolventa.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in judecatii, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat raspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa administrarea de dovezi in acest sens.
Din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savarsirea faptelor prevazute de art.138 lit d din lege in sarcina paratului, asa cum a solicitat creditoarea. Chiar si in situatia in care nedepunerea actelor aratate ar echivala cu netinerea contabilitatii conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul statului si a raportarilor contabile a condus la starea de insolventa a debitoarei.
Raspunderea reglementata de art 138 din legea - are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, numai ca sunt circumscrise situatiei speciale avute in vedere de legea 85/2006.
a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru aceasta raspundere, in speta a legaturii de cauzalitate nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creantele in urma lichidarii.
Afirmatia creditoarei că potrivit art. 1082 cod civil culpa paratului este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primita intrucat natura juridica a raspunderii administratorului societatii atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci cand este rezultatul unei obligatii derivand din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotararea adunarii generalesi este acceptat prin semnarea in Registrul Comertului, ceea ce nu s-a probat in speta.
Doar in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementarile referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandateaza pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relatiile cu terti.
In conformitate cu prevederile art 138 din legea insolventei, instanta poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au cauzat societatii debitoare starea de incetare de plati.
Retinand ca angajarea raspunderii membrilor organelor de conducere este o masura lasata la aprecierea judecatorului sindic, in cazul de se constata ca nu se impune aceasta masura, cat timp nu s-a probat existenta faptei prevazuta de art.138 lit d din legea -, astfel ca instanta respinge cererea formulata de creditoarea DGFP I, ca neîntemeiata.
de inexistenta unor bunuri in patrimoniul debitoarei, conform raspunsurilor la adresele emise de catre I, in temeiul dispozitiilor art 131 din Legea 85/2006, procedura de faliment împotriva debitoarei SC IMPORT EXPORT SRL se închide.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, criticile vizând netemeinicia hotărârii recurate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține că pârâtul, în exercitarea funcției de administrator a încălcat dispozițiile legale imperative, prin aceasta contribuind în mod nemijlocit la inducerea falimentului debitoarei, dispunând continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Conform articolului 27 din Legea nr.85/2006 republicată, "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, n termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență", ceea ce nu s-a întâmplat în cauză și nici nu s-a procedat la o confuzie de capital pentru redresarea economică, fapt ce duce la concluzia că administratorul pârât a continuat activitatea în interes personal.
Administratorul societății debitoare nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în cazul de față, trebuind să ceară dizolvarea și lichidarea societății comerciale, limitând prejudiciul cauzat creditorilor, rezultând astfel un raport de cauzalitate între faptă și prejudiciul adus creditorilor, pentru care în conformitate cu dispozițiile articolului 138 se poate atrage răspunderea patrimonială a acestora.
Pârâtul nu a depus actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și nu a respectat prevederile legale, care obliga societățile comerciale să țină contabilitatea conform legii contabilității și să întocmească raportările economico-financiare la termenele și în condițiile prevăzute de acestea.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în faliment, așa cum este reglementată de prevederile articolului 138 din Legea nr.85/2006, republicată, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a se asigura acoperea pasivului debitorului.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivului de recurs întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat, motivul de recurs, întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în dispoziția prevăzută de articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acestei dispoziții se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 din Legea nr.85/2006 întrucât această faptă nu poate determina insolvența debitorului în lipsa uneidovezi certecu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de dispoziția legală în contextul căruia s-a invocat acest argument, rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute expres de lege.
În plus,prima condițiepentru antrenarea răspunderii întemeiată pe articolul 138, se referă la săvârșirea uneia dintrefaptele enumerate limitativ de lege.Nici o altă faptă care nu se încadrează între cele prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege.
Susținerea recurentei, potrivit cu care pârâtul se face vinovat de ajungerea societății debitoare în faliment, ca urmare a continuării unei activități, în folosul propriu, nu este susținută de probeîn sensul dovezilor obținerii de foloase de către pârât.
Sarcina probei, potrivit articolului 129 Cod procedură civilă raportat la articolul 1169 Cod civil, incumbă reclamantului, iar invocarea articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtul, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual față de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
Oricum, fapta omisivă în sensul dezinteresului privind funcționarea normală a societății, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat faptul că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iar insolvența a fost cauzată prin fapta culpabilă invocată, respectiv prin încălcarea articolului 27 și 28 din Legea nr.85/2006.
Fapta nedepunerii situațiilor financiare și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din lege de către pârât nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu câtnu s-a făcut dovada că aceste fapte au dus la starea de insolvență.
Mai mult, câtă vreme nu au fost lămurite cauzele care au dus la insolvența societății, chiar dacă s-ar considera că nedepunerea actelor prevăzute de articolului 28 din Legea nr.85/2006 creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, tot nu apărare ca îndeplinită condiția cerută de legiuitor și anume, că fapta săvârșită să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, fără cunoașterea cauzelor insolvenței (prin grija lichidatorului judiciar conform articolului 59(1) din legea nr.85/2006 -a se vedea fila 76 dosar fond) nu se poate aprecia nici dacă fapta nedepunerii situațiilor financiare la organele fiscale sau nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28 dus la insolvență, acest raport de cauzalitate fiind o condiție fără de care atragerea răspunderii este lipsită de temei legal.
În plus, nedepunerea documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorului debitoarei, se sancționează potrivit articolului 147 din lege și nu potrivit articolului 138 litera d din lege.
În măsura în care însăși creditoarea în virtutea prerogativelor conferite de lege, ar fi respectat dispozițiile articolului 83(4), articolului 94(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003 și ar fi desfășurat controale la agentul economic debitoare în cauza de față, ar fi fost în măsură să-și precizeze poziția sprijinită pe probe, care să ateste situația de fapt susținută.
În lipsa diligențelor depuse de creditoare pentru preîntâmpinarea prejudiciilor aduse bugetului consolidat de stat, supozițiile acesteia nu au valoare juridică și în consecință vor fi respinse ca neîntemeiate.
Cu aceste considerente, reținându-se că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt configurată de materialul probator administrat în cauză, situație în care nu se poate aprecia că instanța a aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare a sentinței în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDETULUI împotriva sentinței comerciale nr.1776/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și intimata debitoare SC IMPORT EXPORT SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
26.11.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
