Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1596/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 330/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1596
Ședința publică de la 19 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur
JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
******************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr.806/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SRL, - TREI, DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - SA, - SA )., - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR LIDER LICHIDARE ȘI, - -EX SRL, - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA, - SA, - MEDIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 219, intimatrul prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 348, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 11 2009, intimatul a depus concluzii scrise și prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Curtea acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul.
Recurentul, prin apărător, solicită respingerea excepției având în vedere că intimatul a fost parte în dosarul de fond.
Intimatul, prin apărător, lasă la aprecierea instanței.
Curtea, după deliberare, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul având în vedere că partea a stat în cadrul procesului de fond în calitate de pârât, iar în calea de atac a recursului cadrul procesual se păstrează, prin urmare, intimatul are calitate procesuală pasivă în recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul, prin apărător, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate și rejudecând cauza în fond să fie respinsă cererea de atragere a răspunderii recurentului ca neîntemeiată. Astfel, la data de 25.06.2003 evidențele contabile erau ținute în mod corect iar din data de 09.09.2003 recurentului nu i s-a mai permis accesul în societate. Instanța de fond a reținut că nu rezultă modalitatea de înstrăinare a activelor. La data de 09.09.2003 recurentul nu avea control asupra activelor și societății. Intimatul a semnat ordinele de plată iar instanța de fond a reținut contribuția recurentului. Din raportul BNR și de cercetare penală rezultă că până la 19.08.2003 au fost emise bilete la ordin pentru a se satisface creanțele creditorilor. Nu se poate atrage răspunderea recurentului având în vedere că nu i s-a mai permis accesul în societate. În ce privește dispozițiile art.138 lit.a rezultă că recurentul nu a folosit bunurile în interes propriu, chiar a solicitat să acopere datoriile cu bunurile sale, respectiv cele patru autoturisme proprietatea sa iar dispozițiile prevăzute la lit.c nu i se aplică până la data de 09.06.2003. de cauzalitate nu există între faptă și cauză iar din raportul BNR rezultă că funcționarii băncii au primit cecuri fără semnătura recurentului, fiind începută urmărirea penală împotriva acestor funcționari pentru neglijență în serviciu. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, depunând la dosar concluzii scrise.
Intimatul, prin apărător, solicită în principal, admiterea recursului cu consecința casării hotărârii și trimiterea spre rejudecare cu privire la toți cei trei administratori și în subsidiar respingerea recursului. Arată că soluția corectă ar fi admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în limitele recomandate.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 806 din 7.03.207, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei - SRL și în consecință a respins cererea acesteia ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
A admis în parte cererea creditorilor - TREI SA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și - SA, privind angajarea răspunderii și a obligat pe pârâții, și să suporte în solidar pasivul societății debitoare în sumă de 1.966.529,7 lei.
A respins cererea creditorilor - TREI SA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva pârâților G, G, și, ca neîntemeiate.
În baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii împotriva debitoarei - SRL cu consecința radierii acesteia.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că potrivit articolului 138 alin (1) din Legea 85/2006, lege care a abrogat Legea 64/1995, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare.de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele prevăzute la lit a)-g), iar potrivit art.138 alin (3) din Legea 85/2006: Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1), amenință să se prescrie.
Ca urmare, cu excepția situațiilor în care există un singur creditor, cererea întemeiată pe dispozițiile art 138 din lege, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie, trebuie făcută de către comitetul creditorilor, după o prealabilă autorizare dată de judecătorul-sindic.
Așadar, în speță, doar creditoarea - România Mineral SRL nu îndeplinește singură atribuțiile comitetului creditorilor pentru a formula o astfel de cerere, în condițiile în care judecătorul sindic a respins la termenul de judecată anterior solicitarea de autorizare formulată de respectiva creditoare, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei, invocata de instanța din oficiu, urmează a fi admisa.
Pe cale de consecință, a respins cererea creditoarei - România Mineral SRL, intemeiata pe dispozițiile art 138 din legea 85/2006, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei, examinând actele și lucrările dosarului cu privire la cererile formulate de creditori în baza dispozițiilor Legii 64/1995 rep. instanța a reținut următoarele:
Potrivit relațiilor emise de societatea debitoare s-a înființat în 05.07.1999 având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al băuturilor, asociați fiind G, G, funcția de administrator exercitând-o până la data de 30.11.2001, de la aceeași dată funcția de administrator în cadrul societății debitoare fiind preluată de pârâtul.
Prin Actul Adițional la Actul Constitutiv al - Distribution SRL din 19.08.2003 societatea urma să fie administrată și de pârâtul, stipulându-se că orice document/angajament emis de societate urma să poarte obligatoriu semnătura ambilor administratori, în caz contrar acestea fiind lovite de nulitatea absolută.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 1.10.2003 s-a hotărât retragerea dreptului de semnătură din bancă a pârâtului, împotriva acestuia urmând să se introducă acțiune în instanță pentru excluderea din societate.
Anterior acestei hotărâri, în data de 19.08.2003 Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților a hotărât acordarea dreptului de semnătură în bancă și pârâtului care urma să semneze în numele societății instrumentele bancare necesare desfășurării tuturor activităților bancare, subzistând dreptul de semnătură pentru ceilalți doi administratori.
Rezultă așadar că prin acordarea dreptului de semnătură în bancă, persoanele cu funcție de conducere și administrare în cadrul societății debitoare au fost pârâții administratori (pentru perioada 30.11.2001 - 01.10.2003), și începând cu data de 19.08.2003.
Prin rapoartele de activitate întocmite în cauză de lichidatorul judiciar se reține incidența dispozițiilor art. 137 din Legea 64/1995 rep. având în vedere operațiunile bancare efectuate în cursul anilor 2002 - 2003 la Bank și Banca Comercială SA, distrugerea suporturilor electronice de stocare a datelor contabile, nepredarea actelor contabile, folosirea bunurilor și activelor societății în interes propriu raportat la analiza bilanțurilor contabile aferente anilor 2002 și 2003.
În cauză s-a dispus refacerea contabilității societății debitoare, expertul contabil desemnat arătând că este în imposibilitatea efectuării acestei operațiuni întrucât nu au fost identificate documente contabile de evidență primară și nici raportări contabile, singurele acte contabile găsite fiind bilanțurile de la sfârșitul anului 2002 și 2003, prezumându-se că evidența contabilă a fost ținută și raportată până la nivelul lunii iunie 2003, având în vedere Convenția nr. 43/25.06.2003 emisă de Ministerul Finanțelor prin care s-a aprobat societății debitoare eșalonarea la plată a unor debite restante.
Din analiza întreprinsă de expertul contabil instanța a reținut că la data de 30.06.2003 societatea debitoare deținea active în sumă de 109.325.604.000 lei (din care active circulante în valoare de 105.095.744.000 lei și active imobilizate de 4.229.860.000 lei). În condițiile în care nu a fost identificat nici un bun de către lichidatorul judiciar pentru a fi valorificat în cadrul procedurii iar administratorii societății debitoare _ persoane cu funcții de administrare și gestionare a bunurilor societății - respectiv pârâții, și nu au depus la dosarul cauzei pentru a fi analizate actele din care să rezulte modalitatea de înstrăinare a active lor, sumele încasate și destinația acestora prin care să permită identificarea bunurilor, inclusiv a celor care se mai aflau în patrimoniul societății la data deschiderii procedurii și care au dispus continuarea activi tații deși intrarea în incapacitate de plată era iminentă, instanța reține în sarcina pârâților săvârșirea faptelor prevăzută de art. 137 lit. a și c din Legea 64/1995 rep. - legea în vigoare la data săvârșirii faptelor și formulării cererilor de către creditori.
La dosarul cauzei nu exista nici un act din care să rezulte că odată cu excluderea pârâtului din societate (01.10.2003) toate bunurile materiale, mijloace auto, mijloace fixe, obiecte de inventar, au rămas în patrimoniul societății debitoare astfel încât acest pârât să fie exonerat de incidența faptei prevăzută de art. 137 lit. a din Legea 64/1995 rep.
De altfel instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili modalitatea de ieșire din patrimoniul societății a activelor, dar această probă nu a putut fi administrată din cauza pârâților care nu au pus la dispoziția expertului actele contabile ale societății, expertul contabil desemnat arătând prin mai multe adrese instanței imposibilitatea de a efectua lucrarea dispusă, deși creditorii au achitat avansul expertizei.
Mai mult, existența a două mijloace auto este confirmată în patrimoniul societății debitoare de - Direcția Regim Permise de Conducere prin adresa nr. 242/11.10.2005.
Din expertizarea extraselor de cont și a altor documente bancare emise de băncile Bank și Banca Comercială SA, instanța reține că în perioada ianuarie 2002 - decembrie 2003 de conturile societății au fost autorizați să dispună (până la data de 13.10.2003), și pentru perioada 20.08.2003 - 01.10.2003 pârâtul având drept de semnătură unică la Bank.
În perioada menționată au fost realizate încasări totale în sumă de 84.619.010.099,6 lei ROL (în conturile societății deținute la ambele bănci), în condițiile în care au fost efectuate plăți totale în sumă de 84.259.707.524,5 lei ROL, beneficiarii plăților au fost identificați în parte din lipsa informațiilor, oricum unele plăți au fost făcute către societăți la care aceleași persoane erau asociați (către - SRL unde pârâtul deținea și funcția de administrator, către - SRL unde paratul G detinea calitatea de asociat).
Din analiza înscrisurilor bancare corelat cu diferența constatată și nejustificată între încasările și plățile efectuate, instanța apreciază în sarcina pârâților administratori a faptei de a ascunde o parte din activul persoanei juridice, fiind incidente dispozițiile art. 137 lit. e din Legea 64/1995 rep.
Ca urmare a împuternicirii primite, în perioada 10.08.2003 - 12.08.2003 pârâtul a ordonat mai multe plăți, puse în executare și onorate de către Bank, chiar și în condițiile în care filele CEC introduse la plată nu purtau semnătura administratorului unic la acel moment,.
Așa fiind, prin operațiunile efectuate în cadrul societății debitoare și prin acordarea dreptului de semnătură în bancă, pârâtul a deținut funcția de administrator în fapt în cadrul - Distribution SRL, având atribuții de conducere și control a activității societății.
De asemenea din cuprinsul adresei nr. 6138/18.06.2004 emisă de - Bank SA rezultă că pârâtul a dispus de suma din contul societăți către - SRL - fara a se proba vreo creanta catre aceasta societate - filele CEC formând obiectul operațiunilor de scontare.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că la data desemnării ca administrator cu drept de semnătură pârâtul a desfășurat acte de dispoziție, angajând patrimonial societatea; sub semnătura acestuia se emit mai multe file CEC cuprinzând obligații ale debitoarei în raport cu terțe societăți deși începând cu 19.08.2003 și până la 01.10.2003 acest drept îl aveau ambii administratori.
În această perioadă pârâtul a emis adresă în numele societății debitoare prin care solicita refuzarea la plată a mai multor CEC-uri în condițiile în care societatea avea disponibil în bancă - fapt ce a generat intrarea debitoarei în incidență de plăți - concomitent introducând sub propria semnătură un bilet la ordin prin care ordonă o plată în favoarea unei terțe societăți (- SRL, conform relațiilor emise de Banca Comercială SA) pentru o creanță nescadentă, faptele pârâților administratori încadrându-se în dispozițiile art. 137 lit. g din lege.
De altfel pârâtul fiind administrator al societății debitoare, evident, îndeplinea toate obligațiile conferite de lege - fiind responsabil pentru realizarea obiectului de activitate al societății, pentru organizarea și conducerea contabilității - și nu poate pretinde că a avut doar obligația de a controla acțiunile administratorului, mai mult prin răspunsul la interogatoriu a recunoscut că a emis instrumente de plată în contul societății debitoare care purtau doar semnătura sa, astfel încât apărarea sa nu poate fi primită.
Asupra incidenței dispozițiilor art. 137 lit. d din Legea 64/1995 rep. instanța reține că pârâții nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar (și a expertului contabil) evidența contabilă a societății debitoare, singurele acte care au stat la baza analizei fiind bilanțurile de la data de 31.12.2002 și 31.06.2003, balanța de verificare de la aceeași dată precum și actele solicitate de la ceh;do~bănci menționate.
contabile depuse la sfârșitul anului 2002 și la 30.06.2003 nu permit analizarea reală a activității societății debitoare, fiind doar o evidență analitică, iar în lipsa unei evidențe sintetice și a actelor de contabilitate primară nu se pot obține datele necesare identificării împrejurărilor încetării plăților și a verificării legalității operațiunilor desfășurate.
Evidența contabilă avută în vedere de dispozițiile acestui articol de lege se referă tocmai la existența registrelor: și evidențelor care trebuie întocmite conform normelor în vigoare de societate (legea 82/1991), fapt nedovedit în speță. Mai mult, în condițiile în care societatea a fost supusă unor verificări financiar-contabile pentru încheierea Convenției cu Ministerul Finanțelor pentru a beneficia de înlesniri la plată rezultă că a existat o evidență contabilă a, societății documentele electronice de stocare a datelor fiind distruse ulterior de către pârâți, fapt reținut și de expertul contabil în cauză.
În conformitate cu art. 10 alin. 1 din Legea 82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului sau persoanei care are obligația gestionării unității respective, iar in conformitate cu art. 73 lit. c din Legea 31/1990 administratorii sunt solidari responsabil pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere: În condițiile în care evidența contabilă reprezintă oglinda întregii activități a societății, nerespectarea de către debitoare a prevederilor legale în această privință, chiar dacă nu a constituit factorul determinant pentru ajungerea în stare de încetare de plăți a contribuit la apariția acestei stări.
La data excluderii din societate a pârâtului nu a fost întocmit nici un înscris cu privire la starea în-care se afla evidența contabilă - situațiile financiare - ale societății la momentul preluării gestiunii de către pârâtul, nici ulterior primul nu a solicitat verificarea operațiunilor efectuate și legalitatea întocmirii evidenței contabile, astfel încât în lipsa actelor contabile aferente perioadei în care pârâtul a deținut funcția de administrator rezultă și în sarcina acestuia fapta prevăzută de litera d din art. 137 din Legea 64/1995 rep.
De asemenea aceeași faptă urmează a fi reținută și în sarcina celorlalți doi administratori care pe întreaga perioadă de exercitare a acestei funcții nu au mai ținut nici un fel de evidență financiar contabilă, încălcând astfel și obligațiile stabilite de Legea contabilității nr. 82/1991 și Legea - în sarcina administratorilor.
Pentru considerentele expuse, raportat la probele administrate în cauză, instanța apreciază că faptele pârâților administratori ai societății debitoare, și, se înscriu în sfera dispozițiilor art. 137 lit. a), c), d), e) și g) din Legea 64/1995 rep. fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate - care nu implică necesitatea ca faptele respective să fi fost cauza determinantă pentru crearea stării de insolvență, fiind suficient să fi fost un factor favorizant - și a vinovăției, astfel încât urmează să-i oblige să suporte în solidar pasivul societății debitoare reținut în tabelul definitiv consolidat al creanțelor.
Cât privește atragerea răspunderii împotriva pârâților asociați în cadrul societății debitoare, G, G, instanța a apreciat că nu există probe din care să rezulte în sarcina acestora săvârșirea faptelor prevăzute de art. 137 din Legea 64/1995 rep. Faptul că au semnat hotărâri ale Adunării Generale a Asociaților prin care l-au desemnat pe să efectueze operațiuni în contul societății, fără a exista dovada convocării adunării cu aceasta ordine de zi și fără ca deliberările să fi fost consemnate în registrul de procese verbale nu este de natură să se constituie în faptele prevăzută la art. 137 din Legea 64/1995 rep.
de imposibilitatea identificării unor bunuri in patrimoniul debitoarei, in temeiul dispozițiilor articolului 131 din Legea 85/2006, procedura de faliment împotriva debitoarei - Distribution SA a fost închisă.
Potrivit articolului 131 din lege, in orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentința de închidere a procedurii daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare.
Nu exista motive pentru menținerea pe rol a unei proceduri fără a exista alte cereri de soluționat si demersuri de efectuat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 7 și punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurentul susține că hotărârea este nelegală având în vedere greșita apreciere de către judecătorul - sindic a probatoriului administrat în cauză, probatoriu din care rezultă lipsa temeiurilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a lui în săvârșirea de fapte ilicite care să fie încadrate în dispozițiile legale prevăzute de articolul 137 din Legea nr.64/1995 (actual articolul 138 din Legea nr.85/2006).
Susține recurentul că instanța nu a dar relevanță corespunzătoare împrejurării privind interzicerea accesului acestuia în sediul societății în cursul lunii septembrie 2003, moment de la care a fost lipsit practic și chiar împiedicat de a avea acces la documente contabile ale societății ori de a face acte referitoare la patrimoniul societății.
Interzicerea accesului în sediul societății a fost dovedită prin actul de constatare întocmit cu prilejul anchetei penale și menționată în referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a lui, cât și plângerile penale pe care le-a a depus la organele de urmărire penală, aflate la dosarul cauzei.
Instanța nu a avut în vedere la stabilirea situației de fapt în raport de care a apreciat săvârșirea faptelor ilicite, că față de probele aflate la dosar, era imposibilă încheierea vreunui act referitor la predarea gestiunii, astfel că aprecierea acesteia,că nu există la dosar nici un act din care să rezulte că odată cu excluderea pârâtului din societate (1.10.2003) bunurile materiale au rămas în patrimoniul societății, este neîntemeiată, în raport de dovezile din care rezultă că înainte de a fi înlăturat din societate acestea existau în patrimoniul societății.
Probele administrate în cauză au dovedit că intrarea societății în incapacitate de plată a fost cauzată de acte de dispoziție ce au angajat societatea din punct de vedere patrimonial, fără semnătura co-administratorului.
Această situație a fost reținută de instanța de fond, însă în mod inexplicabil, pentru faptele săvârșite de alte persoane s-a considerat răspunzător și.
Cu privire la incidența articolului 137 litera d (actual articolul 138 litera d) recurentul susține că nu-i poate fi angajată răspunderea pentru nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar și respectiv a expertului contabil a evidenței contabile, de vreme ce actele contabile au rămas la societatea la care nu a mai avut acces din luna septembrie 2003.
În plus, recurentul susține și că sub acest aspect, nu s-a avut în vedere, din probatoriul administrat, respectiv din interogatoriul luat pârâtului, că acesta a declarat că documentele contabile au fost luate de G, ulterior interzicerii accesului lui în sediul societății.
Instanța nu a avut în vedere, că pentru evitarea incapacității de plată a societății, a contribuit cu bani la activitatea acesteia, așa cum rezultă din contractele de depozit colateral puse la dispoziția lichidatorului judiciar.
Prin decizia comercială nr. 1852R/20.12.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a respins ca nefondat recursul declarat de.
Prin decizia comercială nr. 238/12.02.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială a admis contestația în anulare formulată de împotriva deciziei comerciale nr. 1852R/20.12.2007 pe care a anulat-
Examinând recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr. 806/7.03.2007, în raport de motivele invocate, actele cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate.
Se reține din actele dosarului că împotriva pârâtului, au formulat cerere de atragere a răspunderii AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în temeiul articolului 124 literele a,c, și d din Legea nr.64/1995 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I în temeiul articolului 124 litera d din aceeași lege.
Ambii creditori au formulat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale atât împotriva lui cât și împotriva lui.
AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Baa preciat că în cauză sunt incidente dispozițiile articolului 124 litera a susținând că administratorii s-au folosit de bunurile societății în folosul propriu, starea de insolvență constituind o premisă suficientă pentru a demonstra aceasta. Faptul că lichidatorul nu a putut obține,din valorificarea bunurilor, suficiente fonduri pentru a îndestula pe toți creditorii, a dus, în opinia creditorului, la concluzia lipsită de îndoială a intenției administratorilor de a-și însuși bunurile în folosul propriu.
S-a apreciat de același creditor că administratorii au dispus continuarea activității chiar și atunci când era clară incapacitatea de plată a societății, ceea ce atrage incidența dispozițiilor articolului 124 litera c din Legea nr.64/1995.
În plus, același creditor AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, a apreciat că față de nerespectarea legilor privind contabilitatea și păstrarea documentelor societății, sunt aplicabile dispozițiile articolului 124 litera d din lege, raportul de cauzalitate între fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 124 litera d deoarece prin nedepunerea actelor contabile (s-a reținut că ultimul bilanț contabil depus de debitoare este cel din 31.12.2002) s-a creat prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea.
În acest context, Curtea reține următoarele:
-Expertiza contabilă având ca unic obiectiv refacerea contabilității societății debitoare (Raportul depus la dosar la 3.03.2005, filele 51-56 vol.III) a concluzionat că evidența contabilă există, fiind listată pe suport de hârtie până la nivelul lunii iulie 2003, iar raportările (constând în deconturi de TVA și declarații specifice către administrația financiară) se regăsesc până la nivelul lunii august 2003, relevant în ceea ce privește faptul că evidența contabilă a fost ținută corespunzător până la această dată fiind și Convenția de eșalonare nr.43 din 25.06.2003 încheiată de debitoare cu Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală I, pe baza analizei documentației întocmite (fila 53 vol.III dosar fond).
S-a reținut de expert și controlul efectuat de Inspectoratul la data de 17.09.2003 din care a rezultat că s-au respectat prevederile legale, și s-a constatat de același expert contabil, că ultimul bilanț depus de debitoare a fost cel din 30.06.2003 înregistrat la Administrația Financiarăla 7.08.2003, regăsindu-se în arhiva societății.
În concluzii, expertul a constatat că evidența contabilă ținută până la nivelul lunii iulie 2003 s-a bazat pe documente primare care au fost prelucrate pe calculator conform normelor legale, pe baza unui program întocmit de o firmă de specialitate și că aceste documente se regăsesc în arhiva societății.
S-a constatat că societatea aveaprofit brut la 30.06.2003 de 1.588.508 mii lei,iar în ce privește luna septembrie 2003 (care trebuia închisă și raportată până la 25.10.2003) și luna octombrie 2003 (cu termen de raportare până la 25.11.2003) nu există nici documente primare și nici raportări.
A reținut expertul și că a creditat societatea din bani proprii cu suma de 74 mil. lei la data de 9.09.2003-
-În ședința publică de la 13.04.2005 instanța a pus în vedere lichidatorului judiciar, printre altele, completarea raportului cu privire lacauzele de insolvențăși persoanele vinovate,defalcat pentru fiecare pârât în parte, avându-se în vedere șiconcluziile raportului de expertiză(fila 138 dosar fond vol.III) măsură menținută succesiv până la data depunerii raportului din 9.11.2005.
Prin raportul depus la dosarul cauzei (fila 5 dosar fond vol.IV) la 9.11.2005, lichidatorul judiciar, după prezentarea istoricului situației economico-financiară a societății, a prezentat notabilele eforturi depuse de conducerea acesteia în prima parte a anului 2003, pentru redresarea situației economico - financiare și eficientizarea activității, reținând înregistrarea disensiunilor apărute între administratori la mijlocul anului 2003 și concluzionând că debitoarea înregistrează o accentuată criză în raport cu creditorii în perioada august - octombrie 2003.
Prin urmare, elementele prezentate de lichidatorul judiciar în forma în care s-au menționat, fără detalierea dispusă prin încheierea de la 13.04.2005, chiar fără precizarea clară a momentului când societatea a intrat în incapacitate de plată și fără concretizarea cauzelor acesteia, judecătorul - sindic avea a aprecia faptele fiecărui administrator, fapte ilicite care să fi dus la insolvența societății raportat la datele rezultate din raportul lichidatorului judiciar și probele administrate.
-Instanța a reținut parțial constatările expertului contabil, respectiv rezultatul principalilor indicatori economici, fără a reține concluziile expertizei sub aspectul perioadei pentru care s-a constatat existența evidenței contabile și a ținerii ei corecte și respectiv a datei de la care nu s-au mai găsit documente contabile;
-Instanța a reținut în sarcina pârâților, și săvârșirea faptelor prevăzute de articolul 137 literele a și c din Legea nr.64/1995 (fost articolul 124 literele a și c), motivând că nu au depus actele de înstrăinare a activelor, sumele încasate și destinația acestora, prin care să se permită identificarea bunurilor, inclusiv a celor care se aflau în patrimoniu la data deschiderii procedurii (procedura s-a deschis la9.01.2004prin sentința comercială nr.23), și care au dispus continuarea activității deși intrarea în incapacitate era iminentă.
În acest context, se reține că instanța nu a analizat întregul material probator (înscrisuri, răspuns la interogatorii, etc.) în care se făcuseră precizări cu privire la o serie de bunuri ale societății predate unor creditori în contul datoriilor.
În plus, incidența dispozițiilor legale ce atrag răspunderea patrimonială a administratorilor, respectiv faptele apreciate ca fiind ilicite și săvârșite cu vinovăție se corelează cu motivele, cauzele care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, cauze despre care instanța nu a făcut nici o apreciere și nici nu a stabilit raportul de cauzalitate cerut de lege.
Nu a fost relevată de instanță proba ce susțineainteresul personalîn continuarea activității ce ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
În ce-l privește pe, instanța nu a avut în vedere data de la care s-a dovedit (plângerea făcută de neluată în considerare de instanță de confirmată de organele de anchetă) că nu a fost lăsat să mai intre în societate respectiv, începând de la 9.09.2003 și efectele acestei interdicții.
Se reține și că instanța nu a examinat în considerentele hotărârii apărările susținute în întâmpinare și concluzii scrise, apărări bazate pe probe, ci s-a referit strict la perioada cât a funcționat în calitate de administrator, concluzionând căpârâțiiau săvârșit faptele prevăzute de articolul 137 literele a și c și constatând că la dosar nu există nici un act din care să rezulte că la data excluderii din societate a lui (1.10.2003) toate bunurile au rămas în patrimoniul societății.
În contextul acestor aprecieri ale instanței, Curtea constată că, deși potrivit articolul 1169 cod civil sarcina probei faptelor incumbă reclamantului (în ce-l privește pe - cererea întemeiată pe articolul 124 literele a și caf ost formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B) și nu pârâtului, nefiind permisă răsturnarea sarcinii probelor.
Cu titlu general, a apreciat instanța săvârșirea faptei de a ascunde o parte din activul societății,în sarcina pârâților administratori, în temeiul articolului 137 litera c din Legea nr.64/1995 rep, exemplificând totuși operațiuni efectuate de pârâtul (pagina 8 paragraf 1-6 din hotărâre).
Ulterior, instanța exemplifică fapte săvârșite de precizând și că acesta a emis o adresă în numele societății debitoare prin care solicită refuzarea la plată a mai multor CEC-uri în condițiile în care societatea aveadisponibil în bancă.Concomitent, același pârât dispunând plata pentru o creanță nescadentă, pentru ca în final instanța să aprecieze căfaptele pârâților administratorise încadrează în articolul 137 litera g din lege.
Din aceste considerente, rezultă pe de o parte fapte proprii și pe de altă parte, se rețin fapte prevăzute de articolul 137 literele e și g din legeîn sarcina administratorilor.
Prin urmare, chiar dacă pentru s-a cerut atragerea răspunderii pentru faptele prevăzute de literele a, c și d din lege, folosind sintagma "faptele pârâților administratori", rezultă că instanța a reținut aceste fapte și în sarcina lui, cu încălcarea principiului disponibilității.
În fine, în ce privește incidența dispozițiilor articolului 137 litera d din Legea nr.64/1995 (fost articolul 124 din aceeași lege), instanța fără a reține concluziile expertizei întocmite la 3.03.2005 (filele 51-56 vol.III dosar fond), fără a reține data ultimei raportări contabile la. (7.08.2003), fără a avea în vedere controlul efectuat anterior încheierii Convenției nr. 43/25.06.2003, fără a reține că actele contabile existau la societate și că era ținută corect evidența contabilă, a apreciat că i se aplică dispozițiile legale precitate, deoarece nu a făcut dovada că la data excluderii din societate a întocmit un înscris cu privire la starea în care se afla evidența contabilă.
Prin urmare, în opinia instanței proba era în sarcina pârâtului și nu a reclamantului.
Față de tot ceea ce s-a reținut în precedent, Curtea constată că judecătorul fondului nu a analizat elemente esențiale ale condițiilor atragerii răspunderii administratorilor și prin urmare, nu a stabilit corespunzător situația de fapt, caz în care, instanța de recurs nu poate desfășura controlul judiciar fără a prejudicia părțile de un grad de jurisdicție.
Așa fiind, în cauza de față, Curtea reține că instanța de fond nu a avut în vedere:
-Independent de cuantumul prejudiciului, răspunderea fiecăreia dintre persoanele prevăzute de articolul 124 (1), respectiv articolul 137(1) din legea nr.64/1995 (actual articolul 138 (1) din Legea nr.85/2006) se limitează la prejudiciul cauzat cu vinovăție pentrufapta propriesaufapta comună(în măsura în care se stabilește o faptă comună în aceeași perioadă de activitate);
-Examinareacondițiilor de atragere a răspunderii civile delictualepentru fiecare pârât custrictaraportare la fapta/faptele imputate acestuia prin fiecare cerere de atragere a răspunderii formulată de creditori;
-Examinarea/aprecierea probelor și apărărilor cu precizarea motivelor pentru care sunt admise sau înlăturate apărările fiecărui pârât și cu aplicarea dispozițiilor articolului 1169 Cod civil;
-Stabilirea nu a unui raport de cauzalitate, ci raportul de cauzalitate specific fiecărei fapte cu caracter ilicit și contribuția acesteia la ajungerea societății în incapacitate de plată, cu reținerea cauzelor care au determinat sau împiedicat participarea la producerea efectului;
-Examinarea faptei ilicite ca manifestare exterioară a voinței autorului. Vinovăția trebuie să îmbrace forma intenției și nu este prezumată, ci trebuie să fie dovedită, aspect ce rezultă și din verbele utilizate de legiuitor ("au folosit", "au făcut". "au dispus", etc).
În aceste condiții și cu aceste considerente, Curtea apreciază recursul întemeiat și îl va admite cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul articolului 3041cpr coroborat cu articolul 312(3) Cod procedură civilă, pentru stabilirea situației de fapt cu respectarea strictă a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă delictuală aplicabilă atragerii răspunderii patrimoniale în materia insolvenței.
În fond, după casare, vor fi avute în vedere dispozițiile articolului 315 Cod procedură civilă ținând seama și de motivele de recurs și notele de concluzii scrise depuse în fața instanței de control judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței comerciale nr.806/07.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII- a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, - SRL, - TREI, DIRECȚIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, - SA, - SA )., - SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR LIDER LICHIDARE ȘI, - -EX SRL, - SA PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCA, - SA, - MEDIA SA.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./
17.12.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana Teodora BucurJudecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu
