Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2829
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 166/COM
Ședința publică din 21 februarie 2008
Completul de judecată compus din
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Magdalena Mălescu
JUDECĂTOR 3: Cătălin Nicolae
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- împotriva sentinței comerciale nr. 1295/JS/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - Com SRL Reșița, lichidatorul judiciar T și pârâtul, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere,
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru creditoarea recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul reprezentantului recurentei în susținerea recursului, acesta solicitând admiterea recursului pentru motivele arătate în scis.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1295/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului. În baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-au aprobat cheltuielile procedurale în sumă de 2.941 RON +TVA aferente procedurii. S- aprobat raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar și în baza art. 131 din legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenșei față de debitoarea - Com SRL Reșița și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Pentru a hotărât astfel, judecătorul sindic a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art. 998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multor dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art. 138 din legea nr. 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul enumerat.
Ori, în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă înbdeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile debitoarei în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau a ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți,
Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind să fie dovedite.
Chiar dacă s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunsă în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Pentru aceste motive, în baza art. 11 alin. (1) lit. g din legea nr. 85/2006, instanța a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului.
Având în vedere împrejurarea că debitoarea societate comercială nu mai desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici un bun care ar putea să facă obiectul valorificării și că nu are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor până la concurența creanțelor datorate, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - Com SRL Reșița în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 și radierea acesteia din registrul comerțului.
Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs creditoarea C-S solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul antrenării răspunderii materiale a administratorului social în persoana numitului și obligarea acestuia la plata sumei de 478 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivare se arată că în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. (1) lit. d din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea, în conformitate cu legea.
În conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare deoarece nu a deținut toate documentele contabile și a cerut antrenarea răspunderii materiale, considerând că de situația creată se face vinovat administratorul social.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 1295 din 01.11.2007 a Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului, fost administrator social al debitoarei falite Com SRL Reșița, însă aceste critici nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar T, prin cererea înregistrată la prima instanță la data de 20.09 2007 (filele 52-53), a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei - Com SRL Reșița considerând că această normă este incidentă în speță deoarece pârâtul nu a depus la dosar actele și documentele prevăzute de art. 35, coroborat cu art. 28 din Legea nr. 85/2006, ceea ce poate duce la concluzia că el a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală, trebuie să fie îndeplinite toate condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată administratorului social, culpa acestuia și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale statuează că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun. Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006. Însă, noua Lege a insolvenței reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru. Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză practicianul nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că recursul formulat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- nu poate fi primit, astfel că el urmează să fie respins, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C- împotriva sentinței comerciale nr. 1295/JS/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red./121.03.2008
Dact. /26.03.2008/2 ex.
Prima instanță - Trib. C-
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae
