Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 210/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 210
Ședința publică de la 15 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iulia Cîrnu
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Rodica Zaharia
GREFIER - -
.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva sentinței comerciale nr. 4565 din 29.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în contradictoriu cu intimații G, - SRL prin lichidator judiciar și - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul pârât G personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Intimatul pârât depune întâmpinare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului pârât.
Intimatul pârât personal solicită respingerea recursului, conform celor susținute prin întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială sub nr.34513/2000, creditoarea a solicitat deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 republicată, împotriva debitoarei
La data de 21.02.2000 s-a dispus deschiderea procedurii, iar la data de 30.05.2001, s-a trecut la procedura falimentului.
Prin sentința civilă nr.243/06.02.2002, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii falimentului, dizolvarea și radierea societății debitoare, admițând cererile creditoarelor de atragere a răspunderii patrimoniale.
Prin decizia nr.559/04.04.2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială a admis recursul declarat de pârât și a casat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare.
Prin sentința comercială nr.4565/29.11.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială judecătorul sindic a respins cererile de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de creditoarele și Administrația Finanțelor Publice Sector 4.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că răspunderea antrenată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere delictuală, astfel încât trebuie dovedite condițiile generale prevăzute de art.998-99 Cod civil, respectiv, fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate, legiuitorul neînțelegând să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 01.01.2008.
În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că sentința atacată este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât în speță au fost dovedite toate elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, conform art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderile administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, potrivit cărora mandatarul răspunde nu doar pentru dol, ci și pentru culpa comisă în executarea mandatului.
Ca atare, administratorul având de îndeplinit un mandat tacit conform art.72 din Legea nr.31/1990 și art.1532-1533 Cod civil, are și o răspundere contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.
Or, administratorul nu a făcut dovada unor cauze care să-l absolve de îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.
Pe de altă parte, a arătat recurenta, în cazul răspunderii contractuale, culpa este prezumată, conform art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006.
Ca atare, a arătat recurenta, în mod greșit instanța de fond a reținut că în speță nu au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea organelor de conducere a debitoarei se analizează ca fiind o formă a răspunderii civile delictuale, literatura și practica judiciară fiind unanime sub acest aspect, iar Legea nr.85/2006 privind insolvența, de modificare a Legii nr.64/1995, republicată, lege aplicabilă în speță, nu aduce nici o modificare sub acest aspect. Unul dintre argumentele juridice importante invocate în susținerea tezei răspunderii civile delictuale este acela că art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, care face trimitere la dispozițiile Codului civil privitoare la mandat, respectiv, art.1540 Cod civil, vizează exclusiv raporturile juridice dintre administratori și societatea debitoare.
Așadar, administratorii răspund în condițiile reglementate de contractul de mandat,dar numai față de societate, dispozițiile legale fiind speciale și deci, de strictă interpretare, neputând fi extinsă prin analogie. Nu se poate susține că răspunderea instituită de o dispoziție legală specială poate fi extinsă prin analogie și la raporturile dintre societate și terții creditori, astfel cum este cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art.138 din legea insolvenței, deoarece o astfel de extrapolare adăugând la lege și, conform principiului:ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
Reținând teza răspunderii civile delictuale, față de argumentele logico-juridice arătate anterior, Curtea apreciază că în mod temeinic și legal, instanța de fond a arătat că, în speță, trebuie doveditetoate elementelerăspunderii civile delictuale, motivele invocate de recurentă în susținerea recursului promovat, relative la răspunderea civilă contractuală și la prezumția culpei, neputând fi reținute de instanța de recurs.
Curtea reține că, în speță, recurenta nu a făcut dovada acestor elemente-condiție a căror îndeplinire este impusă cumulativ de principiile răspunderii civile delictuale, nefiind probată nici culpa persoanei vizată, nici legătura de cauzalitate dintre starea de insolvență a societății debitoare și faptele reținute de lichidator în rapoartele sale de activitate, privind încălcarea dispozițiilor Legii contabilității nr.82/1991, republicată.
Ca atare, simplele afirmații în fața instanței, nedovedite în condițiile art.1169 Cod civil, nu pot fundamenta decizia instanței de admitere a cererii formulate, Curtea reținând că neținerea contabilității conform legiiut singuli, fără raportare la celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, nu echivalează cu dovada elementelor răspunderii civile delictuale.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 raportat la art.3041Cod procedură civilă, coroborat cu art.138 din Legea nr.85/2006, republicată, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva sentinței comerciale nr.4565 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimații G, prin lichidator judiciar și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I - alecsandrina rodica
Grefier,
- -
Red.Jud. - 19.02.2008.208
Tehnored. - 28.02.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia CîrnuJudecători:Iulia Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia
