Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.279/
Ședința publică din 24 martie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate creditoarele Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS împotriva sentinței comerciale nr.1432/06.12.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator judiciar IP și pârâtul, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta creditoarei Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, admiterea obiecțiunilor formulate la raportul final și antrenarea răspunderii patrimoniale ale fostului administrator al debitoarei, potrivit motivelor arătate în scris.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1432/06.12.2007 pronunțată în dosarul Tribunalului C-S cu nr-, judecătorul sindic respins obiecțiunile formulate de creditorul Regiunea Vest România - Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest la raportul final de lichidare, a probat raportul final de lichidare întocmit de lichidatorul Reșița, a respins cererea formulată de creditorul Regiunea Vest România - Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitorului, iar în baza art.131 din Legea privind procedura insolvenței a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului " " SRL, precum și radierea debitorului din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat următoarele:
Prin cererea introductivă înregistrată la Tribunalul C-S sub nr.3753 din 09.05.2006 creditorul Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Vamală Tas olicitat să se constate că debitorul SRL, județul C-S se află în insolvență comercială și, în consecință, împotriva acestui debitor să se dispună deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului instituită prin Legea nr.64/1995 republicată, actual Legea nr.85/2006.
Prin sentința civilă nr.507/JS din 22.06.2006 s-a admis cererea creditorului, s-a stabilit că debitorul este în insolvență comercială și s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului conform Legii nr.64/1995 republicată, numindu-se administrator judiciar SC SRL Reșița.
Prin încheierea nr.803/JS din 26.10.2006 s-a dispus încetarea procedurii reorganizării judiciare și începerea procedurii falimentului debitorului SRL, fiind numit în calitate de lichidator SC SRL Reșița, actualmente Reșița.
În exercitarea mandatului cu care a fost investit lichidatorul a notificat din oficiu instituțiile bugetare și toți creditorii identificați de către administratorul judiciar desemnat în cauză. La masa credală s-a înscris și creditorul Regiunea Vest România - Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, cu sediul în
Prin raportul lunar din data de 14.02.2007 lichidatorul Reșița a propus avansarea sumelor necesare pentru continuarea procedurii falimentului de către cei doi creditori bugetari și antrenarea răspunderii administratorului debitorului conform art.138 lit.c,d,e din Legea nr.85/2006 -, care nu a depus situațiile financiare conform legii.
La data de 07.05.2007 creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) a arătat că nu este de acord să avanseze sume de bani în vederea continuării procedurii falimentului și a solicitat să se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitorului.
La data de 21.06.2007 lichidatorul Reșița a solicitat să se dispună închiderea procedurii în baza art.131 din Legea nr.85/2006.
La dosarul cauzei lichidatorul Reșița a depus raportul final de lichidare în care a arătat că debitorul nu mai desfășoară activitate din anul 2004, activitatea sa a fost suspendată, a fost dizolvat la data de 22.05.2005, nu dispune de nici un fel de bunuri în patrimoniu, nu are nici o sursă de finanțare, pe seama sa nu s-a încasat nici o sursă.
Lichidatorul a precizat că în raport de această situație nu poate formula cerere de antrenare a răspunderii organelor de conducere în sensul art.138 din Legea nr.85/2006 deoarece activitatea a fost suspendată prin Hotărârea nr.1 a AGA din 12.08.2004, hotărâre ce a fost înregistrată la. de pe lângă Tribunalul C-
Creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) a formulat obiecțiuni la raportul final al lichidatorului solicitând ca lichidatorul să răspundă, motivat, dacă debitorul a depus situațiile financiare aferente anilor 2002-2004, în ce măsură administratorul debitorului a ținut evidența contabilă la zi și a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare, situația bunurilor gajate și care nu au fost valorificate în totalitate în procedura de executare silită și necesitatea atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului. În motivarea obiecțiunilor creditorul a avut în vedere faptul că prin rapoartele lunare întocmite la 21.05.2007 și 20.06.2007 lichidatorul a menționat că vinovat de starea de fapt a debitorului este administratorul care nu a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare obligatorii conform legii, aceasta fiind principala cauză a condus la apariția stării de insolvență. Bunurile gajate de agenție și care nu au fost valorificate în totalitate în cadrul procedurii de executare silită nu mai sunt în prezent în patrimoniul debitorului și se solicită lichidatorului să menționeze motivat în ce măsură administratorul a cauzat aceasta.
La data de 19.11.2007 creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) a solicitat ca lichidatorul să continue procedura insolvenței în sensul realizării demersurilor pentru valorificarea utilajelor gajate în favoarea sa, în vederea recuperării creanței sale bugetare garantate. A motivat aceste obiecțiuni prin faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S a făcut cercetări din care a rezultat că utilajele gajate și sechestrate în favoarea ADR au fost identificate, aflându-se în custodia fostului administrator al debitorului, fiind depozitate în complexul SC SRL.
Prin întâmpinare, lichidatorul Reșița a solicitat respingerea obiecțiunilor la raportul final întrucât debitorul nu mai funcționează din anul 2004, nu a desfășurat activitate și a fost dizolvat la 22.05.2005, nu s-au identificat fapte ce intră sub influența art.138 din Legea nr.85/2006. Lichidatorul a informat creditorii că debitorul societate comercială nu a depus documentele contabile, la sediul declarat nu se află nimeni și nu se poate stabili patrimoniul debitorului. În averea debitorului nu există bunuri iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea procedurii.
Judecătorul sindic a reținut că obiecțiunile la raportul final sunt neîntemeiate și au fost respinse pentru următoarele motive:
Lichidatorul nu a identificat bunuri în patrimoniul debitorului, dar nici nu a putut stabili că administratorul ar fi înstrăinat anumite bunuri. Lichidatorul a învederat instanței că Biroul executorului judecătoresc nu l-a notificat asupra unor bunuri iar în măsura în care acestea ar exista, nu se mai află la sediul debitorului, societatea comercială debitoare fiind dizolvată de drept, sediul inițial declarat aparține altei persoane juridice.
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S s-a constatat că fostul administrator al debitoarei, nu a înstrăinat o parte din utilaje, acestea aflându-se în incinta altei societăți comerciale în care lichidatorul nu poate face verificări și constatări.
Împrejurarea că în cursul executării silite începută de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) nu s-au putut valorifica toate bunurile gajate nu este de natură a atrage automat răspunderea patrimonială a administratorului.
S-a constatat că în dosarul de faliment nu există acte, înscrisuri, dovezi pentru a demonstra existența unor bunuri în patrimoniul debitorului, iar simpla afirmație că administratorul nu a depus actele contabile pentru perioada în care activitatea firmei debitoare a fost suspendată nu poate constitui temei al modificării raportului final.
Privitor la incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 lichidatorul a apreciat prin raportul final că nu se impune antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ai debitorului. El a indicat în raportul său cauzele insolvenței și a apreciat că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii.
Creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) a achiesat la propunerea făcută inițial de lichidator pentru antrenarea răspunderii administratorului debitorului, dar nu a formulat o cerere prealabilă de autorizare a judecătorului sindic pentru introducerea acțiunii în răspundere patrimonială. Acceptând ipoteza că propunerea inițială a lichidatorului echivalează cu o cerere de antrenare a răspunderii în sensul art.138 din Legea nr.85/2006, această cerere a fost respinsă pentru următoarele motive:
Raportul lichidatorului nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea membrilor organelor de conducere ai debitorului, iar la dosarul cauzei nu există înscrisuri ori alte probe certe, pertinente și concludente în acest sens. Simpla enumerare a faptelor prevăzute în art.138 lit.c,d,e din Legea nr.85/2006 nu poate duce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social.
Pentru a fi angajată această răspundere personală trebuie să existe conduita culpabilă a administratorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate, iar acestea trebuie dovedite prin înscrisuri, acte juridice sau orice alte probe admise de lege.
Lichidatorul și creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) s-au limitat la o enumerare a faptelor de care s-ar putea face vinovat administratorul, fără a enunța probele pe care acestea se sprijină.
S-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada presupuselor fapte săvârșite de administrator, a conduitei culpabile a acestuia și a legăturii de cauzalitate între cele două elemente.
Judecătorul sindic reținut că din raportul final al lichidatorului reiese că în patrimoniul debitorului nu există bunuri care să fie valorificate pentru acoperirea creanțelor, această situație a intervenit independent de conduita administratorului, acesta nu se face vinovat de insolvența debitorului pentru a putea fi antrenată răspunderea lui, nu există raport de cauzalitate între prejudiciu și conduita administratorului care a condus societatea debitoare de la data de 09.04.2004, în condițiile în care activitatea debitorului a fost suspendată la 12.08.2004.
De asemenea, s-a constatat că nu există bunuri în averea debitorului, astfel că judecătorul sindic a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului, cu mențiunea că pentru închiderea procedurii în baza art.131 este irelevantă cauza care a provocat insolvența debitorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.-.
Prin recursul declarat de creditoarea Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest, aceasta a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de continuare a procedurii insolvenței față de debitoare, iar în cazul respingerii acestei cereri, admiterea cererii de antrenare a răspunderii administratorului.
În motivarea recursului, creditoarea arată că în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că nedepunerea actelor contabile pentru perioada în care activitatea firmei debitoare era suspendată nu poate constitui temei legal al modificării raportului final.
Se arată că societatea debitoare avea obligația, conform art.28 din Legea nr.85/2006, de a depune o serie de documente contabile, astfel că motivarea judecătorului sindic este nelegală și sub acest aspect.
De asemenea, recurenta consideră că în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că raportul lichidatorului nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea membrilor organelor de conducere ai debitorului. Acest motiv este netemeinic, deoarece există la dosarul cauzei dovada notificării, atât a societății debitoare, cât și a administratorului social al acesteia, pentru a depune documentele contabile, însă acesta nu adat curs solicitării, iar documentele nu au fost regăsite nici la sediul societății, ori suspendarea temporară nu are ca efect dispariția documentelor contabile.
Totodată, se arată că în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că nu mai există bunuri în patrimoniul debitoarei care să fie valorificate pentru acoperirea creanțelor, motiv pentru care a dispus închiderea procedurii. În realitate, se arată că au fost identificate bunurile gajate de agenție și care nu au fost valorificate în totalitate în cadrul procedurii de executare silită, astfel că cererea creditoarei de continuare a procedurii a fost respinsă în mod netemeinic și nelegal.
Creditoarea apreciază că, în ce privește atragerea răspunderii administratorului, în speță sunt îndeplinite prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, motivat de dispariția documentelor contabile și nedepunerea acestora la instituțiile abilitate în conformitate cu legea. Această susținere se bazează pe faptul că societatea avea obligația, conform legii, de a depune situațiile financiare chiar dacă nu mai desfășura activitate. În aceste condiții, se apreciază că în mod eronat judecătorul sindic a considerat că nu există conduită culpabilă a fostului administrator și că nu ar fi un caz de antrenare a răspunderii în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, respectiv că în speță nu s-a făcut dovada faptelor săvârșite de fostul administrator, a conduitei culpabile și a legăturii de cauzalitate între cele două elemente.
Creditoarea arată că, în opinia acesteia, sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art.998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, mai precis existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, se consideră că prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în încetare de plăți, raportul de cauzalitate dintre fapte și încetarea plăților rezultă din existența condiției ca faptele să fi contribuit direct la ajungerea societății în încetare de plăți, prejudiciind astfel societatea și indirect pe creditorii săi, respectiv că vinovăția a existat la data săvârșirii faptelor, deoarece persoanele în cauză au putut avea reprezentarea faptului că vor împinge societatea la încetare de plăți și vor răspunde ulterior materiale, prin săvârșirea faptelor enumerate la art.138, simpla producere sau condiționare a stării de încetare de plăți fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii.
Prin recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, aceasta a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul închiderii procedurii insolvenței debitoarei cu antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare.
În motivarea recursului, creditoarea arată că instanța de fond a apreciat în mod eronat că în cauză nu poate fi angajată răspundere patrimonială a organelor de conducere sau a persoanei care a cauzat starea de insolvență, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Creditoarea apreciază că în speță sunt îndeplinite prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, această susținere bazându-se pe faptul că, deși au fost notificate, din documentele existente la dosarul cauzei nu rezultă că persoanele de conducere au prezentat lichidatorului judiciar documentele contabile ale firmei sau dacă acestea s-au regăsit la sediul declarat al societății.
Neîndeplinirea obligației de a preda documentele contabile echivalează cu neținerea unei evidențe contabile, în speță prezumându-se că administratorii societății nu au ținut contabilitatea conform legii ori au făcut să dispară documentele societății.
De asemenea, recurenta consideră că în speță sunt întrunite cumulativ toate condițiile impuse de art.998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Astfel, se consideră că prejudiciul creditoarei recurente constă în imposibilitatea încasării creanței scadente din cauza ajungerii debitoarei în încetare de plăți; raportul de cauzalitate dintre fapte și încetarea plăților rezultă din existența condiției ca faptele să fi contribuit direct la ajungerea societății în încetare de plăți; vinovăția a existat la data săvârșirii faptelor, deoarece persoanele în cauză au putu avea reprezentarea faptului că vor împinge societatea la încetare de plăți și vor putea răspunde ulterior material, prin săvârșirea faptelor enumerate la art.138 din Legea nr.85/2006, simpla producere sau condiționare a stării de încetare de plăți fiind suficientă pentru antrenarea răspunderii.
Pentru aceste motive, creditoarea consideră că foștii administratori ai societății debitoare se fac vinovați de situația actuală a acesteia, arătându-se că, atât în doctrină, cât și în practica judiciară, tot mai des se acreditează ideea că ținerea unei contabilități fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile conform legii, nu sunt activități direct producătoare de prejudiciu, însă ele pot ocaziona starea de insolvență, fiind asociate cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe care generează dobânzi sau penalități. Pe de altă parte, se arată că neîndeplinirea de către administratori a obligației de a preda evidența contabilă lichidatorului judiciar echivalează cu neținerea unei evidențe contabile, prezumându-se că aceștia nu au ținut contabilitatea conform legii ori au făcut să dispară documente contabile.
Prin recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS B, aceasta a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul înscrierii creanței AVAS, după cum a fost solicitată prin cererea de admitere a creanței nr.32926/27.11.2007 și, implicit, continuarea procedurii deschise și subsecvent, comunicarea actelor întocmite de lichidator către AVAS.
În motivarea recursului, creditoarea arată că, susținerile lichidatorului, preluate de instanța de fond, în sensul că cererea AVAS este tardiv formulată, deoarece aceasta a fost notificată pentru a depune declarație de creanță în termen și timp de un an și J aceasta nu a declarat creanța, sunt nefondate, AVAS nefiind notificată în vederea depunerii declarației de creanță. Pe de altă parte, se consideră că susținerile lichidatorului judiciar au fost examinate de judecătorul sindic cu superficialitate, deoarece în sentința recurată nu se face referire la modul în care s-a îndeplinit efectiv notificarea și la mijloacele de probă depuse în acest sens de lichidator.
De asemenea, se arată că nici lichidatorul judiciar și nici instanța de fond nu au făcut nicio referire la modul în care a înțeles să aducă la cunoștința creditorilor convocarea. Nu s-a făcut referire nici căror creditori le-a fost transmisă convocarea și nici la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență.
Referitor la tardivitatea declarației de creanță a AVAS, invocată de lichidator, se arată că acesta nu a notificat autoritatea de deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei, AVAS luând act de acest fapt în urma citației adresată ANAF de către Tribunalul C-S emisă pentru termenul de judecată din data de 22.11.2007, publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr.2606/2007. Se arată că notificarea creditorilor cunoscuți nu-l eliberează pe lichidatorul judiciar de obligația ce-i incumbă, de a aplica prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care trebuie să asigure opozabilitatea procedurii și față de creditorii necunoscuți la data declanșării falimentului. Astfel, se consideră că nu este admisibil a limita depunerea declarațiilor de creanță de către creditorii cunoscuți la un termen și, pe de altă parte, a asigura, prin publicitate în Buletinul procedurilor de insolvență, depunerea declarațiilor de creanță de către creditorii necunoscuți la un termen ulterior, deoarece ar rezulta o defavorizare a creditorilor cunoscuți, instituții bugetare, în favoarea unor creditori poate ulteriori.
Din analizarea dispozițiilor art.7 alin.9 din Legea nr.85/2006, creditoarea apreciază că rezultă fără echivoc faptul că declarația de creanță a acesteia este depusă în termen.
Se mai învederează că, în conformitate cu prevederile art.66 alin.1 din Legea nr.85/2006, creanțele bugetare nu sunt supuse procedurii de verificare, prevăzută de Legea nr.85/2006, deci lichidatorul judiciar nu era abilitat de lege să se pronunțe asupra tardivității creanței AVAS.
Analizând recursurile, din prisma criticilor formulate de recurent și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Creditoarea AVAS critică hotărârea sub mai multe aspecte de nelegalitate.
În ceea ce privește limitarea depunerii declarațiilor de creanță, așa cum s-a precizat la fond, practicianul în insolvență și-a îndeplinit obligațiile privind notificarea și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, fapt acceptat și de recurentă, însă aceasta consideră că măsurile luate nu sunt suficiente.
În mod corect a reținut judecătorul sindic că obiecțiunile la raportul final sunt neîntemeiate și au fost legal respinse.
Din înscrisurile de la dosar rezultă că lichidatorul nu a identificat bunuri în patrimoniul debitorului, dar nici nu a putut stabili că administratorul ar fi înstrăinat anumite bunuri. Lichidatorul a învederat instanței că Biroul executorului judecătoresc nu l-a notificat asupra unor bunuri iar în măsura în care acestea ar exista, nu se mai află la sediul debitorului, societatea comercială debitoare fiind dizolvată de drept, sediul inițial declarat aparține altei persoane juridice.
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S s-a constatat că fostul administrator al debitoarei, nu a înstrăinat o parte din utilaje, acestea aflându-se în incinta altei societăți comerciale în care lichidatorul nu poate face verificări și constatări.
Împrejurarea că în cursul executării silite începută de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) nu s-au putut valorifica toate bunurile gajate nu este de natură a atrage automat răspunderea patrimonială a administratorului.
S-a constatat că în dosarul de faliment nu există acte, înscrisuri, dovezi pentru a demonstra existența unor bunuri în patrimoniul debitorului, iar simpla afirmație că administratorul nu a depus actele contabile pentru perioada în care activitatea firmei debitoare a fost suspendată nu poate constitui temei al modificării raportului final.
Privitor la incidența dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 lichidatorul a apreciat prin raportul final că nu se impune antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ai debitorului. El a indicat în raportul său cauzele insolvenței și a apreciat că nu este oportună formularea unei cereri pentru antrenarea răspunderii și creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) a achiesat la propunerea făcută inițial de lichidator pentru antrenarea răspunderii administratorului debitorului, dar nu a formulat o cerere prealabilă de autorizare a judecătorului sindic pentru introducerea acțiunii în răspundere patrimonială. Făcând un artificiu logic, s-a acceptat ipoteza că propunerea inițială a lichidatorului echivalează cu o cerere de antrenare a răspunderii în sensul art.138 din Legea nr.85/2006. Această cerere a fost respinsă pentru că raportul lichidatorului nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea membrilor organelor de conducere ai debitorului, iar la dosarul cauzei nu există înscrisuri ori alte probe certe, pertinente și concludente în acest sens. Simpla enumerare a faptelor prevăzute în art.138 lit.c,d,e din Legea nr.85/2006 nu poate duce automat la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social.
Pentru a fi angajată această răspundere personală trebuie să existe conduita culpabilă a administratorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate, iar acestea trebuie dovedite prin înscrisuri, acte juridice sau orice alte probe admise de lege.
Lichidatorul și creditorul Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR Vest) s-au limitat la o enumerare a faptelor de care s-ar putea face vinovat administratorul, fără a enunța probele pe care acestea se sprijină.
S-a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada presupuselor fapte săvârșite de administrator, a conduitei culpabile a acestuia și a legăturii de cauzalitate între cele două elemente.
Nici în recurs nu au fost aduse dovezi care să susțină temeinicia criticilor aduse sentinței atacate de nici unul dintre recurenți, conform dispozițiilor art. 1169.civ. coroborat cu art. 138 din nr. 85/2006 și cu aplicarea disp. art. 998 și urm. civ.
Judecătorul sindic reținut că din raportul final al lichidatorului reiese că în patrimoniul debitorului nu există bunuri care să fie valorificate pentru acoperirea creanțelor, această situație a intervenit independent de conduita administratorului, acesta nu se face vinovat de insolvența debitorului pentru a putea fi antrenată răspunderea lui, nu există raport de cauzalitate între prejudiciu și conduita administratorului care a condus societatea debitoare de la data de 09.04.2004, în condițiile în care activitatea debitorului a fost suspendată la 12.08.2004.
De asemenea, s-a constatat că nu există bunuri în averea debitorului, astfel că judecătorul sindic a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului, cu mențiunea că pentru închiderea procedurii în baza art.131 este irelevantă cauza care a provocat insolvența debitorului.
Acesta fiind motivul pentru care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, susținerile creditoarelor Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului privind doar aspecte subsidiare.
a solicitat atragerea răspunderii pentru motivele arătate pe larg supra. Cu toate acestea, simpla enumerare a unor dispoziții legale, fără a fi coroborate cu acte sau fapte care să ducă la concluzia că se impune atragerea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei falite, fără a fi coroborate cu probe pertinente și concludente, nu poate duce la admiterea unei astfel de cereri.
În ceea ce privește creditorul AVAS, chiar acesta susține că s-a îndeplinit condiția publicării notificării în Buletinul Procedurilor de Insolvență, însă apreciază că notificarea creditorilor cunoscuți nu-l eliberează pe lichidatorul judiciar de obligația ce-i incumbă, de a aplica prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care trebuie să asigure opozabilitatea procedurii și față de creditorii necunoscuți la data declanșării falimentului.
Față de aceste aspecte și de incidența disp. art. 66 din nr. 85/2006, creditoarea apreciază că nu era de competența lichidatorului să verifice creanța și nici să se pronunțe, pe cale de consecință, asupra tardivității. Fără a mai arăta că nu există în aceeași lege vreo derogare în ceea ce privește termenele de depunere a declarațiilor de creanță în favoarea vreunui organ al Statului, este irelevantă această critică față de susținerea aceleiași părți privind îndeplinirea procedurii de publicare în, modalitate instituită de legiuitor tocmai pentru a se asigura opozabilitatea și publicitatea actelor întocmite în derularea procedurii insolvenței și pentru ca orice altă persoană interesată de stadiul insolvenței să poată lua la cunoștință.
Reținând că procedura insolvenței deschisă față de debitorul " " SRL, a fost închisă raportat la disp. art.131 din Legea privind procedura insolvenței, recursul creditoarei AVAS este lipsit de finalitate.
Cum nu sunt aspecte de fapt ori de drept invocate în recurs care să poată fi încadrate în motivele de casare ori de modificare a soluției pronunțate pe fond, Curtea apreciază ca nefondate și va respinge recursurile promovate de creditoarele Agenția pentru Dezvoltare Regională - Regiunea Vest, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.1432/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile promovate de creditoarele Agenția pentru Dezvoltare Regională-Regiunea Vest, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.1432/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./10.04.2008
Dact./14.04.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul C-S-judecător
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
