Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 311/
Ședința publică din data de 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele CONSILIUL LOCAL REȘIȚA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 1292/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Management, intimatul administrator și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și reținând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1292/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar MANAGEMENT, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâtului și a dispus convocarea adunării creditorilor pentru discutarea obiecțiunilor formulate de AVAS B și Raportul final întocmit de lichidator.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 08.10.2007 lichidatorul judiciar MANAGEMENT a solicitat antrenarea răspunderii personale patrimoniale în solidar a membrilor organelor de supraveghere și conducere a societății debitoare - SRL, a numitului, cu motivarea că deși lichidatorul a făcut toate demersurile necesare pentru a contacta membrii de conducere ai societății în insolvență, aceștia nu au luat legătură cu lichidatorul și nu i-au predat actele și documentele prevăzute de art. 28 din legea 85/2006, iar aceste fapte dovedesc reaua-credință și se poate prezuma că aceștia se sustrag de la obligativitatea predării actelor și documentelor legale.
Judecătorul sindic a reținut faptul că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență are natura unei răspunderi civile delictuale, reglementată de principiile art. 998 Cod civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, trebuind să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau a mai multora dintre faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență. De asemenea, ca particularitate a răspunderii civile delictuale, se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul de lege, or în cauză s-a apreciat că nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, că lichidatorul nu a demonstrat acest fapt nici prin rapoartele sale, în sensul că administratorul societății s-a folosit de bunurile acesteia în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau că a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a mai reținut de către instanța de fond că art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a organelor de conducere ale societății falite, că nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte săvârșirea de către administrator a faptelor prevăzute de acest text legal, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale și nu au fost arătate și dovedite faptele de natura celor prevăzute la art. 138 din Legea 85/2006 care să fi fost suferite de administratorii societății. S-a mai reținut că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 republicată și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, aceste fapte trebuind dovedite. Chiar dacă s-ar accepta că nedepunerea actelor contabile ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligaților menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a considerat că având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunsă în insolvență trebuie interpretate restrictiv, respectiv să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele CONSILIUL LOCAL REȘIȚA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-
Prin recursul formulat, creditorul CONSILIUL LOCAL REȘIȚA a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de către lichidator împotriva pârâtului, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a acestuia în vederea acoperirii pasivului debitoarei falite - SRL.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată de către lichidator, cu motivarea că răspunderea prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006 are natura unei răspunderi civile delictuale, impunându-se ca reclamantul să facă dovada întrunirii în mod cumulativ a condițiilor acestei răspunderi, respectiv prejudiciul, fapta ilicită a pârâtului, raportul de cauzalitate între acestea și vinovăția pârâtului cu privire la fapta săvârșită, cauzatoare a prejudiciului. Consideră că cererea reclamantului este justificată, întrucât administratorul social nu a depus la dosarul cauzei sau la lichidator toate documentele contabile prevăzute la art. 28 din Legea 85/2006, deși a fost notificat în acest sens, considerând că acesta a dat dovadă de rea-credință, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006.
Creditorul recurent CONSILIUL LOCAL REȘIȚA arată că potrivit prevederilor art. 147 din Legea 85/2006, refuzul administratorului de a pune la dispoziția judecătorului sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condițiile prevăzute de art. 35, documentele și informațiile prevăzute la art. 287, constituie infracțiune. Apreciază că din cuprinsul acestui text legal rezultă pericolul social al acestei fapte și reaua-credință a administratorului, care, deși notificat, nu a depus actele solicitate.
În drept a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea 85/2006, Legea 31/1990 și OG 92/2003 republicată.
Prin recursul formulat, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului debitoarei -, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 474.569 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 474.569 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Creditoarea recurentă menționează că pârâta debitoare prin administrator nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Prin recursul formulat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul continuării procedurii și admiterii cererii formulate de lichidatorul - SRL pentru atragerea răspunderii pârâtului.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății, că speța se înscrie în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
Se mai arată că indiferent dacă administratorul a acționat din culpă sau cu intenție, normele de drept care îi cereau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, astfel că se face vinovat de încălcarea art. 32 alin. 1 și 2 din Legea 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2, situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor. Astfel, chiar în condițiile în care lichidatorul nu s-ar fi pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu ar găsit lipsuri în gestiune sau în contabilitate, consideră că nu era necesar un administrator strălucit pentru a întreprinde demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a debitoarei, ajungând minima diligență, conform art. 1080 Cod civil: "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar". Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite, că aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că în cauză răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS C S către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat, recurenta arătând că își însușește punctul de vedere al lichidatorului și incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursurile de față sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 respectiv greșeala
de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a
rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurentele susțin aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Lege, deoarece administratorul nu a mai îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și a omis să întocmească situațiile financiare anuale. În lipsa acestora, lichidatorul judiciar nu putea să aibă o imagine de ansamblu asupra activității societății
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea
presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurente ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
În ce privește motivul de recurs invocat de către recurenta AVAS B referitor la incidența în speță a dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. c din legea 85/2006, care dispune că se poate antrena răspunderea personală patrimonială a organelor de conducere ale debitoarei dacă acestea au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, se constată că lichidatorul judiciar nu a evidențiat în rapoartele sale de activitate aceste aspecte, cererea sa de antrenare a răspunderii referindu-se exclusiv la nedepunerea actelor contabile, respectiv la incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, astfel că nefăcând obiectul analizei primei instanțe, incidența acestei dispoziții legale nu poate fi analizată direct în recurs.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-au evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele CONSILIUL LOCAL REȘIȚA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva sentinței comerciale nr. 1292/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
(cu opinie concurentă)
GREFIER,
Opinie concurentă
Deși sunt de acord că recursurile declarate de creditoarele CONSILIUL LOCAL REȘIȚA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S trebuie respinse, nu sunt de acord cu motivarea dată de colegii mei în cuprinsul considerentelor deciziei de față, apreciind că, în condițiile în care nu a fost parte la acțiunea formulată de lichidator împotriva fostului administrator al debitoarei, o creditoare nu poate ataca cu recurs hotărârea dată de prima instanță.
Astfel, criticile aduse de aceste creditoare hotărârii primei instanțe se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a intra în posesia documentelor contabile ale societății falite, pârâta intimată nu a luat legătura cu lichidatorul și nici nu i-a predat actele prevăzute de art. 28, ceea ce dovedește faptul că a făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta reținută, culpa și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți.
Așa cum am arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea a formulat prezentul recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 prevede că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței.
Însă, Legea insolvenței nr. 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii individuali neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de creditori, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, numai prin comitetul creditorilor și numai în condițiile art. 138 al. 3 din lege, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză lichidatorul judiciar al debitoarei nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în opinia mea recursurile formulate de creditoarele CONSILIUL LOCAL REȘIȚA, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S nu pot fi primite pentru acest motiv, nemaiimpunându-se analizarea condițiilor cerute de legiuitor pentru a se putea dispune antrenarea acestei forme de răspundere civilă.
JUDECĂTOR,
Red./25.04.2008
Dact./25.04.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
