Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 324/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 324
Ședința publică din 3 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la 2 martie 2009, Cabinetul Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate Reșița a depus prin registratura instanței o întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art.129 alin.(2) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva Raportului final nr.195 din data de 19 august 2008, întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, privind pe debitoarea Reșița.
S-a aprobat Raportul final nr.195 din data de 19 august 2008, întocmit de către lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Reșița.
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii falimentului a debitoarei Reșița, precum și radierea acesteia din Registrul Comerțului al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S de sub nr. J-.
În temeiul art.136 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței a dispus descărcarea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedura insolvenței, de debitoare și de averea sa, de creditori și de asociații debitoarei societate comercială.
De asemenea, în temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, a dispus notificarea sentinței debitoarei, lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență, creditorilor Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, cu sediul în municipiul Reșița,-, județul C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, și cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, cu, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului cu privire la închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei societate comercială, precum și publicarea prezentei sentințe comerciale în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința comercială nr. 331/JS din data de 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva pârâtei debitoare, Reșița, județul C-S, în condițiile prevăzute prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență Cabinet Individual de Insolvență.
Prin Raportul final nr.195 din data de 19 august 2008, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială în conformitate cu prevederile art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor prin valorificare să acopere cheltuielile aferente procedurii insolvenței, și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
De asemenea, lichidatorul judiciar a mai precizat că la sediul debitoarei societate comercială nu se mai desfășoară nici o activitate de natură comercială, debitoarea fiind dizolvată de drept, în conformitate cu prevederile art.30 din Legea nr.359/2004 prin încheierea nr.1400 din data de 07 aprilie 2005, pronunțată de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, și nu dispune de nici un act al debitorului, fiind în imposibilitatea formulării unui raport cu privire la cauzele încetării plăților, fapt pentru care nu se poate pronunța nici în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art.138 din Legea 85/2006.
S-a reținut că împotriva raportului final creditoarele B și C-S au formulat obiecțiuni.
Creditoarea B, prin obiecțiunile formulate la Raportul final a solicitat a se dispune refacerea și comunicarea raportului de către lichidatorul judiciar în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei cu măsurile care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
Creditoarea C-S a solicitat a se dispune refacerea și completarea raportului de lichidator pentru a se preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor și care sunt motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art.138 din Legea nr.85/2006.
S-a reținut de către instanță că obiecțiunile formulate de cele două creditoare sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Lichidatorul s-a pronunțat asupra problemei antrenării răspunderii patrimoniale arătând motivul nepromovării unei cereri cu acest obiect.
Societatea fiind dizolvată, neputându-se lua legătura cu administratorii ei, neavând actele debitorului, nu a putut formula o cerere întemeiată. Este cunoscut că simpla afirmație a lichidatorului prin raportul final de lichidare fără alte probe certe, utile și pertinente, nu este de natură să conducă automat la antrenarea răspunderii patrimoniale, în sensul prevederilor art.138 alin.(1) din Legea nr.85/2008, Pentru antrenarea acestei răspunderi trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale speciale instituită prin această lege.
S-a constatat că în mod corect nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei, întrucât societatea nu mai desfășoară activitate, fiind dizolvată, nu s-au identificat bunuri în patrimoniul său, sume de bani de încasat ori datorii de recuperat.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a respins ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de către creditoarele B și C-S împotriva Raportului final privind pe debitoarea Reșița, în faliment, întocmit de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei societate comercială în faliment, și în consecință la aprobat.
S-a constatat că în pricina comercială dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art.131 din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, și în consecință a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei precum și radierea acestei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal creditoare le Direcția Generală a Finanțelor C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Prin recursul formulat creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a învederat instanței faptul că are o creanță certă în sumă de 3.653 lei față de pârâta debitoare și că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societății, ajunsă în încetare de plăți, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: - d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1190, republicată, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991, republicată, statuează că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor - care au obligația gestionării patrimoniului.
S-a susținut că întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea în răspundere materială prevăzută de art. 138 din Legea 85/2006, aceasta poate fi promovată de comitetul creditorilor, conform alin. 3 al aceluiași text, potrivit căruia comitetul creditorilor poate cerere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referea alin. 1 amenință să se prescrie.
S-a considerat în opinia recurentei că procedura a fost închisă prematur întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic, pentru a putea promova acțiunea în răspundere materială a administratorilor sociali.
Față de aceste motive, creditoarea recurentă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind nelegală și netemeinică, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului C-S, pentru a se putea da posibilitatea comitetului creditorilor de a solicita judecătorului sindic avizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii materiale a administratorilor sociali, iar în subsidiar, modificarea sentințe recurate, urmând a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor, obligându-i pe aceștia să plătească recurentei suma de 3.653 lei, reprezentând creanțe bugetare.
Prin recursul formulat și înregistrat la Tribunalul C-S la data de 30 decembrie 2008, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bas olicitat admiterea acestuia, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii obiecțiunilor și autorizarea creditorilor de a promova acțiunea întemeiata pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Creditoarea recurentă a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea să examineze în cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din același cod.
În fapt, în cadrul procedurii de faliment a debitoarei lichidatorul judiciar a depus Raportul final prin care a solicitat instanței de fond închiderea procedurii pe motiv de lipsa de bunuri. Față de acest Raport creditoarea a făcut opoziție la solicitarea de închidere a procedurii, solicitând totodată, autorizarea în vederea formulării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, motivat de lipsa de interes a administratorilor atât în conducerea societății cât si pentru nedepunerea documentelor contabile la dispoziția lichidatorului judiciar.
Prin sentința recurată instanța de fond a respins atât obiecțiunile instituției sale cat și cererea de autorizare motivat de faptul că: "societatea fiind dizolvată, neputându-se lua legătura cu administratorii ei, neavând actele debitorului,nu a putut formula o cerere întemeiată.instanța considerând că în mod corect nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale.".
Recurenta critică motivarea hotărârii, întrucât se derogă de la însuși scopul Legii nr. 85/2006 menționat la art.2: "Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență."
Astfel, instituția sa a solicitat autorizarea tocmai în vederea obținerii unui titlu împotriva fostelor organe de conducere ale debitoarei, întrucât se observă faptul că au fost încălcate dispozițiile art.138, iar prin intrarea în procedura insolvenței s-a deschis calea acestei acțiuni.
Potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători pentru societate si potrivit dispozițiilor art. 73 alin. 2 "Acțiunea in răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însa aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
Așadar, prin declanșarea procedurii de insolvență a falitei, chiar și în situația procedurii simplificate, se dă posibilitatea creditorilor de a promova acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor, indiferent de lipsa disponibilităților bănești și indiferent de cuantumul pasivului societății. Ori, prin aceasta măsura luată de instanța de fond, tocmai de această cale sunt lipsiți creditorii.
Asta cu atât mai mult cu cât în cauză s-au identificat fapte ce dovedesc vinovăția administratorului statutar, iar lichidatorul judiciar a omis și a precizat că nu dorește să acționeze în instanță persoanele care se fac vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți.
S-a arătat că lipsa documentației contabile ce ar fi trebuit pusă la dispoziția lichidatorului judiciar numit în cauză, în vederea analizării cauzelor și persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, conduc spre ipoteza unei sustrageri de la controlul creditorilor asupra modului în care a fost gestionată întreaga activitate a falitei. Imposibilitatea verificării modului în care au fost valorificate bunurile debitoarei, ca de altfel a verificării întregii activități a debitoarei, conturează fără echivoc vinovăția fostei conduceri și legătura directă între acțiunile acesteia și falimentarea persoanei juridice.
S-a specificat că în calitatea sa de administrator, paratul nu și-a îndeplinit integral obligația prevăzuta de Legea nr. 85/2006, în sensul prezentării actelor contabile, a registrelor societății, a bilanțului contabil, a listelor privind creditorii și creanțele acestora, a contului de profit și pierderi, cât și a celorlalte acte, astfel cum sunt enumerate de art. 35 din lege.
Prin neprezentarea acestor acte, se dovedesc implicit cazurile de culpă prevăzute de legea specială, situație în care recurenta apreciază că se impune antrenarea răspunderii administratorului debitoarei conform art. 138 litera d) din Legea nr.85/2006 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Pe de altă parte, o cerere de autorizare nu trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă sau fond. Singura referire din Legea 85/2006 se află la art. 138 alin (3) unde se precizează când anume pot creditorii solicita autorizarea.
În acest sens se precizează că atâta timp cât lichidatorul judiciar a omis să promoveze o astfel de cerere, se poate dispune ca această cerere să fie formulată de comitetul creditorilor, sau chiar de creditori în situația în care nu se poate forma un comitet (cazul de față). Se arată că legiuitorul a stabilit expres această posibilitate, în sensul de a se permite oricărui creditor, cu autorizarea judecătorului sindic, să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți, tocmai pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în lichidarea judiciară a debitorilor supuși dispozițiilor Legii 85/2006.
Având în vedere cele arătate, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii obiecțiunilor și autorizarea creditorilor de a promova acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Împotriva aceleiași hotărâri, creditoarea recurentă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - Bam ai formulat un recurs înregistrat la Tribunalul C-S în data de 15 ianuarie 2009.
Creditoarea recurentă a solicitat a se dispune în condițiile dispozițiilor art. 304, pct. 9, admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei la recuperarea tuturor datoriilor pe care le are de achitat creditorilor.
Creditoarea recurentă a arătat că în fapt, instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de către și, pe cale de consecință, a admis solicitarea lichidatorului judiciar de a închide procedura de lichidare judiciară declanșată împotriva debitoarei.
S-a considerat că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiile legale aplicabile în cauză, în raport de situația de fapt existentă, pentru următoarele motive:
S-a învederat instanței că potrivit art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Este adevărat că, în speță, însă nu s-a constatat că fostul administrator nu a ținut o contabilitate, însa refuzul îndeplinirii obligației de depunere a documentelor contabile poate concura la ideea că în cazul debitoarei actele contabile nu au fost încheiate în conformitate cu dispozițiile legale, astfel încât acest aspect poate reprezenta un început de la care lichidatorul să pornească în formularea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
S-a menționat faptul că, potrivit art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens, s-a învederat instanței faptul că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. În speță, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității societății, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității, în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel:, potrivit dispozițiilor art. 73 alin 1 lit. c din Legea nr. 31/1990 rep. "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru:. c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin 2 Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății.
De asemenea, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din Legea nr. 81/1991, republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
S-a arătat că prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de C-S către, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
S-a susținut că lichidatorul trebuia să menționeze persoanele din conducerea societății debitoare din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate, deși sumele datorate au fost reținute de la contribuabil, dar, în loc să fie vărsate la bugetul C-S, banii au fost folosiți in alte scopuri.
Astfel, s-a menționat că a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului." - - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței.
Pe cale de consecință, creditoarea a solicitat instanței admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, pentru continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304, pct. 5, coroborat cu dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, precum si pe dispozițiile art. 2, art. 4 alin 4, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum si art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Cabinetul Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al debitoarei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, considerând hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală.
Examinând recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței comerciale nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă respectivele critici nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență, desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoarea Reșița, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social.
În mod legal prima instanță - judecător sindic a considerat ca fiind neîntemeiate obiecțiunile formulate de creditoarea C-S cu mențiunea că întrucât societatea a fost dizolvată, nu s-a putut lua legătura cu administratorii acesteia, iar lichidatorul judiciar neintrând în posesia actelor debitoarei nu a putut formula o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Prin Raportul final privind pe debitoarea Reșița, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență a specificat că față de actele și lucrările dosarului nu au fost elemente suficiente care să justifice formularea unei cereri pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
Ca atare, susținerile recurentei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că "comitetul creditorilor" nu a avut posibilitatea să solicite avizul instanței, astfel că procedura de insolvență a fost închisă prematur, ceea ce ar atrage "casarea" ei în temeiul pct. 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, nu au niciun fundament.
Prevederile art. 138 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor. Acesta reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura insolvenței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr M de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura insolvenței.
Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
În speță, însă, cum în primă instanță lichidatorul judiciar nu a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, iar creditoarea nu a cerut autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, deși a fost desemnat prin încheierea comercială nr. 638/JS din 3 iulie 2008 să facă parte din Adunarea creditorilor debitoarei, Curtea constată că cererea nu poate fi primită, raportat la prevederile art. 304, coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Modificarea pretențiilor în recurs, în sensul solicitării obligării fostului administrator la plata către instituția creditoare a sumei de 3.653 lei, cerere ce nu a fost formulată în primă instanță, judecătorul-sindic nefiind învestit cu o asemenea acțiune în răspundere, astfel cum s-a arătat mai sus, este inadmisibilă, neputând forma obiect de judecată pentru prima dată în calea de atac.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței comerciale nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată Reșița, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență și cu creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -
Examinând recursurile declarate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că sânt neîntemeiate, urmând să fie respinse, pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea Reșița s-a realizat în baza dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței potrivit căruia" "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii".
Nu poate fi reținut motivul invocat de creditoarea recurentă potrivit căruia în speță sânt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, din moment ce creditoarea recurentă nu a formulat cerere pentru atragerea răspunderii în baza art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 după autorizarea în prealabil de către judecătorul sindic, deși a fost desemnat să facă parte din Adunarea creditorilor debitoarei.
Este fără îndoială că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege.
Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.
Acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai Mac reanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept în egală măsură protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.
Chiar dacă scopul dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 este acela de a pune la îndemâna creditorilor o procedură specială prin care să-și poată acoperi creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în stare de insolvență, afirmațiile Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B privitoare la instituirea unor prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu au nici o bază legală.
Într-adevăr, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. Însă, în speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, reproduse și de instituția creditoare prin cererea de recurs, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea insolvenței.
Cu toate că Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, imposibilitatea recurentei de a recupera creanța cedată de Casa de Asigurări de Sănătate T nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata datoriilor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138.
În mod corect prima instanță, judecător sindic a apreciat că societatea debitoare fiind dizolvată neputându-se lua legătura cu administratorii acesteia și nefiind în posesia actelor debitoarei, lichidatorul judiciar nu a avut posibilitatea de a formula o cerere întemeiată pe prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Cererea creditoarei recurente B de continuare a procedurii insolvenței debitoarei este lipsită de suport probator în situația în care societatea a fost dizolvată de drept, nu a mai desfășurat activități, iar în patrimoniul debitoarei nu s-au identificat bunuri.
Față de cele reținute, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor C-S împotriva sentinței comerciale nr. 883/JS din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, împotriva aceleiași sentințe comerciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /31.03.2009
Dact. /01.04.2009 -2 ex.
Primă instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba