Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar:-
DECIZIA CIVILĂ NR.352/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- împotriva sentinței comerciale nr.17/2008 pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu debitoarea SC B & V SRL prin lichidator judiciar IP, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.17/10.01.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului C-S cu nr.-, judecătorul sindic a respins contestația la raportul final de lichidare formulată de creditorul AVAS B, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC B & V SRL, precum și radierea acestuia din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin sentința civilă nr.849/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul C-S, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidator judiciar IP Reșița și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței-procedura simplificată- față de debitoarea SC B & V SRL, fiind numit în calitate de lichidator judiciar
De asemenea, s-a reținut că prin sentința comercială nr.1311/01.11.2007, judecătorul sindic a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar pentru atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, respectiv că s-a depus la dosar raportul final nr.904, afișat la ușa instanței la data de 01.11.2007, împotriva căruia creditoarea AVAS Baf ormulat contestație înregistrată la data de 19.11.2007, prin care a solicitat să se respinsă propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței față de debitoare și să se dispună ca închiderea procedurii insolvenței să se realizeze după soluționarea, respectiv, în eventualitatea soluționării favorabile, după declanșarea, prin executor judecătoresc, a executării silite asupra bunurilor fostului administrator al debitoarei, la cererea lichidatorului judiciar.
În motivarea contestației, creditoarea a arătat că raportul final întocmit de lichidatorul judiciar IP Reșița este prematur depus, o eventuală hotărâre a instanței, de închidere a procedurii ca urmare a acceptării raportului final, fără soluționarea în prealabil a propunerii lichidatorului de a se dispune atragerea răspunderii patrimoniale pentru persoanele culpabile de insolvența falitei, după cum s-au identificat și anterior desemnării/nominalizării unui executor judecătoresc care să procedeze la executarea sentinței de atragere a răspunderii, creditorii fiind în imposibilitatea să execute silit, individual, bunurile acelor persoane, fiind contrară spiritului Legii nr.85/2006.
De asemenea, s-a arătat că procedura de instituire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale faliților este parte componentă a procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, hotărârea prin care se instituie răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale falitului se pronunță în raport cu debitorul, iar sumele recuperate în urma punerii în executare a hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, prin care s-a institui răspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, în caz de faliment, pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art.123 din Legea nr.85/2006.
S-a mai arătat că din analiza textelor de lege menționate rezultă că executarea silită a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflați sub incidența Legii nr.85/2006, pentru care s-a instituit răspunderea patrimonială conform dispozițiilor art.138, se efectuează de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de lichidare judiciară, prin intermediul executorului judecătoresc. În acest context, din analiza gramaticală a dispozițiilor art.142 alin.2 din Legea nr.85/2006, executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006.
Examinând înscrisurile depuse la dosar, judecătorul sindic a reținut că în coroborarea dispozițiilor art.138 cu dispozițiile art.142 din Legea nr.85/2006 rezultă că numai după închiderea procedurii falimentului competența executării silite aparține executorului judecătoresc și acesta aplică Codul d e procedură civilă. Prevederile art.142 din Legea nr.85/2006 sunt categorice în sensul că misiunea executorului judecătoresc începe după închiderea procedurii, deși sumele obținute intră în averea debitorului, alineatul 2 al art.142 stabilind în atribuția executorului judecătoresc repartizarea sumelor obținute, luând în considerare ordinea plăților din Tabelul definitiv consolidat, considerându-se că, din lecturarea acestui text de lege se poate rămâne cu impresia că executorul judecătoresc repartizează aceste sume în afara oricărui control al judecătorului sindic, care este dezinvestit și descărcat de răspundere.
În această situație, judecătorul sindic consideră că remediul nemenționat în textul legii este contestația la executare reglementată de art.399-404 Cod procedură civilă, aceasta fiind adresată instanței de executare și nu judecătorului sindic. Indiferent de considerentele expuse, judecătorul sindic apreciază că trebuie remarcat că implicarea executorului judecătoresc nu face decât să diminueze rentabilitatea procedurii pentru creditori prin sporirea inutilă a costurilor.
Mai mult, executorul judecătoresc nu face parte din persoanele limitativ enumerate de dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.85/2006 în care sunt indicate organele care aplică procedura insolvenței.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin.1 pctr.1, art.5 alin.1, art.-142 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a respins contestația formulată de creditoarea AVAS B la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei.
De asemenea, s-a reținut că raportul final cuprinde date privind situația debitoarei în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia sau elemente de activ bilanțier care să formeze obiectul inventarierii, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului.
Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea, societate comercială, nu mai desfășoară niciun fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici un bun care ar putea să facă obiectul valorificării și că nu are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor, judecătorul sindic, în temeiul dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-.
Creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S a solicitat modificarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului social al debitoarei, în sensul obligării acestuia la plata către recurentă a sumei de 145.414 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 145.414 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membri organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Se mai arată că, potrivit art.73 alin.1 din Legea nr.31/1990, administratorii sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar că potrivit art.73 alin.2 din același act normativ, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr.64/1995, în prezent Legea nr.85/2006.
Creditoarea recurentă invocă faptul că debitoarea, prin administratorul, nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- Bas olicitat casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare și obligarea lichidatorului judiciar de a proceda la convocarea Comitetului/Adunării creditorilor debitoarei în vederea supunerii la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei, culpabile de starea de insolvență a acesteia de către creditorii înscriși.
În motivarea recursului, creditoarea arată că se impune atragerea răspunderii persoanelor responsabile de insolvența societății, în speță fiind aplicabile prevederile art.138 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006, că potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și comercial, operează două reguli principale: și anume: răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției. S-a arătat că AVAS a suferit un prejudiciu, a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Recurenta AVAS arată că în speță, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii - art. 32 alin. 1 și 2 din Legea nr.64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și 2 - situație care, corelată cu proasta administrare a debitoarei, a determinat prejudicierea creditorilor.
Astfel, în condițiile în care lichidatorul nu s-a pronunțat în sensul încălcării normelor contabile de către administrator și nu a găsit lipsuri în gestiunea sau în contabilitatea societății, recurenta consideră că nu era necesar un administrator strălucit ca să întreprindă demersurile necesare stabilirii stării de insolvență a societății, ajungându-se la minima diligență stabilită de doctrină și de art.1080 cod civil ca fiind "diligența ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este întotdeauna aceea a unui bun proprietar".
Recurenta arată că având în vedere art.72 din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit căruia "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art.1540 Cod civil, conform cărora "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comună comisă în executarea mandatului", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
Se mai invocă de către AVAS faptul că, potrivit art.374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speță administratorul nefăcând dovada contrară. S-a mai arătat că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, conform art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falitei. Se apreciază că, fiind pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, considerând că în cauză, răspunderea trebuie apreciatăin abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
Creditoarea AVAS a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operabil criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială. Astfel, consideră că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată. Art.138 din Legea nr.85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Pe de altă parte, deși era de datoria sa, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, creditoarea apreciază că lichidatorul trebuie să convoace Comitetul creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei astfel de cereri de către comitet.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, Curtea constată și reține că recursurile de față sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Închiderea procedurii s-a realizat în mod corect în baza art.131 din Legea nr.85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat". Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic. Față de aceste aspecte, criticile formulate de recurenta AVAS nu vor mai fi analizate punctual, ci global.
În ceea ce privește recursul declarat de DGFP C S, așa cum Curtea a arătat în mod constant în deciziile de speță pronunțate până acum, răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie
îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile de mai sus respectiv greșeala de gestiune (în
sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a
contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a
rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) deoarece administratorul nu a mai îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și a omis să întocmească situațiile financiare anuale. În lipsa acestora nu putea să aibă o imagine de ansamblu asupra activității societății
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu
legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu
cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Pe considerentul că răspunderea civilă a administratorului este o răspundere
delictuală, apreciem că exonerarea de răspundere este circumscrisă și la fapta unui terț pentru care administratorul nu este ținut a răspunde, astfel că, nefiind dovedită culpa administratorului, nu se poate atrage nici răspunderea sa, în conformitate cu art. 138 lit. d).
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art.304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului- B împotriva sentinței comerciale nr.17/2008 pronunțată în dosar nr.- al Tribunalului C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./22.04.2008
Dact./23.04.2008
2 ex
Primă instanță: Tribunalul C-S-judecător
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
