Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 381/
Ședința publică din data de 21 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de creditoarele recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B împotriva sentinței comerciale nr. 12/JS/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată - Serv SRL prin lichidator judiciar SP, intimații administratori, și, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 12/JS din 10 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a respins cererea lichidatorului judiciar T, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților, și.
În baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
A aprobat cheltuielile procedurale în cuantum de 2.941 RON + TVA aferente întregii procedurii a insolvenței și a dispus ca plata sumei de 2.941 RON să se facă din contul UNPIR - Filiala
În baza art. 129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul judiciar
În baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SERV SRL M Nouă, înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J- și radierea acesteia.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a dispus descărcarea administratorului judiciar de orice îndatorii și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței a dispus notificarea sentinței debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C-S, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că răspunderea persoanelor cu funcții de conducere, care au administrat societatea comercială ajunsă în stare de insolvență, are natura răspunderii civile delictuale dominată de principiile reglementate de art.998 Cod civil, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. De asemenea, este necesar să se probeze că administratorii, prin săvârșirea culpabilă a uneia sau mai multora dintre faptele expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, au determinat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Pe de altă parte, ca particularitate a răspunderii civile delictuale reglementată de dispozițiile legale arătate, s-a apreciat că se impune ca faptele să se fi săvârșit în interes personal sau cu intenția de a obține rezultatele prevăzute de textul ce le enumără.
S-a reținut că în prezenta cauză nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă îndeplinirea cerințelor necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei.
Astfel, lichidatorul nu a demonstrat, prin rapoartele sale, că administratorul debitoarei s-a folosit de bunurile societății în interes propriu, că a făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, că a deturnat sau ascuns o parte din activul societății sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, nici că a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societății fonduri, în scopul întârzierii încetării plăților sau că a dispus să se plătească cu preferință unii creditori în dauna celorlalți.
S-a arătat că reclamanta nu a prezentat nici o dovadă din care să rezulte că administratorul societății debitoare a săvârșit vreo faptă din cele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, de natură să-i atragă răspunderea patrimonială. De asemenea, nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor generale de răspundere civilă delictuală.
Instanța a menționat că și în situația în care s-ar accepta susținerea că nedepunerea actelor contabile ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Având caracter de excepție, atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere a societății ajunse în insolvență trebuie interpretată restrictiv, respectiv trebuie să fie instituită numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 și numai dacă asemenea fapte sunt dovedite, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, simplele afirmații, fără suport probator, ale lichidatorului debitoarei nefiind suficiente pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului.
Referitor la răspunderea reglementată de dispozițiile Legii insolvenței s-a considerat că este o specie a răspunderii civile delictuale, iar pentru a se putea reține existența acesteia este necesar să fie îndeplinite condițiile generale ale acestei răspunderi și anume: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția, în speță reținându-se de instanță că nu a fost dovedită îndeplinirea acestor condiții.
Pentru aceste motive, în baza art.11 alin.(1) lit. g) din Legea nr.85/2006, instanța a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar T, pentru antrenarea răspunderii personale patrimoniale împotriva pârâților, și.
Din Raportul final întocmit de lichidatorul judiciar, a rezultat că s-au efectuat cheltuieli procedurale în sumă de 2.941 RON + TVA.
În baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 85/2006,instanța a aprobat cererea lichidatorului judiciar și a dispus ca retribuția acestuia în sumă de 2.941 RON + TVA să se facă din contul UNPIR - Filiala
Tribunalul - judecător sindic a reținut că raportul final cuprinde date privind situația debitoarei în sensul că nu s-au putut identifica bunuri în averea acesteia, sau elemente de activ care să formeze obiectul inventarieri, evaluării și valorificării în vederea stingerii pasivului.
Astfel, având în vedere împrejurarea că debitoarea nu mai desfășoară nici un fel de activitate comercială, că în averea sa nu mai are nici o lichiditate pentru îndestularea creditorilor C-S, B și C-S, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței față de societatea debitoare SERV SRL M Nouă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei SERV formulată de lichidatorul judiciar
Creditoarea recurentă a considerat că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 (respectiv art. 137 alin. 1 lit. c vechea reglementare).
În acest sens, s-a învederat faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale și anume: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că valoarea despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
S-a menționat că instituția a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului" ( - Răspunderea organelor de conducere ale debitorului în procedura insolvenței).
S-a arătat că în cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art. 32 alin. 1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art. 27 alin. 1 și alin. 2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei în opinia recurentei a determinat prejudicierea creditorilor.
Având în vedere faptul că, potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", s-a susținut că instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540 Cod civil: " andatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, s-a menționat că potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multă rigurozitate.
S-a specificat de către recurentă că potrivit art. 374 din Codul Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Recurenta mai învederează faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite. Aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea 85/2006, republicată.
S-a apreciat că prejudiciul produs există, constând din însăși creanța, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Creditoarea recurentă a menționat că art. 138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept a invocat dispozițiile art. 3041și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond să se dispună antrenarea răspunderii materiale a asociații debitoarei -, și, în sensul obligării acestora la plata către recurentă a sumei de 42.829 lei reprezentând creanțe bugetare.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că are o creanță certă în sumă de 42.829 lei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile, sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea -".
Creditoarea recurentă invocă faptul că pârâta debitoare prin asociații săi, și nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau la dosarul cauzei, iar lichidatorul nu a putut întocmi bilanțul contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, astfel că administratorul social nu a ținut evidența contabilă potrivit legii și nu a făcut dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă. În aceste condiții, recurenta consideră că este întrunită condiția prevăzută de art. 137 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Intimații deși legal citați, nu s-au prezentat la dezbateri și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursurile declarate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C- prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În ce privește recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, se rețin următoarele considerente:
Singurele critici aduse de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței comerciale nr. 1297/JS din 1 noiembrie 2007 Tribunalului C-S se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a societății falite SERV SRL M Nouă, respectiv a numiților, și, însă aceste critici nu sunt întemeiate.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la alin. 1 literele a-g din lege.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar T, a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului C-S, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea în solidar a răspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere și de supraveghere a societății debitoare SERV SRL M Nouă, respectiv a numiților, administrator, asociată, asociat. S-a considerat că această normă este incidentă în speță deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a-i contacta, aceștia nu au luat legătura cu lichidatorul și nu i-au predat actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fapte ce dovedesc reaua lor credință, putându-se prezuma că se sustrag de la îndeplinirea acestei obligații legale.
Totuși, prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o, și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului. În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
Așa cum s-a arătat, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, el nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar instituția creditoare a formulat prezentul recurs criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Într-o altă ordine de idei, prin recursul declarat creditoarea invocă și un alt temei legal al aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 (art. 137 în vechea reglementare), și anume litera c) arătând că, în opinia ei, se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri, responsabili de insolvența societății, întrucât speța s-ar înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a acestei norme. Însă, cum în fața primei instanțe lichidatorul judiciar a susținut incidența doar a faptei prevăzute de litera d) a aceluiași text de lege, raportat la prevederile art. 294, la care face trimitere art. 316 Cod procedură civilă, aceste afirmații nu pot fi analizate de C și motivat de împrejurarea că în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, astfel cum creditoarea încearcă să facă prin invocarea direct în faza recursului a unui alt caz de răspundere.
Afirmațiile recurentei privitoare la obligația unui debitor aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus procedurii reglementate de fosta Lege nr. 64/1995, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006, deși reale, nu pot duce la modificarea hotărârii primei instanțe întrucât nerespectarea acestei îndatoriri are prevăzută în cuprinsul art. 141 (actualul art. 143) o sancțiune penală și nicidecum "sancțiunea" aplicării automate a prevederilor referitoare la răspunderea patrimonială personală, cum fără temei susține creditoarea.
Este adevărat că Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, Codul Comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, ci și de culpă comisă în executarea însărcinării, în cazul unui contract de mandat cu titlu oneros răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate, mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros și că obligațiile și răspunderea administratorilor unei societăți comerciale sunt reglementate și de dispozițiile referitoare la mandat. În speță însă nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită pentru a fi incidente aceste prevederi legale, ci de posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din noua Lege a insolvenței.
Chiar dacă Statul Român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bas uferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura de insolvență, imposibilitatea recurentei de a recupera aceste creanțe nu constituie o premisă suficientă care să determine instanța să oblige în mod automat fostul administrator social la plata creanțelor, cum fără nici un temei susține creditoarea.
În ce privește recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-, se reține că și acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului. Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate.
Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998 - 999 din Codul civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate, culpa), condiții care, în această situație, unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 respectiv greșeala de gestiune (în sens larg), trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul, prin fapta sa culpabilă, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă (greșeală de gestiune) a administratorului.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Lege, deoarece administratorul nu a mai îndeplinit obligațiile ce-i reveneau cu privire la efectuarea înregistrărilor contabile conform cerințelor legii și a omis să întocmească situațiile financiare anuale. În lipsa acestora nu putea să aibă o imagine de ansamblu asupra activității societății
Motivul de recurs nu poate fi primit. Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății, fapte prin care s-a ajuns la starea de insolvență, de insuficiență a activului, așa cum s-a arătat în precedent.
Apoi, și dacă nedepunerea actelor arătate de recurentă ar echivala pur și simplu cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că neîndeplinirea obligațiilor menționate a dus la starea de insolvență a debitoarei.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursurile de față vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale nr. 12/JD/10.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2008.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - (cu opinie concurentă)
GREFIER,
- -
Opinie concurentă
Deși sunt de acord că recursurile declarate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B trebuie respinse, nu sunt de acord cu motivarea dată de colegii mei în cuprinsul considerentelor deciziei de față, apreciind că, în condițiile în care nu au fost parte la acțiunea formulată de lichidator împotriva fostului administrator al debitoarei, creditoarele nu poate ataca cu recurs hotărârea dată de prima instanță.
Astfel, criticile aduse de aceste creditoare hotărârii primei instanțe se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite.
Aceasta, întrucât potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
Într-adevăr, lichidatorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere prin care a solicitat judecătorului-sindic din cadrul Tribunalului CarașS, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea insolvenței, antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator al debitoarei, considerând că această normă este incidentă în speță deoarece, deși practicianul a făcut toate demersurile necesare pentru a intra în posesia documentelor contabile ale societății falite, pârâta intimată nu a luat legătura cu lichidatorul și nici nu i-a predat actele prevăzute de art. 28, ceea ce dovedește faptul că a făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Prima instanță a apreciat că cererea lichidatorului nu poate fi admisă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii, nefiind dovedite prin probe certe și concludente fapta reținută, culpa și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți.
Așa cum am arătat mai sus, acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar ori lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarea a formulat prezentul recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Este adevărat că art. 73 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 prevede că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: a) realitatea vărsămintelor efectuate de asociați; b) existența reală a dividendelor plătite; c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere; d) exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale; e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparținând și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii insolvenței.
Însă, Legea insolvenței nr. 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o astfel de cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
Cu alte cuvinte, potrivit textului menționat, pe de o parte, numai comitetul creditorilor poate formula o asemenea cerere, creditorii individuali neavând calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Așadar, norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu poate fi interpretată în sensul dorit de creditoare, ea reglementând doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței, fiind evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu puteau să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, numai prin comitetul creditorilor și numai în condițiile art. 138 al. 3 din lege, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere.
Cum în cauză lichidatorul judiciar al debitoarei nu a declarat recurs împotriva soluției de respingere de către judecătorul-sindic a cererii sale întemeiate de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în opinia mea recursurile formulate de creditoarele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B nu pot fi primit pentru acest motiv, nemaiimpunându-se analizarea condițiilor cerute de legiuitor pentru a se putea dispune antrenarea acestei forme de răspundere civilă.
JUDECĂTOR,
Red./19.05.2008
Tehn./19.05.2008/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
