Spete pretentii comerciale. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date - 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 81/

Ședința publică din data de 21 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT împotriva sentinței comerciale nr. 1097/14.05.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - -, având ca obiect revendicare mobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată - - avocat, lipsă fiind pârâta apelantă.

Procedură este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Curtea constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței de către lichidatorul judiciar, în calitate de lichidator al - -, copii ale actelor arătate în încheierea de ședință din data de 07.04.2008.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar note de ședință și 5 file copii chitanțe reprezentând onorariu de avocat și onorariu deplasare și arată că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului, arătând că reclamanta este proprietara bunurilor în litigiu și că aceste bunuri i se cuvin, solicitând ca instanța să ia în considerare faptul că, deși apelanta a formulat apelul, nu s-a prezentat la nici un termen pentru a-l susține.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1097/14.05.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - - B împotriva pârâtei - SRL - în faliment reprezentantă prin lichidator Management

A fost obligată pârâta - SRL - în faliment prin lichidator Management T să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri:-. 20752, compresor nr. inv. 21542, ferăstrău circular hidraulic nr. inv. 21178, presă excentrică nr. inv. 20131, roluit nr. inv. 20788, pod rulant nr. 27 nr. inv. 40027, pod rulant nr. 23 nr. inv. 40073, pod rulant nr. 37 nr. inv. 40049, pod rulant nr. 40 nr. inv. 40058, pod rulant nr. 49 nr. inv. 40073, pod rulant nr. 35 nr. inv. 40047, pod rulant nr. 2 nr. inv. 40247, grinzi sudate nr. inv. 20266, pod rulant nr. 15 nr. inv. 40034, pod rulant nr. 9 nr. inv. 40035, pod rulant nr. 6 nr. inv. 40041, mașină găurit nr. inv.20004, foarfecă comb.. Nr. inv. 20154, foarfecă tablă peltz nr. inv. 20162, mașină găurit radială nr. inv. 20452, seping infr. nr. inv. 20725, seping inf. nr. inv. 20726, pod rulant nr. 38 nr. inv. 40050, pod rulant nr. 39 nr. inv. 40051, pod rulant nr. 47 nr. inv. 40070, pod rulant nr. 48 nr. inv. 40071, pod rulant nr. 150 nr. inv. 40101, forj CP 160S1698/7 nr. inv. 21321, mașină găurit gr. 800 nr. inv. 21283, pod rulant nr. 31 nr. inv. 40024, pod rulant nr. 25 nr. inv. 40030, pod rulant nr. 18 nr. inv. 40031, pod rulant nr. 19 nr. inv. 40032, pod rulant nr. 30 nr. inv. 40054, pod rulant nr. 33 nr. inv. 40056, pod rulant nr. 34 nr. inv. 40057, pod rulant nr. 54 nr. inv. 40113, de rul TB nr. inv. 22140, pod rulant nr. 46 nr. inv. 40080, pod rulant nr. 52 nr. inv. 40106, mașină de ascuțit scule nr. inv. 20141,-. 20343, mașină rectificat nr. inv. 20412, mașină de ascuțit nr. inv. 20618, mașină de ascuțit nr. inv. 20754, canalizare apă menajeră nr. inv. 10288, conducte alimentare apă nr. inv. 10289, rețele electrice nr. inv. 10290, rețele termotehnice nr. inv. 10291, conducte oxigen nr. inv. 10346, conducte gaz metan nr. inv. 10347, drumuri în intr. Nr. inv. 10107, canalizare apă menajeră nr. inv. 10275, canalizare apă pluvială nr. inv. 10276, conductă alimentare apă nr. inv. 10352, canalizare apă menajeră nr. inv. -, Inst. El. 0,4 KV nr. inv. 10264, instanlație electrică înaltă tensiune nr. inv. 10265, instalație electrică forta panou nr. inv. -, instalație electrică forta debitare nr. inv. -, instalație electrică forta nr. inv. 10327, isntalație electrică forta anexa TS Sud nr. inv. 10286, instalație electrică forta depozite nr. 10348, cale rulare pod rulant nr. inv. -, cale rulare estacre nr. inv. -, linii alim. monogrinzi nr. inv. 10261, recipient tampon compresor sud nr. inv. 10255, recipient tampon compresor sud nr. inv. 10256, rețele cabluri alim. SP nr. inv. 10365, mașină de ascuțit nr. inv. 20459, mașină de ascuțit nr. inv. 20307, nr. inv. 23424, 23425, 23426, 23427, 23428, 23429.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 10.000 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr. 2765/ 26.05.2006 reclamanta - - Bac hemat în judecată pârâta - SRL prin lichidator Management T, solicitând obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile mobile prevăzute în Anexa - Situația podurilor rulante nr. 1- 25, centralizator evaluare mijloace fixe - grupa 2 pozițiile de al nr. crt. 2, 5, 6, 8, 10, 14, 15, 18, 21 - 31, centralizator evaluare mijloace fixe grupa 1 nr. crt. 91, 95, centralizator evaluare mijloace fixe grupa 1 nr. crt. 75, 78, 79, 84, 88. solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile enunțate prin cumpărare, achitând sumele aferente.

Pârâta a organizat licitație publică în data de 3.06.2006 și a scos la vânzare utilajele și mijloacele fixe proprietatea reclamantei. Cu prilejul cumpărării și analizării caietului de sarcini reclamanta a constatat că între utilajele ce urmau a fi vândute se află și bunurile proprietatea sa.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 Cod civil.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat suspendarea judecății în temeiul art. 1551Cod procedură civilă și art. 42 din Legea 64/1995 iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. De asemenea a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Reșița, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C-S întrucât obiectul acțiunii are o valoare de peste 1 miliard lei ROL.

Prin sentința civilă nr. 2542/ 2.10.2006 Judecătoria Reșița a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Reșița și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C-

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul C-S sub nr-.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta - - Bad evenit proprietara bunurilor enunțate în cererea introductivă prin cumpărare, conform contractelor de vânzare-cumpărare și proceselor verbale de predare depuse la dosar, achitând contravaloarea lor. Reclamanta a lăsat bunurile respective în custodie pârâtei - SRL pentru ca această firmă să-și poată continua activitatea.

La data de 3.05.2006 lichidatorul pârâtei, Management Tao rganizat o licitație publică având ca obiect bunuri ale debitoarei - SRL - societatea aflată în lichidare judiciară.

caietul de sarcini, reclamanta a constatat că o parte din bunurile propuse a fi scoase la licitație sunt proprietatea sa, motiv pentru care a formulat și cereri de suspendare parțială a licitației publice, ce au fost admise de Judecătorul Sindic.

Pe fondul acestei situații de fapt, prima instanță a considerat că este neîntemeiată excepția invocată de pârâtă prin concluziile scrise depuse la data de 7.05.2007 privitor la lipsa procedurii concilierii directe prevăzute de art. 720/1 Cod procedură civilă.

Susținerile pârâtei conform cărora Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este o lege specială care se aplică cu prioritate față de prevederile dreptului comun sunt întemeiate în cauza dedusă judecății, iar Legea nr. 85/2006 face referire la lichidarea bunurilor din averea debitorului or, în speță, bunurile aparțin reclamantei.

Cu prilejul efectuării inventarierii bunurilor din averea debitorului - SRL - în faliment, lichidatorul avea posibilitatea să constate că bunurile reclamate sunt proprietatea - - B și au fost lăsate doar în custodie pârâtei.

Fiindu-i afectat propriul drept de proprietate asupra bunurilor, în raport de dispozițiile art. 480 Cod civil, acțiunea promovată justifică un interes legitim.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta - - B împotriva pârâtei - SRL - în faliment reprezentată prin lichidator Management T, a obligat pârâta - Srl prin lichidator Management T să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile în litigiu.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT T - Filiala Reșița, solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii ca netemeinică și nelegală a acțiunii reclamantei.

În motivarea apelului se arată că în întâmpinarea depusă, în notele de ședință și în precizările formulate, s-au invocat de către această parte și s-au susținut o serie de excepții pe care instanța de fond nu le-a soluționat conform prevederilor legale în materie, arătând că art. 720 Cod procedură civilă prevede că "În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte." Arată că prezenta cauză este una comercială, evaluabilă în bani, după cum a fost precizată chiar de reclamantă, astfel că sunt incidente prevederile art. 720 Cod procedură civilă.

Apelanta - SRL mai invocă faptul că în sumara motivare a instanței de fond se menționează că excepția este neîntemeiată, pe motiv că "fiindu-i afectat dreptul de proprietate asupra bunurilor, în raport de dispozițiile art. 480 Cod civil, acțiunea promovată justifică un interes legitim. Arată că nu s-a spus despre prevederile imperative ale art. 720 Cod procedură civilă, acestea fiind ignorate pe motiv de "interes legitim", de parcă majoritatea acțiunilor în materie comercială nu sunt promovate pe un interes legitim.

Astfel, apelanta consideră că instanța de fond nu face absolut nici o referire la apărările formulate de către pârâta apelantă prin întâmpinarea depusă la dosar, trecând peste acestea. În ceea ce privește podurile rulante aflate litigiu, acestea se află montate și destinate imobilelor ce au fost în proprietatea - SRL.

Arată că art. 480 cod civil arată că "proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra a tot ce produce lucrul și asupra a tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod sau artificial. Acest drept se numește drept de accesiune", iar conform art. 1325 Cod civil "obligația de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale și tot ce a fost destinat său perpetuu".

Apelanta - SRL prin lichidator arată că având în vedere că a intrat în proprietatea imobilelor în care se află podurile rulante aflate în litigiu, încă din anul 2003, deci cu 2 ani înainte de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de reclamantă cu - -, este evident că proprietarul acestora este - SRL.

Consideră că este interesant de aflat cum ar justifica instanța de fond că podurile rulante sunt proprietatea - -, iar căile de rulare sunt proprietatea - SRL, iar art. 483, art. 629, art. 645, art. 903, art. 1324, art. 1396, art. 1850, art. 1777 și art. 1824 Cod civil întăresc aceste precizări. Consideră că este hilară solicitarea, admisă, de a se recunoaște dreptul de proprietate asupra canalizării aparținând secției 300 (imobil ce s-ar afla în proprietatea - SRL), atâta timp cât art. 400 Cod civil statuează că "urloaiele sau țevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pământ, sau la vreo casă, sunt imobile și fac parte din proprietățile la care servesc".

Apelanta arată că prima instanță a precizat că "reclamanta a lăsat bunurile în custodie pârâtei - SRL, pentru ca această firmă să-și continue activitatea", solicitând să se observe că procesele verbale la care face referire instanța de fond sunt încheiate cu ocazia predării de către - - a bunurilor respective în calitatea sa de primitor, - SRL având calitatea de custode până în momentul încheierii respectivelor procese verbale, ulterior semnării acestora - SRL nemaiavând nici o obligație către reclamantă, deci nu poate fi vorba despre lăsarea în custodia sa a unor bunuri de către - -.

- SRL arată că în privința celorlalte bunuri a precizat că aintrat în deplina lor proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3244/01.04.2004 încheiat cu - -. Aceste bunuri au fost achiziționate ca și instalații și utilaje dezafectate, fiind ulterior recondiționate, așa cum reiese din actele de la dosar. Arată că pentru lămurirea cauzei a solicitat trimiterea unei adrese către - - prin care aceasta să precizeze dacă obiectul contractelor încheiate cu reclamanta a cuprins și bunurile cu numărul vechi de inventar de la - -, de 20157, 20169, 20224, 20338, 20366, 21322, 20132, 20783, 20365, 20396, 20430, 20586, 20587, 20727, 21270, 22124, 21238, 20662, 20932, 21484, 23475, 23476, 23477, 23478, 23479, 23480, 23481, 23482, 23483, 40105, 20140, 20143, 20145, 20451, 20512, 20536, 20731, 20735, 21275, noul număr de inventar de la - SRL fiind 2002-2031. Se menționează că deși a fost acceptată cererea sa și a fost formulată adresa către - -, instanța nu a stăruit în primirea unui răspuns.

Reclamanta - - a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat, menținerea sentinței comerciale nr. 1097/14.05.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Solicită de asemenea, respingerea motivelor de apel.

Reclamanta intimată arată, referitor la excepția invocată de apelantă, cu trimitere la dispozițiile art. 720 Cod procedură civilă, că toată practica judiciară abundă și este universal acceptat, chiar s-a statuat că nu este posibil și nici nu este obligatorie procedura concilierii prealabile, deoarece în prealabil a avut pe rol o ordonanță președințială, concomitent introdusă cu acțiunea de față, având ca obiect revendicarea utilajelor solicitate.

Referitor la trimiterea la art. 1325 Cod civil, reclamanta intimată arată că acesta nu are aplicare în speța de față, că mențiunea că ar fi în posesia utilajelor solicitate din 2003 se contrazice cu actul emis chiar de către apelant și depus de intimată în probatoriu - filele 72-73 - în care apelantul arată că "în ceea ce privește utilajele, precizăm că acestea au aparținut - -, care a și început preluarea lor" și numai în baza acestei afirmații tendențioase s-a dispus intrarea în faliment a - SRL, deoarece - - nu începuse nici o preluare de utilaje, mai mult, după cum rezultă din procesele verbale de predare primire și de lăsare în custodie, toate utilajele au fost lăsate pentru a se putea continua procesul de producție, dar interesele unor persoane au modificat adevărate stare de fapt și au dus la introducerea în stare de faliment a - SRL. Mențiunea că ar fi avut aceste utilaje solicitate de reclamantă printr-un contract de vânzare-cumpărare care să emane încredere celor afirmate, este departe de realitate.

Reclamanta intimată - - reamintește despre filele 38 și 39, precum și celelalte înscrisuri și acte contabile depuse de reclamantă, din care rezultă că a cumpărat și că îi aparțin în plenitudinea tuturor atributelor dreptului de proprietate, toate bunurile solicitate. Mai mult, arată că pârâta a recunoscut că îi aparțin și că au fost de acord să se înceapă identificarea și ridicarea acestora din cadrul bunurilor care aparțin - SRL, ulterior interzicându-i-se reclamantei accesul în cadrul proprietăților aparținând - SRL.

Examinând apelul declarat de pârâta - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT T - Filiala Reșița prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, prima instanță pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta - - Bad evenit proprietara bunurilor enunțate în cererea introductivă prin cumpărare de la - -, conform contractelor de vânzare-cumpărare și proceselor verbale de predare depuse la dosar, achitând contravaloarea lor.

În acest sens, în procedura de lichidare voluntară a - - au fost organizate licitații de vânzare a bunurilor din patrimoniul acestei societăți, fiind adjudecate de către reclamanta - - B mai multe bunuri, printre care și bunurile indicate de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Pentru aceste bunuri au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare nr. 4298 și 4299 din 27.04.2005. Așa cum rezultă din anexele acestor contracte bunurile indicate cu nr. de inventar din acțiunea reclamantei au intrat în proprietatea reclamantei prin vânzare-cumpărare.

La data de 3.05.2006 lichidatorul judiciar al pârâtei, Management T, a organizat o licitație publică având ca obiect bunuri ale debitoarei - SRL - societatea aflată în procedura insolvenței -, o parte din bunurile propuse a fi scoase la licitație fiind proprietatea reclamantei. Fiindu-i afectat propriul drept de proprietate asupra bunurilor, în raport de dispozițiile art. 480 Cod civil, acțiunea promovată de reclamantă justifică un interes legitim.

Susținerea pârâtei că bunurile revendicate de reclamantă ar fi fost cumpărate de pârâtă de la - - încă din anul 2004 nu sunt dovedite în cauză, fiind greu de crezut că aceste bunuri ar fi putut fi vândute încă o dată, în anul 2005, la licitație publică de către lichidatorul - - în procedura de lichidare voluntară a acestei din urmă societăți.

În ceea ce privește faptul că podurile rulante ar fi proprietatea pârâtei prin accesiune, dat fiind că în proprietatea sa sunt căile de rulare, această susținere nu poate fi primită, având în vedere că nu există nici un titlu în favoarea pârâtei care să consfințească dreptul de accesiune despre care face vorbire aceasta.

În privința faptului că în cauză nu ar fi fost respectată procedura concilierii prealabile prevăzute de art. 720/1 pr. civ. Curtea reține că, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, reclamanta a formulat inițial o cerere de ordonanță președințială, având ca obiect suspendarea licitației organizate de lichidatorul pârâtei pentru vânzarea bunurilor în litigiu și revendicarea utilajelor solicitate, astfel încât această procedură specială anterioară cererii de chemare în judecată ține loc de îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 720/1 pr. civ.

Așa fiind, constatând că în cauză nu s-au identificat motive de schimbare sau de desființare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT T - Filiala Reșița.

În baza art. 274. pr. civ. Curtea va oblig pârâta la plata sumei de 8.100 RON cheltuieli de judecată în apel către reclamanta - - B, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de pârâta - SRL prin lichidator judiciar MANAGEMENT T - Filiala Reșița împotriva sentinței comerciale nr. 1097/14.05.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Obligă pârâta la plata sumei de 8.100 RON cheltuieli de judecată către reclamanta - - B, în apel.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.04.2008.

PRESEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red./23.04.2008

Tehn./24.04.2008/2 ex.

Primă instanță: Tribunalul C-S

Judecător:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 81/2008. Curtea de Apel Timisoara