Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 393/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 393/COM
Ședința publică din 12 martie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 736/JS/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată prin lichidator judiciar Grup și pârâții intimați, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri formulate și excepții invocate, se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 736/JS/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- s-a respins cererea formulată de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, cu sediul în municipiul Reșița,-, pentru a autoriza Comitetul Creditorilor al debitoarei "", să introducă acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva administratorilor sociali ai debitoarei societate comercială, în faliment în persoana numiților și -.
S-a respins petitul din obiecțiunile formulate de către creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, pentru aoa utoriza pe această creditoare bugetară să introducă acțiunea în răspundere patrimonială prevăzută la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva administratorilor sociali ai debitoarei ""
În temeiul art. 129 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, s-au respins obiecțiunile formulate de către creditoarele: Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S; Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale împotriva Raportului final nr. 1288 din data de 18 iunie 2008, întocmit de către lichidatorul judiciar " GRUP"
S-a aprobat Raportul final nr.1288 din data de 18 iunie 2008, întocmit de către lichidatorul-judiciar " GRUP", prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului a debitoarei ""
În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii falimentului a debitoarei "" și s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, urmare a cererii introductive formulată de către lichidatorul judiciar " GRUP", în condițiile prevăzute la art. 2701și art. 2702din Legea nr. 31/1990, prin sentința comercială nr. 237/JS din data de 28 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva pârâtei debitoare "", în condițiile prevăzute prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
Prin aceeași sentință, a fost desemnat în calitate de lichidator-judiciar practicianul în insolvență " GRUP" Reșița, județul C-
Luându-se act de depunerea la dosarul cauzei de către lichidatorul-judiciar " GRUP" a tabelului preliminar al creanțelor admise împotriva averii debitoarei "", în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006, de către judecătorul sindic, prin încheierea nr. 490/JS din data de 22 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus constituirea Comitetului creditorilor al acestei debitoare.
Prin Raportul final nr.1288 din data de 18 iunie 2008, privind pe debitoarea "", lichidatorul-judiciar " GRUP" a propus închiderea procedurii falimentului împotriva acesteia, în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, având în vedere că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri care, după evaluarea lor prin valorificare, să se obțină fondurile necesare să acopere cheltuielile aferente procedurii insolvenței și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Prin același raportul final mai sus-menționat, care a fost afișat la ușa instanței la data de 19 iunie 2008, se mai precizează că la sediul social al debitoarei societate comercială nu se mai desfășoară nici o activitate de natură comercială, debitoarea fiind dizolvată de drept, potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 359/2004 și nu dispune de nici un act contabil sau de altă natură a debitoarei, fiind în imposibilitatea formulării unui raport cu privire la cauzele încetărilor de plăți, fapt pentru care nu se poate pronunța nici în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Prin cererea nr. 5015 din data de 04 iulie 2008, creditoarea bugetară Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a solicitat să fie autorizat comitetul creditorilor al debitoarei "" să introducă acțiunea prevăzută la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii, se arată că, deoarece lichidatorul judiciar, prin Raportul final întocmit, a apreciat că nu se poate pronunța dacă sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a formulat obiecțiuni la acest raport, iar în cazul în care aceste obiecțiuni vor fi respinse, va formula cerere de antrenare a răspunderii materiale în persoana numiților și -, asociați și administratori ai societății debitoare.
Judecătorul sindic a reținut că, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă lichidatorul-judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor asupra insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, ori dacă a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie.
Astfel cum s-a mai reținut, prin încheierea comercială nr. 490/JS din data de 22 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, judecătorul - sindic ce a fost desemnat în cauză a dispus constituirea comitetului creditorilor al debitoarei ""
În cazul reglementat la alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic trebuie învestit printr-o cerere de către comitetul creditorilor prin care acesta din urmă să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere prevăzută la alin. (1) al aceluiași articol mai sus-citat. Ori, o asemenea cerere trebuie să fie făcută de către comitetul creditorilor, în calitatea sa de organ al creditorilor admis la masa credală a debitorului ajuns în stare de insolvență și să fie rezultatul deliberărilor comitetului creditorilor și constatată printr-o decizie a respectivului comitet al creditorilor în conformitate cu dispozițiile art.17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
Nu se contestă faptul că prin aceiași încheiere comercială mai sus-menționată petenta creditoare bugetară Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a fost desemnată în calitate de președinte al Comitetului creditorilor al debitoarei "", însă această calitate nu o îndreptățește a promova, în nume propriu ca și creditor singular, o asemenea cerere de natura celei prevăzute la alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței și aceasta cu atât mai mult cu cât o asemenea cerere nu este rezultatul deliberărilor în comitetul creditorilor și constatată printr-o decizie a acestui organ de reprezentare al creditorilor admiși la masa credală a debitoarei societate comercială.
Ori, în pricina dedusă judecății judecătorul-sindic nu a fost sesizat cu nici o cerere din partea Comitetului Creditorilor al debitoarei "", prin care acest organ al creditorilor să fie autorizat să introducă o acțiune în răspundere patrimonială împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) al art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Cum însă răspunderea patrimonială prevăzută la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, sub aspectul calității procesuale active se poate face numai de către practicianul în insolvență (administratorul-judiciar ori lichidatorul), precum și de către Comitetul creditorilor, cu autorizarea judecătorului-sindic, s-a constatat că cererea formulată de către creditoarea bugetară Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, în nume propriu, în calitatea sa de singur creditor, de a fi autorizată să introducă acțiunea în răspundere prevăzută la alin. (1), împotriva persoanelor la care se referă alin. (1), este inadmisibilă și în consecință s-a respins ca atare.
Împotriva Raportului final nr. 1288 din data de 18 iunie 2008, ce fost întocmit de către lichidatorul-judiciar " GRUP", prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului debitoarei "", s-au formulat obiecțiuni de către creditoare, respectiv DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B și DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE
Prin obiecțiunile formulate de către creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, s-a solicitat să se dispună refacerea și completarea Raportului final de către lichidatorul judiciar, în sensul de a se preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor, sau să se precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin aceleași obiecțiuni se mai menționează faptul că lichidatorul-judiciar nu s-a pronunțat în mod explicit cu privire la aplicabilitatea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, precizând doar faptul că în toată procedura simplificată a insolvenței nu a deținut nici un act contabil sau de altă natură.
De către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, prin obiecțiunile pe care le-a formulat s-a solicitat să se dispună refacerea și comunicarea Raportului de către lichidatorul judiciar, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei cu măsurile care să conducă la recuperarea sumelor datorate de către debitoare.
În motivarea obiecțiunilor, se învederează în esență, că în susținerea propunerii de închidere a procedurii de lichidare a debitoarei "", lichidatorul judiciar a arătat că, în opinia sa, există elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori, dar cererea de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale o va formula separat.
Această creditoare bugetară consideră că este necesar ca cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuia formulată înaintea închiderii procedurii de lichidare a debitoarei "", apreciind că acest aspect se relevă cu atât mai mult cu cât, în raportul final se reține că fostul administrator a arătat un dezinteres total de față de repetatele apeluri ale lichidatorului.
De către aceeași creditoare bugetară se mai precizează că din întregul context prezentat de lichidator rezultă că este imperios necesar să se formuleze cerere de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei, înainte de a se închide procedura de lichidare a debitoarei și, totodată, chiar să se pună în executare eventualul titlu obținut împotriva acestui fost administrator.
Prin aceleași obiecțiuni, creditoarea bugetară a mai solicitat ca, în cazul în care lichidatorul-judiciar nu apelează la prerogativele conferite de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, să fie autorizată să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență.
Creditoarea bugetară Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale prin obiecțiunile formulate împotriva Raportului final întocmit de către " GRUP", în calitate de lichidator-judiciar, a solicitat, în principal, obligarea lichidatorului-judiciar la continuarea demersurilor de lichidare a societății comerciale și în subsidiar, să se dispună lichidatorului-judiciar, modificarea raportului final în sensul menționării în cuprinsul său atât a cauzelor care au condus la intrarea societății debitoare în încetare de plăți, cât și a persoanelor responsabile.
În susținerea obiecțiunilor formulate, se învederează, în esență, că în speță lichidatorul-judiciar a încălcat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, neîndeplinind atribuțiile stabilite de lege în sarcina sa, respectiv că nu a procedat la examinarea situației economice a debitorului și la întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație; nu a efectuat examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și asupra premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138; nu a întocmit actele prevăzute la art. 28 alin. (1), raportat la faptul că debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înlăuntrul termenelor legale.
Se mai apreciază că lichidatorul judiciar avea obligația de a notifica foștii administratori ai debitoarei cu privire la obligativitatea depunerii documentelor contabile ale societății, transmiterea în acest sens a unei notificări, exclusiv la sediul societății comerciale nefiind suficientă, fiind necesară stabilirea unui contact cu organele de conducere ale acesteia, în scopul verificării existenței documentelor contabile și a unor eventuale bunuri aflate în patrimoniul debitoarei.
Lichidatorul judiciar trebuia să precizeze clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sau să se precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Din obiecțiunile formulate de către cele trei creditoare bugetare împotriva raportului final întocmit de către lichidatorul judiciar, prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei, judecătorul sindic a reținut că acestea privesc, cu precădere, aspecte referitoare la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor în condițiile prevăzute la art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței.
În raport de aceste solicitări ale creditoarelor bugetare care s-au înscris la masa credală a debitoarei societate comercială, astfel cum au fost prezentate prin obiecțiunile pe care le-au formulat împotriva raportului final, având în vedere atribuțiile judecătorului-sindic, astfel cum sunt determinate prin art. 11 alin. (2), prima frază, din Legea nr. 85/2006, se constată că asupra lor judecătorul-sindic nu se poate pronunța în cadrul soluționării de obiecțiuni la raportul final, în cadrul reglementat la art. 129 alin. (2) și (3) din aceiași lege, întrucât nu sunt de competența materială a sa.
Cum însă, potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, calitatea procesuală activă în a promova o acțiune în răspundere patrimonială pentru acoperirea a unei părți din pasivul debitoarei persoană juridică, ajunsă în stare de insolvență, împotriva persoanelor care au cauzat starea de insolvență, o au numai administratorul-judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, și cum luarea unei asemenea măsuri ține de managementul aferent procedurii care aparține practicianului în insolvență, judecătorul-sindic, căruia atribuțiile îi sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nu poate dispune obligarea practicianului în insolvență (administratorului judiciar și/sau lichidatorului) să promoveze o asemenea acțiune în răspundere patrimonială în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cea de a doua solicitare din obiecțiunile formulate de către creditoarea B și anume aceea ca, în cazul în care lichidatorul-judiciar nu apelează la prerogativele conferite de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, să fie autorizată această creditoare bugetară () să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență, se constată că o asemenea cerere este inadmisibilă.
Astfel cum s-a mai reținut, în pricina comercială de față privind procedura falimentului împotriva debitoarei "", s-a mai formulat o asemenea cerere de autorizare și de creditoarea bugetară C-S, prin care solicita să fie autorizată de a formula o cerere de antrenare a răspunderii materiale a numiților și -, asociați și administratori ai debitoarei societate comercială, cerere care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.
Cum însă în procedura falimentului împotriva debitoarei "", prin încheierea comercială nr. 490/JS din data de 22 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C-S, s-a dispus constituirea comitetului creditorilor ai acestei debitoare societate comercială, în faliment, pentru aceleași considerente pentru care a fost respinsă cererea formulată de către creditoarea bugetară C-S, se va respinge și petitul de cerere din obiecțiunile formulate de creditoarea bugetară B, prin care și această creditoare bugetară să fie autorizată, în calitate de creditor singular, să formuleze cerere de angajare a răspunderii patrimoniale față de persoanele din cadrul societății debitoare care au cauzat starea de insolvență.
Având în vedere că lichidatorul-judiciar, prin raportul final, s-a pronunțat asupra problemei răspunderii patrimoniale a administratorilor sociali ai debitoarei societate comercială, în faliment, arătându-se și motivul nepromovării unei cereri cu acest obiect, respectiv că debitoarea societate comercială era dizolvată de drept la data deschiderii procedurii simplificate a insolvenței, că nu s-a putut lua legătura cu administratorii sociali ai ei și că nu a fost în posesia actelor debitoarei societate comercială, nu a putut constata și dovedi existența vreunei fapte ilicite dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (1), lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006, pentru a fi în măsură a promova o acțiune în răspundere patrimonială împotriva administratorilor sociali ai debitoarei societate comercială, în conformitate cu prevederile legale mai sus-citate, s-a constatat că obiecțiunile formulate de către creditoarele bugetare sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește celelalte critici ce s-au adus Raportului final întocmit de către lichidatorul-judiciar prin obiecțiunile formulate de către creditoarele bugetare, s-a constatat că sunt nefondate și, prin urmare, s-au respins aceste obiecțiuni.
Având în vedere considerentele de mai sus, s-a constatat ca fiind aprobat Raportul final întocmit de către lichidatorul-judiciar " GRUP", prin care s-a propus închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei ""
Astfel, s-a constatat că în pricina comercială dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței și în consecință s-a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei societate comercială, precum și radierea acestei debitoare societate comercială din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivare, creditoarea arată că are o creanță certă în sumă de 211.758 lei RON.
Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare, deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile.
Administratorul social nu a prezentat documentele contabile și nu a făcut dovada că a ținut evidența contabilă în conformitate cu legea.
Având în vedere cele menționate mai sus, consideră că sunt incidente dispozițiile art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:
(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitate în conformitate cu legea".
În conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată:
(1)"Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru:
c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
Întrucât lichidatorul judiciar nu a promovat acțiunea pe răspunderea materială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, această acțiune poate fi promovată de Comitetul creditorilor, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006:
"(3) Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic sa fie autorizat sa introducă acțiunea prevăzuta la alin. (1), daca administratorul judiciar sau lichidatorul a omis sa indice, in raportul sau asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoana juridica ori daca acesta a omis sa formuleze acțiunea prevăzuta la alin. (1) si răspunderea persoanelor la care se refera alin. (1) amenința sa se prescrie."
Procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic, pentru a putea promova acțiunea în răspundere materială.
C-S a formulat și obiecțiuni la raportul final, solicitând completarea acestuia de către lichidator în sensul de a preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor sau să precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a respins obiecțiunile formulate de către C-S ca neîntemeiate, constatând că în mod corect că nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei.
Față de motivele mai sus invocate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 736/JS/25.09.2008 ca fiind nelegală și netemeinică, și admiterea obiecțiunilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru refacerea și completarea Raportului final, respectiv pentru a putea fi promovată de către comitetul creditorilor acțiunea în răspundere materială, în condițiile legii, iar în subsidiar să se dispună antrenarea răspunderii materiale a administratorului social în persoana numitului, cu domiciliul în localitatea Orăștie,-, județul H și asociatului -, cu domiciliul în localitatea Orăștie,-, județul H, obligarea acestora la plata către C-S a sumei de 211.758 lei, reprezentând creanțe bugetare.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești recurate in temeiul art. 3041, 304, pct. 9, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de autoritatea vamală împotriva Raportului final întocmit de Grup, în calitate de lichidator judiciar și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșita a legii.
În acest sens, arată că, în speță, lichidatorul judiciar a încălcat dispozițiile art. 19 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, neîndeplinind atribuțiile stabilite de lege în sarcina sa, mai precis:
- nu a procedat la examinarea situației economice a debitorului și la întocmirea unui raport prin care sa propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație;
- nu a efectuat examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138.
Apreciază ca precizările lichidatorului judiciar, cuprinse în raportul final, cu privire la faptul ca neîndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege se datorează neintrării în posesia actelor societății, nu constituie o justificare pertinentă, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor legale, acesta avea obligația de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea aplicării art. 19 din Legea nr. 85/2006 și identificării cauzelor și persoanelor care se fac vinovate de intrarea societății în încetare de plăți.
Consideră că procedura a fost închisă prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării avizului judecătorului sindic pentru promovarea acțiunii în răspundere materială.
Creditoarea consideră că lichidatorul judiciar avea obligația de a notifica foștii administratori ai debitoarei, cu privire la obligativitatea depunerii documentelor contabile ale societății, transmiterea în acest sens a unei notificări, exclusiv la sediul societății comerciale nefiind suficientă, fiind necesară stabilirea unui contact cu organele de conducere ale acesteia, în scopul verificării existenței documentelor contabile și a unor eventuale bunuri aflate în patrimoniul debitoarei.
Raportat la aceste considerente, apreciază ca în speța se impune: în principal, continuarea procedurii insolvenței, în vederea identificării documentelor contabile ale societății debitoare, și în subsidiar, indicarea de către lichidatorul judiciar, în cuprinsul raportului final, a cauzelor care au condus la intrarea societății debitoare în încetare de plăți, precum și a persoanelor vinovate, cu atragerea răspunderii materiale a acestora, această obligație fiind stabilita în mod expres de către legiuitor.
Împotriva aceleiași sentințe a mai declarat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând, în condițiile dispozițiilor art. 304, pct. 9.proc.civ. admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de AVAS și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SRL le are de achitat creditorilor
Consideră ca instanța a apreciat în mod eronat asupra pricinii supusă judecății, în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru următoarele motive:
Astfel cum a arătat și în obiecțiunile formulate, pornind de la însăși izvorul creanței AVAS, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS C-S, constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005 reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS.
Din acest motiv susține în continuare că era necesar să se cerceteze întregul context, pentru a se stabili întregul complex de manopere folosite de fostul administrator și, în final, acesta să fie obligat sa suporte întregul pasiv al debitoarei din averea personală.
Însă, până în acest moment, s-a considerat de către lichidatorul judiciar că încălcarea dispozițiilor legale imperative nu constituie elementele necesare aplicării dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Chiar și pentru situația reclamată de către instanța de fond, respectiv faptul că nu a fost învestită cu nici o cerere de către Comitetul creditorilor debitoarei, pentru a fi autorizat să formuleze o cerere de chemare în judecată în temeiul dispozițiilor art. 85/2006, consideră că tot lichidatorul judiciar este răspunzător, având în vedere manifestările vădite ale creditorilor în acest sens, ignorate de lichidator.
Mai arată că lichidatorul judiciar avea datoria de a căuta modalități de recuperare a sumelor datorate, pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are către creditori, pornind chiar de Ia aspectul mai sus prezentat.
În acest sens, apreciază că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și urm. din Legea 85/2006, deoarece aceste fapte trebuie privite in contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății in încetare de plați. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că, probabil, a fost administrată cu rea-credința sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din Legea nr. 85/2006, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în "examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă", această analiză realizată de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Statul R, reprezentat în cauza de față prin, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul -sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului. Pe cale de consecință, solicită instanței admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii obiecțiunilor formulate de S și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare a debitoarei până la recuperarea tuturor datoriilor pe care SRL le are de achitat creditorilor.
În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct. 9, coroborat cu dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă cu privire la recurs, precum și pe dispozițiile art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140, precum și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în baza art. 306, alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca atare, având în vedere considerentele ce succed:
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea DGFP C-S, Curtea reține că la data de 19.06.2009, reprezentantul lichidatorului judiciar a depus la dosarul cauzei raportul prin care a propus închiderea procedurii. Acest raport a fost afișat la ușa instanței în data de 19.06.2009 și a fost comunicat creditoarei DGFP C-S la data de 02.07.2008.
Același raport a fost comunicat creditoarei AVAS anterior datei de 26.06.2008, dată la care a formulat obiecțiuni în ceea ce privește raportul (filele 101-102 din dosarul de fond) și de asemenea, a fost comunicat și creditoarei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T anterior datei de 27.08.2009 (când a formulat obiecțiunile la raport-filele103-104 din dosarul de fond).
Având în vedere că toate aceste creditoare compuneau și comitetul creditorilor din această procedură de insolvență, comitet desemnat la data de 22.05.2008 (fila 54 din dosarul de fond), iar raportul prin care s-a propus închiderea procedurii le-a fost comunicat în termen util, Curtea consideră că aveau suficient timp pentru a se reuni și pentru a hotărî, în cadrul comitetului, formularea unei cereri de autorizare la judecătorul sindic.
Având în vedere aceste împrejurări, susținerea creditoarei DGFP C-S că procedura s-a închis prematur, întrucât comitetul creditorilor nu a avut posibilitatea solicitării autorizării din partea judecătorului sindic este vădit nefondată.
Creditoarea DGFP C-S, nesocotind dispozițiile legale și irosind timpul în care putea proceda la convocarea comitetului creditorilor pentru a hotărî de comun acord introducerea cererii de autorizare, a formulat ca simplu creditor, pur formal și fără nicio fundamentare legală, cerere de autorizare, care în mod legal și temeinic a fost respinsă de judecătorul sindic ca inadmisibilă.
Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
În speță, lichidatorul judiciar a arătat, în raportul final, că nu se impune antrenarea răspunderii fostelor organe de conducere ale societății falite, întrucât nu a primit niciun act contabil sau de altă natură al debitoarei falite.
Obiecțiunile acestei creditoare prin care a solicitat completarea raportului final de către lichidatorul judiciar, în sensul de a preciza clar dacă se impune antrenarea răspunderii administratorilor sau lichidatorul judiciar să precizeze motivele pentru care nu este posibilă formularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea 85/2006 au fost formulate fără nicio finalitate și pur formal, din moment ce, în acel raport s-a arătat de către practicianul în insolvență că este imposibilă formularea unei asemenea acțiuni, din moment ce nu a intrat în posesia documentelor debitoarei.
Motivele subsidiare ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale falitei sunt străine de natura cauzei, întrucât prin sentința atacată nu s-a soluționat o asemenea cerere, ci doar s-a închis procedura insolvenței, în baza art. 131 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, ori în recurs nu se mai pot formula cereri noi.
Aceleași considerente sunt valabile, în parte și pentru recursul formulat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale al cărei recurs este, de asemenea, nefondat:
Astfel, susținerile acestei creditoare conform cărora procedura s-ar fi închis prematur sunt nefondate, întrucât, de la data când i s-a comunicat raportul prin care s-a propus închiderea procedurii, avea suficient timp să ceară întrunirea comitetului creditorilor, pentru a hotărî solicitarea autorizării judecătorului sindic în vederea introducerii acțiunii în răspundere, conform art. 138 din Legea 85/2006.
Întrucât fiecare din cele trei creditoare recurente și care fac parte și din comitetul creditorilor doreau angajarea răspunderii membrilor fostelor organe de conducere, nu ar fi existat nicio în calea întrunirii comitetului creditorilor și adoptării hotărârii de a solicita autorizarea.
Conform art. 17, alin. 2 din Legea 85/2006, comitetul creditorilor trebuie să se întrunească cel puțin lunar și ori de câte ori este necesar, la cererea practicianului în insolvență sau la cererea a cel puțin 2 din membrii comitetului.
Curtea constată că toate cele trei creditoare au avut un răgaz rezonabil pentru a se putea întruni în comitetul creditorilor și pentru a putea cere autorizarea.
În ceea ce privește criticile vizând neexaminarea de către lichidatorul judiciar a situației economice a debitorului, neîntocmirea raportului prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație și neexaminarea activității debitorului și întocmirea raportului privind cauzele insolvenței, Curtea reține că, încă de la început, judecătorul sindic, prin sentința comercială nr. 237/JS/28.02.2008, a deschis procedura simplificată a insolvenței, deci nu se mai poate pune problema perioadei de observație și nici a prezentării unui raport prin care să se propună trecerea la procedura simplificată, întrucât un astfel de raport se poate depune numai dacă, inițial, s-a deschis procedura generală a insolvenței.
Din moment ce lichidatorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor debitoarei, deși, de la dosar rezultă că a făcut demersuri rezonabile în acest sens (inclusiv prin notificarea foștilor administratori sociali), nu se poate concepe întocmirea unui raport prin care să se examineze situația economică a debitoarei și nici să se determine cauzele și împrejurările ajungerii în insolvență.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea AVAS, Curtea constată că și acesta este nefondat.
După cum s-a arătat mai sus, din cauza lipsei documentelor contabile și a oricăror alte documente ale debitoarei, lichidatorul judiciar nu a putut stabili care sunt cauzele ce au dus la insolvență și nici dacă foștii administratori sociali au contribuit la/au cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Nu pot fi primite criticile acestei creditoare, conform cărora lichidatorul este răspunzător de faptul că judecătorul sindic nu a fost învestit cu soluționarea cererii de autorizare, întrucât nu lichidatorul judiciar are competența de a solicita autorizarea, ci comitetul creditorilor sau când acesta nu a putut fi constituit, orice creditor (art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006).
Atâta timp cât lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prin care a propus închiderea procedurii conform art. 131 din Legea 85/2006, arătând că nu se poate angaja răspunderea foștilor administratori sociali, singurul lucru care se mai putea face, în sensul antrenării răspunderii, era ca cele trei creditoare, acționând împreună, prin intermediul comitetului creditorilor, să solicite autorizarea.
În privința criticilor conform cărora lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din Legea 85/2006, Curtea constată că acestea sunt generale și nu arată în ce constau încălcările acestui text de lege.
Simplul fapt că creditoarea AVAS a fost prejudiciată prin faptul că nu i s-au plătit datoriile cuvenite nu se poate constitui în cauză de antrenare a răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.
Analizarea întregii activități a debitoarei, determinarea cauzelor și împrejurărilor ajungerii în insolvență, precum și aplicarea regulilor răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006 pot fi făcute numai în măsura în care lichidatorul judiciar intră în posesia documentelor societății debitoare. În speță însă, în lipsa acestor documente, nu s-a putut ajunge la o astfel de analiză complexă.
Curtea reține că, în materia angajării răspunderii, Legea 85/2006 nu instituie prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu, întrucât răspunderea reglementată de art. 138 din această lege este de natură delictuală, ori în această materie, toate elementele răspunderii (existența faptei ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția) trebuie dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței comerciale nr.736/JS/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. - - - - - - -
GREFIER,
Red. /07.04.2009
Tehnored /07.04.2009/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul C-
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Maria
