Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.4
Ședința publică de la 10.01.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.3540/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu intimații pârâți și.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta creditoare prin consilier juridic cu delegație depusă la fila 15 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta creditoare, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale a intimaților pârâți. Arată că recursul a fost întemeiat pe disp. art 138 lit. a,d și c din legea 85/2006.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 3540/28.09.2007, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B împotriva pârâților și și în baza articolului 131 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva SC SRL dispunând radierea societății.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că opinia lichidatorului judiciar, exprimată în Raportul de activitate din 27.10.2006, a fost în sensul că nu sunt incidente dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 întrucât cauzele care au condus la starea de insolvență a societății debitoare sunt obiective, respectiv lipsa în gestiune constatată în iunie 1999, care nu a putut fi recuperată decât parțial.
În ce privește cererea creditoarei întemeiată pe articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, tribunalul a constatat că reclamanta nu a dovedit săvârșirea faptelor invocate și nu a arătat care este legătura de cauzalitate între faptele invocate și starea de insolvență, rezumându-se la prezentarea unor aspecte teoretice ale răspunderii fără a arăta în concret care sunt faptele ce se încadrează în dispozițiile legale invocate.
A reținut astfel tribunalul că în ce privește susținerea creditoarei conform articolului 138 litera d din lege, debitoarea a depus la. bilanțurile și declarațiile anuale aferente anilor 1999-2001, până la încetarea activității, caz în care nu sunt întrunite condițiile cerute de legiuitor pentru atragerea răspunderii în baza acestei dispoziții legale.
Cu privire la incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006, instanța a apreciat că susținerea creditoarei este neîntemeiată întrucât din actele dosarului a rezultat că minusul în gestiune nu este imputabil pârâților care au făcut demersuri în vederea recuperării prejudiciului, astfel că nu se poate susține că aceștia au dispus în interes personal continuarea unei activități care să ducă la încetarea de plăți.
Reținându-se îndeplinite condițiile articolului 131 din Legea nr.85/2006, tribunalul a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat SECTOR 3 B, criticile vizând netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta apreciază că lichidatorul judiciar a tratat superficial analiza raportărilor contabile numai pe o anumită perioadă de timp (1999-2001) și nu pentru întreaga activitate desfășurată și a tratat superficial rezultatele controalelor efectuate de Garda Financiară și Poliție.
În ce privesc considerentele judecătorului sindic, recurenta apreciază că acesta a fost în eroare de interpretare când a consemnat faptul că persoanele care au săvârșit acele fapte ilicite trebuie să facă parte din organele de conducere.
Recurenta apreciază că instanța s-a aflat în eroare de interpretare și în ce privește neîndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii, deoarece prejudiciul este reprezentat de cuantumul datoriilor, iar fapta ilicită constă în starea de insolvență provocată de reprezentantul debitoarei, neputându-se pretinde reclamantei să facă dovada legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptei și ajungerea societății în insolvență de vreme ce din culpa părților cauzele concrete nu au putut fi determinate, ci doar constatate.
În plus, susține recurenta că fapta părților constă și în nerespectarea articolului 27 din lege, aspect de care instanța de fond nu a ținut cont.
Arată recurenta că prin felul în care au acționat, pârâții au determinat starea de insolvabilitate a societății și cu rea credință au încercat să se sustragă de la plata obligațiilor către bugetul general consolidat al statului.
Examinând recursul potrivit articolului 304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivelor de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Primul motiv de recurs ce referă la analiza superficială de către lichidatorul judiciar a actelor contabile și tratarea superficială a rezultatelor controalelor efectuate de Poliție și de Garda financiară va fi respins ca nefondat, având în vedere că recurenta creditoare nu a făcut dovada că a contestat conform articolului 21 (vezi articolul 24(1) din Legea nr.85/2006), vreun raport al lichidatorului judiciar ci, dimpotrivă, în ședința publică de la 27.10.2006 a declarat că este de acord cu raportul lichidatorului judiciar (fila 76 cu raportare la filele 38-41 dosar fond).
În plus, pentru necorespunderea profesională ori îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor precum și pentru orice alte motive temeinice, în conformitate cu articolul 22(2) din lege, creditoarea putea formula cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar.
C de-al doilea motiv de recurs, ce privește eroarea de interpretare ce ar aparține instanței în raport de considerentele acesteia cu privire la faptul că persoanele ce au săvârșit faptele ilicite (pârâții) trebuie să facă parte din organele de conducere, este nefondat.
Judecătorul - sindic nu a făcut interpretări ale dispoziției prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 ci, a arătat condițiile generale și speciale prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
În orice caz, dacă ar avut în vedere că numai persoanelor care fac parte din organele de supraveghere sau conducere li se poate atrage răspunderea (așa cum a înțeles recurenta) atunci ar fi respins cererea îndreptată împotriva asociatului neadministrator pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia, Or, așa ceva nu s-a întâmplat, de vreme ce judecătorul sindic a avut în vedere textul de lege care vizează și "orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului (vezi articolul 138(1) Legea nr.85/2006 și pagina 3 alineat 6 din sentință).
Al treilea motiv de recurs care vizează tot interpretarea eronată de către judecător a condițiilor de atragere a răspunderii este nefondat.
Judecătorul - sindic nu a "pretins" reclamantei să facă dovada legăturii de cauzalitate între săvârșirea faptei și ajungerea societății în încetare de plăți ci, față de motivele arătate în cererea formulată (filele 118 - 120 dosar fond) și temeiurile de drept invocate (articolul 138 literele c și d din Legea nr.85/2006) Judecătorul - sindic corect a constat că în ce privește articolul 138 litera d din lege, creditoarea nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptelor prevăzute de această dispoziție.
În aceste sens, s-a reținut că debitoarea a depus bilanțurile și declarațiile anuale aferente anilor 1999 - 2001 până la încetarea activității.
Este nefondată și susținerea creditoarei privind nedepunerea de părți a tuturor documentelor solicitate de către lichidatorul judiciar și prevăzute de articolul 28 din lege, ceea ce ar echivala cu dispariția actelor contabile și ar duce la aplicarea articolului 138 litera d din lege.
În primul rând nu rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar că nu i s-ar fi pus la dispoziție evidența contabilă (vezi filele 40 și 96 dosar fond).
În al doilea rând, actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 sunt necesare pentru cunoașterea situației financiare a debitorului, astfel încât Judecătorul - sindic să poată avea o imagine completă asupra situației societății debitoarela data cererii introductivepentru deschiderea procedurii insolvenței. Aceasta este și rațiunea pentru care depunerea actelor este obligatorie și supusă termenului prevăzut de articolul 35 din lege.
În al treilea rând, nepunerea la dispoziția judecătorului sindic a documentelor și informațiilor prevăzute de articolului 28 ca urmare a refuzului administratorului debitorului, se sancționează potrivit articolului 147 din Legea nr.85/2006, nu potrivit articolului 138 litera d, în lipsa dovezii că această faptă a dus la starea de insolvență.
Sarcina probei, potrivit articolului 129(1) ultima teză din Codul d e procedură civilă și articolul 1169 cod civil incumbă celui care face o afirmație în instanță, astfel că în lipsa administrării dovezilor necesare antrenării răspunderii delictuale sub aspectul faptelor și a culpei pârâților în condițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006, Curtea apreciază hotărârea atacată legală și temeinică.
În ce privește legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, se reține că Judecătorul - sindic poate dispune atragerea răspunderii persoanelor careau cauzatstarea de insolvență a debitorului.
Prin urmare, este necesară existența raportului de cauzalitate între faptele ilicite expres prevăzute de articolul 138 și starea de insolvență a debitorului.
Or, în speță, dincolo de faptul că nu a fost dovedită vreuna din faptele invocate (articolul 138 literele c și d), dar starea de insolvență nu a fost cauzată de aceste fapte ci, s-a constatat de lichidatorul judiciar că au fost cauze obiective ce au determinat încetarea plăților (vezi filele 41 și 97 dosar fond).
Or, raportul lichidatorului judiciar cu privire la cauzele și împrejurările insolvenței debitorului, reprezintă un veritabil mijloc de probă pentru atragerea răspunderii întemeiată pe articolul 138, probă nerăsturnată de creditoarea recurentă prin alte probe.
În fine, va fi respinsă și critica recurentei în ce privește neluarea în seamă de judecătorul sindic a culpei pârâților în raport de dispozițiile articolului 27 din legea nr.85/2006 (dispoziție legală neinvocată în cererea formulată la fondul cauzei - vezi filele 118-120).
Considerentele avute în vedere de Judecătorul - sindic referitoare la neincidența articolului 138 litera c din legea nr.85/2006, sunt temeinic fundamentate, în considerarea faptului că nu poate fi angajată răspunderea pârâților dacă nu s-a făcut dovada că aceștia au cauzat starea de insolvență prin continuarea unei activitățiîn folosul propriu.
Cât privește raportarea cerințelor articolului 138 la articolul 27 din legea nr.85/2006, Curtea reține că încălcarea articolului 27 din lege nu poate determina starea de insolvență chiar dacă reprezintă un act de vinovăție a pârâților prin nesocotirea dispoziției legale.
Încălcarea articolului 27 din legea nr.85/2006 se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege și nu cade sub incidența articolului 138, astfel încât nu se poate prezuma în acest context un interes personal al pârâților.
Mai mult, cu privire la această prezumție, Curtea apreciază că atâta vreme cât pentru fapta prevăzută de articolul 27 există sancțiunea penală prevăzută de articolul 143 din Legea nr.85/2006 și nu s-a făcut dovada că s-a pronunțat o condamnare a intimaților pârâți pentru această faptă, prezumția este de nevinovăție conform articolului 23(11) din Constituția României.
Va fi respinsă și ultima alegație a recurentei referitor la felul în care au acționat pârâții determinând starea de insolvabilitate a acesteia și cu rea credință sustrăgându-se de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului, având în vedere atât considerentele din precedent, nedovedirea relei credințe a pârâților cât și confuzie pe care recurenta o face întreinsolvabilitateșistarea de insolvențăstare ce trebuie cauzată de faptele enumerate limitativ de legiuitor în articolul 138 din legea nr.85/2006.
În aceste condiții și cu aceste considerente, reținându-se că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 din Legea nr.85/2006 față de situația de fapt configurată de materialul probator, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de modificare sau casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care urmează să respingă recursul conform articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva sentinței comerciale nr.3540/28.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
29.01.2007
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic::
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
