Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.2
Ședința publică de la 10.01.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței comerciale nr.3243/11.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar & Asociații I.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă prin consilier juridic cu delegație depusă la fila 57 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței lipsă de procedură cu intimatul pârât nefiind citat prin publicitate, precum și faptul că s-a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea apreciază procedura legal îndeplinită cu intimatul pârât în raport de faptul că s-a întors dovada de citare prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale personale a intimaților pârâți. Cu privire la recursul formulat de solicită respingerea.
Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După rămânerea dosarului în pronunțare se prezintă recurentul pârât prin avocatul ales care urmează să depună concluzii scrise prin registratura Secția a V-a Comercială.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 3243/11.09.2007, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții și, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B în contradictoriu cu pârâții, și, a aprobat Raportul final de activitate, iar în baza articolului 132 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a închis procedura insolvenței împotriva debitorului SRL.
Pentru a se pronunța astfel, sub aspectul excepției, Judecătorul - sindic a reținut că ambii pârâți care au invocat excepția au avut calități care le-au permis să fie în ipostaza de a supraveghea activitatea debitorului, respectiv au fost cenzori (calitate prevăzută de legea falimentului), pentru o scurtă perioadă de timp chiar dacă nu au achitat garanția prevăzută delege.
Pe fondul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de SECTOR 1 B, Judecătorul - sindic a constatat că reclamanta nu a dovedit că pârâții au săvârșit faptele invocate de aceasta și nici legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitorului, condiție esențială pentru atragerea răspunderii.
În aceste condiții Judecătorul - sindic a apreciat cererea SECTOR 1 B neîntemeiată și constatând îndeplinite condițiile articolului 132(2) din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, criticile vizând netemeinicia sentinței atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă.
În esență, recurentul după descrierea situației de fapt privind poziția de cenzor avută în vedere de Judecătorul - sindic, susține că în ce-l privește, calitatea de cenzor și deci apartenența la organele de conducere ale societății a încetat din anul 1994 și totodată nu a contribuit cu nimic la ajungerea debitorului în stare de insolvență, situație în care apreciază că nu are calitate procesuală pasivă.
Arată recurentul că și calitatea de acționar a încetat prin încheierea actului adițional nr.2 autentificat sub nr. 26932/29.05.1995, drept pentru care apreciază că nu are calitate procesuală pasivă și ca urmare prin raportare la dispozițiile articolului 138 alineat 1 din Legea nr.85/1006 sentința apare ca nelegală sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive.
În aceste condiții, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recurenta a depus note scrise cu dezvoltarea motivului de recurs atașând acestora și sentința comercială nr. 8239/16.06.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială legalizată.
Recurenta SECTOR 1 B atacat sentința comercială nr. 3243/11.09.2007 și susține în esență, că instanța de fond a apreciat fără nici o justificare în fapt, că starea de insolvență a debitorului nu poate fi imputabilă părților.
În acest sens, recurenta arată că cererea întemeiată pe articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006 este întemeiată având în vedere că cei doi intimați erau obligați prin lege să solicite deschiderea procedurii conform articolului 27 din Legea nr.85/2006 raportat la dispozițiile articolului 72 din Legea nr.31/1990, articolului 1082 Cod civil, articolului 1540 cod civil și articolului 374 Cod comercial.
Cum intimații pârâți au continuat să conducă societatea deși aceasta se afla în încetare de plăți, susține recurenta că se impune angajarea răspunderii patrimoniale, între conduita administratorilor și starea de insolvență a societății existând o legătură de cauzalitate prin crearea unui prejudiciu bugetului de stat.
Cu privire la atragerea răspunderii în temeiul articolului 138 litera d din Lege anr.85/2006, recurenta susține că natura juridică a răspunderii intimaților decurge din natura contractuală a raporturilor dintre aceștia și societatea debitoare guvernată de regulile mandatului (articolele 72 și 73 din Legea nr.31/1990).
Ori, în cauză, prin nedepunerea actelor contabile impuse de legislația fiscală, intimații au pus lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modul de înregistrare a operațiunilor contabile, legalitatea acestora și cauzele care au dus la încetarea plăților.
În consecință, arată recurenta, lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor fiscale creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor debitoarei de către administratori în alte scopuri, demonstrând culpa acestora în ajungerea societății în incapacitate de plată.
În aceste condiții, recurenta SECTOR 1 solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței comerciale atacate și admiterea cererii formulate în sensul obligării intimaților la plata către bugetul de stat a sumei de 172.967 lei și 72.768 USD.
Examinând recursurile potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate:
Curtea va grupa argumentele aduse de recurentul în sprijinul motivului de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Calitatea procesuală pasivă presupune justificarea obligației unei persoane de a participa ca parte - în procesul civil. Această justificare nu presupune cu necesitate existența unei obligații inclusă în conținutul unui raport juridic de drept substanțial.
Potrivit articolului 138(1) din Legea nr.85/2006, cei chemați să răspundă pentru o parte din pasivul debitorului sunt "membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului" prin una din faptele prevăzute la literele a-
Cum calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces și cum legiuitorul a stabilit atât cine poate fi titularul cererii întemeiată pe articolul 138 cât și persoanele cărora li se poate atrage răspunderea dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de legiuitor, rezultă că lipsa calității procesuale pasive, în această procedură, nu se poate stabili independent de problema temeiniciei acțiunii.
Așa fiind, corect Judecătorul - sindic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul, reținând că acesta a avut calitate de cenzor care i-a permis să fie în ipostază de supraveghere a activității societății debitoare, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, respectiv până la încetarea acestei calități prin retragere.
Este adevărat că prin actul adițional nr. 2 la statutul societății, autentificat sub nr. 26932/29.05.1995, a înstrăinat acțiunile deținute și s-a prevăzut retragerea acestuia din funcția de cenzor, dar, dincolo de faptul că modificările din actul constitutiv devin opozabile terților numai după înregistrarea în registrul comerțului, se reține că raportul cauzal între faptele prevăzute de articolul 138(1) și starea de insolvență a debitorului se examinează de Judecătorul - sindic fără ca pierderea calității de acționar/cenzor să aibă vreo relevanță.
Nici susținerea recurentului pârât privind nedepunerea garanției pentru funcția de cenzor nu va fi primită având în vedere că nimeni nu-și poate invoca propria turpitudine pentru apărarea unui drept.
În aceste condiții, Curtea reține că raportat la pretențiile creditoarei care vizau creanțele constatate prin procesele verbale întocmite în cursul anului 1996 pentru activitatea economico financiară din perioada 1994 - 1996 (filele 3-21 dosar fond vol.I) și față de înscrisurile depuse de în dovedirea excepției invocată, Curtea apreciază corecta măsura judecătorului sindic privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
În aceste condiții și cu aceste considerente, Curtea apreciază hotărârea pronunțată prin hotărârea atacată ca fiind una legală și temeinică, drept pentru care, recursul formulat de urmează să fie respins ca nefondat.
Examinând recursul SECTOR 1 B, potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele cauzei și motivele invocate, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse în sprijinul celor două motive de recurs pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Primul motiv de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii atacate în raport de incidența dispoziției prevăzute de articolul 138 litera c din Legea nr.85/2006, apare ca inadmisibil față de articolul 294(1) Cod procedură civilă cu raportare la articolul 316 Cod procedură civilă.
În cererea formulată în fața Judecătorului - sindic (filele 197 - 1999 dosar fond vol.I), creditoarea reclamantă SETOR 1 solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților în temeiul articolului 137 litera d din Legea nr.64/1995 (în prezent articolul 138 litera d din Lege anr.85/2006) indicând ca motiv nedepunerea actelor prevăzute de articolul 26 din legea nr.64/1995 (articolul 28 din Legea nr.85/2006) de către pârâți cu raportare la articolul 1 din Legea nr. 82/1991 și articolului 73 din Legea nr.31/1990.
Așa fiind, motivul recurentei structurat pe articolul 138 litera c din lege cu raportare la articolul 27 din legea nr. 85/2006, reprezintă o cerere nouă ce nu se poate face direct în recurs potrivit articolului 294(1) prima teză Cod procedură civilă aplicabil în recurs conform articolului 316 Cod procedură civilă.
În ce privește cel de-al doilea motiv de recurs structurat pe dispozițiile articolului 138 litera d din legea nr. 85/2006, Curtea apreciază temeinice considerentele avute în vedere de Judecătorul - sindic referitor la neincidența articolului 138 litera d din lege.
Așa cum s-a arătat în precedent, SECTOR 1 B în cererea formulată în dosarul de fond a solicitat atragerea răspunderii raportându-se la articolul 26 din Legea nr.64/1995 ceea ce a dus la concluzia reclamantei că s-a încălcat articolul 1 din Legea nr. 82/1991, pentru ca în recurs, după expunerea naturii juridice a răspunderii intimaților ca fiind una contractuală, să concluzioneze că lipsa actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor fiscale creează o prezumție în legătură cu folosirea bunurilor și creditelor societății de către administratori în alte scopuri, demonstrând culpa acestora în ajungerea în incapacitate de plată.
Susținerile recurentei sunt nefondate.
Primul considerent pentru care se apreciază susținerile nefondate este acela că refuzul administratorului debitoarei de a pune la dispoziția Judecătorului - sindic a documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006, se sancționează potrivit articolului 147 din aceeași lege și nu potrivit articolului 138 litera d, în lipsa dovezii că această faptă a dus la starea de insolvență.
În al doilea rând, nedepunerea bilanțurilor contabile în perioada 1999 - 2001 nu este de natură a atrage automat aplicarea articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006 dacă nu s-a făcut dovada că această faptă a dus la insolvența societății.
Prin urmare, lipsa dovezii existenței unui raport de cauzalitate între faptă, prejudiciu și cauzarea insolvenței, atrage neindicența articolului 138 litera
Așa fiind, existența raportului de cauzalitate între faptele pârâților și starea de insolvență a societății debitoare trebuie dovedită în fața instanței, nefiind prezumată, sarcina probei revenind reclamantului conform articolului 1169 Cod civil, reclamant care nu a făcut această probă.
În fine, susținerea recurentei privind culpa pârâților pentru ajungerea societății în insolvență, susținere bazată atât pe nedepunerea actelor contabile și neîndeplinirea obligațiilor fiscale ceea ce în opinia recurentei creează prezumția folosirii bunurilor și creditelor societății în alte scopuri de către administratori, este nefondată atât pentru considerentele menționate în precedent dar și în raport de faptul că folosirea bunurilor și creditelor societății în alte scopuri (folosul propriu) reprezintă în sine o altă faptă prevăzută de legiuitor înarticolul 138 literadin legea nr.85/2006 neinvocată de reclamantă în cererea formulată, faptă ce nu rezultă din prezumții ci trebuie dovedită.
Culpa/fapta celui chemat să răspundă delictual în temeiul articolului 138 din Legea nr.85/2006 nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
Se impune și precizarea că sediul materiei privind răspunderea patrimonială în temeiul articolului 138 din Legea nr.85/2006, are natura juridică a răspunderii civile delictuale (articolele 998 - 999 Cod civil), astfel că argumentele recurentei întemeiate pe teoria mandatului oneros cu toate consecințele răspunderii contractuale (inclusiv sub aspectul prezumției în ce privește culpa), nu sunt fondate.
În aceste condiții cu aceste considerente, Curtea reține că în cauza de față nu subzistă nici unul din motivele de modificare prevăzute de articolul 304 Cod procedură civilă și nici alte motive de modificare sau casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care constatând legală și temeinică sentința atacată, urmează să respinsă recursurile în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B, împotriva sentinței comerciale nr.3243/11.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți, și intimata debitoare SC SA prin lichidator judiciar & Asociații
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./7.02.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
