Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr.410/C/2009 -
Ședința publică
din 26 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
- - - Președinte secție
- Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursul comercial formulat de recurenta pârâtă, din O,- împotriva Sentinței nr. 641/F/19.03.2009 - R pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în contradictoriu cuintimata debitoare SC SRLcu sediul în O,-, având CUI - și J- prin lichidator judiciar O, cu sediul în O, Parcul nr.4 A, având ca obiect - ANGAJAREA RĂSPUNDERII MEMBRILOR DE CONDUCERE ( Legea nr.64/1995).
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei prin chitanța nr. - din 25.11.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, prin serviciul registratură al instanței recurenta a depus la dosar, la data de 25.11.2009, o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
INSTANȚA, având în vedere că citația a fost comunicată recurentei la data de 14.07.2009, respinge ca nefondată cererea de amânare formulată de recurentă în vederea pregătirii apărării și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința nr. nr. 641/F/19.03.2009 - R pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, judecătorul sindic a admis sesizarea formulată de administratorul judiciar O, în contradictoriu cu pârâta și a obligat-o pe pârâta să aducă la masa credală a debitoarei reprezentată prin administratorul judiciar O O, suma de 55.023,4 lei, sumă destinată acoperirii datoriei către creditori.
A fixat termen pentru continuarea demersurilor în cadrul procedurii pentru data de28.05.2009, cam. 3, ora 9.
Pentru a hotărî, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 601/F/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor - Secția Comercială, contencios Administrativ și Fiscal, judecător sindic, a fost admisă cererea introductivă formulată de creditorul, cu sediul procesual ales în B, împotriva debitorului în cauză dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar prin Încheierea nr. 325/F/2008 dată în ședința publică din data de 10.04.2008 a Tribunalului Bihor - Secția Comercială, s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului și desemnarea lichidatorului judiciar O O, căruia i s-au stabilit atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.
Din cuprinsul Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, întocmit în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2006 de către administratorul (lichidatorul) judiciar numit în cauză, la termenul de judecată din 10.04.2008, rezultă că debitorul falit nu are disponibilități bănești și nu este înregistrat la instituțiile abilitate ca având bunuri în patrimoniu, societatea închiriind doar spații comerciale, iar în ceea ce privește evoluția indicatorilor financiar-contabili în perioada ultimilor 3 ani de activitate, concretizată în rezultatul din exploatare de -29.831 lei, este certă starea de insolvență a societății, acesta fiind un fapt incontestabil, și față de lipsa oricăror mijloace bănești, a unui stoc de marfă, precum și lipsa unei soluții privind reorganizarea activități societății, în condițiile în care nu mai există activitate economică și nici angajați, administratorul judiciar a propus intrarea în faliment, aspect încuviințat de JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina l-sindic la termenul de judecată din 10.04.2008.
Potrivit aceluiași raport, având în vedere că depunerea actelor și informațiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 s-a efectuat potrivit dispozițiilor legale, în urma unei analize specifice, lichidatorul judiciar nu a identificat, până la data întocmirii raportului, temeiuri pentru introducerea unei acțiuni de anulare a transferurilor frauduloase și nici nu poate proba săvârșirea uneia dintre faptele enumerate de art. 138 din legea insolvenței, cu toate acestea, administratorul debitorului urmând să justifice lipsa stocurilor, a fondurilor bănești și a neîncasării creanțelor, în condițiile în care, scriptic, în actele contabile, societatea este înregistrată ca având în patrimoniu stocuri, disponibilități bănești și creanțe de încasat.
În conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: - a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;".
Analiza elementelor răspunderii patrimoniale întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței presupune îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența uneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, reținerea unei culpe grave în administrarea societății, existența unui prejudiciu patrimonial și existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul produs societății și implicit, creditorilor.
Referitor la existența faptei culpabile, s-a reținut că, potrivit susținerilor lichidatorului judiciar, din ultimul bilanț contabil înregistrat la data de 01.08.2007, precum și din balanța de verificare din ianuarie 2008, în patrimoniul societății existau stocuri de materiale în sumă de 2823 lei, creanțe de încasat în sumă de 92.043 lei, precum și disponibilități bănești în sumă de 5.687 lei.
Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului a confirmat lipsa stocurilor, a fondurilor bănești și a neîncasării creanțelor, în condițiile în care, scriptic, în actele contabile, societatea este înregistrată ca având în patrimoniu stocuri, disponibilități bănești și creanțe de încasat, aspect care se coroborează sub aspect probator cu neprezentarea nejustificată a administratorului debitorului la interogatoriu, justificând aplicarea dispozițiilor art. 225 cod proc. civ. raportat la art. 149 din Legea nr. 85/2006.
În consecință, s-a reținut în sarcina administratorului debitoarei fapta culpabilă prevăzută de art. 138 lit. a din Legea nr. 85/2006, având ca element material folosirea bunurilor sa creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, în practica judiciară (Trib. M, secția comercială, decizia nr. 2323/2005) considerându-se că, prin nerecuperarea unor datorii de la partenerii de afaceri, organele de conducere rămânând în pasivitate, bunurile persoanei juridice au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă.
Referitor la existența raportului cauzal dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat societății și implicit, creditorilor, aceasta constă în aceea că administratorul societății, prin fapta sa culpabilă, greșeală de gestiune în sens larg, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Astfel, prin omisiunea de a efectua demersurile necesare în vederea recuperării creanțelor societății administratorul debitoarei a creat condițiile favorabile ajungerii acesteia în stare de încetare de plăți, cu consecințe păgubitoare pentru patrimoniul societății și implicit, pentru creditori, fapt ce indică o administrare frauduloasă a averii debitorului și constituie o premisă pentru aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât bunurile descrise în raportul lichidatorului judiciar nu au fost recuperate, având în vedere atribuțiile administratorului judiciar, operează o prezumție de culpă în sarcina administratorului debitorului constând în gestionarea defectuoasă a patrimoniului acestuia.
Totodată, jurisprudența (Decizia nr. 156/31.01.2003 a Curți de Apel București - Secția a V-a comercială), s-a pronunțat în sensul că se impune existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului și, consecutiv, de creditori, - și în situația în care fapta a constituit numai o condiție favorabilă pentru realizarea efectului", această opinie fiind exprimată și în doctrina juridică.
Cu privire la condiția privind existența și întinderea prejudiciului, aceasta constă în contribuția administratorului la diminuarea activului societăți debitoare, în speță prin fapta sa culpabilă administratorul debitoarei fiind răspunzător de întreg pasivul patrimonial.
În ceea ce privește existența faptei prevăzute la art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006, aceasta nu poate fi reținută în sarcina administratorului debitoarei, condiția privind interesul personal, condiție esențială pentru angajarea răspunderii, fiind nedovedită.
Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, instanța a admis sesizarea formulată de creditoarea introductivă, privind atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, și în consecință, a obligat-o pe aceasta să aducă la masa credală a debitoarei, suma de 91.466,24 RON, sumă destinată acoperirii datoriei către creditori.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a formulat recurs recurenta, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de atragere a răspunderii formulate împotriva sa.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat greșit când în opinia sa a echivalat faptul de a rămâne pasivă în vederea recuperării creanțelor societății cu faptul folosirii bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folos propriu sau în cel al altei persoane.
Pentru a se constata că a încălcat prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar trebuia să facă dovada faptului folosirii bunurilor sau a tranzacțiilor prin care bunurile societății au trecut în proprietatea recurentei sau în a altei persoane; ori, chiar în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitorului, administratorul judiciar arată faptul că " nu sunt temeiuri pentru introducerea unei acțiuni de anulare a transferurilor frauduloase și nici nu poate proba săvârșirea uneia dintre faptele enumerate la art.138 din Legea insolvenței "; cu toate acestea instanța de fond a reținut în sarcina sa încălcarea prevederilor acestui articol fără un fundament probatoriu.
Cererile administratorului judiciar în sarcina recurentei, acela de a justifica lipsa stocurilor, a fondurilor bănești și a neîncasării creanțelor ar fi găsit rezolvare pe cale administrativă.
În ce privește creanțele de încasat, administratorul judiciar, în baza art.25 lit.g al aceleași legi, este investit pentru " formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați ".
Ca urmare, nu este legătură de cauzalitate între faptele reținute de către instanța de fond și starea de insolvență a debitorului.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 din Legea nr.85/2006, art.998- 1000 Cod civil.
Lichidatorul O Insolvency Specialists nu și-a precizat poziția asupra recursului.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 pr.civ. instanța reține că recursul este fondat, urmând a fi admis și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul O Insolvency Specialists pentru atragerea răspunderii administratorului, pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, judecătorul-sindic a reținut că administratorul societății debitoare se face vinovat de săvârșirea faptei prev. de art. 138 lit. a) din Legea 85/2006, respectiv a apreciat că acesta a folosit bunurile persoanei juridice prin aceea că nu a procedat la recuperarea creanțelor de la debitorii societății și prin aceasta a creat condițiile favorabile ajungerii societății în stare de încetare de plăți.
Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere raportul supra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, care confirmă lipsa stocurilor, a fondurilor bănești și a neîncasării creanțelor, în condițiile în care, scriptic, în actele contabile, societatea este înregistrată ca având în patrimoniu stocuri, disponibilități bănești și creanțe de încasat.
Într-adevăr, din cuprinsul cererii lichidatorului de atragere a răspunderii administratorului societății debitoare, rezultă că, potrivit ultimului bilanț contabil înregistrat la data de 31.08.2007 și a balanței de verificare din ianuarie 2008, în patrimoniul societății existau stocuri de materiale în sumă de 2.823 lei, creanțe de încasat în sumă de 92.043 lei, precum și disponibilități bănești în sumă de 5.687 lei.
Aceste împrejurări nu pot constitui, însă, prin ele însele temeiuri pentru atragerea răspunderii administratorului, în condițiile în care, faptele pentru care se poate antrena răspunderea membrilor organelor de conducere sunt limitativ enumerate de art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006, legiuitorul stabilind în mod expres și exclusiv categoriile de fapte ilicite pentru care poate fi atrasă răspunderea.
La art. 138 alin. 1 lit. a) din lege, se prevede drept faptă pentru care se poate antrena răspunderea membrilor organelor de conducere folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Activitatea de folosire a bunurilor sau creditelor societății debitoare presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau în cel al unei alte persoane. Folosirea constă în întrebuințarea temporară a unui bun sau a mai multor bunuri ori a creditului debitorului sau scoaterea bunului din patrimoniul debitorului și trecerea acestuia în stăpânirea unei alte persoane.
Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că faptul neîncasării creanțelor de la debitori nu se circumscrie noțiunii de "folosire a bunurilor" în folosul societăților debitoare, câtă vreme nu s-a dovedit intenția de fraudă a administratorului societății debitoare, prin deturnarea utilizării bunurilor sau fondurilor societății de la scopul lor firesc. Mai mult decât atât, lichidatorul are el însuși posibilitatea de a demara toate acțiunile prin care să urmărească încasarea acestor creanțe ale societății debitoare, în temeiul art. 25 lit. g) din Legea 85/2006.
Prin urmare, instanța apreciază că, în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 138 alin. 1 lit. a) pentru atragerea răspunderii administratorului.
În al doilea rând, nu s-a probat nici raportul de cauzalitate între presupusa faptă ilicită și prejudiciul produs, respectiv ajungerea societății în stare de insolvență, căci nu s-a adus nici o probă din care să rezulte faptul că starea de insolvență a fost cauzată de faptul nerecuperării creanțelor, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul raportului întocmit de lichidator, privind cauzelor și împrejurările insolvenței debitoarei, s-a arătat că insolvența s-a datorat "incapacității societății de a-și găsi clienți și de a desfășura o activitate economică constantă, situație care i-ar fi permis să poată obține fonduri pentru plata datoriilor exigibile, a impozitelor și a taxelor".
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 2 și 3, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată în totalitate sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondate a cererii lichidatorului, formulată în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2006.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul declarat derecurenta pârâtă,din O,- împotriva Sentinței nr. 641/F/19.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în contradictoriu cuintimata debitoare SC SRLcu sediul în O,-, prin lichidator judiciar O, cu sediul în O, Parcul nr.4 A, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
RESPINGE cererea formulată de administratorul judiciar O în contradictoriu cu pârâta.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
Jud. fond
Red.dec. M- 17.12.2009
Tehnored. - 21.12.2009
Emis 2 comunicări predate la expediție -
1.recurenta pârâtă,din O,-
2. intimata debitoare SC SRL cu sediul în O,-, prin lichidator judiciar O SPPI, cu sediul în O, Parcul nr.4 A,
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Băltărete Savina
