Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 448/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.448R
Ședința publică de la 10 aprilie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Horia Mihăianu JUDECĂTOR 2: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.69/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SOFT SRL prin lichidator judiciar, - GRUP SRL, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și DIRECȚIA IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa de procedură cu intimata - GRUP SRL pe dovada de citare fiind făcută mențiunea schimbării sediului.
Față de mențiunea de pe dovada de citare de schimbare a sediului Curtea face aplicarea disp.art.98 pr.civ. și constată procedura legal îndeplinită, având în vedere că intimata - GRUP SRL nu a adus la cunoștința instanței eventuala schimbare a sediului.
Din oficiu, Curtea invocă excepția lipsei calității procesuale active a recurentei AVAS.
Având în vedere că ambele recurente, prin cererile de recurs, au solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare atât pe excepția lipsei calității procesuale active a recurentei AVAS, cât și pe recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.69/11.01.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, judecătorul sindic a respins cererea formulată de comitetul creditorilor debitoarei Soft Consult de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului ca nefondată, iar în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului desfășurat împotriva debitoarei și a procedat la luarea tuturor măsurilor subsecvente acestei măsuri.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea de atragere a răspunderii personale a pârâtului a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. d și e din Legea nr.85/2006, sens în care reclamantul comitetul creditorilor, prin Administrația Finanțelor Publice Sector 3 arătat că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă a societății debitoare și de asemenea, a folosit bunurile și creditele societății în alte scopuri decât cele legale și în interes personal.
Instanța de fond a subliniat că pentru angajarea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pe lângă condițiile generale ale oricărei răspunderi civile trebuie îndeplinită o condiție de calificare a subiectului incriminat, respectiv ca acesta să fi făcut parte din organele de conducere sau supraveghere ale debitoarei.
Considerând această condiție îndeplinită, în cercetarea de temeinicie a cererii, judecătorul sindic a subliniat că reclamanta se rezumă la invocarea unor aspecte teoretice și generale, fără să identifice în concret faptele imputate pârâtului și să sublinieze în ce măsură acestea au fost o condiție necesară în instalarea insolvenței debitoarei.
Considerând astfel neîndeplinite condițiile de probațiune a unei cereri în justiție, instanța a arătat că simplul fapt că pârâtul nu a ținut contabilitatea potrivit legii și nu a predat lichidatorului actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, nu sunt aspecte de natură să circumstanțieze legătura cauzală a acestor fapte cu instalarea insolvenței.
Respingând ca neîntemeiată această cerere, luând act de raportul final al lichidatorului judiciar, instanța a reținut că debitoarea nu deține în patrimoniu bunuri valorificabile prin lichidare și astfel, potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, a luat măsura închiderii procedurii falimentului Soft Consult și a dispus, în consecință, celelalte efecte subsecvente.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de creditor al debitoare Soft Consult și Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în calitate de președinte al comitetului creditorilor.
Astfel:
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul neacoperit în cadrul procedurii de lichidare a averii debitorului, cu considerentul că hotărârea primei instanțe este bazată pe o greșită aplicare și interpretare a legii.
S-a arătat că AVAS are o creanță înscrisă la masa credală de 25.446,11 lei, rămasă neacoperită, creanță născută încă din anul 2003 și neplătită, aspect de fapt de natură a contura dezinteresul vădit al administratorului statutar în îndeplinirea obligațiilor legale, dar și fapta de folosire a acestor sume în interes personal.
Recurenta a subliniat că, în opinia sa, intimatul a acționat cu bună știință, continuând activitatea societății, în condițiile în care aceasta avea debite importante la bugetul general consolidat al statului.
Detaliind natura mandatului administratorului într-o societate comercială, recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză temeinicia acțiunii se raportează la elementele răspunderii civile delictuale, întrucât culpa pârâtului este prezumată, iar legătura cauzală implicită.
De asemenea, în considerarea caracterului concursual al procedurii falimentului, AVAS a considerat că se impunea admiterea recursului său.
În ce privește recursul formulat de comitetul creditorilor prin președintele său - Administrația Finanțelor Publice Sector 3, aceasta a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii întemeiate pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 și obligării pârâtului-intimat la suportarea întregului pasiv al societății debitoare întrucât acesta a determinat starea de insolvabilitate și cu rea-credință s-a sustras de la obligațiile de plată care îi reveneau.
Recurentul comitetul creditorilor a arătat că hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar în detalierea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de fond a ignorat pe tot parcursul derulării procedurii insolvenței aspectele semnalate de către lichidatorul judiciar și de către recurent.
S-a arătat că în măsura în care ultima raportare contabilă a administratorului statutar a corespuns anului 2003, iar la finele anului 2002 debitoarea deținea imobilizări corporale de 209.431.000 lei, neregăsite în procedura lichidării, este evident că intimatul se face vinovat de ținerea unei contabilități fictive, deturnarea și ascunderea unor active importante ale debitoarei, de natură a determina instalarea insolvenței.
Recurentul apreciază că nu au natura unor simple afirmații generice imputările aduse intimatului potrivit cu care dispariția averii corporale este imputabilă administratorului, cu atât mai mult cu cât este evident că o serie de documente contabile au dispărut, ele nefiind predate administratorului și lichidatorului judiciar, deși acesta avea această obligație legală.
Comitetul creditorilor a subliniat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu există un prejudiciu al pasivității administratorului în îndeplinirea obligațiilor legale, de vreme ce acesta constă în relevarea unui pasiv neacoperit al debitorului, suma creanțelor înscrise în tabel și neacoperite prin lichidare.
Se subliniază că pârâtul intimat a practicat un management defectuos în raport de care, potrivit dispozițiilor art.72 și 73 din Legea nr.31/1990, art.1540 cod civil și art.374 Cod comercial, este răspunzător pentru cea mai mică culpă de vreme ce mandatul are caracter oneros și comercial, iar dezinteresul acestuia pentru organizarea și conducerea activității societății este un fapt evident.
Menționând în final că fapta de natură a impune răspunderea pârâtului poate îmbrăca și forma inacțiunii, inacțiunea de care se face vinovat administratorul societății pârâte, recurentul a considerat că se impune admiterea recursului și admiterea cererii promovate.
La termenul de judecată din 10.04.2008, în lipsa părților la proces, Curtea a luat în dezbatere excepția lipsei calității procesuale active a recurentei AVAS în recursul promovat și a reținut cauza în pronunțare atât în privința aspectelor excepționale, cât și pe fond.
In analiza excepției lipsei calității procesuale active a recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului in recursul promovat de catre aceasta parte, analizata în temeiul art. 137 alin. 1, rap. la art. 298, cu aplicarea art. 316.proc.civ. Curtea reține următoarele:
Subiectele recursului, confundați cu titularii dreptului cu conținut procesual pentru declararea acestei căi de atac, sunt părțile litigante in instanței a cărei hotărâre este astfel atacată.
Potrivit art. 294.proc.civ. inclus in materia "judecata apelului", la care art. 316 face trimitere, în calea de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza cererii primordiale și nu se pot face cereri noi.
Prin urmare, calea de atac nu poate fi promovată de o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiul originar.
Pe de altă parte, având în vedere regula disponibilității procesului civil, reglementată de art. 129 alin. 6.proc.civ. precum și dispozițiile înscrise în art. 295.proc.civ. la care art. 316.proc.civ. face trimitere, potrivit cărora recursul se judecă în limitele conferite de cererea de recurs - cerere care, în cauză, vizează doar aspecte legate de modalitatea în care instanța a dispus asupra acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 - Curtea constată că, potrivit raționamentului anterior enunțat, calitatea de părți litigante în aceasta acțiune au avut-o exclusiv comitetul creditorilor, reprezentat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, și paratul.
În consecință, calitatea de parte în recurs se regăsește, potrivit principiului arătat, exclusiv în persoana acestor subiecte procesuale.
Or, în cauză, această identitate procesuală a părților în recurs nu se suprapune cadrului procesual în limita căruia instanța de fond a soluționat cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, în fond, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată de către comitetul creditorilor, autorizat de către judecătorul-sindic, iar simetria cadrului procesual în recurs presupune calitatea de recurent a comitetului creditorilor.
Examenul de formă și conținut al cererii de recurs arată, însă, că cererea de recurs este formulata de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în nume propriu, în calitate de creditor al Soft Consult, acaesta acționând independent, fără ca legea să-i recunoască dreptul la recurs individual.
Este adevărat că procedura insolvenței prezintă un pregnant caracter concursual, al cărei scop este acela de a asigura acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, calitatea de creditor al recurentei prezumând interesul acesteia de a obține un rezultat favorabil în cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, contrar celui dat de prima instanță, în scopul final al încasării creanței sale.
Însă, dincolo de aceste observații, dreptul la recurs, recunoscut în condițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006,prezintă o exclusivă componentă procesualăși este distinct de dreptul subiectiv material a cărui protecție o urmărește.
Nici o dispoziție a legii nu instituie excepții procesuale prin care să titularizeze dreptul la recurs, ca drept procesual, oricărei persoane ale cărei interese se leagă de lichiditățile patrimoniului debitorului aflat in insolvență.
În consecință, cadrul procesual subiectiv în judecată a fost stabilit în fața instanței de fond în persoana participanților la această procedură și, cum Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu a avut în fața primei instanțe calitate procesuală în cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, a cărei soluție este singura criticată în recurs, ci doar comitetul creditorilor, Curtea constată că, în mod simetric, dreptul la recurs aparține litiganților inițiali, în raport de care recurenta este terț.
Așa fiind, neavând calitatea de parte în litigiul derulat în fața instanței de fond și, cum prin recurs se critică exclusiv soluția dată cererii întemeiate pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate avea calitatea de recurentă.
În consecință, Curtea urmează să admită excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, să respingă recursul AVAS, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
In ce priveste recursul declarat de catre comitetul creditorilor prin președintele său - Administrația Finanțelor Publice Sector 3, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurentul subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei Soft Consult si cu producerea unui prejudiciu creditoarei insesi prin imposibilitatea incasarii creantelor mentionate in tabelul defintitiv al creantelor detinute impotriva debitoarei.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentului, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre acesta, este pasivitatea adminsitratorului, paratul, la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale ale societatii si depunerea lor, impreuna cu raportarile semestruiale, incepand cu anul 2004, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Insa, imprejurarea ca paratul, intimat in recurs, nu a respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale sau semestriale prezumate de nedepunerea lor in dosarul de insolventa potrivit art. 28 din Legea nr.85/2006, fapt care a dus la mentinerea datoriilor societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre comitetul creditorilor.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii, raportul de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 142-144 dosar fond) arata ca nu se poate face aprecierea incidentei art. 138 din Legea nr.85/2006 in parcimonia documentelor predate si analizate de catre lichidatorul judiciar.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa. Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca aceastea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere care presupune incalcarea ueni conduite legale, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul- care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Prin urmare, Curtea infirma argumentele din recurs prin care se arata ca exitenta unor creante ramase neacoperite a fost determinata de netinerea sau de neraportarea corespunzatoare a activitatii contabile a debitoarei prin grija paratului si reprezinta dovada prejudiciului, a legaturii cauzale si prezuma culpa, considerandu-le nefondate, de vreme ce, asa cum s-a aratat, legea nu prezuma niciunul din elementele raspunderii persoanelor ce pot sta in judecata, iar prejudiciul pretinsei fapte consta in ajungerea in insolventa a debitorului, iar nu in intinderea creantelor sau cauza acestei intinderi ori a insuficientei activelor din patrimoniul falitului.
Din analiza cererii formulate in instantei de fond Curtea retine ca recurentul identifica drept cauza juridica a actiunii, inteleasa ca situatie de fapt calificata juridic, in principal art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa. Descrierea generica a faptei prin reiterarea continutului textului de lege care inregimenteaza aceasta raspundere in motivarea cererii de chemare in judecata, dublata de lipsa dovezilor care sa permita instantei de fond individualizarea faptelor si continutul lor obiectiv nu acopera cerinta procesuala impusa reclamantului, iar in aceste conditii, actiunea promovata apare lipsita de suportul temeiniciei.
Asa cum si prima instanta a subuliniat, afirmatiile de ordin general ale recurentului prin care se arata ca ca evidenta contabila nu a fost tinuta, ca administratorul nu a utilizat corespunzator documentele justificative si contabile pentru operatiunile efectuate, avand semnificatia unei gestiuni defectuoase a afacerii, nu implica nici prezumtia legaturii cauzale a acestor stari de fapt cu provocarea insoventei.
In ce priveste imputarile aduse paratului-intimat de deturnare si ascundere a bunurilor societatii debitoare, fapta de natura a duce la marirea fictiva a pasivului societatii, Curtea arata ca suportul de temeinicie singular folosit de catre comitetul creditorilor in recurs a fost acela ca la nivelul anului 2002 Soft Consult avea inregistrate in contabilitate imobilizari corporale de 209.431.000 ROL care nu se mai regasesc in raportarile actuale.
Curtea impune aspecte de ordin esential in procedura recursului: in masura in care art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă impune ca in calea de atac configuratia actiunii sa ramana neschimbata din perspectiva partilor, obiectului, dar si cea a cauzei juridice a cererii, inteleasa ca temei de fapt calificat juridic.
Or, desi este adevarat ca la formularea cererii in primei instante comitetul creditorilor isi intemeiaza cererea si pe dispozitiile art. 138 lit. e) din Legea nr.85/2006, sigurele alegatii de fapt folosite de catre reclamant in motivarea cererii sale sunt referitoare la netinerea contabilitatii si caracterul imputabil al acestei pasivitati in sarcina paratului.
Astfel, a afirma direct in cadrul recursului o situatie de fapt noua, cum ar fi aceea a diminuarii artificiale a imobilizarilor corporale existente in anul 2002 de natura a determina o marire fictiva a pasivului societatii Soft Consult reprezinta, in opinia instantei de recurs o modificare implicita a cauzei juridice a procesului, inadmisibila. Iar in pasivitatea reclamantului la prima instanta, atat de a contura continutul material al faptei definite de litera e) din art. 138 din Legea nr.85/2006, cat si in a aduce probele de natura a sutine valoarea de adevar a acestei afirmatii potrivit art. 1169 Cod civil nu poate fi depasita prin acoperirea acestor deficiente direct in procedura recursului care ar analiza astfel penru prima data o situatie juridica noua, neconsiderata in primei instante.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar, raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante est legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și în consecință:
Respinge recursul formulat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,împotriva sentinței comerciale nr.69/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Sector 3, în calitate de președinte al comitetului creditorilor debitoarei Soft Consult,împotriva sentinței comerciale nr.69/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
11.04.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Cosmin Horia MihăianuJudecători:Cosmin Horia Mihăianu, Veronica Dănăilă, Aurică
