Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
R OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.471R
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de catre recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva sentinței comerciale nr.5540/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovezile comunicării sentinței atacate și publicării în
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5540/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr- judecătorul sindic a respins ca nefondată cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, pentru suportarea pasivului neacoperit al debitoarei -, iar potrivi art.131 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, luând și toate măsurile subsecvente.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, Administrația Finanțelor Publice Sector 4 solicitat la 26.11.2008 obligarea pârâtului la plata pasivului -, întrucât potrivit raportului lichidatorului, societatea comercială nu avea bunuri urmăribile în patrimoniu de natură a fi lichidate și, astfel, achitate creanțele înscrise la masa credală.
Întrucât cererea creditoarei a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, instanța a arătat că, întrucât este vorba de o răspundere civilă delictuală, fiind necesar a fi dovedite toate elementele acesteia, se impune și dovada a două condiții speciale, calitatea persoanelor care au săvârșit pretinsele fapte și efectul generator al insolvenței al faptelor prejudiciabile.
Astfel, întrucât art.1169 cod civil impune reclamantei sarcina de a proba cele afirmate în justiție, instanța a subliniat că afirmațiile cu caracter teoretic și general, pentru care nu s-a administrat nici o probă, nu pot reprezenta suportul admiterii cererii.
Întrucât elementele acestei răspunderi nu au fost dovedite, instanța a respins cererea ca nefondată, iar față de lipsa oricăror bunuri urmăribile în patrimoniul debitoarei, a luat măsura închiderii procedurii insolvenței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, și, prin rejudecare, modificarea acesteia cu consecința admiterii cererii de angajare a răspunderii pârâtului.
Față de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, ignorând legătura cauzală dintre neținerea contabilității în mod legal în privința - de către pârât și starea de insolvență a debitorului.
Cererea formulată de către creditoare în cauză, a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, în considerarea faptului că pârâtul, asociat-administrator al societății, nu a depus la instituția recurentă bilanțurile contabile aferente anilor 2003 - 2007 și nici raportările semestriale corespunzătoare anilor 2004 - 2007, ceea ce reprezintă o neținere a contabilității conform legii.
că este evidentă culpa pârâtului pentru acest fapt, față de dispozițiile Legii nr.82/1991 a contabilității și dispozițiile art.11 și 72 din Legea nr.31/1990 și având în vedere natura mandatului administratorului în societatea comercială, recurenta consideră că, culpa pârâtului trebuie apreciată cu severitate.
Față de dispozițiile art.1080 și 1600 Cod civil, recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 arată că în cauză devine operativ criteriul obiectiv atât pentru aprecierea vinovăției pârâtului, cât și a legăturii cauzale impuse de lege, și astfel, instanța trebuia să compare activitatea administratorului printr-o comparație concretă, cu activitatea unei persoane cu aceleași însărcinări și care acționează cu respectarea exigențelor unui mandat comercial.
În condițiile factuale considerate, lipsa oricăror documente contabile consemnate la Administrația Finanțelor Publice Sector 4 sau la dispoziția lichidatorului, a dus la concluzia că pârâtul a avut interes să ascundă demersurile sale cât privește organizarea activității contabile, aspect ignorat de către prima instanță.
Apreciind și că toate aceste aspecte clarifică legătura cauzală între neținerea contabilității și starea de insolvență, că prejudiciul material constă în imposibilitatea creditorului bugetar de a-și vedea recuperată creanța, recurenta a solicitat admiterea recursului, și, pe fond, admiterea cererii de plată îndreptată împotriva pârâtului.
În cadrul recursului nu s-au administrat alte probe decât cele administrate în fața instanței de fond.
Analizand recursul, din perspectiva criticilor privind gresita interpretare a legii, evocate de catre recurenta, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurenta subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei - si cu producerea unui prejudiciu creditoarei insesi prin imposibilitatea incasarii creantei, suma cu care s-a inscris la masa credala si mentionata in tabelul defintitiv al creantelor detinute impotriva debitorului.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentei, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre aceasta, este pasivitatea adminsitratorului, paratul la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale corespunzatoare anilor 2004-2007 si de a efectua raportarile semestriale pentru perioada 2004-2007, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Insa, imprejurarea ca parata, intimata in recurs, nu a respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale, fapt care a dus la mentinerea datoriilor bugetare ale societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre Administratia Finantelor Publice Sector 4.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii, raportul de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 46-47 dosar Tribunalul București ), arata ca in lipsa documentelor contabile pe perioada suspecta de 3 ani inainte de deschiderea procedurii, respectiv, 2005-2008, nu s-a putut examina situatia economico-financiara a debitoarei si de a prezenta un raport amanunit asupra cauzelor care au determinat insolventa si a persoanelor responsabile.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa, iar aducerea societatii in insolventa si faliment nu este neaparat consecinta imediata a acestui fapt, asa cum considera recurenta in detalierea motivelor recursului.
Totodata, Curtea mai arata ca justificarea folosita de catre recurenta, aceea data de art. 28 din Legea nr.85/2006, nu poate fi apreciata dincolo de functia sa circumstantiala. Imprejurarea ca la dispozitia administratorului judiciar si ulterior, a lichidatorului, nu au fost puse documentele contabile nu valoreaza proba netinerii contabilitatii, a sustragerii sau distrugerii acestor documente, ci cel mult pot prezuma aceste imprejurari, prezumtie insuficienta insa, cata vreme nu este realizata proba concreta a autoratului si legaturii cauzale dintre fapte si prejudiciu - instalarea starii de insolventa ca efect al netinerii contabilitatii ori al distrugerii ei.
Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca aceastea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul- care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Aceasta nu tine de modul in care instanta apreciaza culpa cu mai multa sau mai putina severitate, ci de faptele, actiuni sau inactiuni identificate ca atare, plasate in autoratul paratului si pentru acre responsabilitatea apartine tot acestuia.
Prin urmare, Curtea infirma argumentele din recurs prin care se arata ca exitenta unei creante a recurentei ramase neacoperita a fost determinata de netinerea sau de neraportarea corespunzatoare a activitatii contabile a debitoarei prin grija paratului si reprezinta dovada prejudiciului, a legaturii cauzale si prezuma culpa, considerandu-le nefondate, de vreme ce, asa cum s-a aratat, legea nu prezuma niciunul din elementele raspunderii persoanelor ce pot sta in judecata, iar prejudiciul pretinsei fapte consta in ajungerea in insolventa a debitorului, iar nu in intinderea creantelor sau cauza acestei intinderi ori a insuficientei activelor din patrimoniul falitului.
Din analiza cererii formulate in instantei de fond Curtea retine ca recurenta identifica drept cauza juridica a actiunii, inteleasa ca situatie de fapt calificata juridic, art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratului, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa.
Descrierea generica a faptei prin reiterarea continutului textului de lege care inregimenteaza aceasta raspundere in motivarea cererii de chemare in judecata, dublata de lipsa dovezilor care sa permita instantei de fond individualizarea faptelor si continutul lor obiectiv nu acopera cerinta procesuala impusa reclamantului, iar in aceste conditii, actiunea promovata apare lipsita de suportul temeiniciei.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante este legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4,împotriva sentinței comerciale nr.5540/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și -, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I
Grefier,
Red.Jud.
27.03.2009
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă
