Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 486/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI SECȚIA A VI A COMERCIAL
DECIZIA COMERCIAL NR. 486
Ședința Public de la 30.03.2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - -
GREFIER -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulat de recurenții G și, împotriva sentinței comerciale nr.3275 din 27.08.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar RO 3, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, - SRL și - SRL.
La apelul nominal, fcut în ședinț public, au rspuns recurenții, reprezentați de avocat dna., recurenta - -, reprezentat de avocat d-na., intimatele - SRL prin lichidator judiciar, reprezentat de avocat dna., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, prin consilier juridic dna., lips fiind celelalte prți.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de grefier, dup care:
Prțile prezente, având pe rând cuvântul, au artat c nu mai au alte cereri de formulat și înscrisuri de administrat.
Intimata - SRL, prin aprtor, solicit cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare.
Curtea acord cuvântul asupra excepției tardivitții declarrii recursului formulat de recurenta - - și excepției lipsei calitții procesuale active în promovarea recursului declarat de - -, invocate de intimata - SRL prin întâmpinare.
Intimata - SRL, prin aprtor, arat c recursul promovat de - - a fost declarat peste termenul legal de 10 zile de la data comunicrii hotrârii prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenț, termen stabilit de prin dispozițiile art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, motiv pentru care solicit admiterea excepției tardivitții recursului promovat de ctre - -.
De asemenea, intimata - SRL, prin aprtor, solicit admiterea excepției lipsei calitții procesuale active în promovarea recursului de ctre - - care nu a avut calitatea de parte atât în cererea întemeiat pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, cât și în procedura insolvenței desfșurat în fața primei instanțe.
Recurenta - -, prin aprtor, solicit respingerea excepției tardivitții declarrii recursului întrucât, comunicarea hotrârii recurate prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenț nu a fost efectuat și ctre - -, situație în care termenul de recurs prevzut la art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, nu a început s curg și împotriva societții - -.
Referitor la excepția lipsei calitții procesuale active în promovarea recursului, recurenta - - arat c are calitatea de creditor al debitoarei întrucât a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SRL, cerere ce a fcut obiectul dosarului nr-, doar conexat la dosarul nr- în care a fost pronunțat hotrârea ce face obiectul prezentului recurs, motiv pentru care solicit respingerea excepției, ca nefondat.
Aprtorul recurenților și solicit admiterea excepției lipsei calitții procesuale active în promovarea recursului formulat de - -, raportat la dispozițiile art.76 din Legea nr.85/2006.
Curtea deliberând, respinge excepția tardivitții declarrii recursului formulat de - - și excepția lipsei calitții procesuale active în promovarea recursului formulat de - -, constat c asupra cererii formulate de ctre creditoarea - - s-a dispus prin încheierea de ședinț de la 9.05.2007 conexarea, aceast creditoare a figurat ca parte în proces în temeiul cererii conexate, pân la un termen ulterior când nu mai apare în citativ și de asemenea, nu figureaz menționat pe dovada de publicare a hotrârii recurate, în Buletinul Procedurilor de Insolvenț.
Curtea constatând c nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat, declar terminate dezbaterile și acord cuvântul asupra recursului.
Recurenții G și, prin aprtor, au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot, a hotrârii recurate, în sensul respingerii cererii de atragere a rspunderii patrimoniale în principal, ca fiind formulat de o persoan fr calitate procesual activ, iar în subsidiar, ca neîntemeiat, apreciind c nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art.138 din Legea nr.85/2006 iar, în subsidiar, casarea hotrârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe și respingerea recursului promovat de - -, ca nefondat.
Recurenta - - solicit admiterea recursului, casarea hotrârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare aceleiași instanțe; depune la dosar concluzii scrise.
Intimata - SRL, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 5, prin consilier juridic, a solicitat respingerea recursului formulat de intimații pârâți, ca nefondat. Referitor la recursul promovat de creditoarea - -, intimata a artat c las la aprecierea Curții acest recurs.
CURTEA
Asupra recursurilor de fata, deliberand retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr-, pe rolul Tribunalului B, creditoarea Administratia Finantelor Publice sector 5 solicitat deschiderea procedurii insolventei, conform dispozitiilor Legii 85/2006, impotriva debitoarei SRL, pentru un debit in suma de 136 656 lei, neachitat, desi de la scadenta au trecut mai mult de 30 de zile, debitoarea fiind prezumata in insolventa.
In motivarea cererii s-a aratat ca suma pretinsa reprezinta creanta certa, lichida si exigibila consatata prin nota de constatare nr. 17102/22.10.2002 si proces - verbal 3416/2003.
Prin sentinta comerciala nr.3098/22.11.2006, Tribunalul Baa dmis cererea, in temeiul art.1 alin.2 lit. pct.2-3 si art. 1 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006, a dispus inceperea procedurii falimentului,in procedura simplificata; a desemnat lichidator judiciar; a stabilit termenul limita pentru inregistrarea creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii,termen prelungit la cererea rclamantie creditaore cu 30 de zile, prin incheirea dela 31.10.2007.
Prin cererea inregistrata la 03.04.2007, pe rolul Tribunalului B, sub nr-, reclamanta creditoare - - Gas olicitat deschiderea procedurii falimentului impotriva debitoarei - SRL, invocand o creanta in suma de 1.108.928,38 lei.
In motivarea cererii s-a aratat ca partile au incheiat contractele de vanzare cumparare nr. 287/02.09.2002 si 287/bis/02.09.2002, modificate prin act aditional, creditoare achitand in avans pretul contractelor, a caror caluze nu au fost respectate de debitoare.
Prin procesul verbal incheiat la 19.05.2004, debitoare a recunoscut debitul, obligandu-se la restituirea sumelor incasate in avans, prinplati esalonate pana in luna decembrie 2004, obligatie nerespectata.
S-a mai aratat ca deitoarea a adus garantie o terta societate - SRL, incheindu-se contractul 2012/21.06.2004.
Cheltuielile de executare a garantului au depasit valoarea bunurilor stabilita in cursul executarii.
Prin incheirea de la 09.05.2007, instanta a invocat din oficiu exceptia conexarii si contatand ca partile nu se opun in temeiul art.167 alin.3 a dispus conexarea dosarului - la dosar nr-.
Prin incheierea de la 09.05.2007, pronuntata in dosar -, fila 154 s-a constata conexarea dosarului -.
Prin cererea formulata la 05.11.2007, inregistrata pe rolul Tribunalului B sub nr-, creditoarea - SRL, a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei - SRL, invocand o creanta certa, lichida si exigibila in suma de 9.580 EUR, actualizarea creantei pana la data achitari integrale a debitului datorat.
S-a invedereat, in motivarea cererii ca in urma raporturilor contractuale stabilite intra parti, debitoarea a efectuat plati prin bilete la ordin, care la scdenta au fost refuzate la plata, din lipsa de disponibil.
Prin incheirea de la 23.01.2008, Tribunalul Baa dmis exceptia de conexitate si a dispus conexarea dosarului nr-, la dosar -.
Prin incheirea de la 23.01.2008, pronuntata in dosar -,Tribunalul Bac onstata conexarea dosarul -.
Prin incheierea de la 16.04.2008, instanta a desemnat in temeiul art.16 alin.2 din lege comitetul creditorilor, presedintele acestuia, Administratia Finantelor Publice si a abilitat comitetul creditorilor sa formuleze cerere de atragere a raspunderiipatrimoniale a persoanelor ce se fac vinovate de cauzarea insolventei societatii debitoare.
Prin cererea formulata la 23.05.2008, comitetul creditorilor prin Administratia Finantelor Publice a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a paratilor G si invocand dispozitiile art.138 alin.1 lit.
La dosarul cauzei, din eroare, la filele 198 - 199 fost inregistrata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulate de comitetul creditorilor, prin Administratia Finantelor Publice a sectorului 2 impotriva paratului Kamal Resul, administratorul debitoarei - & B, numarul dosarului fiind indicat gresit.
Prin sentinta comerciala nr.3275/27.08.2008, pronuntata in dosar nr-, Tribunalul Baa dmis cererea formulata de comitetul creditorilor, prin sector 2, in temeiul art. 138 alin. 1 lit. d; a obligat paratii sa suporte sumele inscrise in tabelul rectificat; a dispus inchiderea procedurii falimentului in temeiul art. 131 din lege; a dispus radierea societatii debitoare.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut, cu privire la cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, incidenta dispozitiilor art.11, art.27 alin.1, art.30 alin.1 din Legea nr.82/1991 raportat la art. 73 lit. c din Legea nr. 31/1990, precum si cele cupreinse in raportul de activitate intocmit de catre lichidatorul judiciar, care a concluzionat in sensul ratinerii culpei administratorilor care neitocmind contabilitatea in conformitate cu legea au cauzar insolventa societatii.
Cu privire la masura inchiderii procedurii au fost retinute dispozitiile art.131 din lege.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs creditoarea - - si paratii G si.
In recursul formulat de paratii si s-a solicitat modificarea sentintei atacate in senul respingerii actiunii intemeiate pe dispozitiile art. 138 lit. d din lege, motivele invocate intrand sub incidenta dispozitiilor art. 304 pct.5 si 9 pr.civ.
S-a invederat ca in solutioanrea cererii instanta a omis a se pronunta asupra calitatii procesuale a reclamantei comitetul creditorilor prin sector 2, in cadrul comitetului creditorilor sector 2 nu detinea pondere majoritara, iar in sedinta adunarii creditorilor din 07.05.2008, creditorul majoritar - SRL, ce detine 85% din totalul creantelor, a fost impotriva formularii cererii de atragere a raspundferii patrimoniale, conform art.17 alin.4 din lege, situatie in care cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale nu a fost formulata cu respectarea legii.
S-a sustinut incalcarea dispozitiilor legale in vigoare, hotrarea atacata fiind intemeiata pe dispozitiile Legii nr.64/1995; s-a criticat sentinta atacata si sub aspectul nedovedirii conditiilor privind atragerea raspunderii patrimoniale, legatura de cauzalitate dintra fapta si prejudiciul creat.
S-a mai aratat ca instanta de fond a disus atragerea raspunderiipatrimoniale cu privire la intregul pasiv, cu incalcarea dispozitiilor legii care se refera la antrenarea raspunderii pentru o parte din pasivul societatii.
In temeiul art.304 pct.5 pr.civ. raportat la art.105 alin.2 pr.civ. s-a invocat incalcarea dreptului la aparare, invederandu-se ca cererea formulata de comitetul creditorilor la 22.06.2008 nu a fost comunicata paratilor conform dispozitiilor legale.
In recursul sau, creditoarea - - a solicitat casarea hotararii, trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii, invocand motive ce se ciscumscriu dispozitiilor art.304 pct.5 pr.civ. raportat la art.105 alin.2 pr.civ si 304 pct.9 pr.civ.
S-a sustinut ca cererea de deschidere a procedurii insolventei, inregistrata sub nr-, prin care a solicitat executarea creantei in suma de 1.108.928,38 lei, conexata prin incheierea din 09.05.2007 la dosar -, prin care s-a dispus si inscrierea in tabelul rectificat al creantelor, nu a fost solutionata, in sensul ca lichidatorul judiciar nu s-a conformat dispozitiilor instantei si nici nu a procedat la verificarea creantei, in conformitate cu art.72 alin.1 si 4 din lege, pe care nu a respins-o, notificand masura inlaturarii creantei, situatie in care creditoarea avea posibilitatea formularii unei contestatii.
S-a mai aratat ca singurele referiri ale lichidatorului judiciar, retinute in raportul de activitate intocmit la termenul din 16.04.2008, referitoare la executarea silita, pornita de catre creditoare impotriva numitei, sunt irelevante fata de obiectul cauzei, executarea silita privind raporturi obligationale nascute intre - - si persoana fizica, in temeiul unui contract de promisiune de vanzare, ce nu are legatura cu executarea silita speciala pornita, in temeiul Legii nr.85/2006.
Cu privire la recursul paratilor, formulat impotriva masurii dispuse in temeiul art. 138 din lege s-a sustinut, pe de o parte ca in mod artificial, prin inscrierea in tabelul creantelor, a creantei pretinsa de catre - SRL, fara o verificare prealabila de catre lichidatorul judiciar, s-a conferit acestei creditoare o pozitie majoritara in ponderea creantelor inscrisse la masa credala.
Pe de alta parte, s-a invederat ca aceasta creditoare are ca asociat administrator pe numita,care are, de asemenea, calitatea de asociat administrator al societatii debitoare, conditii in care, votul negativ privind actionarea in judecata a administratorilor nu este valabil exprimat.
S-a invocat nerespectarea dispozitiilor art.11 din lege, judecatorul sindic neindeplinid atributiile stabilite prin lege, necontroland activitatatea lichidatorului judiciar si actele intocmite de acesta, dispunand masurile solicitate prin rapoartele de activitate fara o cenzura prealabila.
In cel de al doilea motiv de recurs, intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 pr.civ. s-a sustinut ca, incalcand dispozitiile incheierilor din 09.05.2007, prin care s-a dispus cu privire la conexarea cererii, creditoarea nu a fost inscrisa in citativ, nu a figurat parte in sentinta atacata, nefiind prinsa in dispozitivul acesteia.
Recurenta a invederat ca excluderea creantei pretinse de catre lichidatorul judiciar, cu nerespectarea incheierii prin care s-a admis conexarea si fara a fi supus verificarilor titlul reprezentat de procesul verbal din 19.05.2004, prin care societaea debitoare a recunoscut creanta si a solicitat incuviiltarea esalonata a platii, asumandu-si obligatia achitarii integrale pana in luna decembrie 2004, reprezinta o incalcare a procedurii prevazuta de Legea nr.85/2006.
Au fost reluate sustinerile privnd existenta unui conflict de interese intre - SRL si creditoriiinscrisi la masa credala, in calitatea dubla de asociat administrator al celor doua societati blocand posibilitatea formulariicererii de antrenare a raspunderii patrimoniale.
Prin intampinarea formulata de catre debitoare prin lichidator judiciar, la data de 22.01.2009, s-a invocat exceptia tardivitatii formulariirecursului declarat de - -, raportat la art.7 din lege, in subsidiar, exceptia lipsei calitatiiprocesuale active a recurentei, care nu a avut calitatea de parte in procedura insolventei si in cererea privind antrenarea raspunderii patrimoniale, ca urmare a nedepununerii cererii de declarare a creantei in termenul prevazut de lege, potrivit art. 62 alin. 1 lit.
S-a sustinut ca recurenta trebuia sa se incadreze in termenul de inregistrare a cererilor de admitere a creantelor,prevazut in notificarea de deschidere a falimentului,prin procedura simplificata emisa in dosarul nr-; s-a mai aratat ca, la data conexarii dosarului procedura insolventei, era avansata, aflandu-se in stadiul afisarii tabelului definitiv, astfel ca lichidatorul judiciar nu era tinut a comunica creditorului, titular al cererii conexe tabelul definitiv sau tabelul definitiv consolidat, s-a mai aratat ca legea recunoaste numai lichidatorul judiciar dreptul de a dispune cu privire la inscrierea in tabelul creantelor a unei creante, nicidecum judecatorul sindic nu poate dsipune inscrierea la masa credala a unei creante.
S-a mai aratat ca, de buna credinta, lichidatorul judiciar a soliciat creditoarei inscrisuri din care sa rezute creanta pretinsa, creditarea nedand curs solicitarilor.
Cu privire la executarea garantiilor constituite, in temeiul contracutlui de garantie mobiliara nr.2012/21.06.2004,lichidatorul judiciar a fost in imposibilitate de a efectua verificari, intrucat la dosarul cauzei nu a fost depus raportul de expertiza a bunurilor ce constituiau garantia restituirii sumelor datorate; a mai rerinut lichidatorul si dispozitiile art. 88 din legea nr.99/1999, potrivit carora in cazul nerespectarii dipozitiilor legale cu privire la valorificarea bunurilor constituite garantie, poate fi obligat la 30% din valoarea obligatiei garantate.
Au fost reluate sustinerile referitoare la lipsa calitatii procesuale active a recurentei care nu are calitate de creditor si parte in procedura insolventei, nefiind inscrisa la masa credala, in raport de acestea motivele de recurs circumscrise art.304 pct.5 si 9 pr.civ. urmand a fi inlaturate.
Prin intampinarea formulata de Administratia Finantelor Publice sector 5 s-a solicitat resoingerea recursului formulat de paratii si, ca nefondat, mentinerea ca temeinica si legala a sentintei.
S-a invederat ca cererea creditoarei a fost depusa la dosarul cauzeila 23.05.2008, pentru a da posibilitate instantei sa efectueze procedura de comunicare a cererii paratilor; cu privire la incidenta dispozitiilor art.138 din lege s-a sustinut ca in mod corect instanta de fond a retinut dovedite conditiile raspunderii civile patrimoniale, inclusiv cu privire la legatura de cauzalitate dintre fapta savarsita cu vinovatie si prejudiciul cauzat constand in insolventa societatii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Asupra exceptiei tardivitatii recursului formulat de catre - -, ca cererea de declararea a creantei, formulate sub nr- a fost conexata la dosar -, prin inchierea de la 09.05.2007, creditoarea devenind parte in procedura insolventei.
Din verificarile efectuate rezulta ca recurenta a fost omisa atat din dispozitivul sentintei atacate cat si din Buletinul Procedurilor de Insolventa, dovada de indeplinire a procedurii de comunicare a sentintei filele 14-15 dosar recurs.
In consecinta in temeiul art.310 pr.civ.raportat la art.301 pr.civ. si art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006, apreciind recursul formulat in termen va respinge exceptia tardivitatii.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a recurentei - -, constata ca cererea conexa a acesteia, indreptata impotriva debitoarei - SRL, asa cum am retinut, a format obiectul procedurii insolventei dedusa judecatii, recurenta dobandind calitate procesuala in cauza prin efectul incheierii de la 09. 05. 2007.
In consecinta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale, ca nefondata
Cu privire la recursul formulat de parati si raportat la motivul circumscris dispozitiilor art.304 pct.5 raportat la art.105 alin.2 pr.civ, prin care s-a invocat nerespectarea dreptuluila aparare, cererea de antrenarea a raspunderii patrimoniale nefiindu-le comunicata, verificand constata ca instanta, cu respectarea dispozitiilor art. 86 pr.civ. a procedat la comunicarea copiei cererii, asa cum rezulta din dovezile aflate la filele 201 si 202 din dosaar, conditii in care va inlatura acest motiv.
In ceea ce priveste intemeierea motivarii sentintei pe dispozitiile Legii 64/1995, aceasta nu constituie motiv de nulitate, fiind o eroare materiala, cu atat mai mult cu cat raportarea la dispozitiile legii abrogate s-a facut in considerarea unui principiu reglementat de legea in vigoare, si anume al concursualitatii procedurii insolventei.
Nu vor fi retinute nici sustinerile referitoare la interpretarea prevederilor art. 138 din lege potrivit carora judecatorul sindic este tinut a dispune ca doar o parte din pasivul debitoarei sa fie suportat de catre persoanele ce se fac vinovate de insolventa societatii.
Din redactarea textului de lege, rezulta ca instanta este tinuta a stabili, in temeiul probelor ce se administraza, in considerarea principiilor raspunderii civile delictuale intinderea raspunderii persoanelor vinovate de insolventa.
Raspundere a poate fi limitata la valoarea creantelor ramase neacoperite,ca urmare a valorificarii activelor aflate in patrimoniul societatii, sau se poate raporta la intregul pasiv in situatia in care in cursul procedurii nu au fost valorificate bunuri.
Faptul ca s-a dispus antrenarea raspunderii pentru sumele inscrise in tabelul de creante ramase neacoperite nu contravine scopului urmarit de legiutor prin art.138 alin. 1 din Legea nr.85/2006, dimpotiva, corespunde acestuia.
Cu privire la lipsa calitatii procesuale a creditoarei sector 2, in calitate de presedinte la comitetului creditorilor de a formula cerere de antrenare a raspunderii patrimoniale, in conformitate cu art. 138 alin. 3 raportat la art.17 alin.4 din lege.
Retine ca prin incheirea de la 16.04.2008, instanta a desemnat comitetul creditorilor, a desemnat presedintele acestuia si totodata a autorizat formularea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale, in temeiul art.138 din lege.
Cererea a fost formulata la data de 23.05.2008 filele195 - 197 din dosar.
La termenul din 27.08.2008, prin serviciul registratura, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei raport de activitate insotit de procesul verbal al adunarii creditorilor intocmit la 07.05.2008, din care rezulta ca - SRL, creditor majoritar, ce detine 85% din totalul creantelor se opune formulariiunei cereri de atragere a raspunderii patrimoniale a administratorilor societatii.
Din probatoriul administrat in recurs, filele (107- 108 si filele 172 - 173), rezulta ca numita parata, in calitate de asociat administrator al societatii debitoare este in acelasi, timp si asociat administrator al societatii creditoare ce a votat impotriva formularii cererii, intemeiate pe dispozitiile art.138 din lege.
In aceste conditii, apreciem ca fiind incidente prevederile art.17 alin.5 din lege, potrivit caruia daca un membru al comitetului creditorilor se afla datorita interesului propriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura este obligat a se abtine de la vot.
Cererea formulata de catre comitetul creditorilor a intunit conditiile de admisibilitate a impuse de art.138 alin.3 din lege.
Pe de o parte cererea a fost formulata ca urmare a autorizarii instantei, prin incheirea dela 16.04.2008, de catre presedintele comitetuluicreditorilor, pe de alta parte, votul - SRL, exprimat in adunarea comitetului creditorilor, organizata ulterior autorizarii formularii cererii,este irelevant, fiind exercitat cu incalcarea art. 17 alin. 5 din lege, intrucat creditoarea se afla in conflict de interese cu creditorii inscrisi la masa credala.
Recursul formulat va fi admis in considerarea admiterii recursului creditoarei - -, urmand ca la rejudecarea in fond a cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale, instanta sa se raporteze si la aceasta creanta.
In ceea ce priveste recursul formulat de creditoarea - -, urmeaza a-l admite pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea inregistrata la 03.04.2007, sub nr-, creditoarea - - a solicitat inscrierea la masa credala cu suma de 1.108.928,38 lei recunoscuta la plata de catre creditoare prin procesul verbal incheiat la 19.05.2004, prin care la cererea debitoarei s-a incuviintat esalonarea platii pana in luna decembrie 2004; debitul a fost garantat cu garantie imobiliara constituita de - SRL, prin contractul 2012/21.06.2004.
Prin incheirea de la 09.05.2007, dosar -, fila 154 dosar, instanta a dispus conexarea cererii si, totodata a dispus sirectificarea tabelului creditorilor, ca urmare a conexarii cererilor, in senul inscrierii creantei pretinse prin cererile conexe.
Lichidatorul judiciar a procedat la inscrierea in tabelul definitiv rectificat a creantei formulata prin cererea conexa a creditoarei - SRL (fila 190 dosar), cu nerespectarea dispozitiilor instantei referitoare la creanta - -.
Pe parcursul procedurii, lichidatorul judiciar cu rea credinta nu a procedat la inscrierea creantei, pretinsa prin cererea conexa, desi aceasta rezulta din inscrisul reprezentat de procesul verbal incheiat la 19.05.2004, prin care debitoarea recunostea debitul.
Au fost solicitate inscrisuri suplimentare privind executarea garantiilor constituite in favoarea debitoarei, fara insa a se proceda, ca urmare a nedepunerii inscrisurilor la respingerea creantei in conformitate cu dispozitiile art.72 alin.4.
S-a apreciat creanta formulata ca tardiva fara a se propune judecatorului sindic inlaturarea acesteia cu nerespectarea dispozitiilor art. 72 alin.4 din lege, incalcand dreptul la aparare la creditoarei.
Au fost solicitate inscrisuri suplimentare privind executarea garantiilor constituite in favoarea debitoarei, fara insa a se proceda, ca urmare a nedepunerii inscrisurilor la respingerea creantei in conformitate cu dispozitiile art.72 alin.4.
Lichidatorul judiciar in rapoartele de activitate intocmite superficial si confuz, fara o argumentare pertinenta, a omis a se pronunta asupra creantei - -, in sensul admiterii partiale, raportat la executarea garantiilor sau al respingerii, incalcand dreptul la aparare recunoscut prin art. 73 din lege.
Omisiunea lichidatorului judiciar s-a reflectat in solutia instantei care, la randu-i a omis a solutiona cererea conexa, cu care a fost legal investita.
Cu privire la sustinerile debitoarei, reprezentata de lichidatorul judiciar, formulate prin intampinare, referitoare la tardivitatea formularii cererii conexe raportat la art.62 alin1 lit.b din lege.
Constata ca potrivit art.28 alin.1 lit.c din lege, debitorul trebuie sa puna la dispozitia lichidatorului judiciar o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora; potrivit art.61 alin. 1 din lege ca urmare a deschiderii procedurii vor fi notificati toti creditorii mentionati in lista depusa de debitor conform art.28 alin.1 lit.c sau art.32 alin.2, potrivit art.61 alin.2, notificarea urmand a fi indeplinita atat in conditiile codului d e procedura civila, cat si prin Buletinul Procedurilor de Insolventa.
In conditiile art.7 alin.3 teza II din lege numai pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista depusa de debitoare, procedura notificarii se considera indeplinita prin publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa.
Legiuitorul a inteles sa protejeze buna credinta a debitorului, care a procedat la intocmirea unei liste corecte a creditorilor.
In cauza a rezultat ca debitoarea, cu rea credinta, avand cunostiinta de existenta creantei detinuta impotriva sa de catre - -, nu a inscris creanta in lista prevazuta de art.28 alin.1 lit
Debitoarea nu se poate prevala de propria culpa, constand in neinregistrarea, atat in lista prevazuta de art.28 alin.1 lit.c cat si in evidentele contabile, a creantei rezultata din contracte in derulare, recunoscuta la plata, in curs de achitare, potrivit graficului de esalonare.
In consecinta cererea conexa, de declararea a creantei inregistrata la 03.04.2007 nu este tardiva, intrucat nu se circumscrie situatiei de exceptie prevazuta de art.7 alin.3 teza II din lege, publicarea in Buletinul Procedrilor de Insolventa a deschiderii procedurii si a termenului limita de inscriere a creanteor, nefiindu-i opozabila.
Cu privire la intinderea creantei,raportat la executarea garantiilor mobiliare constiuite de terta societate in favoarea debitoarei aceasta urmeaza a fi determinata in cursul procedurii,potrivit dispozitiilor legii speciale si in masura in care acestea nu dispun conform art.149 din lege.
Retinand incalcarea a dispozitiilor instantei consemnate prin incheierea de la 09.05.2007, de catre lichidatorul judiciar, cu consecinta omisiunii solitionarii cererii conexe formulate de - PORT -, pune invedere instantei de fond, cu prilejul rejudecarii, sa ia in considerare cele prevazute de art.22 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Pentru cel mai sus retinute, in temeiul art.304 pct.5 si art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul formulat de catre - -; in temeiul art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul formulat de si; in temeiul art.312 alin.3 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge excepția tardivitții recursului formulat de - -.
Respinge excepția lipsei calitții procesuale active a recurentei - -.
Admite recursurile formulate de recurenții G, și cel formulat de - - împotriva sentinței comerciale nr.3275 din 27.08.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VII a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar RO 3, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, - SRL și - SRL.
Caseaz sentința recurat și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 30.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 06.04.2009
2 ex.
Tribunalul Bucure ști - Secția VII- Comercial
Președinte-Judector sindic:
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Viorica