Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 488/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
Nr. în format vechi 2466/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.488
Ședința publică de la 22.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Elena Mincu
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.887/F/5.10.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare F prin lichidator judiciar și intimații-pârâți, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-pârât personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială aflată la fila 36 și intimatul-pârât, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că lichidatorul judiciar al intimatei-debitoare nu a depus la dosar, în copie lizibilă, decizia penală nr.1110/18.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr.6296/2004.
Intimatul-pârât, prin avocat, depune la dosar, în copii legalizate, hotărâri judecătorești, inclusiv decizia penală nr.1110/18.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.6296/2004.
Curtea, acordă cuvântul atât asupra excepției lipsei calității procesuale active a Fi nvocată de intimatul-pârât, cât și a excepției tardivității recursului formulat de recurenta invocată de intimații-pârâți și.
Intimatul-pârât, prin avocat, învederează, cu privire la excepția lipsei calității procesuale a F, faptul că F nu a fost parte la judecata cauzei în fond, hotărârea recurată fiind pronunțată în contradictoriu doar cu Astfel, având în vedere că cererea de recurs este promovată de F și nu de I consideră că F nu are calitate procesuală activă. De asemenea, arată că F, prin adresa înaintată instanței la termenul anterior, a precizat că a formulat recursul în nume propriu. Solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a În ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului de către, solicită admiterea acestei excepții având în vedere că recursul nu a fost formulat și depus în termenul de 10 zile prev. de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Intimatul-pârât, personal, arată că susține concluziile apărătorului intimatului-pârât.
Curtea, în ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului, având în vedere că acestei părți nu i-a fost comunicată sentința recurată, în temeiul disp. art.52 alin.2 pr.civ. respinge excepția invocată de intimații-pârâți și. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a F, în temeiul disp. art.137 pr.civ. dispune unirea acestei excepții cu fondul și acordă cuvântul asupra cererilor de recurs.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Învederează că deși instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul cererii, recurenta prin motivele de recurs se referă la fondul cauzei și nu la excepția lipsei calității procesuale active. Consideră că instanța de fond a procedat corect atunci când a analizat mai întâi excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că cererea de intervenție în interes propriu este o veritabilă cerere de chemare în judecată întrucât se urmărește un drept/interes propriu. Mai arată că, cererea nu putea fi judecată întrucât disp. art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006 circumstanțiază persoanele care pot introduce cereri pentru angajarea răspunderii organelor de conducere ale debitoarei. Astfel, I, care a introdus cererea în temeiul art.137 din Legea nr.64/1995, avea calitatea de a introduce acțiune, iar după apariția Legii nr.85/2006, doar lichidatorul mai putea introduce astfel de acțiuni, iar în mod excepțional Comitetul Creditorilor. Mai arată că în Codul d e procedură civilă nu se arată în ce ordine trebuie soluționate excepțiile invocate, astfel încât consideră că instanța de fond a procedat corect când s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active a, întrucât era obligată să verifice calitatea părților. Or, a admite punctul de vedere al recurentei, ar însemna că disp. art.138 alin.1 și 3 din Legea nr.85/2006 să nu aibă nici un efect, toți creditorii putând formula cereri de intervenție în interes propriu pentru promovarea acțiunilor în atragerea răspunderii organelor de conducere ale societăților debitoare. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta F, solicită să se observe faptul că aceasta a reluat tezele expuse în fața instanței de fond. Or, potrivit disp. art.3021alin.1 pct.3 pr.civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care se întemeiază recursul. Apreciază că instanța de fond a analizat toate cererile formulate de F și a avut în vedere la pronunțarea hotărârii recurate toate probele administrate în cauză. Arată că, recurenta F nu a adus nici o probă certă în susținerea acțiunii și a recursului. Totodată învederează că răspunderea prev. de art.137 din Legea nr.64/1995 este o răspundere civilă delictuală și ca să poată fi angajată trebuie să îndeplinească condițiile de existență a acesteia. Recurenta F apreciază că în cauză sunt incidente disp. prev. de art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.65/1995, însă cererea sa de chemare în judecată nu a fost întemeiată și pe acest text de lege, astfel încât o completare a cererii introductive adusă în recurs este inadmisibilă. De asemenea, se mai invocă de recurentă disp. art.137 alin.1 lit.f din Legea nr.64/1995, respectiv că ar fi răspunzător pentru folosirea unor mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți. Consideră această afirmație neîntemeiată întrucât nu se face vorbire ce mijloace ruinătoare ar fi folosit și pentru care fonduri. În ceea ce privește ipoteza emisă de recurenta F, în sensul că sumele destinate achitării obligațiilor bugetare ar fi existat și că ar fi fost folosite în alte scopuri, consideră că dacă aceste sume ar fi existat acestea ar fi fost imputate, însă în realitate aceste sume nu au existat. În ceea ce privește invocarea de către recurentă a disp. art.137 alin.1 lit.d din Legea nr.64/1995, învederează că acestea sunt lipsite de suport probator. Solicită respingerea recursurilor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât, personal, solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.887F/5.10.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Ialomițaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta creditoare I împotriva pârâților, și, prin care s-a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților-membrii ai conducerii debitoarei SC F prin lichidator judiciar, până la concurența sumei de 1.199.401,219 Ron, cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 literele a,b,d,e și f din Legea nr.85/2006 urmare modificării Legii nr.64/1995.
Aceeași instanță, prin Încheierea pronunțată la data de 20.12.2006 a respins cererea de intervenție în nume propriu promovată de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a acelorași administratori-pârâți ai societății debitoare, motivată în drept pe dispozițiile art.137 literele a, b, d, e și f din Legea nr.64/1995, actualmente articolul 138 din Legea nr.85/2006.
Potrivit considerentelor încheierii din data de 20.12.2006, judecătorul sindic a respins cererea de intervenție formulată de creditoarea S, urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale active a petiționarei invocată din oficiu, reținând că la data pronunțării acestei cereri - 10.11.2006, creditoarea-intervenientă nu mai are calitate procesuală activă pentru acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, față de modificările aduse prin această lege prevederilor Legii nr.64/1995, nefiind deci îndreptățită aof ormula.
Pentru a pronunța sentința comercială nr.887 F/5.10.2007 prima instanță a reținut în esență, în baza înscrisurilor existente la dosar și a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat, că cei trei foști administratori ai societății debitoare nu se fac culpabili de comiterea vreuneia dintre faptele invocate de reclamanta
În acest sens, judecătorul sindic a constatat că, deși prin expertiza contabilă se reține cu probabilitate, în sarcina fostului administrator, suma de 195.398.142 Rol, reprezentând lipsa la inventar a unei instalații de distilare pentru rachiuri naturale, potrivit art.138 lit.e din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar, a susținut că această instalație nu figurează înscrisă în mijloacele fixe ale societății, nefiind înregistrată în inventar și deci nepreluată de pârât, nici scriptic și nici faptic, neputând fi vorba de înstrăinarea acestui bun, în cauză nefiind administrată o probă contrară acestor susțineri.
Cu această motivare, tribunalul a constatat că nici celorlalți doi pârâți nu li se poate reține comiterea faptei prevăzută de art.138 lit.e din Legea nr.85/2006.
A mai reținut instanța fondului că nu există dovezi în privința folosirii de către pârâți a bunurilor sau creditelor societății, în folos propriu sau a altei persoane; că au făcut comerț în interes personal, sub acoperirea societății debitoare; că nu au ținut contabilitatea conform legii, ori că au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, fapte prevăzute de articolul 138 literele a, b, d și f; că expertul nu a găsit nereguli în privința fișei mijloacelor fixe, nici asupra calculului vitezei de rotație a debitelor clienților pentru anul 2003 precum și faptul că, bunurile înstrăinate din patrimoniul societății în valoare de 10.767.106.664 Rol, au fost anulate de către lichidatorul judiciar în baza art.24 din Legea nr.85/2006, bunurile revenind în patrimoniu.
În considerarea celor reținute, instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta
Împotriva sentinței fondului la data de 8.11.2007 a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice F, motivat în drept pe dispozițiile art.304, art.3041Cod procedură civilă și ale art.138 din Legea nr.85/2006, criticile formulate vizând nelegalitatea hotărârii atacate.
Recurenta a solicitat urmare admiterii căii de atac, admiterea acțiunii dedusă judecății fondului, urmând a se constata că foștii administratori, se fac răspunzători de ajungerea societății debitoare în încetare de plăți, trebuind a fi obligați la plata întregului pasiv al debitoarei, în sumă de 1.811.830 Ron față de recurentă, susținând în esență următoarele critici:
-prin sentința de respingere a acțiunii nu au fost avute în vedere considerentele invocate de organul fiscal, constând în nerespectarea obligației instituită în sarcina debitorului prin art.27 alin.1 din lege, de a formula cerere de declanșare a procedurii insolvenței în 30 de zile de la apariția încetării de plăți, sau când starea de insolvență este iminentă, în cauză administratorii pârâți dispunând continuarea activității și atunci când incapacitatea de plată era evidentă, determinând în acest mod majorarea creanțelor, fiind astfel incidente dispozițiile art.137 alin.1 lit.c din Legea nr.64/1995;
-prin procesul-verbal încheiat la data de 5.02.2001 în adunarea generală a acționarilor societății, au fost stabilite atribuțiile fiecăruia dintre cei trei administratori - pârâți, cu mențiunea că aceștia "răspund personal pentru specificul activității, de documentele încheiate și de rezultatul lor financiar contabil, de întocmirea corectă și exactă a documentelor", rezultând deci că cei trei aveau în gestiune patrimoniul societății, astfel încât recuperarea în cadrul procedurii decât în infimă parte a creanțelor, denotă neîndeplinirea sarcinilor de către aceștia, fiind evidentă intenția de fraudare a creditoarei în scopul atingerii interesului sau folosului propriu;
-chiar dacă, în cauzele penale în care pârâții și au avut calitatea de inculpați, primul dintre aceștia, a fost achitat prin decizia penală nr.1110/18.10.2004, din probele administrate în aceste dosare, se poate observa că achitarea a intervenit urmare modificării cadrului legislativ, iar nu pentru că nu a săvârșit faptele pentru care a fost chemat în judecată, astfel că deși aceste fapte nu mai întrunesc elementele infracțiunii, pot fi ușor încadrate în dispozițiile art.138 alin.1 literele a,b,d și e;
-în aceleași cauze s-a reținut, că fostul administrator în perioada octombrie 2002 - 30 ianuarie 2003 s-a ocupat cu valorificarea de alcool etilic, însă în evidența contabilă s-au înregistrat livrările efectuate ca referindu-se la cereale, nepurtătoare de taxe și accize, în scopul sustragerii de la plata taxelor către stat, acesta fiind găsit vinovat prin sentința penală nr.255/20.06.2003 a Judecătoriei Găești și decizia penală nr.44/19.01.2006 a Curții de Apel Ploiești de evaziune fiscală;
-sustragerea de la plata obligațiilor bugetare a reprezentat mijlocul prin care administratorii au urmărit folosirea fondurilor către alte destinații care să întârzie starea de insolvență, situație care se încadrează în condițiile dispuse prin art.138 lit.f, neachitarea la timp a debitelor către organele fiscale având drept consecință calcularea accesoriilor și a majorărilor de întârziere, stabilite prin procesul-verbal de control încheiat la data de 22.09.2003, cauză care a generat incapacitatea de plată;
-prin raportul întocmit de lichidator s-a făcut dovada legăturii dintre fapta ilicită administratorilor constând în nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment, de care instanța fondului nu a ținut cont și nici de practica Curții de APEL BUCUREȘTI reținută prin decizia comercială nr.1075/3.04.2006, depusă la dosar;
-nu au fost avute în vedere concluziile inserate în raportul lichidatorului privind cauzele insolvenței, reținute și prin raportul de expertiză, din care rezultă că nedepunerea diligențelor în recuperarea rapidă a creditelor acordate clienților de societatea debitoare, nu poate fi imputată decât administratorilor, termenul de 192 zile relevat prin expertiză, de plată a acestor credite, fiind foarte mare în raport de situația precară a societății;
-nu a fost avută în vedere solicitarea administratorului judiciar consemnată în încheierea din data de 26.03.2004, conform căreia apare necesară aducerea la zi a evidenței contabile și verificarea acesteia, inventarierea scriptică, stabilirea masei pasive și active,însăși anularea în cadrul procedurii a transferurilor patrimoniale în baza art.80 și 81 din lege, confirmând intenția de fraudare a creditorilor, prin sustragerea bunurilor de la urmărire, având drept scop, ascunderea sau întârzierea stării de insolvență și lezarea drepturilor creditorilor;
-simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate expres prin art.138 alin.1, în opinia recurentei este suficient pentru atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, fără a mai fi nevoie de proba elementelor care o compun, în cauză fiind dovedită existența cel puțin a unei fapte.
În final, recurenta a mai învederat că potrivit teoriei și practicii juridice, răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și că, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în speță, indiferent că pârâții - administratori au încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care le impuneau gestionarea cu atenție și responsabilitate a patrimoniului și activității societății, se fac răspunzători de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor, fiind îndeplinite condițiile dispuse de literele a,b,d,e și f ale articolului 138 din Legea nr.85/2006.
La data de 21.11.2007 împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs și intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și ale art.3041Cod procedură civilă.
După prezentarea considerentelor care au îndreptățit-o să formuleze cererea de intervenție în nume propriu, urmare preluării de la Casa de Asigurări de Sănătate, în baza G nr.37/2004, a unei creanțe consolidată în D în cuantum de 18.117,97 USD la cursul de la data preluării, recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a susținut că sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, arătând în esență că: în cauză s-a probat neorganizarea contabilității conform legii, atât timp cât pentru o serie de mijloace fixe, societatea nu a putut prezenta fișe de identificare și documente de proveniență, iar pentru altele, documente care să ateste proprietatea asupra lor; nu au fost întocmite fișele pentru stocuri, ori fișele furnizorilor, fiind evidentă intenția de fraudare a creditorilor, prin sustragerea organelor de conducere de la îndeplinirea obligațiilor sociale și financiare asumate.
În continuare recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a susținut că sunt întrunite condițiile reglementate prin art.138 literele a,b, d, e și f din Legea nr.85/2006, detaliind critici care privesc fondul cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, asemănătoare celor înserate și în conținutul motivelor recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice F, referitoare la: întârzierile constatate în recuperarea creditelor acordate unor clienți, înstrăinarea unor bunuri din patrimoniul societății; situația constată în cauzele penale cu privire la întocmirea unor documente fictive pentru cantitățile de alcool etilic vândute în perioada octombrie 2000 - 30.01.2002 în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, precum și utilizarea fondurilor reprezentând contribuția personală a angajaților societății la fondul de asigurări de sănătate, în alte scopuri, nevirarea acestora, conducând la nașterea creanței preluată de la.S, al cărei cuantum s-a majorat prin calcularea dobânzilor, ceea ce a contribuit la intrarea în incapacitate de plată.
Recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a învederat totodată, că în mod greșit a fost respinsă de prima instanță cererea de intervenție formulată, urmare admiterii excepției lipsei calității procesuale active, fără a se dispune însă, asupra admisibilității în principiu a acestei cereri incidentale.
În opinia acestei recurente, numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție în nume propriu, putea fi pusă în discuție excepția invocată din oficiu de instanța fondului, astfel că "ne aflăm în fața unui viciu de procedură", partea solicitând casarea sentinței atacate, "în sensul pronunțării corecte de către judecătorul sindic asupra cererii de intervenție formulată", cu atât mai mult cu cât din dispozitivul încheierii din data de 20.12.2006 nu rezultă modul în care s-a pronunțat instanța asupra acestei cereri.
Prin întâmpinarea înregistrată în calea de atac la data de 26.02.2008, intimatul-pârât, a invocat excepția nedeclarării recursului formulat de S în cadrul termenului reglementat prin dispozițiile art.8 alin.2, din Legea nr.85/2006, precum și excepția lipsei calității procesuale active a recurentei F, cu motivarea că aceasta nu a fost parte la judecata în fond, hotărârea recurată fiind pronunțată în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice I care a avut calitatea procesuală de reclamantă.
Excepția tardivității recursului formulat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost invocată și de către intimatul pârât, prin întâmpinarea anexată cauzei la data de 19.03.2006.
Pe fondul litigiului, cei doi intimați-pârâți au solicitat respingerea recursurilor deduse judecății, aceștia detaliind prin întâmpinările formulate, considerentele de fapt și de drept menite să ateste temeinicia și legalitatea sentinței primei instanțe în raport cu probele administrate.
Intimatul pârât, prin apărător, a depus la dosar, în copii lizibile, decizia penală nr.111o/18.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr.6296/2004, precum și sentințele penale numerele 390/7.10.2003 și 255/20.06.2003 pronunțate de Judecătorie G în dosarele nr.1545/2003 și nr.985/2003 și decizia penală nr.1110/18.10.2004 a Curții de Apel Ploiești pronunțată în dosarul nr.6296/2004.
Curtea a respins excepția tardivității formulării recursului declarat de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în considerarea dispozițiilor art.52 alin.2 Cod procedură civilă, în raport de necomunicarea sentinței fondului către această parte.
Curtea urmează a respinge și excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice F pentru considerentele care se vor expune în continuare.
Pe acest aspect, Curtea constată că, la termenul de judecată din data de 27.04.2007 inițiatoarea cererii întemeiată pe dispozițiile art.137 din Legea nr.64/1995 - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iap recizat că, în temeiul Ordinului Ministrului Finanțelor nr.266, debitoarea a intrat în administrarea organelor fiscale locale, prin încheierea pronunțată la acest termen, prima instanță dispunând introducerea în cauză în calitate de reclamantă a Administrației Finanțelor Publice
A avut loc deci o transmitere legală a calității procesuale active de reclamantă, către Administrația Finanțelor Publice F, numai din eroare, în dispozitivul sentinței comerciale atacate nr.887F/5.10.2007 fiind menționată ca reclamantă creditoarea
Urmare subrogării Administrației Finanțelor Publice F în drepturile inițiatoarei acțiunii dedusă judecății și dobândirii în acest mod a calității procesuale de reclamantă, această parte are și calitatea procesuală de promovare a căii de atac a recursului, excepția invocată de către intimatul-pârât apărând nefondată.
Curtea urmează a constata ca întemeiat recursul formulat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în considerarea aspectelor care vor fi detaliate.
În opinia Curții, în mod eronat instanța fondului, prin Încheierea pronunțată la data de 20.12.2006 a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de S la data de 10.11.2006, cu motivarea că aceasta nu are calitate procesuală activă, nefiind îndreptățită a promova cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, urmare modificărilor aduse Legii nr.64/1995 prin dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Conform prevederile art.49-56 Cod pr.civilă, cererea de intervenție în interes propriu, este folosită de terțul care urmărește că i se recunoască sau să i se stabilească un drept propriu, în cadrul procesului care urmează între alte persoane.
După depunerea unei asemenea cereri, potrivit art.52 alin.1 Cod pr.civilă, în mod obligatoriu, instanța trebuie să se pronunțe asupra admisibilității ei în principiu, urmând să verifice dacă terțul justifică un interes propriu și pretinde un drept propriu; dacă cererea are legătură cu acțiunea principală astfel încât să justifice judecata lor împreună și dacă intervenția voluntară este admisibilă în raport cu natura litigiului purtat între reclamant și pârât.
Asupra admisibilității în principiu, instanța sesizată se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul, prin care, după caz, încuviințează în principiu intervenția sau o respinge ca inadmisibilă.
În opinia Curții numai după analiza admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntară, pot fi puse în discuție alte excepții de procedură în condițiile art.136 și 137 Cod procedură civilă, inclusiv excepția calității procesuale active.
În cauză, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului justifică un interes propriu, în doctrină și practică fiind consacrată, posibilitatea aflată la dispoziția creditorilor, în raport cu prevederile art.149 din Legea nr.85/2006 de a formula cereri de intervenție în cadrul acțiunii în atragerea răspunderii reglementată prin art.138 din legea procedurii insolvenței.
În privința criticilor privind fondul litigiului evocate prin recursul Administrației Finanțelor Publice F, examinând cauza și în lumina dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că în timpul primei judecăți, raportul de expertiză contabilă administrat nu a răspuns obiectivelor fixate de instanță, prin care s-a dispus a se stabili dacă poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâților în raport de prevederile art.137 lit.a,b,d,e și f din Legea nr.85/2006 urmând a avea în vedere și hotărârile definitive și irevocabile pronunțate în cauzele penale privind pe și și pentru ce sume.
Expertul a răspuns că poate fi antrenată răspunderea pârâtului în baza art.138 lit.e pentru suma de 195.398.142 lei, fără însă a detalia considerentele care l-au îndreptățit să formuleze o atare concluzie.
Nu a motivat în nici un mod expertul, considerentele pentru care a opinat că răspunderea celorlalți doi pârâți și nu poate fi angajată și nici nu a detaliat dacă valoarea despăgubirilor civile reținute în sarcina lor prin hotărârile pronunțate în cauzele penale, se includ în valoarea pretențiilor bănești solicitate prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Prin raportul întocmit urmare obiecțiunilor formulate de recurenta-reclamantă, expertul nu a răspuns obiecțiunilor privind întocmirea ori nu a fișelor pentru mijloace fixe, a fișelor pentru stocuri și a celor pentru furnizori, analizând numai "calculul vitezei de rotație a debitelor clienților", cu menționarea numărului zilelor de întârziere în recuperarea acestora, fără însă ca în raport cu această ultimă constatare, să formuleze opinii în legătură cu incidența dispozițiilor art.138 din legea procedurii insolvenței.
În opinia Curții, apare necesară refacerea expertizei contabile, urmând ca lucrarea de specialitate, ținând seama de conținutul raportului privind cauzele insolvenței întocmit de lichidatorul judiciar, de atribuțiile care reveneau fiecăruia dintre intimații-pârâți, corespunzător procesului-verbal de delimitare a competențelor acestora, din data de 5.02.2001, de situația de fapt constatată prin hotărârile pronunțate în cauzele penale finalizate prin hotărârile irevocabile anexate prezentei cauze, având la bază verificarea evidenței și documentelor contabile ale societății debitoare, să concluzioneze asupra incidenței prevederilor literelor a,b d, e și f ale articolului 138 din Legea nr.85/2006, în raport de modul în care pârâții intimați au îndeplinit atribuțiile specifice funcției de administrator al societății debitoare, corespunzător perioadei în care în drept și în fapt au asigurat conducerea și gestionarea patrimoniului societății falite.
Lucrarea de specialitate indicată nu este limitată la obiectivul menționat în prezenta hotărâre, recurentele putând solicita completarea acestuia, corespunzător criticilor evocate prin conținutul căilor de atac, tot astfel intimații-pârâți în combatarea acestor susțineri.
Pentru considerentele inserate, în baza dispozițiilor art.312 alineatele 1,2 și 3 teza a II-a privind neintrarea în cercetarea fondului, Curtea va admite recursurile, va casa în întregime sentința comercială atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Finanțelor Publice
Admite recursurile formulate de recurentele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.887/F/5.10.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare F prin lichidator judiciar și intimații-pârâți, și.
Casează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.04.2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 19.05.2008
Tehnored. - 20.05.2008
2 ex.
Fond - Tribunalul Ialomița
Președinte - Judecător sindic: a
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu
