Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 490/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

Nr. în format vechi 546/2008

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.490R

Ședința publică de la 22.04.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru

JUDECĂTOR 2: Elena Mincu

JUDECĂTOR - -

GREFIER

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva încheierii nr.13452/25.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta prin mandatar cu procură aflată la fila 9, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 18.04.2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării, recurentei prin mandatar.

Recurenta, prin mandatar, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurenta, prin mandatar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Învederează faptul că la data de 31.01.2001 Import - Export a formulat cerere de deschidere a falimentului societății recurent, cerere care a fost admisă, iar această situație a durat până în anul 2007 când Curtea de Apel Bucureștis -a pronunțat definitiv și irevocabil prin admiterea recursului formulat de societatea recurentă și renunțarea la starea de faliment. Mai arată că au fost în imposibilitate de a efectua preschimbarea certificatului de înmatriculare întrucât până la data când Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a comunicat hotărârea Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București dreptul lor de administrare era ridicat.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin încheierea nr.13452/25.02.2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea de drept a, reținând că până la data de 31.12.2004, această societate nu a efectuat preschimbarea vechiului certificat de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare, cu raportare la prevederile art.30 alin.2 și alin.3 din Legea nr.359/2004.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, solicitând casarea încheierii.

Recurenta a formulat următoarele critici:

La data de 30.01.2001, Import - Export a formulat cerere pentru lichidarea și declararea procedurii falimentului pentru

La data de 11.09.2002, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială prin sentința comercială nr.1413/11.09.2002 a dispus intrarea în procedura de lichidare, ridicându-se dreptul de administrare a societății.

Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs, soluționat prin decizia nr.2441/25.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, care a dispus casarea sentinței comerciale nr.1413/11.09.2002 și trimiterea dosarului la Tribunalul București pentru continuarea judecății.

Prin sentința comercială nr.1865/16.05.2007 pronunțată de Tribunalul Bucureștis -a dispus începerea procedurii falimentului pentru, dispunând ridicarea dreptului de administrare a societății.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, soluționat de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială, prin decizia comercială nr.1657/14.11.2007, prin care s-a dispus casarea sentinței comerciale nr.1689/04.07.2007 prin care Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială pronunțase hotărârea de începere a procedurii insolvenței și respingerea cererii de deschidere a procedurii formulate de creditoarea SC.

Încetarea procedurii de insolvență a fost pronunțată prin sentința comercială nr.291/23.01.2008 publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Având în vedere că în perioada 11.09.2002 - 20.02.2008 recurenta a avut ridicat dreptul de administrare, s-a aflat în imposibilitate de a face preschimbarea certificatului de înmatriculare și a certificatului de înregistrare fiscală a societății până la termenul din 31.12.2004.

La dosar au fost depuse: Încheierea nr.13452/25.02.208, comunicarea încheierii, copie de pe cererea de deschidere a procedurii formulată de Import - Export, Sentința civilă nr.1413/11.09.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, Decizia comercială nr.2441/25.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, copie de pe Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.1689/2007, Decizia comercială nr.1657/14.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială, Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.625/2008.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Asupra recursului:

Potrivit art.26 din Legea nr.359/2004, ână p. la data de 31 decembrie 2004, persoanele juridice care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au preschimbat certificatul de înmatriculare și cel de înregistrare fiscală, au obligația de a solicita la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul din județul în a cărui rază au sediul social sau secundar preschimbarea acestora cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare.

Conform art.30 din Legea nr.359/2004 alin. 1 și 2, neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare, până la termenul prevăzut la art. 26, atrage dizolvarea de drept a persoanelor juridice prevăzute la art. 2.

Constatarea dizolvării de drept se face prin încheierea judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recurenta nu s-a conformat prevederilor art.26 din legea menționată, iar sancționarea pentru neîndeplinirea obligațiilor privind preschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare este dizolvarea de drept a societății.

În cazul dizolvării de drept a societății, dizolvarea se produce de plin drept dacă ipoteza legii e satisfăcută. În acest caz, instanța nu pronunță dizolvarea, ci constată că, fiind îndeplinită condiția legii, dizolvarea a operat în puterea legii.

Ridicarea dreptului de administrare a debitoarei dispusă în temeiul Legii nr.64/1995, în prezent Legea nr. 85/2006, înseamnă pierderea dreptului de a iniția, perfecta și executa operațiuni comerciale. Debitorul păstrează toate drepturile în tot ce nu privește administrarea bunurilor.

Prin urmare, Curtea apreciază o lipsă de diligență din partea recurentei faptul că nu s-a conformat dispozițiilor art.26 din Legea nr.359/2004.

De altfel, prin Decizia comercială nr.1657/14.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a Comercială, a fost admis recursul declarat de, s-a modificat Sentința comercială nr.1865/16.05.2007, a fost admisă contestația debitoarei și s-a respins cererea de deschidere a procedurii ca fiind prescrisă, de la acest moment debitoarea nemaifiind lipsită de dreptul de a-și conduce activitatea.

Astfel, în raport de momentul pronunțării deciziei menționate(14.11.2007) și momentul pronunțării încheierii de constatare a dizolvării de drept a societății (25.02.2008), aserțiunile recurentei legate de pretinsa imposibilitate de a efectua formalitățile în sensul Legii nr.359/2004 vor fi înlăturate.

În consecință, pentru aceste motive, Curtea va constata recursul nefondat și îl va respinge conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta, împotriva încheierii nr.13452/25.02.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.Jud./22.05.2008

Tehnored.

Nr.ex.: 2

Fond: Jud.delegat:

Președinte:Mihaela Ioana Barna Prisacaru
Judecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 490/2008. Curtea de Apel Bucuresti