Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 535/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 701/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr. 535
Ședința publică de la 5.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
*************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, în contradictoriu cu intimatul pârât, împotriva sentinței comerciale nr.953/29.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă recurenta și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, Curtea în baza art. 150 civ. constată cauza în stare de judecată și o retine spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.953/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr- a fost respinsă cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 împotriva pârâtului privind atragerea răspunderii patrimoniale a acesteia conform art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006 pentru pasivul debitoarei SC - SRL. De asemenea, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea acesteia din Registrul Comerțului, notificarea sentinței către ORC și Direcția Teritorială a Finanțelor Publice a Municipiului B și plata onorariului lichidatorului din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că deși pârâtul a fost administratorul debitoarei, reclamanta nu a dovedit că acesta a săvârșit faptele menționate în cerere. Aspectele teoretice privind angajarea răspunderii în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu sunt suficiente pentru atragerea acestei răspunderi, fiind necesar ca reclamanta să arata și să facă dovada concretă a faptelor cere se încadrează în aceste dispoziții. Săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele prevăzute limitativ de lege și existența unui prejudiciu sunt două dintre condițiile necesare, dar nu suficiente pentru a putea fi antrenată răspunderea unei persoane întemeiată pe art. 138. În speță, reclamantul creditor a făcut doar afirmații generice referitoare la continuarea activității în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege, astfel că cererea a fost respinsă. Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din lege, aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele două se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditoarea nu a făcut dovada celor afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit.d) se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Faptul că acesta nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori nu a depus raportările contabile la organele fiscale, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe. Oricum, reține judecătorul sindic, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acestor obligații să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că sentința comercială recurată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța în mod greșit nu a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit.c) și d) din Legea nr. 85/2006. Astfel, arată recurenta, pârâtul avea obligația ca, în calitate de administrator, să întocmească și să depună declarațiile de impozite și taxe conform OG nr. 68/1997, la sediul organului fiscal. Instanța de fond nu a avut în vedere că în situația încălcării acestei obligații, sunt incidente prevederile Legii nr. 31/1990, art. 73 alin. 1 lit.c), art. 148 alin. 1, art. 201 alin. 1 potrivit cărora administratorii sunt răspunzători pentru ținerea registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Cum pârâtul, în calitatea sa de administrator răspunde și pentru cea mai ușoară culpă confor art. 72 din Legea nr. 31/1990 rep. cererea creditoarei trebuia admisă.
De asemenea, aceasta susține că sunt îndeplinite și dispozițiile art. 138 lit.c) din lege, de vreme ce culpa pârâtului în conducerea societății, ca administrator nu trebuie dovedită, fiind prezumată conform dispozițiilor art. 1082 civ.
Față de aceste motive, recurenta solicită admiterea cererii și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare, în calitate de administrator.
Analizândsentința recurată prin prisma criticilor invocate de recurentă în motivele de recurs, Curtea apreciază că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din pr. civ. urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 care reglementează răspunderea acestor persoane din conducerea societății debitoare atunci când acestea:"au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.", dacă și numai dacă, prin aceasta". au contribuit la ajungerea debitorului în această situație- în stare de insolvență-", Curtea reține că hotărârea judecătorului sindic este legală și temeinică deoarece nu a rezultat din probele adminJ. că administratorul a urmărit satisfacerea unor interese personale ale acestuia, iar pentru aceasta, a decis continuarea activității societății.
În ce privește aplicabilitatea art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia aceiași membrii ai organelor de conducere pot fi obligați să suporte o parte din pasivul societății, dacă au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență prin aceea că:". au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.",de asemenea, Curtea apreciază că sentința este legală și temeinică.
În primul rând, recurenta-creditoare nu arată care dintre cele trei elemente materiale ale activității păgubitoare săvârșite de administrator ar fi incidente în cauză, iarîn al doilea rând, din actele existente la dosar, întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
În acest sens, Curtea reține că pentru aplicarea art. 138 din legea nr. 85/2006 este nevoie de întrunirea cumulativă două condiții speciale:a) săvârșirea uneia sau mai multora dintre faptele prevăzute de acest text de legeșib) condiția ca acestea să fi fost cauzele stării de insolvență( la care se adaugă, desigur, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale desprinse din art. 998-999 din civil).
Or, în cauză, așa cum corect reține și prima instanță, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptelor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din legea nr. 85/2006 și a legăturii de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență, creditoarea invocând numai lit. c) și d) și, mai mult decât atât, cauzele esențiale ale insolvenței nu s-au datorat unor fapte imputabile administratorului, ceea ce exclude atragerea răspunderii acestuia.
Mențiunile recurentei referitoare la răspunderea pe care administratorii o au pentru neîndeplinirea unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 rep. sunt lipsite de relevanță deoarece acestea privesc răspunderea generală a administratorului față de societate, în timp ce dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 reglementează orăspundere patrimonială specială, derogatorie de la dreptul comun(care îl constituie legea nr. 31/1990), condițiile prevăzute în legea specială fiind de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații prevăzute în legi generale ( potrivit principiuluiexceptio est strictissimae interpretationis aplicationis).
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 și art. 3041din proc civ. va respinge recursul declarat împotriva acestei sentințe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentinței comerciale nr. 953/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VII a Comercială în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârâtul și intimata-debitoare SC - SRL. prin lichidator judiciar GRUP EXPERT, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 05.05.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX.2
Sent.com. nr. 953/29.02.2008
Tribunalul București -Secția a VII a Comercială
Dosarul nr-
Jud. Fond:
16 Iunie 2008
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
