Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 766/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 593/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 766
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE -PRIN DGFPI împotriva sentinței comerciale nr. 19/F din data de 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând că recurentele au solicitat prin cererile de recurs judecarea cauzei în lipsă conform art.242 pct. 2. proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.19/F/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomițas -a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele AVAS B și Direcția Generală a Finanțelor Publice I cu sediul în S, formulată în baza art.138 din Legea nr.85/2006 împotriva pârâților, și.
În motivarea acestei soluții s-a reținut în esență că reclamantele nu au arătat în concret acțiunile sau inacțiunile care s-ar circumscrie tuturor faptelor enunțate în art.138 lit.a, b, c, d și f din Legea nr.85/2006 nu au administrat dovezi în sprijinul afirmațiilor lor și nu au probat raportul de cauzalitate între pretinsele fapte culpabile ale asociaților pârâți și ajungerea societății în stare de insolvență.
Față de cele reținute, s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.19/F/25.01.2008 au declarat recurs AVAS B și DGFP ialomița.
Ambele recurente critică sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală deoarece:
AVASconsideră că legea insolvenței nu conține în mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere a societății comerciale ajunsă în încetare de plăți. Consideră de asemenea că nu este relevantă în speță legătura de cauzalitate între activitatea intimaților pârâți și starea de insolvență; că s-ar aplica dispozițiile Legii nr.31/1990 referitoare la răspunderea mandatarului conform art.72.
Consideră astfel că regulile prevăzute de dispozițiile art.137 din Legea nr.85/2006 sunt cu totul altele decât răspunderea civilă delictuală.
Că în speță s-a dovedit atât legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu care ar fi de fapt nerespectarea și neaplicarea legii și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea în faliment a societății ai căror administratori au fost. Că s-ar aplica în speță normele dreptului comercial care derogă de la principiile dreptului civil. Însăși faptul că societatea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva ei s-a declanșat procedura falimentului duce sigur la existența unui prejudiciu cert pentru care ar trebui angajată răspunderea patrimonială a administratorilor.
astfel admiterea recursului și antrenarea răspunderii pârâților respectiv obligarea acestora la plata creanței sale până la concurența sumei de 14.741 USD (48.558,73 RON).
DGFP ialomița pentru ȚĂNDĂREIarată că din însăși rapoartele lichidatorului numit în dosarul de faliment rezultă modul fraudulos în care pârâții au condus și gestionat societatea, abuzând de puterile nelimitate ce le-au fost acordate, fapte ce au condus într-o covârșitoare măsură la încetarea de plăți și reducerea în totalitate a patrimoniului societății; că administratorii s-au folosit de bunurile societății în interes propriu lipsind astfel pe creditori de posibilitatea recuperării creanțelor; că au înstrăinat parte din bunurile mobile și imobile cumpărate, deși acestea nu erau achitate integral; că administratorii nu au pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele solicitate de acesta, ceea ce dovedește îndeplinirea precară a îndatoririlor legale prevăzute de art.73 din Legea nr.31/1990.
Au săvârșit acte de comerț în interes personal, sub acoperirea societății, fapte ce intră în sfera dispozițiilor art.138 lit.b din Legea nr.85/2006.
Au dispus continuarea activității societății chiar și atunci când era clară situația incapacității de plată a acesteia, determinând majorarea creanțelor deja existente ceea ce intră sub incidența art.138 lit.e din Legea nr.85/2006. pe larg faptele pe care administratorii le-ar fi săvârșit și care s-ar încadra perfect în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru toate cele arătate cere astfel admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților de a răspunde cu bunurile proprii, respectiv la plata creanței sale în sumă de 6.300.523.542 lei vechi (ROL).
Recursul celor două recurente este nefondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
Ambele recurente își întemeiază susținerile în recurs pe o teorie greșită și anume a răspunderii civile contractuale.
În cazul dispozițiilor art.138 din Legea nr.85/2006 este antrenată răspunderea administratoruluipentru faptele propriiale acestuia, situație în care se aplicărăspunderea civilă delictuală.
Ori în cazul antrenării răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinitecumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție.
Mai mult,existența culpei nu se prezumă, ori ambele recurente susțin contrariul. Deci ea trebuie dovedită, deoarece ne aflăm în condițiile dreptului civil și nu comercial.
Astfel recurentele fac doar simple susțineri, fără a îndeplini condițiile impuse în cazul unei răspunderi civile delictuale și fără dovezi în acest sens. Își întemeiază recursulnumai pe prezumția de vinovăție- ambele susținând că numai faptul că societatea a intrat în faliment e cu siguranță culpa administratorului, ceea ce în răspunderea civilă delictuală nu este admis.
Nu se face dovada căror fapte pe care le-au întreprins administratorii în activitatea lor au dus în mod sigur la ajungerea societății în stare de faliment.
Nu se face în speță legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu așa cum cere legea.
Astfel simplele susțineri ale recurentelor referitoare la inactivitatea administratorilor, a unei activități în interes propriu, neținerea unei contabilități conformă cu legea, a registrelor, fără a se face o legătură cauzală între aceste susțineri și prejudiciu, instanța de fond în mod corect nu a putut antrena răspunderea lor pentru simple afirmații în baza art.138 din Legea nr.85/2006, când potrivit art.1169 cod civil reclamantul trebuie să facă dovada celor afirmate.
Astfel fiind, pentru cele reținute, Curtea constată că sentința atacată este temeinică și legală și pe cale de consecință va respinge recursul celor două recurente ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței comerciale nr.19/F/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimații, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 2.07.2008
Tehnored. - 4.07.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela
