Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 772/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.772
Ședința Publică de la 23.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr. 1665 din 7.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 10.07.2007 la ribunalul București - Secția a VII-a Comercială în cauza constituind obiectul dosarului nr- privind procedura falimentului debitorului unicul creditor în procedură, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 chemat în judecată pe pârâtul, administrator și asociat al societății debitoare, solicitând ca în temeiul art.138 lit.a, c și d din Legea nr.85/2006 să fie atrasă răspunderea patrimonială a acestuia pentru pasivul debitorului.
În vederea formulării cererii creditorul a fost autorizat de către judecătorul sindic prin încheierea pronunțată la 28.05.2007.
Prin sentința comercială nr.1665 pronunțată la 07.04.2008 în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins cererea creditoarei formulată în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006 și, în temeiul art.131 din aceeași lege, a dispus închiderea procedurii insolvenței, notificarea închiderii procedurii, radierea societății debitoarei din Registrul Comerțului, descărcarea de îndatoririle procedurale și plata lichidatorului judiciar.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că în raportul de activitate de la 28.05.2007 lichidatorul în cauză a precizat că în lipsa înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege nu poate stabili cauzele stării de insolvență și persoanele vinovate pentru starea în care se află societatea debitoarei.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ cerințele privind existența faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre acestea și a vinovăției.
Dispozițiile art.138 nu instituie o prezumție de culpă a administratorului societății, condițiile menționate trebuind să fie dovedite în mod complet și pertinent.
Creditorul a invocat săvârșirea de către administratorul pârât a faptelor prevăzute de art.138 lit.a, c și
Din moment ce nu s-a dovedit în cauză valorificarea de către pârât a bunurilor societății debitoare în interes propriu, nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art.138 lit.
Nu poate fi reținută nici săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.c deoarece nu s-a dovedit cerința interesului personal al pârâtului în continuarea unei activități în măsură să conducă în mod vădit la starea de insolvență.
Creditorul nu a dovedit nici săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute de art.138 lit.d, deoarece în cazul nedepunerii raportărilor contabile la organele fiscale acestea trebuie să stabilească obligațiile de plată folosind metoda estimării sau să inițieze de îndată un control fiscal. Nu s-a dovedit, de asemenea, nici cauzarea stării de insolvență ca urmare a nedepunerii actelor contabile.
În ceea ce privește dispoziția de închidere a procedurii tribunalul a reținut că debitorul nu mai desfășoară vreo activitate și nu are bunuri în patrimoniu.
Împotriva acestei sentințe comerciale creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 3 declarat recurs, în termen legal, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, că în raportul de activitate al lichidatorului s-au făcut referiri la active imobilizate în cuantum de 2.508 lei, activele circulante și datoriile societății debitoare. Potrivit actelor contabile aceasta înregistra la 30.06.2002 un sold al creanțelor de 9.641.000 lei.
Dezinteresul pârâtului manifestat în sensul nerecuperării creanțelor și neachitării debitelor a generat starea de insolvență a debitoarei (art.138 lit.a). De asemenea, la aceeași dată existau imobilizări corporale în sumă de 21.535.000 lei iar lichidatorul nu a putut identifica bunuri ale societății de unde se poate concluziona că bunurile respective au fost înstrăinate de pârât fără a se evidenția în contabilitate (art.138 lit.d). În același context trebuie reținut că debitoarea nu a depus declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat sau deconturile TVA, încălcându-se astfel prevederile art.79-82 din OG nr.92/2003. Nu au fost depuse actele contabile începând din 2002 ceea ce reflectă încercarea de fraudare a legii și ascunderea patrimoniului debitoarei.
În raport cu prevederile art.72-73 din Legea nr.31/1990, art.1540 Cod comercial și art.374 Cod comercial, pârâtul răspunde în virtutea și în condițiile contractului de mandat, iar în raport cu prevederile art.1082 cod civil culpa pârâtului este prezumată.
Aspectele arătate au determinat starea de insolvență a debitorului în cauză.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 prevăd că pentru atragerea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pentru pasivul debitorului trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ condițiile privind săvârșirea cel puțin a uneia dintre faptele ilicite prevăzute de lege în mod limitativ, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția.
Dispozițiile art.138 nu instituie vreo prezumție în ceea ce privește existența niciuneia dintre condițiile menționate, cu privire la acestea trebuind să se facă o dovadă concludentă și pertinentă, potrivit art.1169 Cod civil.
În ceea ce privește fapta, creditorul reclamant a pretins săvârșirea de către pârât a faptelor prevăzute de art.138 lit.a, c și În raport cu prevederile art.138 lit.a nu s-a dovedit însă folosirea bunurilor societății debitoare în folosul propriu al pârâtului sau al unei alte persoane. Chiar dacă la sfârșitul anului 2002 în contabilitatea debitorului erau evidențiate bunuri în valoare de 21.535.000 lei, iar acestea nu au mai putut fi identificate de lichidator după deschiderea procedurii insolvenței în anul 2007, nu se poate prezuma că bunurile respective ar fi fost vândute de către pârât, în interes propriu, în lipsa unei dovezi concrete în sensul respectiv, la fel de ipotetică fiind și posibilitatea uzurii bunurilor respective, a sustragerii lor, etc. Din moment ce nu s-a dovedit nici un fapt care să reclame evidențierea în contabilitate a unor încasări în urma pretinsei vânzări a bunurilor, nu se poate concluziona nici nu s-ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nedepunerea documentelor contabile, la organele fiscale sau la dosarul cauzei nu echivalează în mod obligatoriu cu vreuna dintre faptele prevăzute de art.138 lit.d, cauzele nedepunerii putând fi și de o cu totul altă natură.
Nu s-a probat de către reclamant nici continuarea unei activități de natură a determina starea de insolvență.
Celelalte fapte susținute de către recurent referitoare la dezinteresul pârâtului în recuperarea creanțelor și plata debitelor, intenția de fraudare a legii și de ascundere a patrimoniului debitorului, neîndeplinirea unei obligații decurgând din contractul de mandat, nu pot fi luate în considerare, deoarece acestea nu se regăsesc între faptele prevăzute expres și limitativ de legiuitor în cuprinsul art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Oricum și în cazul în care s-ar fi dovedit săvârșirea vreuneia dintre faptele respective, reclamantul ar fi trebuit să probeze și legătura concretă de cauzalitate dintre acestea și starea de insolvență a debitorului, aspect cu privire la care susținerile părții au fost în cauză doar de factură generală.
Având în vedere nedovedirea cerințelor legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul debitorului sentința tribunalului prin care s-a respins cererea creditorului este temeinică și legală, urmând să fie menținută.
În consecință, în raport cu considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr.1665 din 7.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și prin lichidator judiciar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.Jud. - 2.07.2008
Tehnored. - 8.07.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Cristina Scheaua, Aurică
