Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 959/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 959
Ședința publică de la 24.09.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 3, împotriva sentinței comerciale nr. 1303/10.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele (fostă ), GRUP și 2003, prin lichidator judiciar
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata (fostă ), reprezentată de avocat cu delegație la dosar, D-na -, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătoarea intimatei prezente arată că partea pe care o reprezintă poartă numele în urma căsătoriei, depune la dosar două înscrisuri care se regăsesc și în dosarul de fond și arată că nu are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în combaterea recursului.
Apărătoarea intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 734/19.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de Comitetul creditorilor debitoarei 2003, în contradictoriu cu pârâta; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și și plata către lichidator a onorariului, din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din lege.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la data de 04.12.2007, comitetul creditorilor, prin Administrația Finanțelor Publice Sector 3, formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006 împotriva pârâtei.
Tribunalul a evocat dispozițiile invocate de către creditori și a mai constatat că, în general, aceștia au afirmat aspecte de natură teoretică, fără a arăta, în concret, faptele care s-ar încadra în textele de lege menționate anterior. Reținând și că nu s-a probat nici raportul de cauzalitate între pretinsele fapte și starea de insolvență, prima instanță a apreciat că pârâta nu se face vinovată de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiată.
În continuare, judecătorul-sindic a reținut că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, din a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; totodată, cum hotărârea atacată nu este supusă apelului, recurenta a solicitat Curții ca, în temeiul art. 3041.proc.civ. să examineze cauza sub toate aspectele.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că, din analiza înregistrărilor contabile evidențiate de societatea debitoare în raportarea contabilă din data de 30.06.2006, aceasta nu are active imobilizate de natura mijloacelor fixe, însă în soldul debitoarei, există la titlul "stocuri" suma de 3.159 lei, iar la rubrica "casă și conturi la bănci" - suma de 32.493 lei. În acest context, cum lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu dispune de bunuri, recurenta a afirmat că, o dată cu înstrăinarea bunurilor și neevidențierea acestei operațiuni în contabilitate, faptele intimatei-pârâte se încadrează în dispozițiile art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, recurenta a mai arătat că cifra de afaceri a societății debitoare a fost, la sfârșitul anului 2005, de 107.853 lei, pentru ca la data de 30.06.2006, să fie de 36.367 lei, în timp ce creanțele de încasat la data de 31.12.2005 erau în valoare de 49.649 lei, în timp ce la data de 30.06.2006 crescuseră la 54.886 lei, fapt de natură să conducă la apariția stării de insolvență. Totodată, a mai precizat că societatea avea datorii în cuantum de 30.984 lei la sfârșitul anului 2005, pentru ca ele să ajungă la data de 30.06.2006 la suma de 45.488 lei. Cum debitoarea are creanțe de încasat de 49.643 lei, recurenta a apreciat că administratorul statutar a urmărit în mod voit transferul activelor, fără a fi achitate, dintr-o societate în alta - la care, probabil, are un interes direct.
Recurenta a arătat că fapta ilicită este determinată, constând fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune (în speță, nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația ținerii contabilității) referitoare la activități de natură a conduce la încetarea plăților prin imposibilitatea constatării situației reale a societății. De asemenea, a invocat prevederile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 republicată, dar și cele ale art. 1, 5 și 11 din Legea nr. 82/1991 republicată, afirmând că răspunderea intimatei-pârâte, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată cu mai multă rigurozitate, culpa sa fiind prezumată, potrivit art. 1082.civ.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a ) și d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006 vizează cazul în care intimata-pârâtă ar fi folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau în cel al altei persoane, pe când situația reglementată de lit. d) al aceluiași articol cuprinde trei ipoteze, care se referă la faptul că intimata-pârâtă ar fi ținut o contabilitate fictivă și ar fi făcut să dispară unele documente contabile, ori că nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
În acest context, susținerile recurentei, potrivit cărora analiza înregistrărilor contabile evidențiate de societatea debitoare în raportarea contabilă din data de 30.06.2006 relevă că aceasta nu are active imobilizate de natura mijloacelor fixe, însă în soldul debitoarei, există la titlul "stocuri" suma de 3.159 lei, iar la rubrica "casă și conturi la bănci" - suma de 32.493 lei nu poate conduce la concluzia incidenței art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, de vreme ce în chiar raportarea contabilă la care se referă recurenta se menționează lipsa activelor imobilizate. Prin urmare, în mod firesc lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu dispune de bunuri, dar o astfel de împrejurare nu poate fi pusă în legătură cu o pretinsă "înstrăinare a bunurilor și neevidențiere a acestei operațiuni în contabilitate", așa cum procedează recurenta, decât printr-o interpretare - nesusținută de probe certe - a unor documente contabile.
De asemenea, scăderea cifrei de afaceri de la 107.853 lei, la sfârșitul anului 2005, la 36.367 lei, la data de 30.06.2006, coroborată cu creșterea cuantumului creanțelor pe care societatea debitoare le avea de încasat poate să conducă la apariția stării de insolvență, dar aceste împrejurări nu relevă, prin ele însele, săvârșirea de către intimata-pârâtă a vreuneia dintre faptele reclamate de către recurentă.
Curtea reține că recurenta nu a probat incidența art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, făcând afirmații mult prea generale, mai mult teoretice, pentru a justifica admiterea recursului.
Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență.
Or, nici o probă administrată nu relevă săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptelor invocate de către recurentă, dar nici legătura de cauzalitate între aceste fapte, în eventualitatea producerii lor, și ajungerea societății în stare de insolvență.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Pe de altă parte, Curtea mai constată că recurenta nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii și celor subsecvente acesteia.
Prin urmare, constatând că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006, Curtea apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, astfel încât se impune confirmarea sa, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, împotriva sentinței comerciale nr. 1303/10.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele (fostă ), GRUP și 2003, prin lichidator judiciar
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./08.10.2008
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Cosmin Mihăianu
