Anulare hotarare aga Spete. Decizia 242/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.242
Sedința publică din 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
GREFIER - - -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelului formulat de apelanții pârâți SC & SRL și, împotriva sentintei comerciale nr.10319/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 06.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 13.05.2009, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 10.10.2006, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC & SRL pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârilor AGA a asociaților prin care au fost aprobate situațiile financiare anuale pentru anii 2001 - 2005 inclusiv.
Ulterior, reclamantul a formulat o cerere modificatoare prin care a solicitat în subsidiar fată de primul capăt de cerere, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cazul respingerii primului capăt de cerere să fie obligat administratorul asociat pârât să convoace adunarea generală a asociaților care să aibă ca obiect adoptarea unei hotărâri privind distribuirea dividendelor către asociați pentru perioada 2002 - 2004.
Pârâta SC & SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât convocarea la adunarea generală a asociaților societății în perioada anilor 2001 - 2005 s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor reglementate de Legea 31/1990, că la ședințele adunării generale în această perioadă a participat și asociatul societății respectiv reclamantul și nu a votat contra în adunările generale ci doar s-a abținut de la vot.
Administratorul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât și-a îndeplinit obligația de a convoca adunările generale conform legii.
Prin sentința comercială nr.10319/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala în dosarul nr- a fost admisă cererea introductivă de instanță formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții SC & SRL și. S-au anulat Hotărârile Adunării Generale a Asociaților SC & SRL, prin care au fost aprobate situațiile financiare anuale pentru anii 2001-2005. S-a respins cererea modificatoare, ca rămasă fără obiect. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut în principal că hotărârile prin care au fost aprobate situațiile financiare anuale pentru anii 2001-2005 inclusiv sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost luate fără respectarea normelor privitoare la convocarea adunările fiind încălcate dispozițiile articolului 117 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva sentinței comerciale nr.10319/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala în dosarul nr- au declarat apel pârâți SC & SRL și arătând că din petitul acțiunii rezultă că s-a solicitat anularea unor hotărâri AGA, însă reclamantul în susținerea acțiunii a depus "procese verbale" și nicidecum hotărârile AGA a căror anulare a solicitat-
De asemenea apelanta arată că, chiar instanța de fond reține în considerentele sentinței împrejurarea că hotărârile AGA a căror anulare s-a solicitat nu au fost înfățișate de către reclamant, și cu toate acestea dispune anularea lor.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Potrivit articolului 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Textul este reglementat prin norme imperative, aspect care rezultă din sintagma folosită de legiuitor "hotărârea va cuprinde". Ca atare, lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile articolului 105 alin. 2 teza
Din considerentele sentinței comerciale apelate rezultă că aceasta conține argumente contradictorii. Astfel, în alin. 9 din pg- a 2-a se reține că ". nu au existat hotărâri ale AGA ci doar procese verbale aflate la dosarul cauzei și nu există nici dovezi de convocare pentru adunarea generală", iar în ultimul alineat din aceeași pagină că "hotărârile prin care au fost aprobate situațiile financiare pentru anii 2001- 2005 inclusiv sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost luate fără respectarea normelor privitoare la convocarea adunărilor, fiind încălcate dispozițiile articolului 117 din Legea nr.31/1990".
Doctrina noastră a reținut că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie să fie pertinentă, întemeiată, concretă, convingătoare și să aibă putere de convingere. Cu alte cuvinte motivarea trebuie să se înfățișeze într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii. Aceasta înseamnă că motivele invocate în sentință nu trebuie să fie contradictorii, ele trebuie să ofere părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.
Având în vedere considerentele arătate Curtea reține că din moment ce în sentință sunt motive/argumente contradictorii, motivarea echivalează cu o nemotivare și în consecință în temeiul articolului 105 alin. 2 teza I, 261 pct.5, 297 Cod procedură civilă va admite apelul, va admite excepția nulității hotărârii atacate, va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanții pârâți SC & SRL cu domiciliul ales la Cabinet av. din-,.59,.3,.4,.137, sector 6 și domiciliat în B, sector 6,-,. 3.. A,. 16, împotriva sentintei comerciale nr.10319/08.10.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în B, sector 5,- cu domiciliul ales la, & ASOCIAȚII din--5, sector 5, Clădirea,.7.
Admite excepția nulității hotărârii atacate.
Desființează hotărârea apelantă și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red.Jud.
Tehnored.
Ex. 6/05.06.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu